ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4527/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6282 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecție și Pază, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., iar în fața instanței de recurs, la termenul din data de 13 iunie 2018, recurentul-reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 - 3, art. 7 și art. 31 - 33 din Legea nr. 182/2002, prin raportare la art. 1, art. 20, art. 21, art. 24, art. 26, art. 29, art. 30, art. 31 și art. 53 din Constituția României.

În susținerea excepției invocate, recurentul-reclamant a considerat, în esență, că textele legale menționate sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 1, art. 20, art. 21, art. 24, art. 31 și art. 53 din Constituție și art. 6 din CEDO, întrucât nu asigură realizarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare în mod efectiv și, potrivit principiului european al egalității de arme într-o procedură judiciară, inclusiv prin accesul la informațiile personale sau publice relevante în probațiune și la toate piesele (probele) dosarului.

A mai susținut recurentul-reclamant că este limitată astfel și aplicarea unor norme juridice aplicabile în procesul civil, respectiv art. 249 - 387 din Noul C. proc. civ., sau art. 167 - 242 din vechiul C. proc. civ. și art. 12, art. 17, art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, cu privire la administrarea probelor, aspect esențial în dezlegarea pricinii.

Totodată, petentul a arătat că sunt încălcate și dispozițiile art. 26, art. 29 și art. 30 din Constituție, întrucât actul administrativ clasificat, care a fost contestat în speță și de care depinde în mod esențial soluția pe care o va pronunța instanța de contencios administrativ în cauză, conține date care privesc verificări asupra vieții intime a titularului acțiunii introductive, sau ale avocatului și aparținătorilor lor de familie, a căror autenticitate nu poate fi cenzurată în niciun mod pe cale judecătorească.

Prin încheierea din 17 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015/a4, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea recurentului-reclamant A., de sesizare a Curții Constituționale și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 - 3, art. 7 și art. 31 - 33 din Legea nr. 182/2002, prin raportare la art. 1, art. 20, art. 21, art. 24, art. 26, art. 29, art. 30, art. 31 și art. 53 din Constituția României.

Împotriva modului de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Examinând cauza și încheierea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

La termenul din data de 17 octombrie 2018, recurentul-reclamant A. a formulat verbal cerere de recurs, însă nu a indicat motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții:

"cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității . . . . . . . . . . . .c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs nu au fost depuse la dosarul cauzei.

Potrivit art. 301 C. proc. civ.:

"Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel."

De asemenea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică.

Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanță.

Astfel fiind, față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și ale art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 17 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2018.

Procesat de GGC - MM