ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2552/2008

HOTĂRÂRE
19.06.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2552/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2021 din 5

septembrie 2007, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea prin care reclamantul P.T. solicita, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, Comisia pentru constatarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă, anularea deciziei din 22

februarie 2007, emisă de autoritatea pârâtă, și obligarea acesteia să emită o

nouă decizie, prin care să-i acorde calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut, în esență, că măsura de eliminare a reclamantului din Școala

Medie Tehnică Cadastrală București, în anul școlar 1953, nu se încadrează în

sfera celor prevăzute de art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 214/1999 privind

acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor

condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum și

persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative

abuzive.

În acest sens, instanța de fond a apreciat că

exprimarea protestului pentru neîncălzirea sălilor de clasă, menționată de

reclamant ca fiind motivul de „eliminare" din școală, are doar un caracter

disciplinar, aspectul politic nefiind dovedit.

Cu privire la

susținerea reclamantului, potrivit căreia prin sentința civilă nr. 297/2006 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

autoritatea pârâtă ar fi fost obligată să emită un act prin care să-i acorde drepturile

prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, instanța de fond a apreciat că este

neîntemeiată, reținând că, prin hotărârea judecătorească respectivă, instanța

doar a anulat prima decizie emisă de autoritatea pârâtă, obligând-o să

reanalizeze cererea reclamantului în raport de înscrisurile noi, prezentate de

acesta ulterior.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul, considerând-o netemeinică și nelegală

și invocând prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, reclamantul nu formulează, în mod expres, critici la adresa

hotărârii atacate ci procedează la reiterarea motivelor de fapt și de drept și

a argumentelor invocate în fața instanței de fond, arătând, în esență, că este

îndreptățit la acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă,

întrucât a făcut dovada condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, „Prin prezenta ordonanță

de urgență se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă

persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau

supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6

martie 1945-14 decembrie 1989".

De asemenea, potrivit

art. 3 lit. f) din același act normativ, „Prin măsuri administrative abuzive se

înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de

alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2

alin. (1) (acțiuni și manifestări îndreptate împotriva puterii politice din

perioada respectivă n.r.), în baza cărora s-a dispus ... exmatricularea din

școli, licee și facultăți".

Din conținutul

prevederilor legale citate rezultă că, pentru recunoașterea, în temeiul

acestora, a calității de luptător în rezistența anticomunistă, pe lângă

aspectul temporal, care se circumscrie perioadei 6 martie 1945-14 decembrie

1989, trebuie îndeplinite, cumulativ, două condiții:

-

persoana să fi fost condamnată pentru săvârșirea unor

infracțiuni sau să fi fost supusă unor măsuri administrative abuzive;

- mobilul faptelor

pentru care a fost aplicată condamnarea sau măsura administrativă abuzivă să fi

vizat aspectul politic al acelei perioade de timp; faptele să fi reprezentat,

așadar, acțiuni și manifestări îndreptate împotriva puterii politice comuniste.

În cauză, din probele

administrate rezultă că recurentului-reclamant i-a fost, într-adevăr, aplicată

măsura administrativă, ce ar putea fi calificată drept abuzivă, a

„eliminării" din școală, motivul, care rezultă din cererea de chemare în

judecată, precum și din declarațiile martorilor, constituindu-l gestul său de

a-i determina pe colegi și de a participa alături de ei la acțiunea de părăsire

a școlii, într-una din zilele lunii noiembrie a anului 1953, în semn de protest

împotriva conducerii școlii, față de neîncălzirea sălilor de curs.

Recurentul-reclamant

nu a făcut, însă, dovada îndeplinirii, în speță, a celei de-a doua condiții

prevăzute de lege, referitoare la mobilul gestului său, și anume că fapta sa a

reprezentat o manifestare îndreptată împotriva puterii politice de atunci,

instanța de fond apreciind în mod corect că protestul nu a vizat valorile

politice ale perioadei comuniste ci modalitatea defectuoasă de conducere

administrativă a școlii în care reclamantul învăța.

De asemenea, corect a

reținut instanța de fond că nu este întemeiată susținerea reclamantului,

potrivit căreia, prin sentința civilă nr. 297 din 8 februarie 2006 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, autoritatea

pârâtă ar fi fost obligată să-i acorde drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999,

din analiza respectivei hotărâri judecătorești rezultând cu evidență că

instanța de judecată doar a anulat prima decizie emisă de autoritatea pârâtă, obligând-o

să reanalizeze cererea reclamantului în raport de înscrisurile noi, prezentate

de acesta ulterior.

Pentru

considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se

sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

Respinge

recursul declarat de reclamantul P.T. împotriva sentinței nr. 2021 din 5

septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 iunie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2551/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 242 din 30 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acți
ÎCCJ 2008-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3298/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.1.Prin sentința civilă nr. 1555 din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dos
ÎCCJ 2011-02-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1053/2011
60 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul R.A., fără a-și încadra criticile în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,
ÎCCJ 2009-06-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3444/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta G.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Lu
ÎCCJ 2009-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3128/2009
ă a deciziei, a precizat reclamantul, este determinată de lipsa semnăturii de la poziția 4. Instanța a apreciat, la termenul de judecată din 1 octombrie 2008, că excepția nulității deciziei este o apărare de fond. Pe de altă parte, instanța
Sursă