ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 785/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 785/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 890/F din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul

București - secția I penală, în dosarul nr. 40974/3/2008 s-a dispus, în baza art.

26 C. pen. raportat la art. 248, 248

1

cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În

baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C.

pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) și 34

lit. b)

C.

pen. au fost contopite cele două pedepse, stabilindu-se ca în final inculpatul B.M.

să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

În

baza art. 35

alin. (1)

C. pen. s-a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani

după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

II.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 248, 248

1

C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.G. la

pedeapsa de 5 ani închisoare.

În

baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C.

pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În

baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. a mai fost condamnat inculpatul P.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În

baza art. 33 lit. a) și 34

lit. b)

C.

pen. au fost cele două pedepse, stabilindu-se ca în final inculpatul P.G. să

execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

În

baza art. 35

alin. (1)

C. pen. s-a

aplicat inculpatului P.G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani

după executarea pedepsei principale.

Conform

art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

III. Î

n baza art. 23 lit. a) din Legea nr.

656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.T.

la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Conform

art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) teza Ii-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În

baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost

achitat același inculpat sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 260 C.

pen.

IV. Î

n baza art. 289

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul F.D.

la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Conform

art. 264 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani

închisoare.

În

baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. d)

C. proc. pen. a fost achitat inculpatul F.D. sub aspectul

infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen.

Conform

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse

aplicate, stabilindu-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea, de 3 ani închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului F.D. drepturile prevăzute de art.

64 lit. a) teza a

Ii-a,

b) și c) C.

pen. pe durata executării pedepsei principale.

În

baza art. 14 C. proc. pen. au fost obligați inculpații în solidar și în solidar

și cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL prin lichidator C. Insolvență

IPURL la plata către partea civilă C.N. C.F.R. a sumei de 12.756.757, 52 lei

(RON).

Conform

art. 353 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a

sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, până la

concurența sumei de 12.756.575,52 lei.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Inculpatul

B.M., administrator la mai multe societăți comerciale, avea strânse relații

comerciale cu C.N. C.F.R. Acesta s-a folosit de SC S. SRL, administrată la acea

vreme de martora S.F. și, sub pretextul că vrea să o ajute, întrucât firma nu

avea nici un fel de activitate, i-a cerut acesteia să efectueze operațiuni în

contul firmei, ulterior permițându-i să-și creeze și un specimen de semnătură

la bancă.

SC

S. SRL era o firmă cu sediu fictiv, care nu desfășura activitate, nu avea nici

capital, nici angajați și nici autorizație AFER (Autoritatea Feroviară Română),

obligatorie pentru bunuri, produse și servicii destinate CN CFR.

Bursa Română de Mărfuri a procedat la organizarea unei

licitații cu participarea și a altor „firme fantomă" pe post de ofertanți,

având ca obiect achiziționarea de către CN CFR a unei soluții ignifuge, context

în care inculpatul B.M. i-a cerut inculpatului P.G. să participe la licitație

și să semneze documentele necesare.

Licitația a fost câștigată, la datele de 09 iulie 2003 și 31

iulie 2003, de către SC S. SRL.

CN

CFR a emis comenzi către această societate, fără să specifice nici calitatea,

nici stas-ul produsului respectiv, nu se cerea furnizorului să prezinte pentru

soluția de ignifugare certificat de garanție, de origine, calitate sau

conformitate.

Inculpatul B.M. a livrat către CN CFR un produs de origine

necunoscută, fără elemente de identificare, iar pentru a crea o aparență de

legalitate a furnizării produsului, l-a contactat pe inculpatul C.T. care, la

rândul său, l-a pus în legătură cu inculpatul F.D., administrator la SC S.I.

SA.

Cei trei s-au întâlnit în biroul inculpatului B.M., ocazie cu

care au convenit să factureze formal cele 100 tone soluție ignifugare pe

următorul circuit; SC M. SRL - vânzare la SC S.I. SA - vânzare la SC D.J.I. SA

- vânzare la SC S. SRL - vânzare la CN CFR.

Între

SC D. SRL și SC S. SRL nu existau facturi de livrare, iar operațiunile nu au

fost înregistrate în evidențele contabile ale acestora, fapt ce a fost

confirmat de raportul de expertiză contabilă.

După

încasarea sumelor de bani de la CN CFR, SC S. SRL a fost cesionată în mod

fictiv.

Cele

100 tone soluție de ignifugare au fost facturate către CN CFR, facturile fiind

întocmite de către inculpatul P.G. la indicațiile inculpatului B.M., pe acestea

fiind înscrise, în mod fals, numerele de înmatriculare ale unor autovehicule.

Suma totală facturată a fost de 181 miliarde lei - ROL.

Cei

doi inculpați au susținut că au supus analizei de laborator un eșantion din

soluția respectivă, însă buletinul de analiză LAREX, aflat la dosar, nu

certifică nici calitatea și nici proveniența produsului. Din adresa

comandamentului pompierilor a mai rezultat că soluția nu este proprie pentru

ignifugare, iar din adresa AFER reiese că nici produsul și nici furnizorul nu

sunt autorizate.

S-a

mai stabilit că suma de 181 miliarde ROL este cu 30 miliarde ROL mai mare decât

valoarea mărfii și rezultă din prețul de 41 euro/kg în echivalent în lei la

acea vreme.

Partea

civilă CN CFR a plătit prin ordine de compensare doar suma rezultată din

comenzi.

Din Raportul de constatare tehnico-științifică financiară

întocmit în cauză a rezultat că prin contul curent al SC S. SRL s-au efectuat

încasări de 149.461.548.291 ROL.

Inculpatul

P.G., la indicațiile inculpatului B.M., a virat către SC D. SA doar suma de

121.234.000.000 rol, restul de 28.227.548.291 rol fiind virați către 57

societăți comerciale.

Instanța

a apreciat că aceste viramente nu au nicio justificare economică, nu au folosit

la achiziția soluției de ignifugare și nu au la bază vreo relație comercială

între SC S. SRL și respectivele firme, multe dintre ele fiind societăți

„fantomă".

Banii

proveniți de la SC S. SRL au fost ridicați în numerar de către inculpatul C.T.,

care doar în două cazuri a virat mai departe anumite sume de bani; 315 milioane

rol către P. leasing și 9,4 miliarde rol către E.I.G. SRL, administrată de

către inculpatul F.D., dar nici cu privire la aceste operațiuni nu au putut fi

prezentate documente justificative.

Împotriva

hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă

înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și

inculpații B.M., P.G. și C.T.

Parchetul

a criticat hotărârea sub aspectul greșitei achitări a inculpaților B.M., P.G.

și C.T., omisiunii încetării procesului penal cu privire la inculpatul F.D.,

respectiv greșita individualizare a pedepselor.

Inculpații

au solicitat desființarea sentinței și în rejudecare achitarea pentru toate

infracțiunile reținute în actul de sesizare a instanței.

Prin

decizia penală nr. 200/A din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București - Secția a

Ii-a

penală, în

opinie majoritară, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de procuror și

inculpați, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond.

Instanța

de apel, în opinie majoritară, a reținut că instanța de fond - dat fiind faptul

că după încheierea dezbaterilor și pronunțarea hotărârii a intervenit decesul

inculpatului F.D., trebuia să repună cauza pe rol conform art. 344 C. proc.

pen.

După

repunerea cauzei pe rol, instanța de fond trebuia să introducă în cauză

moștenitorii inculpatului pentru soluționarea acțiunii civile.

În

opinie minoritară s-a susținut că nu se impunea repunerea cauzei pe rol câtă

vreme nu s-a înregistrat succesiunea defunctului F.D. iar încetarea procesului

penal putea fi dispusă de instanța de apel investită cu judecarea apelurilor

declarate de parchet și inculpați.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat

recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru

continuarea judecării apelurilor la Curtea de Apel București.

În

motivele scrise de recurs și în susținerile orale, procurorul a criticat

decizia prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Trimiterea

cauzei la instanța de fond este nejustificată, pe de o parte întrucât situația

din speță nu se circumscrie ipotezelor prev. de art. 379 pct.

2 lit. c) C. proc. pen., iar pe de altă parte, nefiind înregistrată succesiunea

în urma decesului inculpatului F.D., instanța de fond nu avea cum să modifice

cadrul procesual.

Înalta

Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor

formulate cât și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Din

actele cauzei rezultă că la data de 25 octombrie 2011 (filla voi. II dosar

fond) au avut Ioc dezbaterile pe fond, fiind prezent și inculpatul F.D.

Pronunțarea

a fost amânată succesiv până la data de 9 noiembrie 2011, interval de timp în

care a intervenit decesul inculpatului, aspect consemnat în notele de concluzii

scrise depuse de apărătorul acestuia la data de 3 noiembrie 2011.

Instanța

de fond a omis a dispune încetarea procesului penal ca urmare a decesului

făptuitorului, pronunțând o hotărâre de condamnare a inculpatului F.D. și

obligarea acestuia, alături de ceilalți inculpați, la despăgubiri.

Hotărârea

instanței de fond a fost atacată cu apel de procuror și inculpați, criticile

invocate vizând atât aspecte de nelegalitate cât și aspecte de netemeinicie.

În

cursul judecării cauzei în apel Camera Notarilor Publici Galați a emis un

certificat din care rezultă că în perioada 26 octombrie 2011-16 mai 2012 nu s-a

înregistrat succesiunea defunctului F.D.

În

timpul judecării cauzelor penale există posibilitatea de a se greși în

aplicarea legii.

Pentru

înlăturarea acestor erori, legiuitorul a reglementat sistemul căilor de atac

care reprezintă mijloacele procesuale ce îngăduie reexaminarea modului în care

s-a soluționat, într-unui din gradele de jurisdicție, acțiunea penală și

eventual acțiunea civilă în cazul în care aceasta a fost exercitată alăturat

celei penale, și după caz, înlăturarea erorilor de fapt și drept săvârșite.

Căile de atac reprezintă, așadar, remediile procedurale în contra greșelilor

care se pot ivi datorită părților sau a omisiunii instanțelor de fond, care

determină trecerea procesului penal prin mai multe grade de jurisdicție pentru

stabilirea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei.

Spre deosebire de recurs care devoluează, în esență, numai în

drept, apelul, ca și cale ordinară de atac, este devolutiv în fapt și în drept.

Prin efect devolutiv se înțelege trecerea sau transmiterea,

în întregime (ex integro) sau în parte (in partibus) a cauzei de la instanța

care a pronunțat hotărârea atacată, la instanța competentă să soluționeze acea

cale de atac.

Prin

devoluțiune - în sensul legii de procedură - cauza este repusă în discuție, în

măsura în care a fost atacată hotărârea pentru o nouă judecată, dar cu

particularități proprii. În apel, efectul devolutiv constă în trecerea cauzei

de la prima instanță la instanța de apel cu toate chestiunile de fapt și de

drept pe care le comportă în vederea unui nou examen, fără desființarea

hotărârii atacate.

Oricare

sunt motivele invocate, instanța de apel este obligată, conform art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., să examineze cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt și

de drept. Prin urmare, indiferent de titularii care au exercitat calea de atac,

instanța de apel este datoare să verifice, din oficiu, întreaga cauză atât sub

aspectul stabilirii situației de fapt, cât și sub aspectul aplicării legii.

Potrivit

dispozițiilor art. 379 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., instanța, judecând

apelul, desființează sentința primei instanței și dispune rejudecarea, de către

instanța a cărei hotărâri nu a fost desființată, printre altele și pentru

motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc m lipsa unei părți

nelegal citată.

Textul

invocat trebuie corelat cu dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

potrivit cu care dispozițiile relativ la competența după materie sau după

calitatea persoanei, la sesizarea instanței, Ia compunerea acesteia și

publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității

absolute.

Potrivit

art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea celorlalte dispoziții legale care

reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai

atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin

anularea actului.

Din

analiza textelor de lege invocate anterior, rezultă că desființarea unei

hotărâri cu trimitere spre rejudecare la instanța care a pronunțat hotărârea

atacată se dispune ori de câte ori se constată o nulitate absoluta sau o

nulitate relativă dacă este dovedită vătămarea și dacă aceasta nu poate fi

înlăturată decât prin anularea actului cu respectarea condițiilor prevăzute în art.

197 alin. (4) C. proc. pen.

Nelegala

citare a unei părți, care a lipsit la judecată, constituie o cauza de

desființare a hotărârii atacate numai dacă este invocată, ca motiv de apel, de

însăși partea față de care procedura de citare nu a fost regulat îndeplinită nu

și de o altă parte din proces. Nulitatea decurgând din nerespectarea

dispozițiilor legale referitoare la citarea părților este o nulitate relativă

care, se acoperă în condițiile prev. de art. 197 alin.

(4) C. proc. pen.

În

speță, înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezența unei nulități absolute,

ci o nulitate relativă, astfel că nefiind dovedită existența unei vătămări care

nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii primei instanțe, în mod

nelegal s-a dispus desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare

Ia instanța de fond.

Instanța

de apel în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac trebuie să se

pronunțe asupra criticilor atât sub aspectul laturii penale cat și al laturii

civile a cauzei, cu luarea în considerare a comunicării primite de la Camera

Notarilor Publici Galați din care rezultă că nu a fost deschisa succesiunea

după defunctul F.D. Nefiind identificați moștenitori ai acestuia, în cauză nu

pot fi aplicabile dispozițiile art. 21 C. proc. pen.

Având

în vedere considerentele expuse, înalta Curte in temeiul disp. art. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. va

dispune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale

nr. 200/A din 20 iunie 2012 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală.

Va

casa decizia și va dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru

continuarea judecății.

Văzând

și dispozițiile art. 182-192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 200/A din 20

iunie 2012 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală, privind pe

inculpații B.M., P.G., C.T. și F.D.

Casează

decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel

București pentru continuarea judecății.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru

intimații inculpați B.M., P.G. și C.T., până la prezentarea apărătorului ales,

în cuantum de câte 75 lei, se suportă din fondul Ministerului justiției.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru

inculpatul decedat F.D., în cuantum de 300 lei, se suportă din fondul

Ministerul Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 4 martie 2013.