ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 453/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 453/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 18 decembrie 2018, sub nr. x/2018, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite, la cererea creditorului B., prin reprezentant legal C., împotriva debitorului D., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 923 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Judecătoria Constanța, în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 1344/2018 a Tribunalului Constanța.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin Încheierea nr. 18894 din 19 decembrie 2018, Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența, în favoarea Judecătoriei Oradea.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Constanța a reținut că legiuitorul, prin dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., a instituit o competență teritorială exclusivă a instanței de executare în materia cererilor de încuviințare a executării silite, pe care părțile nu o pot înlătura.
În acest sens, a apreciat că Judecătoria Oradea este competentă să soluționeze cererea, întrucât la data sesizării executorului judecătoresc domiciliul debitorului era în Oradea, județul Bihor.
2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Oradea, prin Sentința civilă nr. 159 din 15 ianuarie 2019, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Judecătoriei Constanța competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, dispunând înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Oradea a reținut că debitorul a avut domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat E. în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea ce constituie titlu executoriu, întrucât acesta locuiește și muncește în Franța, situație care rezultă din Încheierea nr. 5348 din 16 aprilie 2018 prin care s-a lămurit dispozitivul Sentinței civile nr. 923 din 31 ianuarie 2018 a Judecătoriei Constanța.
În aceste condiții, cum locuința efectivă a debitorului este în străinătate, față de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a apreciat că instanța de executare competentă este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul creditorului (...)", adică Judecătoria Constanța.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Argumente de fapt și de drept relevante
Prin demersul judiciar inițiat, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului D., în baza titlului executoriu, reprezentat de Sentința civilă nr. 923 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Judecătoria Constanța, în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1344/2018 a Tribunalului Constanța.
Potrivit art. VI din O.U.G nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a unor acte normative conexe, publicată în M. Of. nr. 85/4.02.2016, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cererile de încuviințare a executării silite se soluționează de către instanțele judecătorești și cu procedura prevăzută de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, astfel cum a fost modificată prin ordonanța de urgență.
În conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."
Potrivit alin. (1) al aceluiași articol, "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului (...)."
Așadar, potrivit dispozițiilor legale precitate, se impune a fi stabilită competența instanței de executare din perspectiva domiciliului sau sediului debitorului la data sesizării instanței de executare.
Analizând Încheierea nr. 5348 din 16 aprilie 2018, pronunțată de Judecătoria Constanța, secția civilă, în Dosarul nr. x/2016, prin care s-a lămurit Sentința civilă nr. 923 din 31 ianuarie 2018, pronunțată de aceeași instanță, în Dosarul nr. x/2016, aflată la Dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Constanța, Înalta Curte reține că debitorul D. locuiește în Franța.
Or, alegerea de către debitor a domiciliului procesual la cabinetul avocatului E., situat în Oradea, județul Bihor, astfel cum rezultă din cererea de încuviințarea executării silită, reprezintă un mijloc prin care partea a înțeles să-și exercite drepturile procedurale în proces și nu poate conduce la stabilirea competenței în raport de sediul acestuia.
În acest sens vine și Decizia nr. 1605/2015, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă:
"Înalta Curte subliniază că, dacă s-ar admite determinarea competenței în raport de domiciliul/sediul apărătorului ales sau mandatarului reclamantului, s-ar ajunge la situația în care reclamantului i s-ar permite să aleagă instanța la care să se judece în funcție de baroul avocațial din cadrul căruia își alege apărătorul sau în funcție de domiciliul mandatarului."
Cum, domiciliul debitorului D. împotriva căruia urmează să se efectueze executarea silită nu se află pe teritoriul României, instanța competentă teritorial a soluționa pricina, potrivit art. 653 alin. (1) C. proc. civ., este cea de la domiciliul creditorului B. situat în Constanța str. x, județul Constanța.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de creditorul B., în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc A., având ca obiect "încuviințare executare silită", în favoarea Judecătoriei Constanța.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT