ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3727/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea adresată Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Juridică și Resurse Umane - Serviciul Litigii și Soluționare Contestații, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 66/24.08.2014 emisă de pârâtă.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 49 din 29 februarie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Cererea de recurs Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia și, în urma judecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. Prima instanță nu a ținut seama, pe de o parte, de prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, care instituie o procedură specială în ceea ce privește utilizarea fondurilor de care dispune o societate aflată în faliment, iar, pe de altă parte, de efectele Sentinței nr. 162/F/13.03.2013 pronunțate în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Alba asupra modalității de stingere a datoriilor născute asupra societății reclamante la data scadentei obligației de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. În concret, pentru conformarea la obligațiile de mediu ale recurentei, aferente anului 2012, era necesară angajarea unei cheltuieli din partea societății care putea fi efectuată numai în condițiile prevăzute de art. 123 din Legea nr. 85/2006 și cu aprobarea prealabilă a Comitetului creditorilor. Acesta din urmă, la data de 11.09.2013, a aprobat achiziționarea a 3.921 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele arătate la dosar. 4.2. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare .

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08.03.2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului. Prin încheierea de ședință din data de 17.05.2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în condiții de contradictorialitate, în ședință publică, pentru data de 19.10.2018.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Controlul judiciar declanșat de recurenta-reclamantă SC "A." SA, în temeiul dispozițiilor art. 8 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 66 din 24.08.2014 prin care intimata Administrația Fondului pentru Mediu a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de parte împotriva Deciziei de impunere nr. x din 28.03.2014 emisă de aceeași autoritate publică, prin care recurenta a fost obligată să plătească la Fondul pentru Mediu suma de 1.695.323 RON, rezultată din aplicarea penalității de 100 euro (echivalentul în RON la cursul de schimb RON/euro al Băncii Naționale a României, valabil la data de 1 mai a anului respectiv), ca urmare a nerestituirii de către societate, până la data de 30 aprilie 2013, a unui număr de 3.921 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, aferente emisiilor de CO 2 generate în anul 2012. Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, întrucât a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 18 și art. 28 din H.G. nr. 780/2006 de stabilire a schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în condițiile în care societatea a recunoscut că nu și-a îndeplinit obligația de a restitui, până la data de 30 aprilie 2013, cele 3.921 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, aferente emisiilor de CO 2 generate în anul 2012. Curtea de apel a arătat că dificultățile legate de împrejurarea că reclamanta a intrat în procedura insolvenței nu sunt de natură a afecta legalitatea actelor administrative contestate. Înalta Curte nu poate împărtăși soluția instanței de fond pentru următoarele argumente: Conform prevederilor art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006 de stabilire a schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare: "Operatorul fiecărei instalații are obligația de a restitui, până cel târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalația respectivă în anul calendaristic anterior, altul decât numărul de certificate pentru aviație, verificate potrivit dispozițiilor art. 22, iar aceste certificate se anulează ulterior." În cazul nerespectării acestei obligații, art. 28 din actul normativ aflat în discuție prevede că, "pentru perioada prevăzută la art. 122 se aplică o penalitate de 100 euro, echivalentă în RON, la cursul de schimb leu/euro al Băncii Naționale a României valabil la data de 1 mai a anului respectiv, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul sau operatorul de aeronave nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, în condițiile legii." Într-adevăr, așa cum a reținut și judecătorul fondului, în cauză nu se contestă faptul că recurenta nu a îndeplinit obligația instituită prin dispoziția normativă anterior citată, însă, aceasta s-a datorat unei împrejurări obiective legate de intrarea societății în procedura falimentului (13.03.2013) înainte de împlinirea termenului limită de executare (30.04.2013). Mai precis, atât autoritatea intimată cât și prima instanță nu au ținut seama de faptul că dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare (în vigoare în perioada de referință), instituie o procedură specială în legătură cu utilizarea fondurilor de care dispune o societate comercială aflată în procedura falimentului. Relevante pe acest aspect sunt dispozițiile art. 4 din legea aflată în discuție în care se menționează faptul că disponibilitățile bănești ale debitoarei se păstrează în contul unic de administrare, deschis pe numele debitoarei la o unitate bancară ca urmare a pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței sau a falimentului, după caz. De asemenea, în art. 123 din aceeași lege a fost instituită ordinea de utilizare a fondurilor debitoarei, creanțele bugetare (categorie care include și sumele pretinse de intimată prin decizia contestată în speță) fiind prevăzute la pct. 4 din acest text legal. În condițiile în care procedura falimentului este definită de art. 2 din lege ca fiind o procedura colectivă, obligațiile financiare instituite în sarcina unei societăți aflate în faliment, chiar și cele născute în cadrul acestei procedurii, pot fi achitate de către lichidatorul judiciar doar cu respectarea drepturilor tuturor creditorilor înscriși în tabelul definitiv consolidat al debitoarei. În aceste condiții, pentru achitarea contravalorii certificatelor de emisii de CO 2 pentru anul 2012 era necesar acordul prealabil al creditorilor. Adoptarea unei astfel de hotărâri nu a fost întârziată din culpa societății debitoare sau a lichidatorului judiciar al acesteia. Astfel, așa cum s-a mai precizat anterior, prin Sentința nr. 162/F/13.03.2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2010, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus intrarea societății recurente în procedura falimentului la data de 13.03.2013. Ca urmare a acestei hotărâri, în data de 05.04.2013, lichidatorul judiciar a transmis prin poștă, cu confirmare de primire, către creditorii societății recurente, notificarea de deschidere a procedurii falimentului. Totodată, lichidatorul judiciar al debitoarei a convocat pentru data de 11.09.2013 Comitetul creditorilor recurentei, având pe ordinea de zi aprobarea achiziționării unui număr de 3.921 de certificate ERU, la prețul de 0,46 euro/certificat, în vederea conformării obligațiilor de mediu ale SC "A." SA de depunere a unui număr egal de certificate cu cel al cantității în tone a gazelor cu efect de seră emise în anul 2012. În urma aprobării acestei solicitări de către Comitetul creditorilor recurentei, lichidatorul judiciar a procedat la mandatarea Administratorului Național al Uniunii Europene GES să efectueze predarea certificatelor existente în contul recurentei, aferente instalației ID:RO-150. În fine, instanța de control judiciar apreciază că prezintă relevanță pe chestiunea analizată și faptul că, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006, atunci când societatea intră în insolvență nu se mai calculează penalități la debitul principal datorat de aceasta, iar în această categorie se încadrează și creanța instituită prin decizia contestată în speța de față. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va admite acțiunea reclamantei, va anula Decizia de impunere nr. x din 28.03.2014 emisă de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondului pentru Mediu, rectificată prin adresa de îndreptare eroare materială nr. 94632 din 04.04.2014 și Decizia nr. 66 din 24.09.2014 emisă de același pârât.