ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3904/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2014, reclamanta SC A. SRL Iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea și suspendarea Deciziei nr. 34 din 16 iulie 2014, a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 19 mai 2014 și a Deciziei de impunere nr. x din 19 mai 2014 emise de către Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondului pentru Mediu.

Prin Sentința nr. 41 din 07 martie 2016, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de SC A. SRL Iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondului pentru Mediu, având ca obiect anularea și suspendarea Deciziei nr. 34 din 16 iulie 2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 19 mai 2014, precum și a Deciziei de impunere nr. x din 19 mai 2014 emise de către Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondului pentru Mediu.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs reclamanta SC A. SRL Iași, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

A. Primul motiv de critică se raportează la nerespectarea obligației de a se depune declarații lunare privind situația anvelopelor uzate, considerând că fapta de a nu raporta la timp prin declarații lunare, situația anvelopelor uzate, este sancționabilă conform art. 16 alin. b) din H.G. nr. 170/2005 cu amenda prevăzută între 10.000 și 20.000 RON și nu presupune încadrarea activității la un articol care presupune o taxă pentru Fondul de mediu de 2 RON/kg anvelopa uzată.

În realitate, cum a reținut în mod corect și instanța de fond recurenta a introdus pe piața națională anvelope achiziționate de pe piața externă, în intervalul 2008 - 2012, însă aceasta nu și-a îndeplinit obiectivul anual de gestionare a anvelopelor uzate nici în mod individual, nici prin transfer de responsabilitate.

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, recurenta-reclamantă trebuie să achite Fondului pentru Mediu suma totală în cuantum de 782.004 RON, calculată în raport de cantitatea totală de anvelope introduse pe piață, precum și de:

i) Taxa de 1 leu/kg anvelopă, pentru perioada cuprinsă între 2008 - 2009;

ii) Taxa de 2 RON/kg anvelopă, pentru perioada cuprinsă între 2010 - 2012

Având în vedere împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a constituit și înregistrat în contabilitate contribuția anterior menționată, nici nu achitat-o, în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut faptul că recurenta-reclamantă datorează suma de 245.488 RON reprezentând dobânzi și 117.301 RON, reprezentând penalități.

B. Secundul motiv se raportează la greșita interpretare a dispozițiilor legale de către instanța de fond, în fapt a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 170/2004 raportat la art. 42 din Ordinul nr. 578/2006.

Conform dispozițiilor art. 7 din H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, rezultă în mod lipsit de echivoc faptul că, pentru îndeplinirea obligațiilor cumulative prevăzute de art. 6 alin. (1) din același act normativ, conchidem că recurenta-reclamantă avea două ipoteze legale alternative, să le îndeplinească:

i) individual sau ii) prin transferarea responsabilității către persoane juridice legal constituite, autorizate de Comisia Națională pentru Reciclarea Materialelor din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului; conform dispozițiilor art. 9 din același act normativ.

Legiuitorul a dispus în mod expres obligațiile persoanelor juridice care dețin anvelope uzate, cum este cazul recurentei-reclamante, astfel "Persoanele juridice care comercializează anvelope noi și/sau anvelope uzate destinate reutilizării sunt obligate:

a) să preia anvelopele uzate de același tip și în aceeași cantitate cu cele comercializate, aduse de cumpărătorul final;

b) să asigure capacități de depozitare corespunzătoare pentru anvelopele uzate preluate;

c) să predea anvelopele uzate preluate persoanelor juridice care introduc pe piață anvelope noi și/sau anvelope uzate destituite reutilizării ori persoanelor juridice către care acestea au transferat obligațiile, conform art. 7."

Or, reclamanta pretinde că a optat pentru realizarea, obiectivului de gestionare anvelope uzate prin încredințarea acesteia, pe baza unor contracte, unor persoane juridice autorizate pentru valorificarea termoenergetică a anvelopelor uzate" deși SC A. SRL și SC B. SRL nu au fost autorizate de Comisia Națională pentru Reciclarea Materialelor din cadrul Ministerul Economiei și Comerțului.

În ipoteza în care recurenta-reclamantă ar fi îndeplinit obligațiile legale incumbate prin transfer de responsabilitate, aceasta avea obligația de a vădi respectarea prevederilor legale incidente, respectiv art. 42 din Ordinul nr. 578 din 6 iunie 2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul, al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, potrivit cărora:

Operatorii economici care colectează anvelope uzate pentru persoanele juridice legal constituite, prevăzute la art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, sunt obligați:

a) Să stabilească lunar cantitățile de anvelope introduse pe piața națională în anul precedent;

b) Să obțină lunar de la operatorul economic căruia i-a transferat responsabilitatea pentru realizarea obligațiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate (n.n. în speță C. SRL, B. SRL) situația cantităților de anvelope uzate reutilizate, refolosite ca atare, reșapate, reciclate și/sau valorificate termoenergetic, în numele acestuia, precum și metoda utilizată;

c) Să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, cantitățile de anvelope introduse pe piața națională și cantitățile de anvelope uzate gestionate;

d) Să declare și să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfășurat activitatea, suma datorată pentru neîndeplinirea obligațiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate". Raportându-ne la probatoriul administrat în faza de fond, vă rugăm să constatați faptul că în mod temeinic instanța de fond a apreciat faptul că recurenta-reclamantă NU a probat îndeplinirea celor patru obligații cumulative anterior menționate, mai mult aceasta din urmă recunoscând faptul că nu a depus lunar nicio declarație aferentă perioadei 17 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2012, singura declarație depusă fiind în 24 iulie 2013. cu depășirea flagrantă a termenului legal.

C. Ultimul motiv de recurs se referă la interpretarea restrictivă pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor C. fisc. coroborat cu Legea contabilității.

În realitate, în conformitate cu prevederile art. 155 C. proc. fisc. "orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoare adăugată, are obligația să emită factură fiscală pentru livrarea de bunuri (...), către beneficiar". În raport de situația de fapt analizată în speță, respectiv livrările de anvelope uzate către alte persoane juridice, în temeiul transferului de responsabilitate, în temeiul prevederilor art. 155 C. proc. fisc. , recurenta-reclamantă avea obligația de a emite pentru fiecare livrare câte o factură fiscală cu valoare 0, întrucât a existat o livrare de bunuri, legiuitorul nedistingând dacă emiterea facturii fiscale este obligatorie doar în ipoteza în care respectiva livrare de bunuri aduce, un beneficiu.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 81/1991 a contabilității, "Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ", iar potrivit art. 11 din același act normativ "Deținerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor și datoriilor, precum și efectuarea de operațiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise". Aplicând aceste norme juridice la situație de fapt dedusă judecății, rezultă în mod univoc faptul că recurenta-reclamantă avea obligația de a evidenția în contabilitate, în mod distinct, deșeurile de anvelope colectate, în conformitate și cu prevederile art. 12 alin. (2) din aceeași lege, potrivit căruia "Contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric sau numai valoric, în condițiile stabilite de reglementările legale". În același sens edictează și Anexa 1, Cap. II, pct. 50 alin. (1) din OMFP nr. 3.055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile, în conformitate cu care "data intrării în entitate, bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoare de intrare, care se stabilește astfel: (...) d) la valoare justă - pentru bunurile obținute cu titlu gratuit și constatate în plus la inventariere". Pe cale de consecință, la intrarea în gestiunea recurentei-reclamante a deșeurilor de ambalaje, aceasta avea obligația evaluării acestora și înregistrării în contabilitate atât la intrare, cât și la ieșire.

În concluzie în raport de analiza de mai sus, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de motivele invocate acestea nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC D. SRL (fostă SC A. SRL Iași), prin lichidator judiciar Consiliul de Insolvență IPURL împotriva Sentinței nr. 41 din 07 martie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT