ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 579/2018

Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Academia de Științe Medicale a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății, solicitând: - anularea în tot a Ordinului ministrului sănătății nr. 1100/2015 pentru modificarea art. 4 din Ordinul ministrului sănătății nr. 813/2015 și a Referatului nr. x din 10 martie 2016 (nr. 15508 din 4 martie 2016) prin care au fost anulate procedurile de selecție și atribuire a contractelor de finanțare pentru realizarea proiectelor cuprinse în Planul sectorial al Ministerului Sănătății pentru finanțarea activităților de cercetare științifică în domeniul medical, aferent perioadei 2015 - 2017; - suspendarea actelor administrative atacate, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Hotărârea Curții de apel Prin încheierea din 20 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Academia de Științe Medicale, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca nefondată.

Cererea de recurs Reclamanta a atacat cu recurs încheierea menționată, solicitând casarea ei, și în rejudecare pe fond, admiterea cererii de suspendare, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta - reclamantă a arătat că că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în sensul că instanța de fond a reținut în mod greșit o aparență de legalitate a actelor administrative atacate, printr-o analiză formală, deși au fost invocate o serie de împrejurări de fapt și de drept, suficiente pentru a înlătura prezumția de legalitate a actului atacat. În opinia recurentei și condiția pagubei iminente era îndeplinită, întrucât se creează un dublu prejudiciu, atât bugetului de stat, prin cheltuielile efectuate până în prezent cât și persoanelor participante la concursul de selecție și, mai ales, câștigătorilor acestuia.

Apărările intimatei Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că soluția de respingere a cererii de suspendare este temeinică și legală, având în vedere că instanța s-a pronunțat și pe fondul cauzei, acțiunea în anulare fiind respinsă prin sentința nr. 3830 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București.

Procedura derulată în recurs Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 15 noiembrie 2017, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din 14 decembrie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia pe fond, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă Academia de Științe Medicale a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului ministrului sănătății nr. 1100/2015 pentru modificarea art. 4 din Ordinul ministrului sănătății nr. 813/2015 și a Referatului nr. x din 10 martie 2016 (nr. 15508 din 4 martie 2016) prin care au fost anulate procedurile de selecție și atribuire a contractelor de finanțare pentru realizarea proiectelor cuprinse în Planul sectorial al Ministerului Sănătății pentru finanțarea activităților de cercetare științifică în domeniul medical, aferent perioadei 2015 - 2017, până la soluționarea definitivă a cauzei. Soluția pronunțată de prima instanță, în sensul respingerii cererii, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, corelate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din aceeași lege. Astfel, cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurarea de fapt sau de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, poate fi reținut pe baza unor indicii evidente de răsturnare a prezumției de nelegalitate, ușor decelabile, fără a se prejudeca fondul litigiului. Judecătorul cauzei are, în acest scop, un drept de apreciere asupra împrejurărilor de fapt și de drept ce pot fi încadrate în definiția cazului bine justificat, efectuând o analiză sumară a aparenței dreptului, cu respectarea cerinței asigurării unui echilibru rezonabil între interesul public și interesul privat al persoanei care se consideră vătămată. În speță, prima instanță a reținut corect neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, pentru că, într-adevăr, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat referitoare la încălcarea principiului revocabilității actelor administrative care au intrat în circuitul civil, a normelor privind tehnica legislativă și scopul ilicit, nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare. Un argument suplimentar în sprijinul concluziei aparenței de legalitate a actelor administrative a căror suspendare de executare s-a solicitat în prezenta cauză, îl oferă Sentința nr. 3830 din 29 noiembrie 2016, prin care Curtea de Apel București, secția a VIII- contencios administrativ și fiscal a respins, în primă instanță, acțiunea în anulare. Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie. Pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, inexistența cazului bine justificat face inutilă examinarea criticilor referitoare la abordarea condiției pagubei iminente în sentința atacată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Prin urmare, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.