ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 554/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 15.11.2017 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în calitate de Organism Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, Direcția Management Financiar și Control, Compartimentul Control și Nereguli, ("OI"), prin care în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.09.2017 până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea acestui act, precum și obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 6 din 8 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și s-a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.09.2017 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii privind anularea acestuia.

Împotriva Sentinței civile nr. 6 din 8 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului susține, în esență, că între Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI) și societatea intimată s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x/25.11.2013 pentru proiectul "Implementarea unui sistem informatic integrat de tip ERP în cadrul S.C. A. SRL", cod SMIS 46178.

Se mai arată că echipa de control din cadrul OIPSI a constatat că: (i) aplicația informatică ERP, achiziționată prin proiect, nu este utilizată de către societate, astfel că beneficiarul nu și-a îndeplinit obiectivele asumate prin proiect; (ii) deși beneficiarul a prezentat acte doveditoare pentru instruirea a 7 persoane din cadrul personalului, persoanele respective, cu excepția reprezentantului legal al societății, nu au putut demonstra cunoștințe în folosirea aplicației.

De asemenea, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată, apreciind că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.09.2017, emis de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în calitate de Organism Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, Direcția Management Financiar și Control, Compartimentul Control și Nereguli, până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea acestui act.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că s-a invocat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar se impune analizarea legalității sentinței și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de recurs a pus în discuție acest aspect la ultimul termen de judecată.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși prin Sentința civilă nr. 6 din 8 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.09.2017, în considerentele respectivei hotărâri nu a arătat argumentele pentru care condiția cazului bine justificat ar fi îndeplinită în cauză și nici raționamentul logico-juridic care a condus instanța la concluzia îndeplinirii respectivei condiții.

Astfel, Curtea de Apel București a reținut că pentru determinarea existenței cazului bine justificat este necesară doar o analiză sumară a actului a cărui suspendare se solicită și că, procedând la o sumară verificare a motivelor invocate de reclamantă, cel puțin o parte dintre aceste motive relevă existența unui caz bine justificat.

În continuare însă, prima instanță a procedat la redarea stării de fapt și a susținerilor reclamantei, fără a preciza în concret împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de față, din perspectiva considerentelor generale înfățișate, Înalta Curte constată că în motivarea soluției adoptate, prima instanță, deși a reținut anumite aspecte de fapt ale cauzei, a omis a identifica în concret care dintre aceste împrejurări de fapt sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ din litigiu și nici nu a indicat împrejurări de drept care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente și cum prima instanță nu a motivat îndeplinirea condiției cazului bine justificat într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, față de soluția dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă urmează a fi avută în vedere de instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva Sentinței civile nr. 6 din 8 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva Sentinței civile nr. 6 din 8 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN