ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4013/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 27 septembrie 2016, reclamanții A., B., C., D., E. și F., au solicitat instanței - în contradictoriu cu G., prin mandatar H. S.R.L. și intervenientul forțat I. - să oblige pârâții la plata sumelor de: 30.000 euro (echivalent în RON la data efectuării plății), cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale; despăgubiri civile cu titlu de daune morale în cuantum - 1.000.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), pentru reclamanta - A., în calitate de soție, - 1.000.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), pentru reclamantul - B. în calitate de fiu,- 1.000.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), pentru reclamantul - C. în calitate de fiu,- 600.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), pentru reclamanta - D. în calitate de soră,- 600.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), pentru reclamanta E. în calitate de mamă,- 600.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), pentru reclamantul F. în calitate de tată, ca urmare a accidentului mortal de circulație căreia i-a fost victimă J., la data de 20 septembrie 2015.

Prin Sentința nr. 710/2017 din 1 martie 2017, a Tribunalului București, secția a-VI-a civilă, s-a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și excepția lipsei capacității de folosință și s-a anulat cererea în privința reclamanților B. și F..

A fost admisă, în parte, cererea cu privire la ceilalți reclamanți. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 4.266 RON reprezentând despăgubiri materiale. A obligat pârâta să plătească reclamantei A. suma de 20.000 euro, daune morale. A obligat pârâta să plătească reclamantului C. suma de 20.000 euro, reprezentând daune morale. A obligat pârâta să plătească reclamantei E. suma de 15.000 euro, reprezentând daune morale. A obligat pârâta să plătească reclamantei D. suma de 15.000 euro, reprezentând daune morale.

Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâta G., prin mandatar H. S.R.L., a fost respins de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia nr. 2282/A din 8 decembrie 2017.

Aceeași instanță, a admis apelul reclamanților și, schimbând în parte sentința, a obligat pârâta la plata unor daune morale în sumă de 30.000 euro către reclamanta A., 30.000 euro către reclamantul C. și respectiv 20.000 euro, către reclamanta E..

A menținut în rest, dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs, în termen legal, reclamanții A., C., E. și D. care, invocând prevederile art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ., critică decizia dată în apel, după cum urmează:

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în condițiile în care nu se răspunde criticilor vizând cuantumul sumelor acordate de către instanța de fond cu titlu de daune morale.

Astfel, se arată, nu a fost avut în vedere prejudiciul moral "incomensurabil" produs prin pierderea vieții unui membru important de familie (capul familiei) ca și criteriu de cuantificare a daunelor cât și criteriul echității, apărările invocate în acest sens, nefiind nici măcar "amintite" de către instanța de apel.

Or, se conchide, hotărârea fiind nemotivată, echivalează cu o nepronunțare asupra apelului.

- hotărârea a fost dată, cu încălcarea respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material, incidente în cauză.

Astfel, se susține, analiza făcută de instanța de control judiciar, din perspectiva traumei reclamanților, este o analiză profund greșită, în afara normelor răspunderii delictuale cât și în opoziție cu cele ale asigurărilor de răspundere civilă obligatorie, față de faptul că niciuna dintre aceste reglementări, care prevăd desdăunări pentru daune materiale și morale, nu introduce ca și condiție de evaluare de daune și respectiv condiții de plată, culpa victimei cazului asigurat.

Dimpotrivă, prevederile art. 49 și 50 din Legea asigurărilor și Normele speciale aplicabile la aceasta, statuează asupra criteriilor de cuantificare ale daunelor materiale și morale, fără ca vreuna din aceste norme să includă referiri la culpa concurentă, în măsură să lipsească pe beneficiarii legali de drepturile lor la desdăunare.

Ca atare, se solicită a se constata, că din modul de redactare al hotărârii recurate, nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu.

Astfel, instanța trebuia să cuantifice prejudiciul moral, în raport de gravitatea și importanța lui și să aibă în vedere că sentimentul de doliu și obsesionalitatea legată de acest eveniment tragic afectează întreaga existență a reclamanților, suferința acestora făcând întemeiată acordarea daunelor morale, în cuantumul solicitat.

Or, atât literatura de specialitate cât și practica judiciară au stabilit că gravitatea prejudiciului constituie un criteriu de stabilire a cuantumului despăgubirii destinate reparării prejudiciilor morale.

Pe lângă gravitatea prejudiciului moral, se mai arată, pentru stabilirea indemnizației destinate reparării daunelor morale, trebuie apelat la un criteriu orientativ și anume, la criteriul echității.

De aceea, este în afara oricărei controverse că, dacă gravitatea prejudiciului moral este mare și indemnizația acordată ca despăgubire, trebuie să fie substanțială, justă, rațională și echitabilă, adică în așa fel stabilită încât să asigure efectiv o compensație a prejudiciului moral suferit.

Tot astfel, se mai arată, daunele materiale solicitate reprezintă cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării, fiind de neînțeles de ce instanța de apel nu a acordat niciun fel de sumă cu titlu de cheltuieli materiale, deși evidența suportării unor astfel de cheltuieli, este de netăgăduit.

Drept urmare, se conchide, "reducerea drastică" a sumelor acordate de către instanța de fond, apare ca nelegală, iar suma stabilită de instanța de apel, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, este lipsită de orice semnificație reparatorie prin prisma cuantumului său, iar determinarea acesteia prin raportare la infracțiuni de altă natură, fără nicio legătură cu speța, reduce la nivel derizoriu pierderea suferită.

Mai mult decât atât, sumele acordate sunt sub nivelul celor prevăzute de "vestitul Ghid" în care sunt prevăzute sume derizorii pentru moștenitori, raportat la traumele suferite, reclamanții arătând că nu își însușesc prevederile din Ghidul pentru soluționarea cererilor privind acordarea daunelor morale.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Cu privire la situația de fapt, la judecata în fond a cauzei s-a reținut că, în data de 20 noiembrie 2015, în jurul orei 21:20, inculpatul I., cu o alcoolemie de 1,95 g% a condus autoturismul marca x cu o viteză excesivă, pe șos. x, dinspre str. x către str. x, iar când a ajuns la trecerea pentru pietoni situată în apropriere de intrarea în Spitalul Bagdasar Arseni, a surprins și accident mortal pe persoana vătămată J., în vârstă de 55 ani care traversa regulamentar strada, din expertiza tehnică auto efectuată în cauză reieșind culpa exclusivă a conducătorului auto în producerea accidentului.

Instanța de fond a acordat reclamanților despăgubiri pentru daunele materiale suferite, în limita sumei dovedite de 4.266 RON, reprezentând costul serviciilor funerare, taxa de înmormântare și mesele de parastas.

Legat de stabilirea cuantumului daunelor materiale, nu pot fi primite criticile reclamanților recurenți care, își reiterează pretențiile formulate prin cererea introductivă (cuantificate la suma de 30.000 euro) fără a face trimitere la acte depuse la dosarul cauzei și ignorate de instanțe sau la încălcarea dispozițiilor legale privind stabilirea despăgubirilor în caz de deces produs ca urmare a unui accident rutier.

Așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată, estimarea, ca metodă de cuantificare a prejudiciului material nu poate fi acceptată, decât în contra prevederilor din legislația terțiară a aplicabilă care, instituind drepturile părților, condiționează limitele despăgubirii cât și condițiile de plată, de împrejurarea depunerii unor înscrisuri doveditoare, neputând fi susținută juridic argumentația vizând imposibilitatea, fie ea fizică sau morală, de a dovedi aceste cheltuieli.

Tot astfel, recurenții-reclamanți nu invocă niciun argument pertinent în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din analiza considerentelor deciziei atacate reieșind faptul că instanța de control judiciar a răspuns punctual fiecărei critici inserate în motivele de apel, în aprecierea atât asupra daunelor materiale cât și a daunelor morale, luându-se în considerare probatoriul administrat în cauză și avându-se în vedere, la cuantificarea daunelor morale, pe lângă raporturile de rudenie și aproprierea efectivă dintre reclamanți și victima accidentului rutier, modalitatea de conviețuire și sprijinul efectiv, reciproc acordat.

Recurenții, de altfel, nu au precizat, în concret, de ce apreciază că decizia dată de curtea de apel, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Faptul că instanța a menționat anumite argumente aduse de către societatea pârâtă în legătură cu pretențiile deduse judecății și nu a mai reluat analiza situației de fapt, necontestată în cauză, înțelegând doar să puncteze principiile generale ale răspunderii civile delictuale și cele jurisprudențiale după care se recunoaște și se cuantifică un prejudiciu moral, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, câtă vreme, în considerente, instanța a expus argumentele care i-au format convingerea.

Este lesne de observat că, prin majoritatea criticilor formulate, recursul aduce, de fapt, în dezbatere, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, intenția fiind aceea de a supune cenzurii instanței supreme, maniera în care curtea de apel a interpretat și aplicat, în cauza particulară dedusă judecății, dispozițiile legale relevante în această materie.

Prin aceste critici, ce atrag incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții au arătat că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 49 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010 "pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule" unde se statuează criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale, în caz de deces.

Se invocă și aplicarea greșită a dispozițiilor relevante din C. civ., precum și ignorarea practicii instanței supreme care, prin mai multe decizii, a statuat că în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, trebuie avute în vedere criterii obiective "relevante și justificate".

În analiza acestei critici, se are în vedere, ca principal aspect, faptul că în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor, care ar presupune reevaluarea situației de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac a recursului.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă așadar, o chestiune de temeinicie iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Se poate analiza însă dacă instanța a pronunțat hotărârea, cu nesocotirea unor criterii legale, care au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea se regăsesc în legislație.

Or, dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, invocat de recurenții-reclamanți, stipulează că daunele morale, în cazul decesului unei persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Legislația din România nu cuprinde însă criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire iar jurisprudența națională a apreciat, de la caz la caz, acest pretium dolores, în raport de importanța valorii morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, ținându-se cont și de independența financiară a aparținătorilor victimei accidentului.

În speță se constată că instanța de control judiciar a soluționat apelul reclamanților, ținând cont de principiile răspunderii civile stabilite în dreptul intern, cât și de practica C.E.D.O. care, a făcut o serie de aprecieri în ceea ce privește proba și stabilirea prejudiciului moral, sens în care a statuat că la aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al acestora.

Or, operațiunea presupune indiscutabil o anumită doză de aproximare, chiar de arbitrariu, întrucât nu se poate stabili, cu rigoare matematică, niciun fel de echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani.

Statuând în echitate, în acord și cu practica instanței europene (a se vedea cauza Tolstoy-Miloslavsky vs. Regatul Unit) curtea de apel a apreciat corect, asupra cuantumului prejudiciului moral, raportat la consecințele negative suferite de rudele victimei evenimentului rutier asigurat, toate aspectele legate de circumstanțele particulare ale cauzei fiind expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate.

De asemenea, Înalta Curte reține că, în speța de față, recurenții nu au indicat, în mod concret, care este acea jurisprudență constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva lor, în condițiile în care, soluția criticată nu excede, într-o manieră nejustificată, limitelor stabilite în spețe cu o cazuistică similară, depuse la dosar, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligați să plătească rudelor celor decedați (ascendenți, descendenți și colaterali), atât prin hotărâri ale instanțelor civile, cât și ale instanțelor penale, sume comparabile cu cele acordate în cauza de față.

Acesta este și motivul pentru care instanța de apel nu s-a prevalat, ca mijloc de probă, de ghidul depus la dosar de pârâtă, acesta neconstituind un criteriu legal pe care instanțele, sunt ținute a-l respecta în stabilirea plafonului de despăgubiri, ci a apreciat, în mod pertinent, în acord cu criteriile jurisprudențiale, asupra cuantumului daunelor morale, soluția astfel pronunțată înscriindu-se în marja jurisprudenței constante și unitare pentru cazuri similare.

Or, atâta vreme cât nu există o soluție legislativă, respectiv un act cu forță normativă care să stabilească criterii și plafoane de acordare a acestor despăgubiri,instanțele sunt abilitate a aprecia în echitate pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții europene, analizând împrejurările concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate de distrugerea legăturii afective și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză.

Deși reclamanții reiau, în memoriul de recurs, criteriile ce pot fi utilizate, potrivit recomandărilor C.E.D.O., în evaluarea despăgubirilor, respectiv gradul vătămărilor psihice și alterarea condițiilor de viață a celor îndreptățiți, precum și principiile stabilite de instanța europeană și anume: principiul echității, principiul nevoii sociale, principiul îmbogățirii fără just temei, principiul stabilirii daunelor morale la nivelul venitului lunar mediu net sau salariului de bază pe economie, al țării membre UE, aceștia nu formulează critici de nelegalitate referitoare la nerespectarea, de către instanța de apel, a unuia sau mai multor criterii astfel enunțate, de natură a constitui obiect al controlului judiciar în recurs.

Este surprinzătoare afirmația reclamanților, din memoriul de recurs referitoare la "reducerea drastică" de către instanța de control judiciar a sumelor acordate cu titlu de daune morale de către tribunal cât și cea referitoare la neacordarea niciunei sume cu titlu de cheltuieli materiale.

Astfel, din examinarea hotărârii atacate (dispozitiv și considerente) rezultă fără niciun fel de echivoc, că admițând apelul reclamanților, instanța de control judiciar a schimbat în parte sentința și a majorat cuantumul daunelor morale ce urmează a fi achitate de către pârâtă, soției supraviețuitoare - A. -, fiului major - C. și mamei victimei accidentului - E., de la 20.000 euro, cât fusese stabilit la fond, la 30.000 euro și respectiv de la 15.000 euro, la 20.000 euro, echivalentul în RON.

În ceea ce o privește pe D., sora victimei, s-a apreciat corect că nu se impune redimensionarea cuantumului de 15.000 euro, daune morale, stabilit de prima instanță, în condițiile în care aceasta nu conviețuia cu victima și nici nu s-a făcut dovada existenței unor împrejurări diferite decât cele reținute de tribunal, cu referire la intensitatea cu care au fost percepute în mod particular, consecințele pierderii suferite.

Restul dispozițiilor sentinței apelate, deci și cele vizând suma reprezentând despăgubirile materiale, au fost menținute prin hotărârea dată în apel, instanța statuând neechivoc asupra îndreptățirii celor în cauză de a le fi înapoiate cheltuielile ocazionate de tragicul eveniment, în măsura în care acestea au fost dovedite.

Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., C., D. și E. împotriva Deciziei nr. 2282/A din 8 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă pe recurenți la 4000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă G. prin mandatar H. de asigurare reasigurare S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM