ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 385/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 489 din 10 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte, contestația formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J.

A anulat Decizia de validare parțială nr. 8979/31.05.2016 emisă de pârâtă.

A obligat pârâta la emiterea deciziei de validare pentru suprafața de 10,50 ha, în favoarea reclamanților, cu încadrarea terenului în grila notarială aferentă orașului Măgurele, zona B (30,5 euro/mp teren liber - Anexa 4.2).

A respins capătul de cerere referitor la aplicarea sancțiunii penalităților de întârziere, ca nefondat.

Prin Hotărârea intermediară nr. 860 din 24.10.2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a anulat sentința civilă apelată și a reținut cauza spre rejudecare cu termen la 17.01.2018, pentru când se citează părțile.

Prin încheierea din data de 19 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (4), (5) și 8 din Legea nr. 165/2013, ca inadmisibilă.

S-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice imobiliare în specialitatea topografie, cu următoarele obiective: identificarea imobilului în litigiu și să se stabilească dacă amplasamentul imobilului în litigiu este liber.

S-a acordat termen la 07.01.2019, complet C16A, ora 9:00, sala E107, cu citarea părților.

În motivarea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța a reținut că prin cererea depusă la dosar la data de 23.05.2018, reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (4), (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, sub aspectul atribuțiilor Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a cenzura legalitatea constatării imposibilității restituirii în natură a bunului.

Curtea a reținut că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de sesizare ale Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr. 47/1992.

Astfel, excepția a fost invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel București, în faza procesuală a apelului, și are ca obiect neconstituționalitatea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (4), (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, astfel că sunt întrunite primele două condiții prevăzute de textul de lege, respectiv excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial și excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare.

Curtea a constatat însă că nu este îndeplinită condiția ca norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, chestiunea limitelor competenței Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor a fost pusă în discuție prin motivele de apel și a fost definitiv dezlegată prin Decizia intermediară nr. 860/24.10.2017, prin care a fost admis apelul, cu consecința anulării sentinței și a reținerii cauzei pentru rejudecare.

Or, în cadrul rejudecării, curtea nu poate face o nouă evaluare a aspectelor deja soluționate prin decizia intermediară o soluție contrară determinând încălcarea unuia dintre efectele fundamentale ale hotărârii judecătorești, respectiv autoritatea de lucru judecat.

Așadar, aspectele ce se impun a fi lămurite cu prilejul rejudecării cauzei nu au legătură cu norma criticată pentru neconstituționalitate, privită din perspectiva chestiunii ce a determinat invocarea excepției.

Împotriva acestei încheieri, asupra soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, reclamanții au formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

În cuprinsul acestuia, au arătat că cererea lor de sesizare a Curții Constituționale îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr. 47/1992.

Astfel, excepția a fost ridicată într-un proces și trebuie soluționată înainte de fondul acestuia, deoarece pe fondul cauzei se pune în discuție acordarea măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent.

Excepția invocată privește o lege în vigoare, care nu a fost abrogată între timp, iar textul de lege nu a fost constatat neconstituțional anterior.

Recurenții au invocat două decizii ale Curții Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale unele texte invocate de aceștia, dar consideră că aceasta nu înseamnă că excepția invocată de ei nu ar fi admisibilă, pentru că C. civ. nu a fost niciodată chemată să analizeze art. 17 alin. (1) lit. a) în raport de art. 21 alin. (4), (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, aflate în legătură.

Prin Decizia nr. 671/2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de K., L., M., N., O. și P. și a constatat că sintagma "numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură identificate la nivel local" din cuprinsul art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România este constituțională în măsura în care nu se aplică în ipoteza existenței unor hotărâri judecătorești definitive/irevocabile prin care instanțele au dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc.

A respins ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe și a constatat că prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Prin Decizia nr. 686/2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Q. și R. și a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.

A respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 22, art. 23 și art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe.

A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe și a constatat că dispozițiile art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Recurenții reclamanți au detaliat și interesul lor în susținerea acestei excepții, invocând Sentința nr. 6247 din 11 decembrie 2006, rămasă irevocabilă, prin care Judecătoria Buftea a respins cererea de restituire a imobilului în natură, întrucât reclamanții ar beneficia de Hotărârea Comisiei Județene Ilfov nr. 354.

În raport de aceste hotărâri judecătorești și de Decizia Curții Constituționale nr. 269/2014, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, pârâta a considerat că C. civ. nu s-a pronunțat și în cazul reclamanților cu privire la existența unei hotărâri judecătorești prin care s-a respins cererea de restituire în natură.

Așadar, reclamanții au o hotărâre judecătorească definitivă, prin care li s-a respins cererea de acordare în natură, fără a beneficia de alt tip de despăgubire.

Analizând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reședința, denumirea, sediul părților, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.

Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs", adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

În cauză, în memoriul de recurs, reclamanții fac o amplă prezentare a situație de fapt și își justifică interesul promovării cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul criticilor, reclamanții nu arată care ar fi greșeala curții de apel, nu indică norma de drept aplicată greșit, prin raportare la temeiul de drept al recursului, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu critică reținerea instanței de apel, în sensul că limitelor competenței Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor ar fi fost dezlegate prin Decizia intermediară nr. 860/24.10.2017, care este motivul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte constată că instanța de apel a respins cererea reclamanților de sesizare a Curții Constituționale întrucât nu poate face o nouă evaluare a aspectelor deja soluționate prin decizia intermediară; o soluție contrară determinând încălcarea unuia dintre efectele fundamentale ale hotărârii judecătorești, respectiv autoritatea de lucru judecat.

Or, se constată că reclamanții nu au criticat aceste aspecte, ci au făcut ample referiri la situația de fapt dedusă judecății, precum și la excepția de neconstituționalitate invocată, dar aceste critici nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cu privire la motivarea recursului, întrucât nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. împotriva încheierii din data de 19 noiembrie pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN