ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3405/2018

HOTĂRÂRE

04.10.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3405/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni, la data de 05.06.2018, sub nr. x/2018, B.E.J. A. a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare asupra imobilului situat în loc. Miercurea-Ciuc, județ Harghita, împotriva debitorului B., la cererea creditoarei C., în vederea recuperării creanței în cuantum de 47.487,49 RON, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 3328 din 27.10.2015, pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, definitivă prin Decizia civilă nr. 666 din 29.06.2016 a Tribunalului Harghita.

Prin Sentința civilă nr. 415 din 14 iunie 2018, Judecătoria Topoloveni a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită în favoarea Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, în raport de obiectul cererii - încuviințare executare silită imobiliară cu privire la imobilul teren intravilan situat în municipiul Miercurea-Ciuc, județul Harghita, prezintă relevanță dispozițiile art. 818 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de urmărire se va adresa unui executor judecătoresc din raza curții de apel unde se află imobilul urmărit, precum și cele ale art. 819 din același cod, în care se stipulează că încuviințarea urmăririi silite se va face de către instanța de executare în raza căreia se află imobilul, fiind, așadar, vorba despre o normă specială care stabilește o competență teritorială absolută.

În acest context, s-a constatat ca fiind competentă să judece cauza instanța în circumscripția căreia se află imobilul supus urmăririi, respectiv Judecătoria Miercurea-Ciuc.

La rândul său, prin încheierea nr. 1305 din 22 august 2018, Judecătoria Miercurea-Ciuc a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Topoloveni. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența altei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Conform art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, iar, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

La art. 819 alin. (1) C. proc. civ. se stipulează că urmărirea silită imobiliară este de competența executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul aparținând debitorului sau unei terțe persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat ajuns în mâinile acesteia.

Spre deosebire de varianta inițială a C. proc. civ., reglementarea actuală nu mai cunoaște o derogare de la regula prevăzută de art. 651 alin. (1) în cazul urmăririi silite imobiliare. Dacă în reglementarea inițială a C. proc. civ., anterior modificării intervenite prin Legea nr. 138/2014, competența instanței de executare era prevăzută după reguli diferite, fiind consacrată, în cazul urmăririi silite imobiliare, soluția legislativă a competenței instanței locului situării bunului imobil, în actuala reglementare, competența instanței de executare se determină după regula stabilită la art. 651 alin. (1) C. proc. civ. indiferent de modalitatea de executare ce va fi urmată. Astfel, dacă se intenționează declanșarea unei urmăriri imobiliare, executorul competent se va adresa cu cererea de încuviințare a executării silite instanței de executare în circumscripția căreia se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la momentul sesizării organului de executare, ca regulă generală, și nu instanței de la locul situării bunului imobil.

Conform fișelor de la evidența populației (proces-verbal depus la dosar în urma efectuării de verificări în baza de date DEPABD), s-a reținut că debitorul B. are domiciliul în jud. Argeș, încă din 24.11.2016, cu mult anterior formulării de către creditoare a cererii de executare silită imobiliară - 30.05.2018, iar, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, jud. Argeș se află în circumscripția Judecătoriei Topoloveni, prin urmare, aceasta este instanța competentă să judece pricina.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Topoloveni, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni, la data 5 iunie 2018, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu, constând în Sentința civilă nr. 3328 din 27.10.2015, pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, definitivă prin Decizia civilă nr. 666 din 29.06.2016 a Tribunalului Harghita, la cererea creditoarei C., împotriva debitorului B. asupra bunului imobil situat în localitatea Miercurea-Ciuc, județ Harghita, proprietatea acestuia, pentru recuperarea sumei de 47.487,49 RON reprezentând sultă, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.

În raport de obiectul învestirii instanței, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ. și art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în reglementarea dată de O.U.G. nr. 1/2016, ca urmare a declarării neconstituționalității dispozițiilor art. 666 C. proc. civ. prin Decizia Curții Constituționale nr. 895 din 17 decembrie 2015, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare.

Dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prevăd:

"Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor" alin. (3) al aceluiași text legal arată:

"Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite (…)".

Din perspectiva textelor de lege sus-menționate, competența de soluționare a unei cereri privind încuviințarea executării silite, cum este cazul în speța de față, aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte reține că, din informațiile culese în urma verificărilor efectuate în sistem electronic la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, debitorul B. figurează, la data sesizării organului de executare - 30.05.2018, cu domiciliul în jud. Argeș, care este situat în raza Judecătoriei Topoloveni, astfel cum rezultă din conținutul H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Întrucât obiectul dedus judecății vizează cererea de încuviințare a executării silite, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 819 alin. (1) C. proc. civ., care cuprind norme cu privire la competența executorului judecătoresc în ceea ce privește urmărirea silită imobiliară, nu și cu privire la instanța de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin urmare, constatând că, în speță, sunt operante dispozițiile art. 666 alin. (1) raportat la 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Topoloveni.