ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3861/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3861/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2911 din 5
iunie 2006 pronunțată în dosarul nr. 242/com/2006 al Tribunalului Dolj, secția
comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de
reclamanta C.M.O. SCM Craiova împotriva pârâtei SC A.O. SCM Craiova împotriva
pârâtei SC A.M. SRL Craiova și în consecință s-a dispus evacuarea pârâtei din
imobilul situat administrativ în Craiova, obligarea la plata sumei de 2.114 lei
reprezentând contravaloare folosință și 62 lei cheltuieli de judecată către
reclamantă.
Pentru a pronunța această
soluție, tribunalul a respins excepția prematurității acțiunii invocată de
pârâtă, cu motivarea că îndeplinirea procedurii concilierii directe prevăzute
de art. 720
1
C. proc. civ., este obligatorie doar în litigiile
comerciale evaluabile în bani, iar în speță obiectul principal al cererii
vizează evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu. Pe de altă parte, deși nu era
necesară, această procedură a fost efectuată conform notificărilor depuse de
reclamată.
În privința fondului prima
instanță având în vedere că contractul de închiriere, care a generat litigiul a
fost încheiat pe durată determinată care a expirat la data de 15 mai 2005, că
pârâta nu și-a onorat întocmai obligația de plată a chiriei, în temeiul art. 1436
– art. 1437 C. civ., a admis acțiunea reclamantei.
Totodată, a fost înlăturată
apărarea pârâtei în sensul că a operat tacita relocațiune în considerarea
faptului că reclamanta la data de 18 iulie 2005 a notificat pârâta că nu
înțelege să reînnoiască contractul, împrejurare care face inaplicabilă această
dispoziție legală.
Apelul declarat de pârâtă a
fost respins prin decizia nr. 60 din 8 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 14870/54/2006
al Curții de Apel Craiova, secția comercială.
Instanța de control judiciar
a reținut în esență că sunt nefondate criticile pârâtei referitoare la
încălcarea normelor de competență materială deoarece capătul de cerere
principal are ca obiect evacuarea pârâtei din imobil, prin urmare, nu este evaluabil
în bani, astfel că fiind incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.
civ., în mod corect cauza a fost soluționată în primă instanță de tribunal, ca
instanță comercială.
Pentru același motiv
caracterul neevaluabil al litigiului, a fost respinsă și critica referitoare la
necesitatea îndeplinirii procedurii concilierii directe, care trebuie efectuată
conform art. 720
1
C. proc. civ., numai în litigiile evaluabile în bani.
Cu toate acestea, deși capătul de cerere privind pretențiile bănești este
accesoriu, reclamanta a îndeplinit și această formalitate însă fără rezultat.
De asemenea, raportat la
voința clar exprimată de reclamantă în sensul de a nu prelungi valabilitatea
contractului de închiriere după expirarea duratei pentru care a fost încheiat,
tribunalul corect a apreciat că tacita relocațiune invocată de pârâtă nu mai
poate opera.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs pârâta criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de
art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. derivate din încadrarea prevederilor art. 105
al.2 și 720
1
C. proc. civ. și respectiv art. 1433 și 1438 C. civ.
În mod concret recurenta
invocă faptul că neîndeplinirea procedurii concilierii directe constituie o
încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105
alin. (2) C. proc. civ., astfel că sub acest aspect greșit au apreciat
instanțele că nu este necesară efectuarea acestei proceduri, deși obiectul
litigiului este evaluabil în bani iar prevederile art. 720
1
C. proc.
civ., sunt imperative.
Al doilea motiv de recurs vizează
interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor referitoare la tacita
relocațiune care contrar celor reținute de instanțe a operat, în condițiile în
care după expirarea contractului a rămas în folosința imobilului fără a fi tulburat
sau împiedicat de locator.
Analizând recursul prin
prisma motivelor invocate a prevederilor art. 1436 – art. 1437 C. civ., raportat
la prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., curtea constată că este
nefondat.
Astfel, prima critică este
neîntemeiată, deoarece procedura prevăzută de art. 720
1
C. proc.
civ., este obligatorie doar în cazul litigiilor evaluabile în bani, iar în
speță acțiunea principală vizează o cerere neevaluabilă, respectiv evacuarea.
Existența unui capăt de cerere accesoriu și evaluabil în bani este lipsită de
relevanță din perspectiva prevederilor legale anterior menționate.
Dar, deși nu era necesară
efectuarea acestei proceduri, reclamanta anterior sesizării instanței a
convocat pârâta în vederea rezolvării amiabile a litigiului, făcând trimitere
expresă la prevederile art. 720
1
C. proc. civ.
De asemenea, cel de al
doilea motiv de recurs este nefondat în sensul că prevederile art. 1437 C. civ.,
devin inaplicabile în condițiile în care locatorul precizează expres că nu
înțelege să reînnoiască contractul de închiriere și solicită eliberarea
spațiului.
Prin urmare, reținând că
recurenta interpretează greșit dispozițiile legale invocate, iar recursul este
nefondat, acesta va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC A. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 60 din 8 martie 2007 a
Curții de Apel Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 noiembrie 2007.