Decizia nr. 3799/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 23 februarie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea Constituțională, a solicitat: - anularea Hotărârii Plenului Curții Constituționale a României nr. 1/22.06.2017 privind regulile de redactare a opiniei separate sau concurente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 477/23.06.2017; - obligarea pârâtei la reatașarea la dosarul cauzei a opiniilor separate și/sau concurente formulate cu privire la Deciziei nr. 304/04.05.2017 și nr. 392/06.06.2017, pronunțate de Curtea Constituțională în Dosarul nr. x/2017, respectiv în Dosarul nr. x/2017, republicarea pe pagina de internet www.x.ro și transmiterea spre republicare în Monitorul Oficial al României, Partea I a acestor decizii, cu includerea opiniilor în cauză; - obligarea pârâtei la atașarea sau reatașarea la dosarul cauze a tuturor opiniilor separate și/sau concurente formulate începând cu data de 23.06.2017 cu privire la Deciziile Curții Constituționale, altele decât cele indicate anterior, publicarea sau republicarea pe pagina de internet www.x.ro și transmiterea spre publicare sau republicare în Monitorul Oficial al României, Partea I a acestor decizii, cu includerea opiniilor în cauză.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul instanței de fond la data de 24 aprilie 2018, pârâta Curtea Constituțională a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în raport cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) și art. 146 din Constituția României. În susținerea cererii, pârâta a apreciat că excepția de neconstituționalitate este admisibilă pentru următoarele motive: a) Pârâta a considerat că se află în prezența unei veritabile excepții de neconstituționalitate, aceasta cuprinzând cele trei elemente inerente structurii unei excepții de neconstituționalitate, respectiv textul contestat din punct de vedere al constituționalității [art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004], textele de referință pretins încălcate [art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) și art. 146 din Constituție], precum și existența relației de contrarietate dintre cele două texte; b) excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, respectiv Curtea de Apel București; c) excepția de neconstituționalitate privește o dispoziție dintr-o lege, în sens de act de reglementare primară adoptat de Parlament; d) textul legal criticat este în vigoare, fiind în fondul activ al legislației; e) textul legal criticat are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât această condiție de admisibilitate presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce sunt întrunite cumulativ, fiind satisfăcute exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Întrucât obiectul cauzei este o cerere de anulare a actului, textul criticat are legătură cu soluționarea acesteia pentru că în temeiul acestuia instanța de judecată este sau nu competentă să se pronunțe cu privire la prezenta cauză dedusă judecății ei; Așadar, în cauza de față, reclamanta se raportează la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și apreciază că noțiunea de "act administrativ" cuprinde și tipul de hotărâre dedus judecății. Or, Curtea Constituțională ridică excepția de neconstituționalitate tocmai în considerarea acestui aspect, și anume al sferei de cuprindere mult prea largi a dispoziției legale criticate, contrar prevederilor Constituției. Finalitatea demersului judiciar este decisiv influențată de menținerea/răsturnarea prezumției de constituționalitate a textului legal criticat. Astfel, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale ar avea un efect concret asupra cauzei a quo, ceea ce înseamnă că textul criticat are legătură cu cauza. f) excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Curtea Constituțională, în calitate de parte în prezenta cauză; g) textul legal criticat nu a fost, anterior, constatat ca fiind neconstituțional sub aspectul învederat în prezenta cauză. În consecință, pârâta apreciază că excepția de neconstituționalitate respectă condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Cu privire la motivarea propriu-zisă a excepției de neconstituționalitate, pârâta a arătat că hotărârile emise în vederea stabilirii compatibilității regulilor procedural civile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale fixează procedura de judecată și reprezintă o parte intrinsec legată de atribuțiile Curții Constituționale, constituind, așadar, o materializare la nivel jurisdicțional a ansamblului de reguli procedurale aplicabile în fața Curții Constituționale, unica autoritate de jurisdicție constituțională din România. Or, din moment ce din conținutul normativ al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 se poate ajunge la concluzia că instanțele judecătorești sunt competente să efectueze un control asupra acestor de hotărâri, se încalcă art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) și art. 146 din Constituție, normându-se, astfel, un control judecătoresc inadmisibil asupra actelor Curții Constituționale. Având în vedere cele expuse, pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și a solicitat constatarea constituționalității acestor prevederi în măsura în care se interpretează în sensul că hotărârile ce privesc atribuțiile jurisdicționale ale Curții Constituționale sunt excluse din sfera contenciosului administrativ.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 2924 din 20 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii, a admis în partea cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea Constituțională, și, pe cale de consecință: (i) a anulat Hotărârea Plenului Curții Constituționale a României nr. 1/22.06.2017 privind regulile de redactare a opiniei separate sau concurente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477/23.06.2017, în ceea ce privește prevederile art. 1 alin. (2), (3), (4), (5), ale art. 2 și ale art. 3; (ii) a dispus obligarea pârâtei la reatașarea opiniilor separate și/sau concurente formulate cu privire la Deciziile nr. 304/4.05.2017 și nr. 392/6.06.2017, pronunțate în dosarele x/2017 respectiv 1328D/2017, precum și la obligarea atașării pe site și la transmiterea spre publicare în Monitorul Oficial al României a acestor decizii împreună cu opiniile separate și/sau concurente; (iii) a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea Constituțională a României, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, sub aspectul soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și, pe cale de consecință, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în raport cu art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) și art. 146 din Constituție, astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, următoarele: În speță este vorba de o veritabilă excepție de neconstituționalitate, aceasta cuprinzând cele trei elemente inerente structurii unei excepții de neconstituționalitate, respectiv textul contestat din punct de vedere al constituționalității [art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004], textele de referință pretins încălcate [art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) și art. 146 din Constituție], precum și existența relației de contrarietate dintre cele două texte; Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, respectiv Curtea de Apel București. Excepția de neconstituționalitate privește o dispoziție dintr-o lege, în sens de act de reglementare primară adoptat de Parlament. Textul legal criticat este în vigoare, fiind în fondul activ al legislației. Textul legal criticat are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât această condiție de admisibilitate presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce sunt întrunite cumulativ, fiind satisfăcute exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. întrucât obiectul cauzei este o cerere de anulare a actului, textul criticat are legătură cu soluționarea acesteia pentru că în temeiul acestuia instanța de judecată este sau nu competentă să se pronunțe cu privire la prezenta cauza dedusă judecății ei. Așadar, în cauza de față, reclamanta se raportează la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și apreciază că noțiunea de "act administrativ" cuprinde și tipul de hotărâre dedus judecății. Or, Curtea Constituțională a ridicat excepția de neconstituționalitate tocmai în considerarea acestui aspect, și anume al sferei de cuprindere mult prea largi a dispoziției legale criticate, contrar prevederilor Constituției. De aceea, a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 în raport cu art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) și art. 146 din Constituție și s-a solicitat constatarea constituționalității acestora, în măsura în care se interpretează în sensul că hotărârile ce privesc atribuțiile jurisdicționale ale Curții Constituționale sunt excluse din sfera contenciosului administrativ. Cu privire la motivarea propriu-zisă a excepției de neconstituționalitate, hotărârile emise în vederea stabilirii compatibilității regulilor procedural civile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale fixează procedura de judecată și reprezintă o parte intrinsec legată de atribuțiile Curții Constituționale, constituind, așadar, o materializare la nivel jurisdicțional a ansamblului de reguli procedurale aplicabile în fața Curții Constituționale, unica autoritate de jurisdicție constituțională din România. Or, din moment ce, din conținutul normativ al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, se poate ajunge la concluzia că instanțele judecătorești sunt competente să efectueze un control asupra acestor de hotărâri, se încalcă art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1) și art. 146 din Constituție, normându-se, astfel, un control judecătoresc inadmisibil asupra actelor Curții Constituționale. Prin urmare, finalitatea demersului judiciar este decisiv influențată de menținerea/răsturnarea prezumției de constituționalitate a textului legal criticat. Astfel, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale ar avea un efect concret asupra cauzei a quo, ceea ce înseamnă că textul criticat are legătură cu cauza. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Curtea Constituțională, în calitate de parte în prezenta cauză. Textul legal criticat nu a fost, anterior, constatat ca fiind neconstituțional, sub aspectul învederat în prezenta cauză. Decizia Curții Constituționale nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712/30.09.2014, a eliminat din conținutul normativ al textului în cauză o interpretare a acestuia contrară Constituției, ceea ce nu înseamnă că art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a fost constatat ca fiind neconstituțional. Dimpotrivă, decizia menționată este una sub rezervă de interpretare și, prin efectul acesteia, se menține în fondul activ al legislației numai acel conținut normativ al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 care nu cuprinde interpretarea constatată, în mod implicit, ca fiind neconstituțională prin decizia antereferită. Or, acest conținut normativ, în mod evident, poate face obiectul controlului de constituționalitate, nefiind incident cazul de inadmisibilitate prevăzut de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. În concluzie, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal fiind nelegală sub aspectul soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate antereferită, fiind contrară art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 octombrie 2018, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Alte aspecte de ordin procedural Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 octombrie 2018, intimata-reclamantă A. a solicitat conexarea prezentului dosar la Dosarul nr. x/2018, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ce are ca obiect recursul declarat împotriva soluției de fond pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cererea fiind respinsă în ședința publică din 24 octombrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse: O primă observație care se impune a fi făcută este aceea că, în pofida susținerilor recurentei, excepția invocată nu este o veritabilă excepție de neconstituționalitate. Astfel cum se poate observa cu ușurință atât din motivarea excepției pe care pârâta a invocat-o în fața judecătorului fondului, cât și în memoriul de recurs în care se reiau practic susținerile de la fond pârâta nu susține existența unei neconformități a textului legal în discuție, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în raport de o dispoziție constituțională. Mai exact, pârâta nu susține o versiune proprie de interpretare a textului legal amintit, în care acest text ar fi invalid întrucât ar intra în coliziune cu o normă constituțională, ci afirmă doar că la o astfel de concluzie s-ar putea ajunge acceptând interpretarea agreată de partea adversă, astfel cum se degajă din conținutul acțiunii în contencios administrativ promovată de către reclamantă, dna. avocat A.. Prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, reținând, în esență că pârâta nu are un interes legitim în susținerea acestui demers, având în vedere că în ipoteza în care cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate ar fi admisă, efectul imediat ar fi încălcarea drepturilor procesuale ale părții adverse, practic, pârâta fiind în situația privilegiată de a invalida din conținutul unui text de lege interpretarea ce nu ii este favorabilă, în condițiile în care ea este parte litigantă în acea cauză. Corect a constatat judecătorul fondului, observă Înalta Curte, că prin admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale s-ar încălca dreptul la un proces echitabil, așa cum este consacrat în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și principiul că nimeni nu poate fi judecătorul propriei sale cauze. Or, rezultă cu evidență că dreptul la un proces echitabil nu ar fi respectat, fiind înfrântă egalitatea de arme dintre părțile litigante, în condițiile în care pârâta din prezenta cauză s-ar afla în postura de a impune o interpretare a legii, ce ar influența în mod decisiv soluția din propriul proces. Pe de altă parte, în acest fel, se încalcă principiul nemo iudex in causa sua. În "litigiile" având ca obiect excepții de neconstituționalitate, Curtea Constituțională funcționează ca un terț învestit cu o funcție judiciară specifică, în acest caz de a exercita controlul de constituționalitate ale legilor posterior intrării lor în vigoare în situația invocării pe cale incidentală în fața unei instanțe de judecată a neconstituționalității unei sau unor prevederi dintr-o lege sau dintr-o ordonanță de guvern. În cauza de față, dând curs pretenției Curții Constituționale de a se pronunța ea însăși asupra câmpului de aplicare al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, text aplicabil speței, în care are calitate de parte litigantă s-ar anula neutralitatea specifică exercițiului funcției judiciare pe care o posedă Curtea Constituțională și ar plasa-o în poziția de a fi judecătorul propriei cauze, contrar lui nemo iudex - normă generală de drept cu caracter imperativ și inderogabil. Din aceste motive instanța de fond, cu îndrituire, nu a mai analizat condițiile specifice de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul art. 29 al Legii nr. 47/1992, considerând că interesul pârâtei în formularea excepției de neconstituționalitate nu este unul legitim. Cum poziția instanței de control judiciar este consonantă cu soluția judecătorului fondului, din aceleași considerente, nu vor fi examinate susținerile recurentei referitoare la îndeplinirea condițiilor privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, prevăzute de textul de lege precitat, examinarea acestora fiind inutilă față de motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată în cauză. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.