ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3163/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21.04.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea în tot a Deciziei nr. 77430 din 29 octombrie 2014, emisă de D.G.R.F.P.B. la data de 29.10.2014;

- recunoașterea dreptului său legitim la plata sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere datorate conform legii pentru restituirea de TVA, ca urmare a soluționării deconturilor de TVA cu întârzieri, cu depășiri ale termenului legal;

- obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere datorate conform legii pentru restituirea de TVA cu întârzieri, cu depășiri ale termenului legal, ca urmare a soluționării deconturilor de TVA din 24 noiembrie 2008 (pentru octombrie 2008), din 19 decembrie 2008 (pentru noiembrie 2008), 23 ianuarie 2009 (pentru decembrie 2008), din 24 februarie 2009 (pentru ianuarie 2009), din 18 martie 2009 (pentru februarie 2009) și din 24 aprilie 2009 (pentru martie 2009).

Prin Sentința civilă nr. 314 din 4 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocată de aceasta prin întâmpinare;

- a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București;

- a anulat Decizia nr. 77430 din 29 octombrie 2014, emisă de pârâta D.G.R.F.P. București;

- a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă și până la data restituirii efective a TVA.

Împotriva Sentinței civile nr. 314 din 4 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (8) C. proc. civ.), pentru următoarele considerente:

Arată recurenta că instanța de fond în mod nelegal a dispus obligarea la plata de dobânzi în cuantum de 3.208.260,85 RON, având în vedere prevederile legale incidente și documentația existentă la dosarul cauzei.

Se arată în motivele de recurs formulate că urmare a cererilor privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, solicitată prin deconturile de taxă pe valoarea adăugată cu sold negativ și opțiune de rambursare, aferentă deconturilor perioadei octombrie 2008 - martie 2009, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți din cadrul D.G.R.F.P.B. a procedat la soluționarea cererilor și emiterea deciziilor aferente.

Subliniază recurenta că reclamanta A. a calculat în mod eronat dobânzi și pe perioada efectuării inspecției fiscale, precum și de la data încheierii Raportului de inspecție fiscală până la data restituirii sumelor aprobate la rambursare conform Selecției Naționale, deși pentru această perioadă termenul prevăzut de art. 70 din C. proc. fisc. era suspendat.

Recurenta precizează că soluționarea deconturilor de TVA s-a efectuat în termenul legal, cu respectarea prevederilor legale incidente și a calendarului și metodologiei aprobate la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, drept pentru care în mod legal s-a respins cererea A. de emitere a actelor administrative fiscale ce atestă dreptul reclamantei la plata sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânda fiscală datorată pentru rambursarea cu întârziere a TVA.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile recurate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata A. a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data 7 decembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 22 martie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a respins excepția nulității recursului și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 5 octombrie 2018.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că, prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea în tot a Deciziei nr. 77430 din 29 octombrie 2014, emisă de D.G.R.F.P.B. la data de 29 octombrie 2014;

- recunoașterea dreptului său legitim la plata sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere datorate conform legii pentru restituirea de TVA, ca urmare a soluționării deconturilor de TVA cu întârzieri, cu depășiri ale termenului legal;

- obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere datorate conform legii pentru restituirea de TVA cu întârzieri, cu depășiri ale termenului legal, ca urmare a soluționării deconturilor de TVA din 24 noiembrie 2008 (pentru octombrie 2008), 19 decembrie 2008 (pentru noiembrie 2008), 23 ianuarie 2009 (pentru decembrie 2008), 24 februarie 2009 (pentru ianuarie 2009), 18 martie 2009 (pentru februarie 2009) și 24 aprilie 2009 (pentru martie 2009).

Prin sentința pronunțată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocată de aceasta prin întâmpinare;

- a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București;

- a anulat Decizia nr. 77430 din 29 octombrie 2014, emisă de pârâta D.G.R.F.P. București;

- a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă și până la data restituirii efective a TVA.

În recursul declarat împotriva acestei hotărâri, recurenta-pârâtă a invocat, în esență, faptul că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente.

În fapt, așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanta a formulat cereri de decont de TVA, înregistrate la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București sub nr. x/24 noiembrie 2008 (pentru octombrie 2008), 19 decembrie 2008 (pentru noiembrie 2008), 23 ianuarie 2009 (pentru decembrie 2008), 24 februarie 2009 (pentru ianuarie 2009), 18 martie 2009 (pentru februarie 2009) și 24 aprilie 2009 (pentru martie 2009), solicitând rambursarea taxei pe valoare adăugată pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009, în sumă totală de 16.208.747,39 RON.

În vederea verificării sumei solicitate a fi rambursate cu titlu de TVA, intimata a întocmit raportul de inspecție fiscală nr. x/25.05.20009, în urma inspecției fiscale ce s-a derulat în perioada 14 aprilie 2009 - 8 mai 2009, conform căruia TVA de rambursat stabilit este de 16.208.748 RON.

Ulterior, au fost întocmite notele de restituire nr. x/06.10.2009, prin care s-a dispus plata către reclamantă, cu titlu de TVA rambursată, a sumei de 3.422.941 RON; nota de restituire nr. x/06.10.2009, prin care s-a dispus plata către reclamantă, cu titlu de TVA rambursată, a sumei de 2.829.207 RON; nota de restituire nr. x/06.10.2009, prin care s-a dispus plata către reclamantă, cu titlu de TVA rambursată, a sumei de 1.189.896 RON; nota de restituire nr. x/06.10.2009, prin care s-a dispus plata către reclamantă, cu titlu de TVA rambursată, a sumei de 2.987.474 RON; nota de restituire nr. x/06.10.2009, prin care s-a dispus plata către reclamantă, cu titlu de TVA rambursată, a sumei de 2.408.562 RON; nota de restituire nr. x/06.10.2009, prin care s-a dispus plata către reclamantă, cu titlu de TVA rambursată, a sumei de 3.370.668 RON.

Rambursarea efectivă a TVA a avut loc, conform extrasului de cont depus la dosar, la data de 9 octombrie 2009.

Față de data plății efective, reclamanta a solicitat pârâtei plata de dobânzi fiscale, prin cererea înregistrată sub nr. x/04.08.2010, iar, ca urmare a nesoluționării acesteia, reclamanta a formulat contestație înregistrată la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București sub nr. x/14.10.2010, contestație care a fost respinsă de pârâtă prin Decizia nr. 77430/29.10.2014.

În drept, Curtea de apel a reținut incidența prevederilor art. 70 C. proc. fisc. , potrivit cărora:

"(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate."

Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentă în susținerea cererii de recurs sunt neîntemeiate, instanța de fond reținând în mod corect, în raport cu actele și lucrările dosarului, că cererile reclamantei de decont de taxă pe valoare adăugată au fost înregistrate la datele de 24 noiembrie 2008, 19 decembrie 2008, 23 ianuarie 2009, 24 februarie 2009, 18 martie 2009 și 24 aprilie 2009, iar, în lumina dispozițiilor legale anterior menționate, acestea trebuiau soluționate în 45 de zile, adică cel mai târziu la datele de 9 ianuarie 2009, 3 februarie 2009, 10 martie 2009, 11 aprilie 2009, 3 mai 2009 și 9 iunie 2009.

Analizând raportul de inspecție fiscală depus la dosar de reclamantă, instanța de fond a reținut în mod corect că verificările au început în data de 14 aprilie 2009, deci după împlinirea termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea a 4 din cele 6 cereri de decont TVA formulate de reclamantă, culpa în depășirea acestui termen aparținând în exclusivitate pârâtei.

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește apărările formulate de pârâtă referitoare la faptul că termenul de 45 de zile poate fi depășit, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu au aplicabilitate în cauză, întrucât prelungirea acestui termen poate avea loc doar în condițiile prevăzute de art. 70 alin. (2), anterior menționat, care nu pot fi interpretate decât în sensul în care autoritatea care efectuează controlul în vederea verificărilor raportărilor trebuie să solicite informațiile sau să demareze procedurile de control în interiorul termenului de 45 de zile.

În opinia Curții de apel, însușită și de instanța de control judiciar, o interpretare contrară ar fi de natură să permită organului de control să prelungească termenul de 45 de zile pe o durată nedefinită în funcție de momentul la care înțelege să solicite informații sau să înceapă inspecția fiscală.

La pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond a avut în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din 12 mai 2011, pronunțată în cauza C-107/10 - Enel Maritsa Iztok 3 AD împotriva Direcktor "Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto" în cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de o instanță din Bulgaria, precum și hotărârea din data de 23.10.2013, pronunțată de CJUE în cauza C-431/12 Rafinăria Steaua Română, respectiv faptul că CJUE a arătat că, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță.

Instanța de fond s-a raportat la faptul că, în accepțiunea Curții nu există nicio diferență între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească, apreciind în mod corect că necesitatea acordării de dobânzi de către stat în cazul rambursării cu întârziere a sumelor TVA solicitate de contribuabil se impune și în baza aquis-ului comunitar din materia TVA, astfel cum acesta a fost interpretat de către Curtea Europeană de Justiție, întrucât dispozițiile din legislația română referitoare la rambursarea TVA sunt rezultatul transpunerii legislației comunitare din domeniul TVA, iar jurisprudența Curții Europene de Justiție în materie este obligatorie pentru instanțele din România odată cu data aderării la Uniunea Europeană.

S-a subliniat în mod corect în considerentele sentinței recurate că în jurisprudența Curții Europene de Justiție s-a reținut în mod constant că statele membre au o oarecare libertate de manevră în stabilirea condițiilor de rambursare a TVA în exces, dar că nu ar putea să aducă atingere, prin impunerea acestor condiții, principiului neutralității TVA, prin impunerea unei sarcini asupra contribuabilului de a suporta în tot sau în parte TVA-ul, ceea ce implică în mod necesar ca TVA-ul să fie rambursat într-o perioadă de timp rezonabilă, prin plata unor sume de bani sau prin luarea unor masuri echivalente și că, în orice caz, metoda adoptată pentru rambursare nu poate să implice niciun fel de risc pentru contribuabil.

În raport de dispozițiile legislației naționale, precum și a jurisprudenței CJUE anterior redate, Curtea de apel a constatat în mod legal că reclamanta este îndreptățită a primi dobânzi de întârziere de la datele expirării termenului de 45 de zile anterior menționat și până la data restituirii efective a sumei, respectiv 9 octombrie 2009, opinie împărtășită și de instanța de control judiciar.

Înalta Curte apreciază că este corectă soluția instanței de fond și în ceea ce privește cuantumul dobânzilor, în raport de prevederile art. 120 alin. (7) C. proc. fisc. , precum și de concluziile raportului de expertiză contabilă, prin care expertul a concluzionat că pârâta are obligația achitării către reclamantă, cu titlu de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA-ului, a sumei de 3.208.260,98 RON.

Înalta Curte constată că, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea de apel a apreciat în mod corect că cererea de chemare în judecată este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a dispus anularea Deciziei nr. 77430 din 29 octombrie 2014 emisă de pârâta DGRFP București, cu consecința obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 3.208.260,85 RON, reprezentând dobânzi de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă și până la data restituirii efective a TVA.

Drept urmare, Înalta Curte constată că soluția pronunțată este temeinică și legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva Sentinței civile nr. 314 din 4 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL