ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 785/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 890/F din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București - secția I penală, în dosarul nr. 40974/3/2008 s-a dispus, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 248, 248 1 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la o pedeapsă de 6 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, stabilindu-se ca în final inculpatul B.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. II. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 248, 248 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.G.

la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a mai fost condamnat inculpatul P.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. au fost cele două pedepse, stabilindu-se ca în final inculpatul P.G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului P.G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. Conform art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. III. Î n baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.T. la pedeapsa de 4 ani închisoare. Conform art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza Ii-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen.

IV. Î n baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul F.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare. Conform art. 264 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul F.D. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse aplicate, stabilindu-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului F.D. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și c) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 14 C. proc. pen. au fost obligați inculpații în solidar și în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL prin lichidator C. Insolvență IPURL la plata către partea civilă C.N. C.F.R. a sumei de 12.756.757, 52 lei (RON). Conform art. 353 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, până la concurența sumei de 12.756.575,52 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Inculpatul B.M., administrator la mai multe societăți comerciale, avea strânse relații comerciale cu C.N. C.F.R. Acesta s-a folosit de SC S. SRL, administrată la acea vreme de martora S.F.

și, sub pretextul că vrea să o ajute, întrucât firma nu avea nici un fel de activitate, i-a cerut acesteia să efectueze operațiuni în contul firmei, ulterior permițându-i să-și creeze și un specimen de semnătură la bancă. SC S. SRL era o firmă cu sediu fictiv, care nu desfășura activitate, nu avea nici capital, nici angajați și nici autorizație AFER (Autoritatea Feroviară Română), obligatorie pentru bunuri, produse și servicii destinate CN CFR. Bursa Română de Mărfuri a procedat la organizarea unei licitații cu participarea și a altor „firme fantomă" pe post de ofertanți, având ca obiect achiziționarea de către CN CFR a unei soluții ignifuge, context în care inculpatul B.M. i-a cerut inculpatului P.G.

să participe la licitație și să semneze documentele necesare. Licitația a fost câștigată, la datele de 09 iulie 2003 și 31 iulie 2003, de către SC S. SRL. CN CFR a emis comenzi către această societate, fără să specifice nici calitatea, nici stas-ul produsului respectiv, nu se cerea furnizorului să prezinte pentru soluția de ignifugare certificat de garanție, de origine, calitate sau conformitate. Inculpatul B.M. a livrat către CN CFR un produs de origine necunoscută, fără elemente de identificare, iar pentru a crea o aparență de legalitate a furnizării produsului, l-a contactat pe inculpatul C.T. care, la rândul său, l-a pus în legătură cu inculpatul F.D., administrator la SC S.I. SA. Cei trei s-au întâlnit în biroul inculpatului B.M., ocazie cu care au convenit să factureze formal cele 100 tone soluție ignifugare pe următorul circuit; SC M. SRL - vânzare la SC S.I.

SA - vânzare la SC D.J.I. SA - vânzare la SC S. SRL - vânzare la CN CFR. Între SC D. SRL și SC S. SRL nu existau facturi de livrare, iar operațiunile nu au fost înregistrate în evidențele contabile ale acestora, fapt ce a fost confirmat de raportul de expertiză contabilă. După încasarea sumelor de bani de la CN CFR, SC S. SRL a fost cesionată în mod fictiv. Cele 100 tone soluție de ignifugare au fost facturate către CN CFR, facturile fiind întocmite de către inculpatul P.G. la indicațiile inculpatului B.M., pe acestea fiind înscrise, în mod fals, numerele de înmatriculare ale unor autovehicule. Suma totală facturată a fost de 181 miliarde lei - ROL. Cei doi inculpați au susținut că au supus analizei de laborator un eșantion din soluția respectivă, însă buletinul de analiză LAREX, aflat la dosar, nu certifică nici calitatea și nici proveniența produsului.

Din adresa comandamentului pompierilor a mai rezultat că soluția nu este proprie pentru ignifugare, iar din adresa AFER reiese că nici produsul și nici furnizorul nu sunt autorizate. S-a mai stabilit că suma de 181 miliarde ROL este cu 30 miliarde ROL mai mare decât valoarea mărfii și rezultă din prețul de 41 euro/kg în echivalent în lei la acea vreme. Partea civilă CN CFR a plătit prin ordine de compensare doar suma rezultată din comenzi. Din Raportul de constatare tehnico-științifică financiară întocmit în cauză a rezultat că prin contul curent al SC S. SRL s-au efectuat încasări de 149.461.548.291 ROL. Inculpatul P.G., la indicațiile inculpatului B.M., a virat către SC D. SA doar suma de 121.234.000.000 rol, restul de 28.227.548.291 rol fiind virați către 57 societăți comerciale.

Instanța a apreciat că aceste viramente nu au nicio justificare economică, nu au folosit la achiziția soluției de ignifugare și nu au la bază vreo relație comercială între SC S. SRL și respectivele firme, multe dintre ele fiind societăți „fantomă". Banii proveniți de la SC S. SRL au fost ridicați în numerar de către inculpatul C.T., care doar în două cazuri a virat mai departe anumite sume de bani; 315 milioane rol către P. leasing și 9,4 miliarde rol către E.I.G. SRL, administrată de către inculpatul F.D., dar nici cu privire la aceste operațiuni nu au putut fi prezentate documente justificative. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații B.M., P.G.

și C.T. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei achitări a inculpaților B.M., P.G. și C.T., omisiunii încetării procesului penal cu privire la inculpatul F.D., respectiv greșita individualizare a pedepselor. Inculpații au solicitat desființarea sentinței și în rejudecare achitarea pentru toate infracțiunile reținute în actul de sesizare a instanței. Prin decizia penală nr. 200/A din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Ii-a penală, în opinie majoritară, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de procuror și inculpați, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Instanța de apel, în opinie majoritară, a reținut că instanța de fond - dat fiind faptul că după încheierea dezbaterilor și pronunțarea hotărârii a intervenit decesul inculpatului F.D., trebuia să repună cauza pe rol conform art. 344 C. proc.

pen. După repunerea cauzei pe rol, instanța de fond trebuia să introducă în cauză moștenitorii inculpatului pentru soluționarea acțiunii civile. În opinie minoritară s-a susținut că nu se impunea repunerea cauzei pe rol câtă vreme nu s-a înregistrat succesiunea defunctului F.D. iar încetarea procesului penal putea fi dispusă de instanța de apel investită cu judecarea apelurilor declarate de parchet și inculpați. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru continuarea judecării apelurilor la Curtea de Apel București. În motivele scrise de recurs și în susținerile orale, procurorul a criticat decizia prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. Trimiterea cauzei la instanța de fond este nejustificată, pe de o parte întrucât situația din speță nu se circumscrie ipotezelor prev. de art. 379 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., iar pe de altă parte, nefiind înregistrată succesiunea în urma decesului inculpatului F.D., instanța de fond nu avea cum să modifice cadrul procesual. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Din actele cauzei rezultă că la data de 25 octombrie 2011 (filla voi. II dosar fond) au avut Ioc dezbaterile pe fond, fiind prezent și inculpatul F.D.

Pronunțarea a fost amânată succesiv până la data de 9 noiembrie 2011, interval de timp în care a intervenit decesul inculpatului, aspect consemnat în notele de concluzii scrise depuse de apărătorul acestuia la data de 3 noiembrie 2011. Instanța de fond a omis a dispune încetarea procesului penal ca urmare a decesului făptuitorului, pronunțând o hotărâre de condamnare a inculpatului F.D. și obligarea acestuia, alături de ceilalți inculpați, la despăgubiri. Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu apel de procuror și inculpați, criticile invocate vizând atât aspecte de nelegalitate cât și aspecte de netemeinicie. În cursul judecării cauzei în apel Camera Notarilor Publici Galați a emis un certificat din care rezultă că în perioada 26 octombrie 2011-16 mai 2012 nu s-a înregistrat succesiunea defunctului F.D.

În timpul judecării cauzelor penale există posibilitatea de a se greși în aplicarea legii. Pentru înlăturarea acestor erori, legiuitorul a reglementat sistemul căilor de atac care reprezintă mijloacele procesuale ce îngăduie reexaminarea modului în care s-a soluționat, într-unui din gradele de jurisdicție, acțiunea penală și eventual acțiunea civilă în cazul în care aceasta a fost exercitată alăturat celei penale, și după caz, înlăturarea erorilor de fapt și drept săvârșite. Căile de atac reprezintă, așadar, remediile procedurale în contra greșelilor care se pot ivi datorită părților sau a omisiunii instanțelor de fond, care determină trecerea procesului penal prin mai multe grade de jurisdicție pentru stabilirea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei.

Spre deosebire de recurs care devoluează, în esență, numai în drept, apelul, ca și cale ordinară de atac, este devolutiv în fapt și în drept. Prin efect devolutiv se înțelege trecerea sau transmiterea, în întregime (ex integro) sau în parte (in partibus) a cauzei de la instanța care a pronunțat hotărârea atacată, la instanța competentă să soluționeze acea cale de atac. Prin devoluțiune - în sensul legii de procedură - cauza este repusă în discuție, în măsura în care a fost atacată hotărârea pentru o nouă judecată, dar cu particularități proprii. În apel, efectul devolutiv constă în trecerea cauzei de la prima instanță la instanța de apel cu toate chestiunile de fapt și de drept pe care le comportă în vederea unui nou examen, fără desființarea hotărârii atacate.

Oricare sunt motivele invocate, instanța de apel este obligată, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., să examineze cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept. Prin urmare, indiferent de titularii care au exercitat calea de atac, instanța de apel este datoare să verifice, din oficiu, întreaga cauză atât sub aspectul stabilirii situației de fapt, cât și sub aspectul aplicării legii. Potrivit dispozițiilor art. 379 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., instanța, judecând apelul, desființează sentința primei instanței și dispune rejudecarea, de către instanța a cărei hotărâri nu a fost desființată, printre altele și pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc m lipsa unei părți nelegal citată.

Textul invocat trebuie corelat cu dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cu care dispozițiile relativ la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, Ia compunerea acesteia și publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea celorlalte dispoziții legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Din analiza textelor de lege invocate anterior, rezultă că desființarea unei hotărâri cu trimitere spre rejudecare la instanța care a pronunțat hotărârea atacată se dispune ori de câte ori se constată o nulitate absoluta sau o nulitate relativă dacă este dovedită vătămarea și dacă aceasta nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului cu respectarea condițiilor prevăzute în art. 197 alin. (4) C. proc.

pen. Nelegala citare a unei părți, care a lipsit la judecată, constituie o cauza de desființare a hotărârii atacate numai dacă este invocată, ca motiv de apel, de însăși partea față de care procedura de citare nu a fost regulat îndeplinită nu și de o altă parte din proces. Nulitatea decurgând din nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la citarea părților este o nulitate relativă care, se acoperă în condițiile prev. de art. 197 alin. (4) C. proc. pen. În speță, înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezența unei nulități absolute, ci o nulitate relativă, astfel că nefiind dovedită existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii primei instanțe, în mod nelegal s-a dispus desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Ia instanța de fond.

Instanța de apel în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac trebuie să se pronunțe asupra criticilor atât sub aspectul laturii penale cat și al laturii civile a cauzei, cu luarea în considerare a comunicării primite de la Camera Notarilor Publici Galați din care rezultă că nu a fost deschisa succesiunea după defunctul F.D. Nefiind identificați moștenitori ai acestuia, în cauză nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 21 C. proc. pen. Având în vedere considerentele expuse, înalta Curte in temeiul disp. art. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. va dispune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 200/A din 20 iunie 2012 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală.

Va casa decizia și va dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru continuarea judecății. Văzând și dispozițiile art. 182-192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 200/A din 20 iunie 2012 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală, privind pe inculpații B.M., P.G., C.T. și F.D. Casează decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru continuarea judecății. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B.M., P.G. și C.T., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 75 lei, se suportă din fondul Ministerului justiției. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul decedat F.D., în cuantum de 300 lei, se suportă din fondul Ministerul Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2013.