ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 225/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Oradea, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 5739/10.03.2015 de angajare a răspunderii solidare emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, precum și suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Învederează instanței că interesul său de a formula o cerere de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 se datorează faptului că cererea de suspendare a executării întemeiată pe art. 14 se află în etapa recursului, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind înregistrat Dosarul nr. x/2015 având ca obiect recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca -Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva soluției de admitere a cererii de suspendare a executării efectelor actului administrativ până la soluționarea în fond a litigiului, nefiind definitivă până în prezent.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Încheierea nr. 254/CA/2016 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor - pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Beiuș și a fost dispusă suspendarea executării Deciziei nr. 5739/10.03.2015 emisă de pârâtă, de angajare a răspunderii solidare, până la soluționarea definitivă a cauzei.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce privește cazul bine justificat, s-a arătat că instanța de fond a invocat motive care vizează fondul cauzei, respectiv a făcut aprecieri cu privire la împrejurări de natură a fi apreciate ca indicii de nelegalitate a actului administrativ, însă aceste motive presupun o cercetare aprofundată a legalității actului, ceea ce nu este permis în cadrul procedurii suspendării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii. S-a arătat că instanța de fond a procedat tocmai la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, în loc să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

De asemenea, s-a arătat că nici argumentele invocate de intimatul-reclamant cu privire la intervenirea sancțiunii prescripției dreptului de a stabili obligații fiscale pentru o parte din creanța stabilită în sarcina sa nu sunt întemeiate, așa cum eronat și cu aplicarea greșită a normelor legale care reglementează materia prescripției a reținut instanța de fond.

S-a arătat că executarea deciziei de impunere prin care s-au stabilit obligațiile de plată a fost suspendată de Înalta Curte prin Decizia nr. 2991/2005 pronunțată în Dosar nr. x/2005. Prin decizia indicată instanța a dispus suspendarea actelor de control până la soluționarea dosarului de fond, care a avut loc la data de 9.02.2010.

Cu privire la condiția pagubei iminente, s-a arătat că instanța de fond a considerat că această condiție este îndeplinită având în vedere impactul ireversibil ce s-ar produce asupra patrimoniului reclamantului în cazul executării imediate, raportat la cuantumul însemnat al creanței în sumă de 7.053.267 RON, fără să fi motivat acest aspect.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând motivele de recurs formulate de recurentă, Înalta Curte reține că argumentele prezentate de recurentă se circumscriu motivului de casare invocat în susținerea recursului formulat, respectiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care critica formulată de intimat cu privire la nulitatea recursului, având în vedere că motivele de casare nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., nu poate fi primită de Înalta Curte și va fi respinsă ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

În cauza dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

Astfel, Înalta Curte în deplin acord cu instanța de primă jurisdicție reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât argumentele aduse de intimatul-reclamant sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă, întrucât instanța de fond a reținut în aprecierea condiției cazului bine justificat aspecte care nu țin de cercetarea fondului, ci privesc aspecte care creează o îndoială serioasă în privința legalității actului ce se solicită a fi suspendat.

Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut că împrejurările de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ fiscal atacat rezidă în argumentele aparent valabile expuse de reclamant cu privire la lipsa calității sale de administrator al SC B. SRL.

A reținut instanța de fond în mod corect și argumentul invocat de reclamant cu privire la intervenirea sancțiunii prescripției dreptului de a stabili obligații fiscale pentru o parte din creanța stabilită în sarcina sa, întrucât parte din creanță a fost stabilită în sarcina debitorului SC B. SRL prin raportul de inspecție fiscală nr. x/10.08.2004, iar angajarea răspunderii reclamantului pentru aceasta s-a realizat în anul 2014.

Aprecierea cumulativă a îndeplinirii celor două condiții prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ trebuie să se facă în concordanță cu caracterul de măsură de protecție provizorie pe care-l are suspendarea executării actului administrativ, or, din acest punct de vedere, nu se poate face o analiză separată a condiției cazului temeinic justificat fără să se aibă în vedere și prejudiciul cauzat reclamantului prin punerea în executare a actului administrativ fiscal, în condițiile în care decizia este titlu de creanță fiscală, iar introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

În ceea ce privește existența condiției referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin "pagubă iminentă" se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Analizând această cerință, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită în cauză, iar susținerile reclamantului privind iminenta executare a creanței sunt reale și ar afecta în mod grav și ireparabil patrimoniul său, având în vedere și cuantumul sumei stabilite în sarcina sa și contestată în procedura administrativ fiscală.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva Încheierii nr. 254/CA/2016 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV