ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 octombrie 2014, sub nr. x/2014, astfel cum a fost precizată pe parcursul procesului, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Transporturilor și Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., solicitând anularea Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014 emis de Ministerul Transporturilor, privind numirea Consiliului de administrație provizoriu al Autorității Aeronautice Civile Române și a Anexei ce face parte integrantă din acest ordin, cu solicitarea de a se reexamina actul administrativ atacat, în vederea anularii parțiale a acestuia, în ceea ce privește măsurile dispuse cu privire la reclamant și, pe cale de consecință, repunerea în funcția anterioară emiterii ordinului, respectiv cea de membru în Consiliul de administrație al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română, precum și acordarea de daune interese materiale în sumă totală de 214.500 RON, pentru intervalul cuprins între data emiterii Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014 și data expirării mandatului acordat prin Ordinul nr. 1390 din 5 septembrie 2012.

Prin Sentința civilă nr. 1579 din 4 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile prematurității și a lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., ca nefondate, și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., ca nefondată.

Împotriva Sentinței nr. 1579 din 4 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantul A. și pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A.

3.1. Reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinței atacate și în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, cel puțin în privința cererii de acordare a despăgubirilor.

Recurentul-reclamant a formulat, în esență, următoarele critici în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat:

În ceea ce privește cererea de obligare la plata despăgubirilor, motivarea sentinței recurate nu este corespunzătoare, ci este superficială, și nu se întemeiază pe situația de fapt și pe probele dosarului.

Astfel, în ceea ce privește deficiența de la pct. 3 din Raportul Corpului de control al ministrului transporturilor nr. x din 12 februarie 2014, din înscrisurile existente la dosar rezultă că membrii consiliului de administrație au încasat indemnizații aferente acestei calități și a celei de membru în comitetele de specialitate, numai începând cu luna următoare semnării Actului adițional nr. x din 25 aprilie 2013 la Contractul de mandat nr. x/2012, iar nu și anterior.

Mai mult, în luna decembrie 2012, s-a acordat inițial o primă de Crăciun în cuantum de 3.000 RON/membru al consiliului de administrație, care a reprezentat un caz singular, fiind acordată pentru activitatea de bază, simultan cu atribuirea de premii anuale personalului regiei autonome, la propunerea Directorului General, după cum rezultă din cuprinsul Hotărârii Consiliului de administrație nr. 7 din 4 martie 2013 (pct. 6 a). Această sumă a fost restituită voluntar de către toți membrii consiliului de administrație, fiind recuperată integral de către regia autonomă, dovadă fiind dispozițiile Hotărârii nr. 10 din 21 mai 2013 a Consiliului de administrație.

În mod eronat instanța de fond a reținut că este întemeiată și deficiența indicată la pct. 1 din Raportul Corpului de control nr. x din 12 februarie 2014, având în vedere că toți membrii revocați din funcție au desfășurat activitate specifică în cadrul comitetelor de specialitate, fapt ce poate fi dovedit cu consultările din timpul ședințelor consiliului de administrație și cu procesele-verbale ale ședințelor de comitete, încheiate cu prilejul întrunirilor și dezbateri, în cadrul fiecărui comitet.

În acest sens, înscrisurile depuse la dosarul instanței de recurs fac dovada desfășurării de către reclamant a unor activități specifice în cadrul Comitetului tehnic de siguranță a zborului.

Comitetele de specialitate au fost înființate în baza legii și și-au desfășurat activitatea regulat, conform proceselor-verbale ale ședințelor de comitet și au fost remunerate legal în baza contractelor de mandat și ale actelor adiționale, nefiind încălcate prevederile legale în vigoare referitoare la acest tip de activități de către reclamant sau alți membrii ai consiliului de administrație.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant a formulat, în principal, următoarele critici:

Instanța de fond deși reține corect temeiul acordării despăgubirilor și conținutul sintagmei revocare "fără o justă cauză", aplică în mod eronat norma legală, în contradicție cu situația de fapt existentă la dosar, din probele administrate în cauză rezultând că nu sunt întemeiate cele două deficiențe consemnate în Raportul Corpului de control nr. x din 12 februarie 2014.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014 emis de Ministerul Transporturilor, precum și al Raportului nr. x din 12 februarie 2014, care a stat la baza emiterii acestui ordin, actul administrativ prin care s-a dispus revocarea din funcție trebuie motivat, pentru a se cunoaște conținutul care a generat revocarea, și această analiză trebuia efectuată inclusiv prin prisma considerentelor prezentate în susținerea cererii de acordare a despăgubirilor, deoarece era de natură să reflecte tocmai revocarea nejustificată, în baza concluziilor unui raport, de asemenea, nelegal.

3.2. Pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinței atacate și în rejudecarea cauzei, respingerii cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În susținerea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a formulat, în esență, următoarele critici:

Ordinul nr. 430 din 9 aprilie 2014, a cărui anulare se solicită, este emis de Ministerul Transporturilor, iar pretențiile solicitate de către reclamant izvorăsc din acest ordin, astfel că, Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. nu este parte a raportului juridic generator de prejudicii, neavând calitate procesuală pasivă în cauză.

Întrucât obiectul acțiunii îl constituie anularea parțială a Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014, iar reclamantul a formulat pretenții față de ambii pârâți, nefiind formulat un capăt de cerere accesoriu în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, impunându-se îndeplinirea procedurii administrative prealabile și în raport cu această pârâtă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât Ministerul Transporturilor a solicitat respingerea recursurilor declarate de reclamant și de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ca nefondate.

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în principal, ca lipsit de interes, iar în subsidiar, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Prin Încheierea din 25 septembrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de ambele părți sunt nefondate.

Cu privire la recursul declarat de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, analizând, cu prioritate, excepția lipsei de interes a recursului declarat de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

În cauză, pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. justifică un interes în promovarea recursului, din perspectiva soluției pronunțate de instanța de fond asupra excepțiilor prematurității și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., motiv pentru care, este îndeplinită această condiție de exercitare a acțiunii civile și în privința formulării căii de atac a recursului.

Pentru motivele arătate, urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a recursului declarat de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., invocată de recurentul-reclamant.

Pe fondul cauzei, criticile recurentei-pârâte Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

În mod corect prima instanță a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., analizând această excepție exclusiv prin prisma capătului de cerere al acțiunii având ca obiect plata despăgubirilor, context în care a reținut că, în temeiul prevederilor Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1390/2012 și a contractului de mandat încheiat între Ministerul Transporturilor și membrii numiți potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011, plata indemnizației aferente calității de membru al Consiliului de administrație al Autorității Aeronautice Civile Române R.A., revine ca obligație în sarcina acestei autorități publice.

Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului și în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepției prematurității cererii, ce a vizat, în fapt, inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând că reclamantul a urmat această procedură în raport cu Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate publică emitentă a Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014, care se solicită a fi anulat prin cererea principală dedusă judecății, iar formularea unui petit accesoriu în vederea plății indemnizației cuvenite în caz de anulare a ordinului menționat, nu necesită formularea plângerii prealabile și în legătură cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., care, în speță, nu are calitatea de emitent al ordinului contestat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de reclamantul A.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar constată că, deși în susținerea acestui motiv de casare recurentul-reclamant a arătat că sentința atacată cuprinde motive contradictorii și respectiv, motive străine de natura pricinii, criticile expuse, care vizează reținerea în mod greșit de către prima instanță a situației de fapt, în raport de probatoriul administrat în cauză, se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, criticile în discuție vor fi analizate cu ocazia examinării acestui motiv de nelegalitate.

Distinct de aspectul constatat anterior, se reține că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

De asemenea, sentința recurată nu cuprinde motive contradictorii, judecătorul fondului prezentând argumentele care l-au determinat să respingă cererea de chemare în judecată, aceste argumente prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Instanța de control judiciar nu poate reține nici critica recurentului-reclamant potrivit căreia sentința atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, aceste afirmații reflectând dezacordul recurentului în privința argumentelor care au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță, fără a susține însă motivul de casare invocat, întrucât în considerentele sentinței au fost expuse argumentele pe care s-au întemeiat concluziile instanței de fond în privința problemelor de drept supuse analizei.

Motivarea clară și accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe.

În aceste condiții, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Prin Ordinul nr. 1390 din 5 septembrie 2012 emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a fost numit Consiliul de administrație al Autorității Aeronautice Civile Române, în componența prevăzută în Anexa nr. 1 a respectivului ordin, reclamantul A. fiind menționat la poz. 1 în calitate de "reprez. MTI".

Cu aceeași ocazie, a fost încheiat Contractul de mandat nr. x din 5 septembrie 2012 (Anexa nr. 2 la O. MTI nr. 1390/2012), între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în calitate de mandant și A. în calitate de mandatar, având ca obiect împuternicirea acordată de mandant mandatarului "să administreze activitatea Autorității Aeronautice Civile Române, potrivit legii și actului de înființare, în vederea îndeplinirii obiectivelor și criteriilor de performanță specifice, prevăzute în Anexa la prezentul contract, în schimbul unei indemnizații lunare fixe, potrivit celor convenite prin prezentul contract", pentru o perioadă de 4 ani de la data semnării de către ambele părți.

Prin Actul adițional nr. x din 25 aprilie 2013, încheiat la Contractul de mandat nr. x din 5 septembrie 2012, Ministerul Transporturilor în calitate de mandant și reclamantul A. în calitate de mandatar, au convenit, între altele, ca mandatarul să primească lunar o indemnizație lunară fixă netă, reprezentând 25% din remunerația directorului general, ce va fi revizuită prin act adițional la contractul de mandat, în conformitate cu sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității Aeronautice Civile Române. Plata tuturor obligațiilor bănești de natură legală aferente contribuabilului, precum și a altor obligații bănești de natură legală care pot fi impuse pe durata contractului, se va face de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Prin Ordinul nr. 430 din 9 aprilie 2014 emis de Ministerul Transporturilor, contestat în prezenta cauză, a fost numit Consiliul de administrație provizoriu al Autorității Aeronautice Civile Române în componența prevăzută în Anexa la ordin (art. 1), cu data acestui ordin încetându-și aplicabilitatea Ordinul nr. 1390/2012 (art. 3), precum și contractele de mandat prevăzute în Anexele nr. 2 - 8 la O. MTI nr. 1930/2012, inclusiv contractul de mandat nr. x din 5 septembrie 2012 (art. 4).

Conform mențiunilor cuprinse în preambulul Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014, acesta a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a), art. 5 alin. (3) și art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, ale art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 24/2013 și art. 12 lit. k) din Contractele de mandat anexe la O. MTI nr. 1390/2012, încheiate între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în calitate de mandant și membrii consiliului de administrație, în calitate de mandatari.

De asemenea, la baza emiterii acestui ordin a stat și Nota nr. x din 6 martie 2014 a Direcției Generale Juridice și Resurse Umane, cu privire la starea de incompatibilitate a unor membri din Consiliul de administrație, precum și Raportul Corpului de control al ministrului nr. x din 12 februarie 2014, pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse de acesta.

În conformitate cu dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 109/2011, prin emiterea Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014, recurentului-reclamant i-a fost revocat practic mandatul acordat prin Ordinul nr. 1390 din 5 septembrie 2012, cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 2030 și art. 2031 alin. (1) din C. civ. referitoare la mandat, norme de drept comun care, în condițiile arătate, completează reglementările cuprinse în legislația specială.

Potrivit dispozițiilor C. civ., citate anterior, mandatul este esențialmente revocabil, fiind valabil atât timp cât există încrederea mandantului, care a stat la baza încheierii contractului de mandat.

Această manifestare de voință a mandantului concretizată, în cauză, în Ordinul nr. 430 din 9 aprilie 2014, nu este necesar să conțină o motivare care să justifice conduita de retragere a încrederii acordate la momentul emiterii ordinului de numire în funcție, având în vedere tocmai cauza revocării constând în retragerea încrederii, care decurge din caracterul intuitu personae al mandatului și din derogarea de la principiul forței obligatorii a contractului.

Prin urmare, întrucât mandatul acordat recurentului-reclamant prin Ordinul nr. 1390 din 5 februarie 2012 a avut la bază încrederea autorității publice pârâte în mandatar, în condițiile în care nu mai subzistă această încredere, mandatul acordat reclamantului poate fi revocat, fără ca mandantul să invoce sau să justifice cauza luării acestei măsuri.

În contextul arătat, în acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că motivele invocate de reclamant în susținerea cererii de anulare a Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014, subsumate aspectelor legate de nemotivare sau revocare nejustificată, sunt lipsite de temei și încalcă atât reglementarea specială, cât și dreptul comun, deoarece, câtă vreme revocarea mandatarului se face ad nutum, pretinsele motive de anulare invocate nu constituie cauze de validitate sau legalitate pentru emiterea ordinului contestat.

Mai mult, în speță, potrivit art. 12 lit. k) din Contractul din mandat nr. x/2012, părțile au convenit în sensul că acesta poate înceta prin revocarea de către mandant, respectiv al dreptului administratorului - mandatar la plata unor daune interese în cuantum echivalent valorii însumate a drepturilor mandatarului pentru perioada de mandat rămasă de executat, în cazul revocării mandatului fără justă cauză, cu excepția situației în care planul de administrare revizuit nu este aprobat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, conform art. 4 lit. B) pct. 5 din contract.

Procedând în continuare, la analiza Raportului Corpului de control al ministrului transporturilor nr. x din 12 februarie 2014 privind verificările efectuate la Regia Autonomă Autoritatea Aeronautică Civilă Română, numai din perspectiva judecării capătului de cerere privind acordarea de daune interese sub motiv de revocare nejustificată a reclamantului, în mod judicios prima instanță a reținut, în raport de dispozițiile art. 12 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011 și de prevederile art. 4 lit. B) pct. 5 din contractul de mandat, că în cauză, se justifică măsura de revocare a reclamantului din funcția în care a fost numit.

Această concluzie a instanței de fond s-a fundamentat pe analiza unor deficiențe identificate în Raportul Corpului de control nr. x din 12 februarie 2014, a cărui verificare s-a impus, după cum s-a arătat anterior, numai pentru a se constata dacă a intervenit revocarea cu justă cauză a mandatarului.

Analiza Raportului Corpului de control, în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca operațiune administrativă care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014, nu prezintă relevanță raportat la validitatea acestui ordin, care constituie expresia dreptului de denunțare unilaterală a mandatului de către mandant.

Astfel, în primul rând, prima instanță a avut în vedere deficiența consemnată la pct. 3 din Raportul Corpului de control, constând în acordarea unor indemnizații majorate nelegal, neprevăzute de legislația în vigoare și de contractele de mandat, în sumă de 47.518 RON brut (30.076 RON net).

Potrivit art. 4 lit. B) pct. 1 din Contractul de mandat nr. x din 5 septembrie 2012, mandatarul are dreptul să primească lunar o indemnizație fixă netă. Cuantumul indemnizației este de 50 RON net și va fi revizuit, prin act adițional la contract.

Prin Hotărârea Consiliului de administrație nr. 12 din 17 decembrie 2012, membrii acestuia au fost de acord cu acordarea, în luna decembrie 2012, a unei indemnizații în sumă de 3.000 RON pentru fiecare membru, fapt ce a condus la producerea unui prejudiciu total de 47.518 RON.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant potrivit cărora în luna decembrie 2012, s-a acordat fiecărui membru al consiliului de administrație o sumă de 3.000 RON sub forma unei prime de Crăciun, măsură dispusă de Directorul General al Autorității Aeronautice Civile Române, din cuprinsul Hotărârii nr. 12 din 17 decembrie 2012 a Consiliului de administrație (pct. 1 lit. d) rezultă că suma de 3.000 RON a fost acordată cu titlu de indemnizație iar informarea din partea Directorului General a privit aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2012, nefiind o dispoziție a Directorului General.

În consecință, în mod judicios prima instanță a reținut că acordarea în luna decembrie 2012, a unor sume de bani către membrii consiliului de administrație, cu titlu de indemnizație, în condițiile în care aceste sume nu erau prevăzute în contractele de mandat și nu au fost încheiate actele adiționate menționate în Hotărârea nr. 12 din 17 decembrie 2012 a Consiliului de administrație, s-a realizat în lipsa unui temei legal și a unei clauze contractuale care să le permită membrilor consiliului de administrație să dispună cu privire la propria remunerație.

Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de judecătorul fondului și în ceea ce privește deficiența consemnată la pct. 1 din Raportul Corpului de control nr. x din 12 februarie 2014, constând în acordarea și încasarea nejustificată de către reclamant a sumei de 12.000 RON, aferentă indemnizației de membru în comitetele consultative create la nivelul Autorității Aeronautice Civile Române.

Potrivit art. 7 din Actul adițional nr. x din 25 aprilie 2013, încheiat la Contractul de mandat nr. x/2012, pentru activitatea desfășurată în cadrul Comitetului de audit sau a Comitetului tehnic de siguranță a zborului, după caz, mandatarul beneficiază de o indemnizație în cuantum de 30% din indemnizația lunară aprobată pentru membrii Consiliului de administrație, acordată în temeiul art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011.

În speță, nu s-a probat de către recurentul-reclamant faptul că ar fi desfășurat în mod efectiv activitate în cadrul celor două comitete menționate, nefiind prezentate rapoartele asupra activității comitetelor, care se întocmesc și se înaintează Consiliului de administrație în mod regulat, conform dispozițiilor art. 140

2

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.

Susținerile recurentului vizând consultarea membrilor acestor comitete de specialitate în timpul ședințelor consiliului de administrație, cu privire la unele aspecte din activitatea Autorității Aeronautice Civile Române, nu fac dovada desfășurării unei activități specifice respectivelor comitete, care să le acorde membrilor consiliului de administrație dreptul la plata indemnizației, în sensul celor prevăzute de clauza contractuală anterior enunțată.

În ceea ce privește înscrisurile noi depuse de reclamant la dosar în calea de atac a recursului, constând în procesele-verbale încheiate cu ocazia ședințelor ordinare ale Comitetului tehnic de siguranță a zborului, se reține că, deși aceste înscrisuri denotă desfășurarea unor ședințe de către comitetul menționat, nu sunt de natură a suplini cerința legală a prezentării rapoartelor asupra activității desfășurate de acest comitet, documente în măsură să justifice plata corespunzătoare a indemnizației aferente calității de membru.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes a recursului declarat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., invocată de recurentul-reclamant.

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., împotriva Sentinței civile nr. 1579 din 4 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM