ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.05.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3850/2018

HOTĂRÂRE
25.05.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3850/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Prin încheierea din 25 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a menținut măsura suspendării cauzei, în baza art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluționarea dosarului privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva încheierii instanței a declarat recurs reclamantul Sindicatul Administrației Publice "A." reprezentant legal al membrului de sindicat B., solicitând admiterea acestuia și reluarea judecății.

A arătat că a depus din eroare cererea de suspendare a judecății cauzei, întrucât la același termen și la același complet a avut mai multe dosare.

A precizat că prezenta cauză are un alt obiect decât cel privitor la care s-a făcut sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A mai specificat că instanța de apel a menținut măsura suspendării, deși în ședința publică din 25 mai 2018 a arătat că nu mai insistă asupra cererii de suspendare a judecății.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 14 septembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a reținut că nu s-a realizat încadrarea motivelor formulate în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la 17 septembrie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

Nu s-au înregistrat puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 18 octombrie 2018, s-a stabilit termen la 7 noiembrie 2018, în camera de consiliu, fără citarea părților, pentru soluționarea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Or, în speță, verificând cererea de recurs, se constată că nu s-a realizat încadrarea motivelor formulate în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurentul făcând referire la argumente legate de faptul că s-a aflat în eroare la data formulării cererii de suspendare a judecății.

Se reține, în aceste condiții, că recurentul nu a dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1 - 8 ale art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 488 din cod și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a încheierii atacate.

Anulează recursul declarat de reclamantul Sindicatul Administrației Publice "A." reprezentant legal al membrului de sindicat B. împotriva încheierii din 25 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 239/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost înregistrat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1582 din 6 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I ci
ÎCCJ 2019-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2569/2019
prezentat în instanță pentru a susține cererea, Curtea de Apel a dispus menținerea suspendării cauzei pronunțată prin încheierea de ședință de la 27 noiembrie 2017, conform dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ. 2. Cerer
ÎCCJ 2019-11-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2163/2019
Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin încheierea de ședință din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost suspendată judecata recursului declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 159
ÎCCJ 2019-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 589/2019
situație această măsură a suspendării trebuia să le fie comunicată prin dispoziția instanței - de la data comunicării dispoziției de suspendare - ca ultim act procedural efectuat de instanță, începând să curgă termenul de 6 luni înlăuntrul
ÎCCJ 2018-04-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1307/2018
C. - aflată în acea perioadă în concediu de odihnă. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 2044 din 12 septembrie 2017 a constatat perimat apelul declarat de pârât, constatând că de la data încheierii de suspendare cauza
Sursă