ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de recurs în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1327 din data de 22.11.2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 188 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 188 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), b) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., formulată de inculpat.

În baza art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.:

A fost condamnat inculpatul A., domiciliat în județul Dâmbovița, aflat în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În baza art. 188 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), lit. h) C. pen. (dreptul de a deține și purta orice categorie de arme) pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se va executa în condițiile art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., pedeapsă ce se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.:

A fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.:

Au fost contopite pedepsele principale, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 11 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. anterior:

A fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 191/2012 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin decizia penală nr. 690/26.02.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, în total 13 ani și 2 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate, timpul reținerii și cel al arestării preventive, începând cu data de 21.07.2016 la zi.

În baza art. 399 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpat, prin încheierea din 22.07.2016 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2016 și în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. X/22.07.2016.

În baza art. 162 C. proc. pen.:

S-a dispus restituirea, către părțile civile, a obiectelor vestimentare ridicate de la cadavrul victimei B., respectiv coletul nr. 2 și către inculpat, a obiectelor vestimentare ridicate de la acesta, respectiv coletul nr. 1, la momentul soluționării definitive a cauzei.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen.:

S-a dispus confiscarea cuțitului de tip briceag folosit de inculpat la săvârșirea faptei și a armei de foc ce se află depusă la Camera de corpuri delicte - I.P.J Dâmbovița cu dovada seria x.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă C., ca nedovedită.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile D., E. și F. și a fost obligat inculpatul la câte 10.000 euro către fiecare.

A fost obligat inculpatul la plata unei prestații periodice de 200 RON lunar pentru fiecare dintre minorii D. și E., începând cu data prezentei și până la majorat ori intervenirea vreunei cauze de modificare sau încetare a obligației.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A., domiciliat în județul Dâmbovița.

În baza art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către Statul român, în sumă de 2500 RON, din care suma de 1228,80 RON reprezintă cheltuielile judiciare stabilite în faza urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A. și părțile civile C., F., D. și E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul inculpat a susținut că hotărârea primei instanțe nu respectă dispozițiile art. 403 C. proc. pen. întrucât nu descrie fapta în concret și preia acuzația din rechizitoriu, fără să cuprindă o examinare a probelor care au servit la pronunțarea soluției de condamnare, reținând un element de noutate care nu rezultă din mijloacele de probă administrate, cu referire la existența unei țigări aprinse în mâna inculpatului.

A mai susținut că, prin maniera în care s-a efectuat cercetarea judecătorească în fața instanței de fond, s-au nesocotit principiile fundamentale care guvernează această fază procesuală, respectiv principiul nemijlocirii, al contradictorialității și cel al aflării adevărului.

A învederat că, deși în cursul urmăririi penale martorii au dat declarații ample, la mai multe date, audierea acestora în fața Tribunalului Dâmbovița s-a efectuat într-o modalitate succintă, fără ca judecătorul să exercite rolul activ în vederea stabilirii unei situații de fapt clare și să înlăture contradicțiile majore existente în depozițiile martorilor. Totodată, instanța de fond a înlăturat apărarea inculpatului și a apreciat că fapta a fost comisă cu intenție de către acesta, în condițiile în care declarațiile sale au fost constante de la debutul urmăririi penale, comparativ cu depozițiile martorului G. și ale părților civile D. și F.

A mai susținut apelantul inculpat că rechizitoriul realizează o analiză a imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere a spațiului public din comuna H., dând o interpretare eronată acestora, întrucât din vizionarea CD-ului care conține captarea imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere nu rezultă cele expuse de acuzare, mai exact faptul că inculpatul, în timp ce se deplasa către primărie cu țigara aprinsă în mâna stângă, introduce mâna dreaptă în buzunarul pantalonilor, unde avea cuțitul, se oprește în dreptul porții de acces a căminului cultural, tot cu mâna dreaptă în buzunar pe cuțit, pleacă spre locul unde a oprit autoturismul victimei și iese din raza camerei de supraveghere, pentru ca, la interval de un minut, să reintre în unghiul camerei și fuge șchiopătând spre Pucioasa, urmărit fiind de un tânăr, fiul victimei, care era înarmat cu un obiect.

În continuare, inculpatul a mai învederat că din hotărârea primei instanțe nu rezultă că victima era însoțită de patru persoane, care erau înarmate cu obiecte contondente, iar motivarea instanței, preluată din rechizitoriu, în sensul că victima nu a urmărit suprimarea vieții inculpatului, nu poate fi primită întrucât acesta era înarmat cu o armă de foc și anterior loviturii cu obiectul înțepător tăietor de către inculpat, a tras două focuri de armă.

Întrucât lovirea victimei de către apelantul inculpat a avut loc după ce acesta a fost împușcat, în mod greșit s-a reținut, de către prima instanță, că fapta de omor a fost săvârșită cu intenție directă, în condițiile în care riposta apelantului inculpat a intervenit după ce au fost trase două focuri de armă.

A susținut, inculpatul apelant, că acțiunea exercitată a fost una de apărare, îndeplinind cerințele textului de lege, respectiv următoarele condiții: a fost realizată printr-o faptă prevăzută de legea penală și a fost precedată atacului, în sensul că nu a mai așteptat cel de-al treilea foc de armă, care putea să fie letal, inculpatul neavând de unde să cunoască dacă acțiunea întreprinsă de victimă putea să fie întreruptă sau epuizată. Acesta a fost considerentul pentru care inculpatul a folosit cuțitul pentru a-și salva propria viață, neurmărind niciun moment suprimarea vieții victimei. Pe de altă parte, nu s-a avut în vedere că persoanele care însoțeau victima erau înarmate și au exercitat acte de violență asupra inculpatului și după aceasta a fost împușcat, astfel cum rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Apelantul inculpat a mai susținut că în mod greșit nu au fost reținute dispozițiile art. 75 lit. a) și b) C. pen., instanța de fond ignorând în totalitate depoziția martorului I., care a precizat că, în seara respectivă, înainte de săvârșirea faptei, a fost agresat, urmărit cu mașina de victima care a tras asupra lui cu un pistol.

Față de cele expuse, a solicitat admiterea căii de atac, desființarea sentinței instanței de fond și achitarea sa, în temeiul art. 19 lit. h) C. proc. pen., ca urmare a existenței un caz de nepedepsire, acționând în legitimă apărare.

În subsidiar, a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă.

Pe latură civilă, prin motivele de apel formulate în scris, apelantul inculpat a solicitat să se aprecieze asupra pretențiilor civile, motivat de faptul că, dispunându-se executarea pedepsei, nu are cum să achite pretențiile solicitate.

Totodată, a susținut că trebuie să se aibă în vedere și cheltuielile de spitalizare solicitate de unitatea spitalicească, ca urmare a internării inculpatului, întrucât nu este normal să fie achitate de acesta.

Apelantele părți civile au solicitat admiterea căii de atac, desființarea, în parte, a sentinței și majorarea pedepsei aplicate inculpatului, susținând că, în raport de circumstanțele în care au fost comise infracțiunile, pedepsele aplicate sunt mult prea blânde.

Prin decizia penală nr. 276 din 9 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpatul A. și de părțile civile C., F., D. și E. împotriva sentinței penale nr. 1327 din data de 22 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, care a fost desființată, în parte, în latură penală și, în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 13 ani și 2 luni închisoare în pedepsele componente și pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 191 din data de 1 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin decizia penală nr. 690 din data de 26 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., aflat în arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului în temeiul art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., de la 11 ani închisoare la 13 ani închisoare.

A fost menținută dispoziția primei instanțe privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 191 din data de 1 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin decizia penală nr. 690 din data de 26 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a fost adăugată la pedeapsa de 13 ani închisoare, inculpatul A. executând în final pedeapsa de 15 ani închisoare.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive începând cu data de 21 iulie 2016 la zi.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 17 mai 2018, calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 11 iunie 2018, termenul pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație fiind stabilit pentru 3 septembrie 2018, fără citarea părților, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

La data de 31 iulie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent a întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație ce formează obiectul dosarului nr. x/2016

În motivarea cererii de recurs în casație inculpatul A. a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate, din perspectiva greșitei soluții de condamnare pentru infracțiunea de omor.

A apreciat recurentul inculpat că acțiunea sa, exercitată asupra victimei (în modalitatea descrisă în decizia recurată) se încadrează în condițiile excesului neimputabil, astfel cum sunt stabilite prin dispozițiile art. 26 C. pen., și anume: a fost comisă o faptă de către o persoană aflată în stare de legitimă apărare (făptuitorul tocmai fusese împușcat și era posibil să fie împușcat din nou), care, din cauza tulburării (determinată de șocul primirii unui glonț în șold) și a temerii (de a nu fi ucis de focurile de armă ulterioare), a depășit limitele unei apărări proporționale cu atacul, astfel că acțiunea de ripostă/apărare a provocat decesul atacatorului.

Prin urmare, recurentul inculpat a susținut că se impune admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și a sentinței instanței de fond și, în rejudecare, achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. combinat cu art. 26 C. pen., sub aspectul comiterii infracțiunii de omor având ca victimă pe numitul B., întrucât fapta a fost comisă în condițiile excesului neimputabil, astfel că nu constituie infracțiune.

Prin încheierea din data de 3 septembrie 2018, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434-437 C. proc. pen.

Examinarea cauzei în recurs în casație are o dublă limitare: pe de o parte, dispozițiile ce reglementează soluționarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.

În speță, așa cum s-a arătat, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., ce a fost avut în vedere și la examinarea admisibilității în principiu, așa încât la soluționarea pe fond a recursului în casație vor fi avute în vedere criticile ce se încadrează în dispozițiile legale mai sus-menționate.

Din această perspectivă, examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cotinuare.

Recursul în casație este un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În motivarea cererii de recurs în casație inculpatul a invocat dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", caz care are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă pe care în mod greșit instanța a considerat-o infracțiune, întrucât în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracțiune. Este situația faptelor care au caracter civil, comercial, ș.a. ori ipoteza dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casație se pot supune verificării instanței critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă cu descrierea conținută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, în analizarea motivelor invocate urmând a se avea în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care are caracter definitiv.

Examinând recursul în casație, se constată că în cuprinsul acestuia nu se invocă critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. cu descrierea conținută în norma de incriminare a faptei de omor, ci se formulează obiecțiuni care nu se subsumează cazului de recurs în casație invocat, respectiv critici cu privire la nereținerea de către instanța de fond și cea de apel a dispozițiilor art. 26 C. pen. referitoare la excesul neimputabil, recurentul susținând că a acționat în legitimă apărare, atacul victimei, cu o armă de foc fiind întrerupt de riposta sa.

Înalta Curte constată că natura criticilor formulate de recurent ține de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, circumstanțele în care a fost săvârșită infracțiunea.

Or, toate aceste aspecte reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de către inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 276 din 9 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

În temeiul disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de către inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 276 din 9 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.10.2018.