ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 21 februarie 2020
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 8735 din 4 decembrie 2017, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și pe pârâta Curtea de Conturi a României, Ministerul Finanțelor Publice - chemat în garanție, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Tulcea.
Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 1467 din 26 octombrie 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Tulcea și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta F. și pe pârâta Curtea de Conturi a României, chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, petent Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 18 aprilie 2019, a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența funcțională de soluționare a acțiunii în favoarea secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență funcțională între secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și, pe cale de consecință, a dispus ca dosarul să fie înaintat la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 409 din 4 septembrie 2019, a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a conflictului.
Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.05.2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub numărul de dosar x/2017, precizată la data de 29.06.2017, un număr de 438 de reclamanți, printre care și reclamanta F., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice - chemat în garanție, cu citarea obligatorie și a Consiliului pentru Combaterea Discriminării, au solicitat: obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de 75%, calculate la salariului de bază brut lunar, începând cu data de 23.05.2014 și până la zi; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate mai sus, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, în temeiul art. 453 noul C. proc. civ. obligarea Ministerului Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale și să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate.
Prin încheierea de ședință din data de 11.10.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus, printre alte măsuri, și disjungerea cauzei, inclusiv pentru reclamanta F. și alți reclamanți care au locul de muncă în cadrul Camerei de Conturi Tulcea și cei pensionați cu domiciliul în județul Tulcea, respectiv: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L..
Ca efect al acestei disjungeri a fost constituit și înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, dosarul nr. x/2017.
Prin sentința civilă nr. 8735/04.12.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, inclusiv pentru reclamanta F..
Din examinarea conținutului încheierii de ședință din data de 11.10.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și al sentinței civile nr. 8735/04.12.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, rezultă că nu a fost invocată excepția necompetenței funcționale a secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu privire la reclamanta F., fiind invocată doar excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.
Prin urmare, în situația în care secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale considera că nu are competența funcțională să soluționeze acțiunea în cazul reclamantei F., invoca necompetența funcțională și dispunea în consecință, respectiv cu privire la competența sa funcțională, la un moment anterior declinării competenței teritoriale către Tribunalul Tulcea.
Raportat la faptul că secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului București nu a invocat necompetența sa funcțională, considerându-se astfel competentă din punct de vedere al specializării secției, competența de soluționare a prezentei cauze revine secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului București, după declinarea realizată de către Tribunalul Tulcea prin sentința civilă nr. 1467/26.10.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, iar nu secției a II-a contencios administrativ și fiscal.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta F., chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, pârâta Curtea de Conturi a României și petentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2020.