ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3861/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2911 din 5 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr. 242/com/2006 al Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C.M.O. SCM Craiova împotriva pârâtei SC A.O. SCM Craiova împotriva pârâtei SC A.M. SRL Craiova și în consecință s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat administrativ în Craiova, obligarea la plata sumei de 2.114 lei reprezentând contravaloare folosință și 62 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a respins excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă, cu motivarea că îndeplinirea procedurii concilierii directe prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., este obligatorie doar în litigiile comerciale evaluabile în bani, iar în speță obiectul principal al cererii vizează evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu. Pe de altă parte, deși nu era necesară, această procedură a fost efectuată conform notificărilor depuse de reclamată. În privința fondului prima instanță având în vedere că contractul de închiriere, care a generat litigiul a fost încheiat pe durată determinată care a expirat la data de 15 mai 2005, că pârâta nu și-a onorat întocmai obligația de plată a chiriei, în temeiul art. 1436 – art. 1437 C. civ., a admis acțiunea reclamantei. Totodată, a fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că a operat tacita relocațiune în considerarea faptului că reclamanta la data de 18 iulie 2005 a notificat pârâta că nu înțelege să reînnoiască contractul, împrejurare care face inaplicabilă această dispoziție legală.

Apelul declarat de pârâtă a fost respins prin decizia nr. 60 din 8 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 14870/54/2006 al Curții de Apel Craiova, secția comercială. Instanța de control judiciar a reținut în esență că sunt nefondate criticile pârâtei referitoare la încălcarea normelor de competență materială deoarece capătul de cerere principal are ca obiect evacuarea pârâtei din imobil, prin urmare, nu este evaluabil în bani, astfel că fiind incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în mod corect cauza a fost soluționată în primă instanță de tribunal, ca instanță comercială. Pentru același motiv caracterul neevaluabil al litigiului, a fost respinsă și critica referitoare la necesitatea îndeplinirii procedurii concilierii directe, care trebuie efectuată conform art. 720 1 C. proc.

civ., numai în litigiile evaluabile în bani. Cu toate acestea, deși capătul de cerere privind pretențiile bănești este accesoriu, reclamanta a îndeplinit și această formalitate însă fără rezultat. De asemenea, raportat la voința clar exprimată de reclamantă în sensul de a nu prelungi valabilitatea contractului de închiriere după expirarea duratei pentru care a fost încheiat, tribunalul corect a apreciat că tacita relocațiune invocată de pârâtă nu mai poate opera. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. derivate din încadrarea prevederilor art. 105 al.2 și 720 1 C. proc. civ. și respectiv art. 1433 și 1438 C. civ.

În mod concret recurenta invocă faptul că neîndeplinirea procedurii concilierii directe constituie o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că sub acest aspect greșit au apreciat instanțele că nu este necesară efectuarea acestei proceduri, deși obiectul litigiului este evaluabil în bani iar prevederile art. 720 1 C. proc. civ., sunt imperative. Al doilea motiv de recurs vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor referitoare la tacita relocațiune care contrar celor reținute de instanțe a operat, în condițiile în care după expirarea contractului a rămas în folosința imobilului fără a fi tulburat sau împiedicat de locator.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate a prevederilor art. 1436 – art. 1437 C. civ., raportat la prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., curtea constată că este nefondat. Astfel, prima critică este neîntemeiată, deoarece procedura prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., este obligatorie doar în cazul litigiilor evaluabile în bani, iar în speță acțiunea principală vizează o cerere neevaluabilă, respectiv evacuarea. Existența unui capăt de cerere accesoriu și evaluabil în bani este lipsită de relevanță din perspectiva prevederilor legale anterior menționate. Dar, deși nu era necesară efectuarea acestei proceduri, reclamanta anterior sesizării instanței a convocat pârâta în vederea rezolvării amiabile a litigiului, făcând trimitere expresă la prevederile art. 720 1 C. proc.

civ. De asemenea, cel de al doilea motiv de recurs este nefondat în sensul că prevederile art. 1437 C. civ., devin inaplicabile în condițiile în care locatorul precizează expres că nu înțelege să reînnoiască contractul de închiriere și solicită eliberarea spațiului. Prin urmare, reținând că recurenta interpretează greșit dispozițiile legale invocate, iar recursul este nefondat, acesta va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 60 din 8 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2007.