ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 412/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, anularea deciziei pentru regularizarea situației nr. x/24 noiembrie 2011 privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj ("DJAOV Cluj") și obligarea acestei direcții să returneze suma de 29.055.413 RON, plătită de reclamantă la bugetul de stat, în temeiul actului administrativ fiscal contestat, și anularea Deciziei nr. 175 din 4 aprilie 2012 prin care pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a soluționat contestația împotriva deciziei de regularizare.

Prin cererea precizatoare, reclamanta a solicitat introducerea în cauză și a Autorității Naționale a Vămilor.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actele atacate sunt nelegale, susținând, în esență, că Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj a aplicat în mod nelegal și neîntemeiat art. 103 alin. (3) din Codul Vamal Comunitar, având în vedere că A. nu se afla în situația prevăzută de acest act normativ, de a fi furnizat autorităților vamale informații incomplete sau inexacte, în vederea obținerii unui anumit regim vamal preferențial, iar decizia de soluționare a contestației de către Agenția Națională de Administrare Fiscală se bazează în întregime pe starea de fapt constatata de DJAOV CLUJ, și anume că lipsește transformarea mărfurilor.

În plus, comparația dintre documentele depuse de societate și constatările din raportul inspectorilor vamali demonstrează faptul că DJAOV Cluj nu a menționat în procesul-verbal de control sau în decizie nicio discrepanță sau diferență specifică între informațiile comunicate în mod deschis și transparent de către societate și operațiunile de prelucrare care au avut loc în realitate la fabrica din Jucu. De asemenea, în cauză DJAOV Cluj a emis autorizațiile de TCV, acte administrative individuale ale căror condiții au fost respectate în totalitate de A..

Reclamanta a apreciat că odată ce i-au fost acordate drepturile rezultând din autorizațiile de transformare sub control vamal, de a desfășura anumite operațiuni economice și tehnologice ce au fost calificate drept "transformare" în sensul regimului vamal, nu îi pot fi retrase retroactiv aceleași drepturi acordate printr-o reîncadrare ulterioară a chestiunii, cu aplicarea unor datorii vamale însemnate.

În speță, nu numai că A. nu a furnizat informații incomplete sau inexacte în momentul solicitării regimului de transformare sub control vamal, dar odată ce a obținut autorizațiile corespunzătoare, a respectat în întregime și în mod cert condițiile acestora și, prin urmare, recalificarea operațiunilor de producere telefoane mobile, desfășurate de A., făcută prin Decizie este inacceptabilă, nelegală și abuzivă, precizând că Autorizațiile nu au fost niciodată revocate.

Astfel, au fost aplicate greșit dispozițiile art. 100 (3) și ale art. 226 alin. (1) lit. b) din Codul Vamal Comunitar, deoarece A. nu a prezentat obligații incomplete sau inexacte și nu a încălcat condițiile autorizațiilor de transformare sub control vamal, invocând și practica Curții Europene de Justiție.

Totodată, în ceea ce privește recalificarea anumitor articole în sensul că acestea exced regimului de transformare sub control vamal, a arătat că argumentele invocate de inspectorii vamali prin raportul vamal sunt neîntemeiate și incorecte. Operațiunile de transformare sub control vamal autorizate de-a lungul anilor de autoritățile vamale pentru a fi desfășurate de A. la fabrica din Cluj au fost întemeiate pe Anexa nr. 76, Partea A din Regulamentul Codului Vamal Comunitar, prin care sunt prevăzute activitățile considerate de lege a reprezenta operațiuni de transformare.

În opinia reclamantei trebuie avut în vedere faptul că interpretarea autorităților vamale din România cu privire la faptul că operațiunile la care sunt supuse articolele descrise în Raport (care au fost autorizate anterior de autoritățile vamale pentru a fi supuse operațiunilor de transformare) nu reprezintă operațiuni de transformare, este singulară în Uniunea Europeană. Acest fapt se datorează faptului că toate celelalte autorități vamale din diferite State membre, inclusiv Finlanda și Ungaria (ambele state membre UE) în care A. desfășoară aceleași operațiuni de producție de telefoane mobile pe care le-a desfășurat în România, consideră că operațiuni mult mai puțin consistente decât cele realizate anterior în România (cele care au făcut obiectul controlului vamal) reprezintă operațiuni de transformare sub control vamal.

Prin notele scrise depuse la dosar, pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj a solicitat respingerea acțiunii, neîntemeiată.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând că reclamanta nu putea beneficia de regimul de transformare sub control vamal, în condițiile în care mărfurile nu îndeplineau condițiile de plasare sub respectivul regim.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2292 din 17 iulie 2013, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, a anulat, în parte, Decizia nr. 175/2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Decizia de regularizare a situației nr. x/24.11.2011 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj numai cu privire la calcularea taxelor vamale și accesoriilor, TVA pentru acumulatoare Li-Ion, căști, cabluri USB telefon mobil, difuzoare, amplificatoare sunet.

Totodată, a obligat pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj să returneze suma aferentă componentelor de mai sus reprezentând taxe vamale și accesorii, iar pe pârâte la plata către reclamantă a sumei de 48,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În perioada 22.04.2009-18.11.2011 reclamanta, prin 1314 declarații vamale conținând 2352 articole, a introdus în Romania mai multe produse în baza unor autorizații de utilizare a regimului vamal cu impact economic/destinație finală (transformare sub control vamal), autorizațiile fiind acordate la 10.09.2008, 05.03.2010, 15.03.2010, 16.03.2010, 14.04.2010, 30.06.2010, 18.11.2010 și 02.03.2011, potrivit deciziilor contestate.

În decizia de regularizare emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj nr. x/24.11.2011, s-a reținut ca au fost plasate sub regimul vamal de transformare sub control vamal 10 categorii de mărfuri, respectiv acumulatoare Li-Ion, căști, pungi plastic, suport din plastic, șnururi textile, huse textile, cabluri USB telefon mobil, difuzoare, baterii alcalin. (1), (5) V, amplificatoare de sunet.

S-a reținut că articolele menționate nu au fost supuse unei transformări, fiind doar mutate din ambalajul colectiv în care au fost livrate de furnizor cu tot cu ambalajul individual (punga de plastic) în ambalajul de vânzare cu amănuntul, alături de telefonul mobil.

S-a mai arătat că articolele respective pot fi readuse economic la forma și la starea în care se aflau înainte de plasarea lor sub regimul vamal respectiv și că s-au încălcat prevederile art. 33 lit. b) din Regulamentul CEE nr. 2913/92 al Consiliului din 12.10.1992 de instituire a Codului vamal comunitar.

S-a susținut și faptul că nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 130 din același regulament (Codul Vamal Comunitar) întrucât natura sau starea mărfurilor nu se modifică prin operațiunile la care sunt supuse, fiind încălcate prevederile art. 551 alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2454/93 al Comisiei din 02.07.1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului CEE NR. 2913/92.

Prin Decizia Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. x/4.04.2012 a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de regularizare, ca neîntemeiată.

În speță, prima instanță a reținut că organele vamale erau în drept să reverifice declarațiile vamale depuse de reclamantă, conform art. 100 alin. (1) din Codul vamal al României (Legea nr. 86/2006) într-o perioadă de 5 ani și art. 14 alin. (2) lit. e) din același act normativ, apreciind astfel că nu se impune anularea în totalitate a deciziei de regularizare.

Cu privire la împrejurarea dacă mărfurile indicate în decizia atacată au fost în mod corect încadrate în regimul de transformare sub control vamal, prima instanță a reținut că în mod corect organele vamale au reținut dispozițiile art. 130 din Codul Vamal Comunitar, făcând trimitere și la dispozițiile art. 552 din Anexa 76 partea A din Regulamentul Comisiei CEE nr. 2454/93 de stabilirea a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului CEE nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar.

Totodată, a reținut că au fost ignorate dispozițiile art. 551 alin. (1) teza a doua din cel de-al doilea regulament, care dispun că "regimul (de transformare sub control vamal) se aplică de asemenea mărfurilor care trebuie să sufere transformări în vederea îndeplinirii condițiilor tehnice pentru a putea fi puse în libera circulație".

Prima instanță a apreciat că aceste norme sunt esențiale în cauză, întrucât fără acumulator, căști, cabluri USB telefon mobil, difuzoare, amplificatoare sunet, adică 5 dintre mărfurile indicate în deciziile contestate, telefonul mobil, care este marfa rezultată în urma transformării, nu poate fi folosit potrivit scopului său și nu corespunde unei folosințe obișnuite a unei astfel de mărfi.

Susținerea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, în sensul că ar fi importantă numai funcția de comunicare a aparatului nu și celelalte funcții, radio și altele nu poate fi primită, întrucât telefonul mobil a încetat să mai fie folosit numai pentru convorbiri telefonice, devenind un aparat cu funcții multiple, utilizat și achiziționat pentru toate funcțiile de care acesta dispune.

Așa fiind, în privința acestor componente, mărfuri, judecătorul fondului a reținut că deciziile autorităților pârâte sunt netemeinice și nelegale, întrucât art. 130 și art. 133 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar trebuie interpretate având în vedere și textul din Regulamentul adoptat pentru aplicarea CVC.

Nu același lucru se poate însă constata în privința pungilor de plastic, suporților din plastic, șnururilor textile, huselor textile și bateriilor alcaline, accesorii care de cele mai multe ori sunt vândute separat și care nu au nicio relevanță sub aspectul funcționarii telefonului mobil.

Prin urmare, sunt aplicabile dispozițiile art. 130 și art. 133 lit. c) din Regulamentul CEE nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, aceste mărfuri putând fi aduse cu ușurință la forma și starea inițială și nici nu au suferit transformări care să le modifice starea inițială.

În considerarea faptului că reclamanta a achitat sumele stabilite prin decizia contestată a DJAOV CLUJ va obliga aceasta autoritate la returnarea sumei aferente componentelor în discuție, reprezentând taxe vamale și accesorii.

În fine, prima instanță a făcut și aplicarea art. 274 din C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin Decizia nr. 1468 din 30 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de S.C. A. S.R.L., Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 2292 din 17 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis spre rejudecare la aceleiași instanțe.

Din argumentele reținute de instanța de control judiciar în susținerea soluției reies următoarele:

Este de necontestat că recurenta-reclamantă a solicitat și a obținut eliberarea unor autorizații pentru utilizarea regimului de transformare sub control vamal a unor dispozitive necesare pentru producerea telefoanelor mobile.

În acest scop, recurenta a răspuns solicitărilor autorității vamale și a descris întregul proces de producție și de asamblare a telefoanelor mobile.

Prin adresa nr. x/2008, autoritatea vamală a informat recurenta că operațiunile descrise se încadrează la cele prevăzute de art. 551 din Regulamentul CVC, iar în data de 10.09.2008 a fost eliberată autorizația nr. x, cu termen de valabilitate de 2 ani, ulterior fiind prelungită durata de valabilitate încă 3 ani, până în luna martie 2013.

În urma controlului vamal ulterior, autoritățile vamale române au constatat că au fost încălcate condițiile pentru derularea regimului de transformare sub control vamal, având în vedere că recurenta a prezentat date și informații eronate cu privire la mărfurile menționate în Tabelul 2 din autorizație.

Potrivit art. 100 alin. (3) din Codul Vamal Comunitar, autoritățile vamale iau măsuri pentru regularizarea situației, dacă, în urma controlului vamal ulterior ar rezulta existența unor informații inexacte sau incomplete.

În speță, în urma controlului ulterior, s-a constatat că o parte din mărfurile plasate sub regimul de transformare sub control vamal fie nu au fost supuse unei transformări, fie nu sunt vitale pentru performanța electronică a telefonului mobil, ele constituind doar elemente ale ambalajului ori accesorii ale telefonului.

Organul de control ulterior a concluzionat, în realitate, că recurenta-reclamantă a plasat în regim de transformare sub control-vamal mărfuri care nu îndeplineau condițiile de a fi plasate sub acest regim și astfel nu putea beneficia de prevederile regimului vamal solicitat.

Instanța de fond a apreciat că, deși, potrivit CVC, în cazul în care în urma unui control ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal au fost aplicate în baza unor informații incomplete sau incorecte, autoritățile vamale trebuie să ia măsurile necesare pentru reglementarea situației, textul legal nu exclude ipoteza că și în cazul în care nu au fost furnizate astfel de informații să se ia măsurile pentru regularizarea situației.

Opinia primului judecător este neargumentată, atâta timp cât în mod imperativ, atât dispozițiile legale europene cât și cele naționale, impun existența unor informații inexacte sau incomplete din partea solicitantului, teză susținută și de recurenții-pârâți.

Eroarea autorității vamale poate fi apreciată pozitiv numai în situația în care autorizația emisă ar fi fost revocată sau anulată (pentru alte motive decât existența informațiilor inexacte/incomplete), condiție care nu este îndeplinită în speță.

În continuare, instanța de fond și-a exprimat opinia în legătură cu accesoriile care puteau/nu puteau beneficia de regimul de transformare sub control vamal, acceptând argumentele unei părți sau a celeilalte părți, motiv pentru care a admis acțiunea în parte.

Judecătorul fondului nu a oferit însă argumente solide și pertinente, nu a administrat probe în această direcție, rezultând în final doar exprimarea unei opinii subiective.

În vederea clasificării situației de fapt, judecătorul fondului era obligat să administreze probe suficiente și pertinente care să demonstreze că informațiile furnizate autorității vamale în vederea obținerii autorizației au fost complete și exacte, ori în sens contrar, și că, ulterior emiterii autorizației aceasta a fost respectată întocmai.

A mai reținut instanța că este absolut necesar să se administreze pe acest aspect orice probe permise de dispozițiile C. proc. civ., inclusiv o expertiză tehnică de specialitate.

În concluzie, Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care va suplimenta probatoriul sub aspectul respectării prevederilor autorizației pentru utilizarea regimului vamal cu impact economic/destinație finală (transformare sub control vamal) și a furnizării unor informații în conformitate cu prevederile legislației naționale și europene.

Cauza a fost înregistrată spre rejudecare pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2012* din 30.06.2015.

La data de 18.05.2016, reclamanta a depus cerere precizatoare cu privire la capătul 3 al cererii de chemare în judecată prin care a solicitat inclusiv restituirea penalităților de întârziere achitate ulterior în cuantum de 3.344.576 RON.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca au fost invocate excepțiile tardivității, inadmisibilității și puterii de lucru judecat cererii precizatoare față de dispozițiile art. 132 alin. (1) și art. 315 din C. proc. civ. și față de sentința civilă nr. 228/27.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x, definitivă prin decizia civilă nr. 101/26.01.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Notele scrise depuse de reclamantă la 01.09.2016 s-a solicitat respingerea excepțiilor arătându-se că prin cererea precizatoare s-a solicitat restituirea penalităților calculate ulterior, fără a se schimba cauza juridică a acțiunii, cererea încadrându-se în ipoteza reglementată de art. 132 alin. (2) din C. proc. civ. iar obiectul și cauza cerii precizatoare sunt diferite față de cele din dosarul nr. x în care acțiunea a fost respinsă întrucât contestația administrativă formulată împotriva deciziei prin care s-a stabilit accesoriile nu a fost depusă în termen.

În fond după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3357 din 02 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis admis excepția tardivității cererii precizatoare și a respins această cerere ca tardiv formulată.

Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finantelor Publice Cluj-Napoca și Biroul Vamal de Interior Grad 1 Cluj, a anulat Decizia de soluționare contestație nr. 175/04.04.2012 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și decizia pentru regularizarea situației nr. x/24.11.2011 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj și a obligat pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca să restituie reclamantei suma de 29.055.413 RON plătită în temeiul actelor anulate.

De asemenea, a admis, în parte, cererea expertului B. de majorare a onorariului de expertiză și a obligat reclamanta la plata către expert a sumei de 1200 RON, reprezentând majorare onorariu expert, la care se adaugă cota legală de TVA.

A admis,în parte,cererea reclamantei având ca obiect cheltuieli de judecată și a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 414.088,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța Analizând cu prioritate excepția tardivității cererii precizatoare prin care reclamanta a solicitat inclusiv restituirea penalităților de întârziere achitate ulterior în cuantum de 3.344.576 RON, instanța o apreciat-o ca întemeiată potrivit art. 132 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că organele fiscale au invocat în cuprinsul deciziilor contestate că mărfurile în discuție (acumulatoare Li-ion, căști, pungi plastic, suport din plastic, șnururi textile, huse textile, cabluri USB telefon mobil, difuzoare, baterii alcalin. (1), (5)V, amplificatoare sunet) nu au fost supuse unei transformări, ele fiind doar mutate din ambalajul colectiv (cutia de carton) în care au fost livrate de furnizor cu tot cu ambalajul individual (punga din plastic) în ambalajul de vânzare cu amănuntul alături de telefonul mobil.

De asemenea, au mai reținut că articolele pungi plastic și suport din plastic nu sunt vitale pentru performanța electronică a telefonului mobil, ele constituind doar elemente ale ambalajului în care acesta este vândut cu amănuntul, iar în ceea ce privește articolele căști, huse textile, șnururi textile, cabluri USB telefon mobil, difuzoare, baterii alcaline și amplificatoare sunet, organele fiscale au reținut că aceste materiale nu sunt vitale pentru performanța electronică a telefonului mobil, ele constituind doar accesorii împreună cu care acesta este vândut cu amănuntul.

Având în vedere aceste aspecte reținute de organele fiscale ca motive pentru emiterea deciziilor contestate, instanța aptreciat că pentru a se stabili dacă reclamanta a prezentat date inexacte sau incomplete trebuie verificat dacă pe baza înscrisurilor comunicate de reclamantă cu ocazia obținerii autorizației de utilizare a regimului vamal de transformare sub control vamal, organele fiscale puteau stabili că articolele în discuție urmau să fie doar mutate din ambalajul colectiv în ambalajul individual în care era vândut telefonul mobil și că aceste articole erau elemente ale ambalajului sau accesorii ale telefonului mobil.

Pentru obținerea primei autorizații, în urma solicitărilor Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, reclamanta a comunicat prin adresa nr. x/2008 și cererea de autorizare din 05.03.2008, o serie de informații din care rezultă componentele folosite pentru asamblarea telefoanelor mobile și operațiunile realizate de reclamantă la fabrica din județul Cluj.

Astfel, din cuprinsul anexei la adresa nr. x/2008 rezultă următoarele informații comunicate de reclamantă pe baza cărora se puteau stabili operațiunile desfășurate de aceasta: formare colet, ambalare și etichetare, închidere pachet, paletizare, telefonul se asamblează în pungi plastic și cutii carton, se cântărește cutia, scanare cod de identificare telefon, aplicare cod IMEI, aplicare baterie, formare pachet telefon și încărcător, ionizare carcasă telefon, asamblare tastatură, aplicare folie protecție, asamblare și testare, lipire pungi, etichetare pachete, lipire colet, formare pachet cu telefon, încărcător baterie ambalate în pungi de plastic, cântărire, punere în colete, aplicare carcasă, ambalare și testare.

Curtea a apreciat că pe baza elementelor de mai sus comunicate de reclamantă, organele fiscale aveau toate datele necesare pentru a stabili atât operațiunile de transformare pe care reclamanta urma să le efectueze pentru asamblarea telefoanelor mobile și care presupuneau pentru componentele în discuție doar mutarea acestora în ambalajul în care urma să fie vândut telefonul precum și faptul că pungile din plastic și suporturile din plastic urmau să fie folosite pentru ambalare iar articolele căști, huse textile, șnururi textile, cabluri USB telefon mobil, difuzoare, baterii alcaline și amplificatoare sunet erau accesorii ale telefonului mobil.

De asemenea, instanța a mai rerținut că în cuprinsul actelor contestate, organele fiscale nu au prezentat informații tehnice noi privind funcționarea sau producerea telefoanelor mobile și care să fi fost obținute în urma controlului și pe baza cărora ar fi concluzionat că articolele în discuție nu ar fi vitale pentru funcționarea telefoanelor mobile, ci au tras această concluzie strict pe baza caracterului de ambalaj a unor articole sau de accesoriu al altor componente, aspecte ce rezultau în mod evident din datele comunicate de reclamantă cu ocazia obținerii autorizației de utilizare a regimului de transformare sub control vamal.

Prin urmare, la data emiterii autorizației de utilizare a unui regim vamal cu impact economic/destinație finală nr. ROCJ00044/10.09.2008, organele fiscale cunoșteau toate elementele pe care ulterior le-au invocat în deciziile contestate și în urma analizei acestora realizată cu ocazia emiterii autorizației au apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea regimului de transformare sub control vamal, astfel că nu se poate reține că reclamanta ar fi prezentat informații inexacte sau incomplete.

În aceste sens, este relevantă și adresa nr. x/2008 comunicată de DRAOV Cluj către reclamantă în care se arată că Autoritatea Națională a Vămilor le-a făcut cunoscut că "tipul de mărfuri și operațiuni descrise de dvs. respectă prevederile art. 551 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/93, fiind prevăzute la pct. 11 din Anexa nr. 76 Partea A".

În contiuare instanța a arătatat că, ulterior emiterii primei autorizații, reclamanta a comunicat organelor fiscale date ample privind fluxul tehnologic de realizare a telefoanelor mobile prin adresele nr. x și nr. 42/12.03.2010, însă deși avea toate datele la dispoziție privind operațiunile desfășurate de reclamantă, nu a înțeles să revoce autorizația anterioară, ci, din contră, a prelungit autorizația reclamantei în mai multe rânduri, ceea ce confirmă că nu reclamanta este cea care a furnizat date inexacte sau incomplete, ci organele fiscale și-au schimbat poziția și au apreciat cu ocazia emiterii deciziilor contestate, pe baza acelorași elemente pe care reclamanta le pusese la dispoziție anterior, că nu erau îndeplinite condițiile prev. în Anexa nr. 76 Partea A din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/93 pentru aplicarea regimului de transformare sub control vamal.

Or, schimbarea modului de interpretare a dispozițiilor normative aplicabile regimului de transformare sub control vamal și a informațiilor pe care le aveau la dispoziție organele fiscale nu reprezintă un temei pentru impunerea în sarcina reclamantei a unor obligații suplimentare, nefiind incidente prevederile art. 130 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României care impun condiția ca reclamanta să fi prezentat date inexacte sau incomplete.

În ceea ce privește celălalt aspect al respectării de către reclamantă a prevederilor autorizație de utilizare a regimului de transformare sub control vamal, Curtea reține că în cuprinsul autorizației (atât cea inițială, cât și cele ulterioare) s-au prevăzut următoarele activități pe care reclamanta urma să le desfășoare: testare produs semifinit și atașare etichetă cu adresa de corespondență, tastatura și partea din față a carcasei, asamblare cutie în care este vândut telefonul- cutia de vânzare conține diverse accesorii: căști, alimentator, acumulator, instrucțiuni tehnice, CD-ROM, DVD-ROM, produse de marketing, atașare la produs semifinit a părții din spate a carcasei, amplasare telefon într-o pungă de plastic, amplasare telefon în cutia pentru vânzare (cutia pentru vânzare este cântărită, pentru a verifica dacă toate accesoriile au fost amplasate în cutie. Toleranța acceptată este de +/- 0,003 kg), etichetare cutie de vânzare, ambalare cutii de vânzare în cutiile pentru transport, etichetarea cutiilor pentru transport, ambalarea cutiilor pentru transport pe paleți de lemn - operațiunile mai sus menționate se efectuează la punctul de lucru situat în comuna Jucu, sat Jucu-Herghelie, str. x, nr. 1, jud. Cluj.

Aceste operațiuni au fost respectate de reclamantă cu ocazia desfășurării activității în perioada supusă controlului, neexistând nici un element pe baza căruia să se poată reține că reclamanta ar fi realizat telefoanele mobile la punctul de lucru din comuna Jucu, sat Jucu-Herghelie, str. x, nr. 1, jud. Cluj prin alte operațiuni decât cele indicate în autorizația de utilizare a unui regim vamal cu impact economic/destinație vamală (transformare sub control vamal).

De altfel, organele fiscale nu au reținut că reclamanta nu ar fi realizat activitățile precizate în cuprinsul autorizației, ci au reținut că nu ar fi respectat condițiile economice menționate în autorizație și anume cele prev. în Anexa A nr. 76 Partea A din Regulamentul Comisiei CEE nr. 2454/93.

Or, faptul că operațiunile declarate de către reclamantă și care urmau a fi efectuate în baza autorizației respectă cerințele economice impuse prin Anexa A nr. 76 Partea A din Regulamentul Comisiei CEE nr. 2454/93 au fost verificate de către organele fiscale cu ocazia emiterii autorizației, astfel că era necesar pentru a se putea reține o nerespectare de către reclamantă a autorizației să se constate că reclamanta a realizat operațiunile autorizate în alt mod decât cel precizat în autorizație sau în actele ce au stat la baza emiterii autorizației, ceea ce organele fiscale nu au invocat în cauza de față.

Prin urmare, Curtea a apreciat că nu se poate reține o nerespectare de către reclamantă a autorizației de utilizare a regimului de transformare sub control vamal, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 226 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României potrivit cărora "(1) Datoria vamală la import ia naștere și prin: a) neîndeplinirea uneia dintre obligațiile care rezultă, în privința mărfurilor supuse drepturilor de import, din depozitarea lor temporară sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate; b) nerespectarea unei condiții care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unor drepturi de import reduse sau zero, în funcție de destinația lor finală".

În acest sens, sunt și concluziile expertizei fiscale efectuată în cauză, care în răspunsul la obiectivul nr. 3 precizează că din analiza documentelor existente la dosarul cauzei (descrierea procesului tehnologic cu operațiile de la fiecare stație de lucru: testare produs semifinit, adăugare tastatură și carcasă, asamblarea cutiei în care este vândut telefonul, cutie care conține accesorii: căști, acumulator, alimentator etc.) nu a identificat nici o discrepanță între ceea ce a declarat A. că va face la momentul depunerii dosarului pentru obținerea autorizației de TCV și ceea ce a făcut ulterior în derularea regimului TCV.

În obiecțiunile la raportul de expertiză, relevante pentru răspunsul expertului la acest obiectiv, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca arată că la emiterea autorizației s-a verificat doar îndeplinirea cerințelor economice, nu și a celorlalte condiții ce rezultă din art. 133 și 134 din Codul Vamal Comunitar și anume: transformarea să fie ireversibilă, mărfurile plasate în acest regim vamal să poată fi identificate în produsele transformate, să fie respectate termenele de încheiere a regimului vamal și ratele de randament ale operațiunilor în cauză. Despre aceste cerințe, organul fiscal arată că putea să le verifice doar după obținerea autorizației și derularea operațiunilor autorizate, iar cu ocazia verificării ulterioare s-a constatat că reclamanta a prezentat informații inexacte/incomplete.

Aceste obiecțiuni sunt neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, în actele contestate organele fiscale au reținut tocmai nerespectarea cerințelor economice, ci nu alte cerinței prev. de art. 133 și 134 din Codul Vamal Comunitar, iar pe de altă parte, nici în cuprinsul actelor contestate și nici pe parcursul judecării cauzei de față, organele fiscale nu au fost în măsură să precizeze care sunt acele informații pe care le-a obținut ulterior emiterii autorizației și care ar fi fost ascunse sau prezentate denaturat de către reclamantă anterior obținerii autorizației de utilizare a regimului de transformare sub control vamal.

Față de considerentele de mai sus, instanța a apreciat că reclamanta nu a prezentat informații eronate sau incomplete cu ocazia obținerii autorizației pentru utilizare a regimului de transformare sub control vamal și a respectat autorizația astfel cum a fost acordată și prelungită de organele fiscale, astfel că în mod nelegal prin actele contestate s-au stabilit în sarcina reclamantei taxe vamale suplimentare în cuantum de 23.163.667 RON și accesorii în cuantum de 5.891.746 RON.

A mai reținut că reclamanta a făcut dovada achitării obligațiilor suplimentare stabilite prin actele anulate, Curtea în baza art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală va obliga pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca să restituie reclamantei suma de 29.055.413 RON plătită în temeiul actelor anulate pentru aplicarea eronată a prevederilor legale.

În ceea ce privește cererea expertului fiscal de majorare a onorariului de expertiză cu suma de 4500 RON la care se adaugă cota legală de TVA întemeiată pe activitățile desfășurate pentru a răspunde la obiecțiuni, Curtea apreciază că pentru a răspunde la obiecțiunile formulate au fost necesare activități suplimentare din partea expertului, însă un număr de 30 de ore nu este justificat față de faptul că expertul cunoștea problemele asupra cărora s-au formulat obiecțiunile, fiind suficientă acordarea unei sume de 1200 RON.

În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că aceasta a solicitat obligarea pârâtelor la plata taxelor judiciare, a onorariului consultantului fiscal în sumă de 14.040 RON și a onorariului avocațial în cuantum de 879.831,67 RON.

Având în vedere că pârâtele sunt cele care au căzut în pretenții, instanța a reținut că acestea sunt cele care trebuie să plătească reclamantei cheltuielile de judecată aferente soluționării acțiunii principale, astfel că în temeiul art. 274 din C. proc. civ. va obliga pârâtele la plata taxelor judiciare de timbru achitate de reclamantă și onorariul consultantului fiscal.

Referitor la cheltuielile de avocat solicitate de reclamantă, în baza prevederilor art. 274 alin. (3) și art. 276 din C. proc. civ., instanța a reținut că, pe de o parte, că cheltuielile sunt nepotrivit de mari față de complexitatea cauzei, care, deși privește o sumă foarte mare și procesul a avut numeroase termene de judecată, totuși problemele ridicate au un grad de complexitate mediu și cuantumul lor depășește cu mult prețurile obișnuite existente pe piața avocaturii, iar, pe de altă parte, acțiunea precizatoare formulată de reclamantă (și care a determinat o parte din onorariu de avocat achitat de reclamantă) a fost respinsă.

În consecință, a admis în parte, cererea reclamantei având ca obiect cheltuieli de judecată și va obliga pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 414.088,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 3357 din 02 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a promovat prezentul recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu și pentru Biroul Vamal de Interior Grad 1 Cluj, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1864 și art. 304

1

C. proc. civ. 1865.

În motivarea acestuia s-a invocat:

S-a pretins în acest sens că terminologia folosită de intimata-reclamantă era de natură a induce în eroare autoritatea vamală ("telefonul se asamblează", "aplicare cod IMEI, "aplicare baterie", "asamblare tastatură", "asamblare și testare", "produsului semifinit i se atașează partea din spate a carcasei" etc), fiind combinată cu o lungă listă de materiale specifice operațiunilor de asamblare (șuruburi, elemente de contact metalice, adezivi etc), a putut crea doar o aparentă a unor operațiuni apte a fi efectuate sub regimul de transformare sub control vamal. Aceste descrieri și informații au fost prezentate fostei D.R.A.O.V. Cluj (cu sediul. în Oradea), care nu a văzut la fața locului și nici nu putea să vadă procesele respective.

S-a mai susținut în același context (pct. IV recurs) faptul că autorizația nu poate deroga de la prevederile legale, care trebuie respectate pe toată durata derulării regimului vamal de transformare sub control vamal.

Din depunerea unei cereri de autorizare pentru regimul de transformare sub control vamal, care presupune respectarea tuturor cerințelor arătate în numeroase rânduri (existența transformării, ireversibilitatea transformării, posibilitatea identificării mărfurilor de import în produsul transformat, imposibilitatea evitării regulilor de origine și eventualele restricții cantitative, îndeplinirea condițiilor economice) când, în realitate, reclamanta nu avea intenția de a le respecta (așa cum s-a dovedit în practică în timpul controlului vamal ulterior), rezultă că informațiile prezentate au fost incomplete (ascundeau lipsa prelucrărilor aplicate mărfurilor în cauză și faptul că ele părăseau punctul de lucru în aceeași stare în care intrau acolo) și nesincere (îndeplinirea condițiilor economice prin invocarea art. 552 alin. (1) teza întâi din Reg. 2454/93).

În completarea celor expuse la Pct. 3 de mai sus, și cu referire la cele reținute în considerentele hotărârii recurate la pagina 13, aliniatele 1-3, trebuie să menționăm că art. 551 din Reg. 2454/1993 al Comisiei de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Reg. (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar nu face referire la condițiile economice, care se consideră a fi îndeplinite pentru mărfurile și operațiunile menționate în Anexa 76 Partea A din același act normativ.

In ceea ce privește considerentele expuse la pagina 14, alin. (3)-(6), contrar celor reținute de instanța rejudecării în fond a cauzei, actele contestate conțin în primul rând constatări privind nerespectarea art. 133 lit. b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12.10.1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar și a art. 551 alin. (1) teza întâi din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 02.07.1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar. în plus, față de acestea, pentru unele dintre mărfurile în cauză s-a constatat și neîndeplinirea, în realitate, a condițiilor economice.

Mai mult s-a criticat faptul că expertiza efectuată în cauză nu a fost coroborată cu alte probe, criticându-se însuși faptul că s-a admis o expertiză fiscală și nu una tehnică.

În final s-a criticat "cuantumul exagerat" al cheltuielilor de judecată admise raportat la complexitatea cauzei.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului cu referire la singurele situații ce ar fi permis organelor fiscale sa dispună masuri de regularizare împotriva A., respectiv atunci când:

i. Emiterea autorizației ar fi avut la baza informații inexacte sau incomplete furnizate de către A. (art. 100 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, in transpunerea art. 78 alin. (3) din Regulamentul CEEE nr. 2913/92 al Consiliului).

ii. Ulterior emiterii autorizației, A. nu ar fi respectat prevederile autorizației (art. 226 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României);

Drept urmare, instanța de recurs a stabilit in sarcina instanței de rejudecare necesitatea administrării unui probatoriu care sa vizeze clarificarea incidenței uneia din cele doua împrejurări premisa, singurele ce ar fi putut fundamenta in drept emiterea deciziei de regularizare. Orice alta conduita a organului fiscal nemotivata de incidența uneia din cele doua împrejurări premisa echivalând in realitate cu o modificare de viziune a organelor fiscale cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor fiscale. Iar in legătura cu acest aspect prin Decizia de casare, instanța de recurs a reținut irevocabil ca " [...] schimbarea modului de interpretare a dispozițiilor normative aplicabile regimului de transformare sub control vamal și a informațiilor pe care le aveau la dispoziție organele fiscale nu reprezintă un temei pentru impunerea in sarcina reclamantei a unor obligații suplimentare [...]

S-a susținut inadmisibilitatea criticilor asupra problemelor de drept dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție in Decizia de casare

Prin Decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând pe de-o parte faptul ca in conformitate cu dispozițiile art. 100 (3) din CVR:

"Când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete (subl. ns.), autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune-, iar pe de alta parte in vederea clarificării situației de fapt este necesara administrarea oricăror probe prevăzute de C. proc. civ., inclusiv proba cu expertiza.

Instanța de casare a concluzionat fără urma de echivoc faptul ca:

"în mod imperativ, atât dispozițiile legale europene cât și cele naționale, impun existența unor informații inexacte sau incomplete din partea solicitantului3, pentru a putea lua masuri pentru regularizarea situației.

In rejudecare, Curtea de Apel București a avut in vedere dispozițiile instanței de recurs, motiv pentru care a dispus administrarea unei expertize tehnice fiscale, pentru a se stabili, printre altele, in ce măsura informațiile transmise de A. anterior obținerii autorizațiilor erau informații inexacte sau incomplete.

În urma analizării întregului ansamblu probator de la dosarul cauzei, atât corespondenta dintre parti cat și raportul de expertiza efectuat, instanța a apreciat ca A. nu a furnizat informații inexacte sau incomplete din moment ce a transmis constant autorităților vamale (de ex.: ianuarie 2008, martie 2008 și martie 2010) informații detaliate cu privire la: (i) lista articolelor care urmează a fi plasate sub regimul de transformare sub control vamal și (ii) procesul tehnologic de producere a articolelor transformate/telefoanelor mobile. Cu titlu de exemplu:

I. Adresa înregistrată sub nr. x 3/18.01.2008 și sub nr. intrare nr. 428/18.01.2008, care împreuna cu anexa, arăta atât descriptiv cât și ilustrativ întreg procesul tehnologic care menționează ca activitățile includ:

- "formare colet, ambalare și etichetare, închidere pachet."

- "Telefonul se ambalează în pungi plastic și cutii carton. Se cântărește cutia."

- "Montare capac, aplicare baterie, formare pachet și telefon încărcător, asamblare tastatură. Aplicare folie protecție"

- Formare pachet cu telefonul. încărcător, baterie ambalate în pungi plastic, cântărire. Punere în colete^."

II. Prin adresa înregistrată la DJAOV sub nr. x/2010, A. răspunde din nou solicitărilor autorității și comunică inclusiv schița fluxului tehnologic de realizare a produselor transformate telefoane mobile.

III. Atât autoritățile vamale locale, cât și cele regionale și naționale au fost informate corespunzător și erau pe deplin la curent cu procesul tehnologic folosit de A. și cu lista de produse care urmau a fi plasate sub regimul de transformare sub control vamal, aprobate de Autoritatea Națională a Vămilor prin adresa nr. x/2008.

Instanța de fond a retinut faptul ca:

"ulterior emiterii primei autorizații, reclamanta a comunicat organelor fiscale date ample privind fluxul tehnologic de realizare a telefoanelor mobile prin adresele nr. x și nr. 42/12.03.2010, însa deși avea toate datele la dispoziție privind operațiunile desfășurate de reclamanta, nu a înteles sa revoce autorizația anterioara, ci, din contra, a prelungit autorizația reclamantei in mai multe rânduri, ceea ce confirma ca nu reclamanta este cea care a furnizat date inexacte sau incomplete, ci organele fiscale și-au schimbat poziția și au apreciat cu ocazia emiterii deciziilor contestate, pe baza acelorași elemente pe care reclamanta le pusese la dispoziție anterior, ca nu erau îndeplinite condițiile prevăzute in Anexa nr. 76, Anexa A din Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/93 pentru aplicarea regimului de transformare sub control vamal."

Instanta a apreciat in mod legal și temeinic faptul ca A. a respectat prevederile autorizațiilor emise, și a reținut ca activitățile menționate in cuprinsul autorizației de utilizare a regimului de transformare sub control vamalș, "au fost respectate de reclamanta cu ocazia desfășurării activității in perioada supusa controlului, neexistand nici un element pe baza căruia sa se poată retine ca reclamanta ar fi realizat telefoanele mobile la punctul de lucru din comuna Jucu, sat Jucu-Herghelie, str. x nr. 1, Cluj, prin alte operațiuni decât cele indicate in autorizația de utilizare a unui regim vamal cu impact economic/destinație vamala (transformare sub control vamal)."

Toate mărfurile în discuție au fost supuse acelorași operațiuni de transformare prevăzute de A. în anexele la cererile pentru autorizarea TCV sau în răspunsurile la solicitările de informații privitoare la procesul tehnologic folosit astfel cum a rezultat din întreg materialul probator aflat la dosar.

O simplă comparație între documentele depuse de A. și constatările din raportul inspectorilor vamali este suficientă pentru a demonstra identitatea dintre operațiunile declarate de A. și cele reținute in practica de organul de control.

Raportul de expertiză efectuat în cauză confirmă cele de mai sus și concluzionează în mod clar că nu există diferențe între cele declarate de A. la momentul depunerii dosarului pentru obținerea autorizației de TCV și ceea ce făcut ulterior în derularea regimului de TCV(răspunsul la obiectivul 3).

Instanța in mod corect are in vedere faptul ca organele fiscale nici nu au reținut in actele de control ca A. nu ar fi respectat activitățile din actele de autorizare, ci ca nu ar fi fost respectate condițiile economice prevăzute in Anexa A nr. 76 Partea A din Regulamentul Comisiei CEE nr. 2454/93.

II. Analiza cererii de recurs

Primul motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond nu s-a raportat în mod concret la problemele de drept dezlegate de ICCJ prin Decizia de casare nr. 1468/30.03.2015.

În realitate în considerentele acesteia se afirmă neechivoc că atât dispozițiile legale europene (Codul vamal comunitar) cât și cele naționale, impun existența unor informații inexacte sau incomplete din partea solicitantului, teză susținută și de recurenții-pârâți pentru regularizarea situației, în urma controlului vamal ulterior.

Eroarea autorității vamale poate fi apreciată pozitiv numai în situația în care autorizația emisă ar fi fost revocată sau anulată (pentru alte motive decât existența informațiilor inexacte/incomplete), condiție care nu este îndeplinită în speță.

Rezultă, cum de altfel a reținut și judecătorul instanței de fond că singurele situații ce ar fi permis organelor fiscale sa dispună masuri de regularizare împotriva A., erau atunci când:

i. Emiterea autorizației ar fi avut la baza informații inexacte sau incomplete furnizate de către A. (art. 100 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, in transpunerea art. 78 alin. (3) din Regulamentul CEEE nr. 2913/92 al Consiliului).

ii. Ulterior emiterii autorizației, A. nu ar fi respectat prevederile autorizației (art. 226 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României);

Drept urmare, instanța de recurs a stabilit in sarcina instanței de rejudecare necesitatea administrării unui probatoriu care sa vizeze clarificarea incidenței uneia din cele doua împrejurări premisa, singurele ce ar fi putut fundamenta in drept emiterea deciziei de regularizare. Orice alta conduita a organului fiscal nemotivata de incidența uneia din cele doua împrejurări premisa echivalând in realitate cu o modificare de viziune a organelor fiscale cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor fiscale. Iar in legătura cu acest aspect prin Decizia de casare, instanța de recurs a reținut irevocabil ca " [...] schimbarea modului de interpretare a dispozițiilor normative aplicabile regimului de transformare sub control vamal și a informațiilor pe care le aveau la dispoziție organele fiscale nu reprezintă un temei pentru impunerea in sarcina reclamantei a unor obligații suplimentare [...]

Această raportare este de altfel obligatorie conform dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. 1864.

De altfel, recurenta, în ansamblul apărărilor efectuate în fiecare ciclu procesual nu pretinde nici că intimata nu ar fi respectat prevederile autorizației nici că informațiile ar fi fost inexacte. Se prevalează în mod indirect de susținerea că acestea ar fi fost incomplete, însă de conținutul prezentării procesului tehnologic, relevat în adresa sub nr. x/2008 respectiv,

- formare colet, ambalare și etichetare, închidere pachet."

- "Telefonul se ambalează în pungi plastic și cutii carton. Se cântărește cutia."

- Montare capac, aplicare baterie, formare pachet și telefon încărcător, asamblare tastatură. Aplicare folie protecție"

- Formare pachet cu telefonul încărcător, baterie ambalate în pungi plastic, cântărire, punere în colete.

Rezultă și pentru un nespecialist operațiunilor ce urmau a se efectua.

Susținerile DGRFP Cluj Napoca din recurs precum că "aceste descrieri și informații au fost prezentate fostei D.R.A.O.V. Cluj (cu sediul. în Oradea), care nu a văzut la fața locului și nici nu putea să vadă procesele respective. Constatarea la fața locului a fost făcută de o altă echipă de control din cadrul fostei D.J.A.O.V. Cluj (actualmente B.V.I. Cluj), față de conținutul e