ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3518/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții - Aparat Central, a solicitat anularea Ordinului nr. 525 din 18 iulie 2017, emis de pârât, repunerea reclamantei în funcția publică ocupată în localitatea Tulcea, în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Tulcea, precum și restituirea drepturilor salariale aferente timpului de muncă lucrat la sediul Inspectoratului Județean în Construcții Tulcea.

1.2. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 9 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții - Aparat Central, a solicitat anularea Ordinului nr. 525 din 18 iulie 2017, emis de pârât, repunerea reclamantei în funcția publică ocupată în localitatea Tulcea, în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Tulcea, precum și restituirea drepturilor salariale aferente timpului de muncă lucrat la sediul Inspectoratului Județean în Construcții Tulcea.

1.3. Prin încheierea din 24 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a trimis dosarul secției a II-a contencios administrativ și fiscal, din cadrul Tribunalului București.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 noiembrie 2017, sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 15 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de litispendență și s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2017* la dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 10 din 8 ianuarie 2018, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, tribunalul a reținut că actul administrativ contestat în cauză, respectiv Ordinul nr. 525 din 18 iulie 2017, este emis de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Inspectoratul de Stat în Construcții - autoritate publică centrală, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține curții de apel.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 110 din 20 iunie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat soluționarea cauzei către Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii, curtea de apel a reținut că temeiul juridic al cauzei îl reprezintă dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, astfel cum a fost modificat prin dispozițiile art. IV din Legea nr. 2/2013.

Întrucât reclamanta are calitatea de funcționar public, iar măsura de modificare a raporturilor de serviciu și măsura de destituire din funcția publică intră în sfara de aplicare a art. 109 din Legea nr. 188/1999, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ a tribunalului de la domiciliul reclamantei, respectiv Tribunalul Tulcea.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cel două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 525 din 18 iulie 2017, emis de pârât, prin care au fost modificate raporturile de serviciu ale reclamantei. Astfel, reclamanta A., inspector în construcții, clasa I, grad profesional superior, clasa de salarizare 72, gradația 5, a fost mutată temporar, pe perioada cercetării administrative derulată în privința sa, de la Compartimentul de Control și Inspecție în Construcții al Inspectoratului Județean în Construcții Tulcea, la Compartimentul Control și Inspecție în Construcții al Inspectoratului Județean în Construcții Iași.

Ulterior, prin cererea depusă în dosarul Tribunalului Tulcea la data de 31 octombrie 2017, reclamanta a învederat că a fost destituită din funcția publică, în acest sens fiind emis de către pârât Ordinul nr. 765 din 27 septembrie 2017.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public:

"Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.", iar dispozițiile art. 109 din același act normativ stipulează:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Înalta Curte reține, în acord cu hotărârea Curții de Apel Constanța, că reclamanta are calitatea de funcționar public, iar litigiul își are izvorul în raportul de serviciu al reclamantei, aceasta contestând ordinul emis de autoritatea angajatoare, prin care s-a dispus modificarea locului de muncă al funcționarului public, din localitatea Tulcea în localitatea Iași.

În mod greșit a reținut Tribunalul Tulcea că, în cauza de față, competența de soluționare a cauzei se stabilește în raport de rangul autorității emitente în cadrul sistemului administrativ, întrucât dispozițiile speciale ale Legii nr. 188/1999 stabilesc o plenitudine de competență în favoarea tribunalelor, în ceea ce privește soluționarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după rangul autorității publice pârâtă.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public și nu în raport cu dispozițiile legii generale, Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții - Aparat Central, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL