ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3626/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta P.R.U.R.G.C. Vințu de Jos a chemat în judecată Comisia specială de retrocedarea a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea cererii sale, privind acordarea de despăgubiri în baza O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul construcție - în prezent demolată - situat în Vințu de Jos și înscris în C.F. 1958. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în mod greșit nu i s-a acordat despăgubiri pentru clădirea preluată abuziv, înscrisă în C.F. 1958, chiar dacă în prezent aceasta este demolată.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 59/F/CA din 31 martie 2008 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, dispunând modificarea în parte a Deciziei nr. 1466 din 10 octombrie 2007 emisă de pârâtă în sensul obligării acesteia să propună acordarea de despăgubiri în baza O.U.G. nr. 94/2000 înscris în CF 1958 Vințu de Jos, la data preluării imobilului în mod abuziv de reclamantă. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că nicăieri în conținutul O.U.G. nr. 94/2000 nu se arată că imobilele clădiri demolate vor avea o reglementare separată a regimului juridic de restituire. Ordonanța nu interzice acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru astfel de clădiri iar din acest punct de vedere Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1164/2002 adaugă la lege, ceea ce nu este permis. S-a mai reținut și că este necesară asigurarea unei reparații echitabile a prejudiciului suferit de cultele religioase, urmare a preluării în mod abuziv a imobilelor ce le-au aparținut și care au fost demolate, amintind din jurisprudența C.E.D.O. cazul A. contra Turciei și cazul L. contra Regatului Unit. Împotriva acestei sentinței considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Comisia specială de retrocedarea a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Recurenta a susținut în esență că instanța a aplicat în mod greșit prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și a extins în mod nejustificat aplicarea acestora, fără a ține cont și de prevederile Normelor metodologice corespunzătoare ordonanței.

Astfel, dispozițiile punctului 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora nu intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate, nu fac decât să lămurească și să clarifice conținutul art. 1 alin. (3) din ordonanță. Referitor la cele două hotărâri C.E.D.O.

menționate în sentința atacată recurenta a susținut că acestea nu au relevanță în cauză întrucât în cauza A. contra Turciei s-a pus problema plății cu întârziere de către stat a unei sume de bani stabilite definitiv și irevocabil de către Curtea de Casație iar în cauza L. contra Regatului Unit s-a pus problema cuantumului compensațiilor acordate în cazul naționalizării unor întreprinderi, situație reglementată printr-o lege din 1977. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Prin O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a reglementat dreptul la retrocedarea către foștii proprietari a bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice din cele prevăzute la art. 2. Art. 1 alin. (3) din ordonanță precizează că sunt imobile în sensul acestui act normativ, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la intrarea în vigoare a acestui act normativ.

La alin. (4), (5) și (6) ale art. 1 din ordonanță, se prevede că în cazul în care terenul este ocupat parțial sau în totalitate se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent. După cum se poate observa, actul normativ nu prevede acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru clădirile demolate, legiuitorul reglementând restituirea în natură a imobilelor existente iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, a înțeles să prevadă acordarea de măsuri reparatorii numai pentru terenuri, pentru clădirile demolate, neprevăzându-se posibilitatea acordării de despăgubiri. Referitor la aceste construcții, pct. 3 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1094/2004, modificată și completată prin H.G.

nr. 1094/2005 prevede în mod expres faptul că „nu intră sub incidența O.U.G. nr. 94/2000, republicată, (…) construcțiile demolate”. În ceea ce privește trimiterea făcută de instanța de fond la Legea nr. 10/2001 [art. 8 alin.(2)] urmează a se constata că aceasta nu poate fi reținută, întrucât chiar în aceste dispoziții s-a prevăzut că regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase, preluate de stat este reglementat prin legi speciale, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 care, așa cum s-a arătat, nu prevede acordarea de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate.

În ceea ce privește trimiterile făcute de instanță la cele două hotărâri C.E.D.O., acestea nu au relevanță în soluționarea cauzei, întrucât în cauza A. contra Turciei suntem în situația plății cu întârziere de către stat a unei sume de bani stabilită definitiv și irevocabil de către Curtea de Casație iar în cauza L. contra Regatului Unit problema pusă este aceea a cuantumului compensațiilor acordate în cazul naționalizării unor întreprinderi. Prin urmare, în speța de față nu se poate pune problema încălcării art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților În consecință, având în vedere că O.U.G. nr. 94/2000 nu prevede acordarea de măsuri reparatorii pentru construcții demolate iar Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1164/2002, modificată prin H.G. nr. 1094/2005 prevăd că sub incidența O.U.G. nr. 94/2000 nu intră construcțiile demolate, respingerea de către Comisia specială de retrocedare, prin Decizia nr. 1466 din 10 octombrie 2007 a acordării de despăgubiri pentru construcția demolată, este corectă astfel că recursul fiind fondat, urmează a fi admis, a se casa sentința atacată și în fond a se respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia specială de retrocedarea a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței civile nr. 59/F/CA din 31 martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată de P.R.U.R.G.C. Vințu de Jos ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi octombrie 2008.