ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală pronunțată în Dosarul nr. x/2014, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpata A. împotriva Sentinței nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte a reținut că inculpata A. a criticat soluția primei instanțe învederând că aceasta a reținut în mod eronat că a comis infracțiunea de înșelăciune în dauna B. cu forma de vinovăție prevăzută de lege și, pe cale de consecință, a dispus pronunțarea soluției de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției.

Instanța de apel a analizat criticile formulate de către inculpata menționată cu privire la starea de fapt reținută de prima instanță și a concluzionat că aceasta a apreciat în mod corespunzător probatoriul administrat în cauză, stabilind pe baza acestuia în mod corect starea de fapt, criticile formulate de către apelantă fiind considerate ca nefondate.

A mai arătat că, în aceste condiții, soluția adoptată de prima instanță cu privire la această infracțiune reținută în sarcina inculpatei, apare ca fiind una legală și temeinică, fapta pe care aceasta a comis-o întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Din punctul de vedere al laturii subiective, inculpata a comis infracțiunea cu intenție, așa cum s-a arătat atât în motivarea hotărârii atacate, cât și în prezenta decizie, neputându-se reține ca aceasta a acționat fără intenție, în condițiile unei participații improprii.

Pe cale de consecință, instanța de fond în mod legal a pronunțat o soluție de încetare a procesului penal cu privire la această infracțiune ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen., nefiind posibilă pronunțarea unei soluții de achitare, așa cum a solicitat inculpata.

Similară este situația în privința infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în privința căreia apărările apelantei inculpate au vizat tot inexistența vinovăției în comiterea faptelor, aceasta solicitând pronunțarea, de asemenea, a unei soluții de achitare, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. Și cu privire la această infracțiune prima instanță a reținut în mod just starea de fapt și ca atare a aplicat legal și temeinic prevederile referitoare la încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, apelanta inculpată comițând fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, nefiind posibilă pronunțarea unei soluții de achitare în sensul solicitărilor acesteia.

În privința infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, inculpata a învederat că în mod eronat prima instanță nu a dispus o soluție de achitare în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., în condițiile în care falsul nu a produs consecințe juridice.

În privința efectelor pe care le-a produs înscrisul sub semnătură privată falsificat de inculpată, instanța de apel a reținut anterior că, în contradicție cu susținerile apelantei, procesului-verbal de custodie, anexa nr. x la Contractul de leasing financiar nr. x/2007, a produs efecte juridice, în sensul că a fost un element, alături de celelalte acte care au fost prezentate de inculpată, care a condus la inducerea în eroare a reprezentanților B. cu ocazia încheierii contractului de împrumut pentru finanțarea Contractului de leasing nr. x din 6 aprilie 2007.

În aceste condiții, prima instanță constatând întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., având în vedere și prevederile legale vizând prescripția răspunderii penale, a dispus legal și temeinic soluția de încetare a procesului penal.

A mai reținut că, un alt aspect învederat de inculpata apelantă, care nu reprezintă în fapt o critică a soluției pronunțate de instanța de fond, este reprezentat de faptul că, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, se impune a se dispune în ceea ce o privește pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal și cu privire la comiterea infracțiunii de spălare a banilor, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., intervenind prescripția răspunderii penale și pentru această infracțiune.

Înalta Curte a constatat că judecătorul fondului a realizat în privința acestei infracțiuni reținute în sarcina inculpatei o corespunzătoare încadrare juridică a stării de fapt corect stabilite, așa cum acest lucru a fost analizat anterior, și ca atare a dispus o soluție de condamnare legală și temeinică.

Cu privire la solicitarea inculpatei apelante, instanța de apel a constatat, în primul rând faptul că, în contradicție cu susținerile acesteia, Curtea Constituțională nu a declarat integral neconstituțional alin. (1) al art. 155 C. pen., fiind declarată neconstituțională sintagma "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul textului legal.

Pe cale de consecință, a constatat că art. 155 alin. (1) C. pen. are în prezent următoarea formă determinată de intervenția instanței de contencios constituțional și de neîndeplinirea de către legiuitor a obligației pozitive ce îi revenea: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea."

Instanța de apel a apreciat că, chiar dacă textul legal apare ca fiind unul inform, rezultă că acesta nu este ieșit din fondul activ al legislației, iar instituția întreruperii cursului prescripției răspunderii penale nu a fost declarată neconstituțională în întregul său.

În aceste condiții, instanței de judecată îi revine obligația de a aplica prevederea legală, neputând a considera că este în imposibilitate de interpretare a conținutului textului.

În interpretarea acestui text legal, instanța este obligată a porni de la considerentele deciziei Curții Constituționale în condițiile în care, pe de o parte, deciziile instanței de contencios constituțional sunt general obligatorii, iar, pe de altă parte, acest caracter este atașat nu doar dispozitivului, ci și considerentelor deciziei, așa cum acest lucru rezultă din jurisprudența Curții.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale a României, "în măsura în care instanța constituțională a constatat constituționalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă fie direct din dispozitivul deciziei, fie indirect din coroborarea considerentelor cu dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepții de neconstituționalitate cu privire la același text și cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale, care se atașează inclusiv deciziilor prin care se constată constituționalitatea legilor sau a ordonanțelor ori a unor dispoziții din acestea."(Decizia 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 6 octombrie 2011).

Prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011), Curtea a stabilit că, "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare".

În aceste condiții, a apreciat că în primul rând se impune a fi stabilit care este caracterul Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, dacă aceasta este o decizie simplă, ori este o decizie intermediară, interpretativă.

La o primă vedere decizia menționată pare a fi o decizie simplă, Curtea Constituțională stabilind că o anumită soluție legislativă este neconstituțională.

Cu toate acestea, în condițiile în care deciziile interpretative pronunțate de Curte nu au o formă predefinită, după cum nu au nici o consacrare legală, fiind un produs al jurisprudenței, iar existența lor poate fi determinată nu doar din dispozitiv, ci și din analiza considerentelor, așa cum s-a statuat prin deciziile anterior menționate, Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor deciziei ce a fost invocată în cauză, aceasta este în mod evident o decizie interpretativă.

În acest sens, a avut în vedere paragrafele 23, 24, 28 și 34 din decizie, prin care sunt indicate condițiile care permit menținerea instituției întreruperii cursului prescripției răspunderii penale în condiții de constituționalitate.

Curtea Constituțională a arătat că: "Așa fiind, analiza dispozițiilor legale ce reglementează întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale trebuie făcută din aceeași dublă perspectivă, ea reprezentând, pe de o parte, o soluție juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripție, în care își poate exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoștința suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța socială avută în momentul comiterii sale.

Prin raportare la aceste considerente, având în vedere că nu a fost constatată neconstituționalitatea textului legal în integralitatea sa, ci doar a unei părți a acestuia, instituția întreruperii cursului prescripției fiind în esență constituțională față de considerente anterior citate, Înalta Curte a reținut faptul că Decizia nr. 297/2018 are caracterul unei decizii interpretative, în cuprinsul acesteia fiind indicată și calea pe care organele judiciare urmează a acționa în această materie.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte a constatat că întreruperea cursului termenului de prescripție se poate realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat, așa cum a statuat expres Curtea Constituțională în considerentele deciziei menționate.

A considerat că, o soluție contrară, pe lângă faptul că ar lăsa fără efecte o decizie a instanței de control constituțional, lucru interzis potrivit legii, deschide în mod evident calea unor interpretări ale prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen. care nu sunt de natură a garanta drepturile persoanelor implicate în proceduri judiciare.

Apelanta inculpată A. a solicitat instanței de apel să constate că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale și pentru infracțiunea de spălare a banilor reținută în sarcina sa, teza invocată fiind aceea că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. au fost declarate integral neconstituționale.

Înalta Curte a apreciat că această teză nu poate fi primită, în condițiile în care se constată că decizia Curții Constituționale indică și soluția ce se impune a fi aplicată.

Pe cale de consecință, instanța de apel a arătat că termenul de prescripție a răspunderii penale nu s-a împlinit cu privire la infracțiunea de spălare a banilor, în condițiile în care fapta a fost comisă în luna iunie 2007, iar potrivit prevederilor art. 154 alin. (1) lit. c) raportat la art. 155 alin. (1) și (4) C. pen., termenul de prescripție specială se împlinește în iunie 2023.

Împotriva acestei decizii, inculpata A. a formulat contestație în anulare.

În esență, a arătat că motivul pe care se sprijină contestația în anulare este cel prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv că exista o cauză de încetare a procesului penal, aspect ce a fost invocat și în fața instanței de apel la data de 4 octombrie 2018, însă asupra căruia acesta a omis să se pronunțe.

Astfel, a precizat că prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. au fost declarate neconstituționale, reținându-se încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât persoana acuzată nu era informată și nu putea cunoaște termenele de la care începea să curgă prescripția specială.

În opinia contestatoarei, legiuitorul avea obligația să înlocuiască textul declarat neconstituțional cu prevederi clare care să determine cunoașterea actului de procedură care trebuia comunicat, precum și legiferarea în sensul că prescripția se întrerupe de la data efectuării actului de procedură respectiv. Legiuitorul a omis să modifice textul declarat neconstituțional în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale, aspect în raport de care a solicitat să se constatate că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt abrogate de drept.

În această situație, contestatoarea a apreciat că la data de 4 octombrie 2018 (data la care au avut loc dezbaterile pe fond în fața Înaltei Curți în Dosarul nr. x/2018) prescripția nu mai putea fi analizată decât raportat la art. 154 C. pen., deoarece legiuitorul a omis să legifereze în ceea ce privește momentul întreruperii prescripției, pentru a se putea aplica termenele de prescripție specială.

Astfel, a arătat că infracțiunea de spălare de bani se prescrie într-un termen de 8 ani de la data săvârșirii faptei, respectiv iunie 2007, termen care s-a împlinit la data de 4 iunie 2015 raportat la Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

În susținerea motivelor contestației în anulare formulate, contestatoarea a invocat Sentința penală nr. 254 din data de 5 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2017 prin care s-a dispus încetarea procesului penală, care urmare a aplicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

Examinând contestația în anulare formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte amintește că prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională, impunându-se necesitatea stabilirii unui termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de tragere la răspundere penală a inculpatului, termen care să aibă o durată previzibilă pentru acesta, reglementarea actuală fiind de natură să încalce principiul legalității incriminării și pedepsei, principiu ce are în vedere nu doar norma de incriminare, ci și mecanismele prin intermediul cărora presupusul autor al faptei este informat cu privire la persistența în timp a efectelor sociale ale faptelor sale.

În considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 s-au reținut următoarele:

(paragraful 24):

"Întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale. (...)" (paragraful 28):

"Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilității acesteia de a cunoaște aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și al începerii cursului unui nou termen de prescripție. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menționat este și data de la care începe să curgă și poate fi calculat noul termen de prescripție. (...)" (paragraful 31):

"Curtea reține că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (...)".

(paragraful 34):

"Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că soluția legislativă anterioară prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969 îndeplinesc condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat ".

Astfel, din considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 citate anterior și, în special din considerentul 31, se desprinde concluzia că, în prezent, în interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen., cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură își produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Prin urmare, Curtea Constituțională prin considerentele deciziei anterior menționate a furnizat instanțelor judecătorești toate elementele necesare pentru cunoașterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale. Din perspectiva întinderii acestor efecte, Curtea Constituțională a precizat, de asemenea, că doar sintagma declarată neconstituțională lipsește de previzibilitate norma de incriminare.

În acest context, efectul Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale - în condițiile în care legiuitorul nu a reacționat în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, constă în faptul că instituția întreruperii cursului termenului prescripției răspunderii penale continuă să funcționeze (este activă în sfera dreptului pozitiv) dar numai în interpretarea (constituțională) limitată, potrivit căreia incidența sa este restrânsă doar la desfășurarea (într-o cauză penală) acelor acte de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului. În ansamblul lor, considerentele Deciziei nr. 297/2018, apreciată ca fiind una interpretativă (intermediară, conținând o rezervă de interpretare/clauză de interpretare obligatorie), iar nu una simplă (extremă/radicală, de constatare a neconstituționalității normei din art. 155 alin. (1) din C. pen.) susțin (atât prin trimitere la soluția legislativă anterioară în materie, cât și prin formulări directe, neechivoce) importanța instituției întreruperii cursului termenului prescripției răspunderii penale și împrejurarea că o funcționare constituțională a acesteia presupune recunoașterea efectului întreruptiv specific doar actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului. În plus, formularea întrebuințată în dispozitivul deciziei poate fi interpretată, în mod rezonabil, în sensul susținerii acestei coerente continuități, pe fond, cu ideea afirmată constant în considerente, impunându-se observarea nuanței potrivit căreia ceea ce s-a declarat a fi neconstituțional nu este art. 155 alin. (1) din C. pen. (per ansamblu, dispozițiile acestuia), ci (doar) "soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen." (formulare care poate fi asociată/echivalată cu aceea de neconstituționalitate a sintagmei îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", sens în care se statuează expres și în cuprinsul paragrafului 31 și 34 din decizie).

Aplicând aceste considerații teoretice prezentei cauze, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită susținerea contestatoarei potrivit căreia, în contextul Deciziei nr. 297/2018, prescripția răspunderii penale nu mai putea fi analizată decât raportat la art. 154 C. pen., deoarece legiuitorul a omis să legifereze în ceea ce privește momentul întreruperii prescripției, pentru a se putea aplica termenele de prescripție specială.

Din cuprinsul motivării Deciziei nr. 297/2018 rezultă că aspectul criticat ca fiind neconstituțional este doar acela al soluției legislative adoptate în sensul că, orice act de procedură efectuat în cauză întrerupe cursul prescripției răspunderii penale, ceea ce ar crea pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, iar soluția legislativă ce este în concordanță cu dispozițiile Constituției este aceea că întreruperea cursului prescripției răspunderii penale se poate realiza doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat persoanei care are în cauză calitatea de învinuit sau inculpat.

Astfel, în sarcina contestatoarei a fost reținută săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, potrivit cărora "constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani: a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei" termenul general de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fiind de 8 ani.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reține că infracțiunea de spălare de bani a fost săvârșită de inculpată în iunie 2007, iar prin ordonanța din data de 27 februarie 2014 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva acesteia, dată la care cursul prescripției răspunderii penale s-a întrerupt. Astfel, raportat la dispozițiile art. 155 alin. (4) C. pen., termenul de prescripție specială a răspunderii penale se împlinește în iunie 2023.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2014.

Va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2014.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2019.

Procesat de GGC -LM