Decizia nr. 3479/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29.07.2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabil și A.N.A.F - D.G.R.F.P Galați - A.J.F.P Constanța - Colectare Contribuabili Mijlocii - Serviciul Evidență pe Plătitor, anularea Deciziei nr. 2628/21.03.2014 privind soluționarea contestației nr. 111532/13.01.2014, anularea actelor administrativ-fiscale emise de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, respectiv Decizia nr. 20740/12.12.2013 în valoare de 4.611.953 RON, prin care s-a efectuat corecția parțială a Deciziei de compensare nr. 19460/22.08.2013 în valoare de 8.163.766 RON, Decizia nr. 20738/12.12.2013 în valoare de 1.355.237 RON prin care s-a efectuat corecția parțială a Deciziei de compensare a obligațiilor fiscale nr. 19457/22.08.2013 în valoare de 1.365.237 RON, Decizia nr. 20754/12.12.2013 în valoare de 1.886.593 RON cu consecința restituirii sumei de 5.448.406 RON, datorată reclamantei conform titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 395/CA pronunțată la 11.11.2011 de către Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2011, completat prin Sentința civilă nr. 84/CA, pronunțată la data de 15.02.2012, de către aceeași instanță și devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 601 pronunțată la data de 09.07.2013, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, decizie îndreptată prin încheierea din data de 03.10.2013. De asemenea, reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrative contestate și anume Decizia 20740/12.12.2013 în valoare de 4.611.953 RON, Decizia nr. 20738/12.12, în valoare de 1.355.237 RON și Decizia nr. 20754/12.12.2013 în valoare 1.886.593 RON, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 215 din C. proc. fisc. și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 220/CA din 19 noiembrie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cererii privind anularea Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 20739/12.12.2013, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF cu privire la cererea având ca obiect restituirea sumei de 5.448.406 RON, ca nefondată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - AJFP Constanța, a dispus anularea Deciziei nr. 2628/21.03.2014 privind soluționarea contestației emise de ANAF - DRG Galați - AJFP Constanța și anularea Deciziilor privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 20738/12.12.2013, nr. 20740/12.12.2013 și nr. 20754/12.12.2013 emise de ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Prin aceeași sentință a respins cererea privind obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 5.448.406 RON, ca nefondată, a respins cererea privind anularea deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 20739/12.12.2013, ca inadmisibilă, a obligat reclamanta la plata sumei de 1.951 RON către expertul judiciar B., reprezentând diferență onorariu și pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - AJFP Constanța și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați (DGFP Galați) a criticat soluția pentru nelegalitate invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, pârâta a arătat că instanța de fond, în mod eronat a constatat nelegalitatea operațiunii de compensare sumelor înscrise de DGFP Galați la masa credală cu suma la care a fost obligată prin titlul executoriu - Sentința civilă nr. 395/CA/11.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța. În considerente instanța a reținut încălcarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 privind compensarea creanțelor, deși în speță erau aplicabile prevederile art. 52 din actul normativ menționat. Așadar, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, orice creditor poate solicita compensarea creanței cu a debitorului asupra sa, fără ca legea să prevadă vreo restricție cu privire la momentul în cadrul procedurii în care compensările pot opera. Așa fiind, nu există niciun impediment ca o compensare a creanțelor să aibă loc în orice moment al procedurii. Cererea de recurs formulată de pârâta DGFP Galați este documentată pe larg, cuprinzând descrierea situației de fapt pe mai multe pagini, însă critica adusă hotărârii pronunțate de instanța de fond se rezumă la modalitatea de aplicare a compensării creanțelor în temeiul dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pârâta a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, deoarece începând cu data de 01.01.2014, reclamanta nu a mai avut calitatea de mare contribuabil, astfel încât stingerea obligațiilor fiscale nu poate fi invocată față de DGAMC - raporturile juridice derulându-se la momentul judecării cauzei între reclamanta S.C. A. și DGFP Galați. Pârâta a criticat sentința pronunțată de instanța de fond din perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006, arătând, în esență, că în mod nelegal au fost anulate Deciziile privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 20.738, 20.740 și 20.754 din 12.12.2013 emise de DGAMC în ceea ce-o privește pe reclamanta S.C. A. S.A. În susținerea acestei critici de nelegalitate au fost formulate mai multe argumente, arătându-se, în primul rând, că ulterior deschiderii procedurii de insolvență, orice creditor poate solicita compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, fără ca legea să prevadă vreo restricție cu privire la momentul în care compensările pot opera, ceea ce înseamnă că aceste compensări pot interveni în orice stadiu al procedurii. Singura condiție impusă de lege vizează observarea, la data deschiderii procedurii de insolvență, a prevederilor imperative în materia compensării legale. Atâta timp cât legea nu dispune în mod expres asupra situației creanțelor reciproce născute după data deschiderii procedurii, sunt aplicabile regulile generale în materia compensării. Un alt argument vizează dispozițiile art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora actul administrativ fiscal produce efecte din momentul la care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în cuprinsul acestuia. În situația în care reclamanta este în faliment, compensarea nu poate fi decât legală sau judiciară și nu poate fi examinată decât în procedura specială, de către judecătorul-sindic, ținând cont de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006. Administratorul judiciar al reclamantei avea obligația de a analiza raporturile juridice dintre părți, cu ocazia verificărilor efectuate în temeiul art. 66 din Legea nr. 85/2006 și de a sesiza caracterul reciproc al creanțelor înregistrate în evidențele contabile ale reclamantei, debitoarea fiind cea care avea interesul să invoce compensarea la momentul declarării creanței. O ultimă critică vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată în fața instanței de fond, conform art. 453 C. proc. civ., cu motivarea că nu există temei pentru această obligație stabilită în sarcina pârâtei, deoarece nu există culpă, neglijență sau rea-credință în exercitarea drepturilor procesuale. Cererea de recurs formulată de pârâta DGAMC este documentată pe larg, cuprinzând descrierea situației de fapt pe mai multe pagini, însă critica adusă hotărârii pronunțate de instanța de fond se rezumă la modalitatea de aplicare a compensării creanțelor în temeiul dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din 24 aprilie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursurile îndeplinesc condițiile de admisibilitate, le-a declarat ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a acestora.

Apărările formulate în cauză La data de 25.03.2016 reclamanta S.C. A. S.A. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor formulate de pârâtele DGRFP Galați și DGAMC, ca nefondate și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. S-a arătat că prin deciziile contestate, pârâtele au încălcat dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, procedând, pe de o parte la înscrierea la masa credală cu sumele pe care le avea de încasat și, pe de altă parte, stingând aceste obligații, ulterior deschiderii procedurii, prin compensare, încălcând ordinea de preferință, dar și dispozițiile Codului de procedură fiscală privind condițiile compensării. La data de 08.04.2013 s-a deschis procedura insolvenței pentru reclamantă și au devenit aplicabile dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind compensația ca mod de stingere a obligațiilor - nefiind posibilă compensarea cu creanțe născute ulterior deschiderii procedurii de insolvență. II. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Înalta Curte reține că deși au fost formulate două cereri de recurs separate de către pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, criticile sunt comune, astfel încât acestea vor fi grupate și analizate împreună. Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Pentru ca instanța de control judiciar să răspundă criticilor formulate în recurs trebuie să lămurească dacă aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 85/2006 permiteau efectuarea compensării creanțelor reciproce între reclamanta S.C. A. și cele două pârâte DGFP Galați și DGMAC. i) Cu privire la criticile formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Este nefondată critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei DGAMC, cu motivarea că începând cu data de 01.01.2014, reclamanta nu a mai avut calitatea de mare contribuabil și activitatea a fost gestionată numai de pârâta DGFP Galați. Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că actele contestate în fața instanței de contencios administrativ, respectiv Deciziile nr. 20.738, nr. 20.740 și nr. 20.754 din 12.12.2013, au fost emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, astfel încât raporturile juridice fiscale au luat naștere între reclamantă și DGAMC, ceea ce înseamnă că aceasta din urmă are calitate procesuală pasivă. De asemenea, în ceea ce privește suma de 5.448.406 RON, pretențiile reclamantei izvorăsc dintr-o obligație stabilită în sarcina pârâtei prin Sentința civilă nr. 84/CA/15.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în sensul obligării pârâtei ANAF - DGAMC, alături de pârâta AFP la plata sumei de 11.441.314,66 RON cu titlu de dobânzi. În consecință, calitatea procesuală a pârâtei rezultă din raportul juridic consacrat anterior între cele două părți prin hotărâre judecătorească. De altfel, instanța de fond a respins capătul de cerere în pretenții pentru suma de 5.448.406 RON, astfel încât critica formulată sub acest aspect privește considerentele hotărârii recurate, respectiv Sentința nr. 220/CA/19.11.2015 a Curții de Apel Constanța. Este nefondată critica pârâtelor că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 ceea a dus la anularea deciziilor privind compensarea obligațiilor fiscale emise de DGAMC în ceea ce-o privește pe reclamanta S.C. A. S.A. Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs de cele două recurente-pârâte, Înalta Curte trebuie să lămurească dacă la data deschiderii procedurii de insolvență a societății reclamante, erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a opera compensarea creanțelor. Potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006: "Deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii." Potrivit dispozițiilor art. 116 alin. (4) C. proc. fisc.: "Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile." În speță, societatea reclamantă a intrat în insolvență la data de 08.04.2013, când la masa credală s-a înscris creditoarea ANAF cu o creanță rezultând din debitele provenite din obligațiile fiscale aferente salariilor pentru perioada fiscală martie 2011 - februarie 2013, precum și din obligațiile fiscale rezultând din Deciziile de impunere nr. x/11.08.2010 și nr. 8 din 17.08.2011. Distinct de aspectele menționate anterior, între S.C. A. S.A. și ANAF - DGAMC s-a derulat un proces care s-a finalizat prin pronunțarea Deciziei nr. 6052 din 09.07.2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât creanța reclamantei împotriva pârâtei a devenit certă lichidă și exigibilă la data când hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului. Deciziile de compensare a creanțelor reciproce nr. 20.738, nr. 20.740 și nr. 20.754 au fost emise de DGAMC la data de 12.12.2013, ceea ce înseamnă că la data de 08.04.2013 - data intrării în insolvență a societății reclamante, creanțele nu erau certe, lichide și exigibile. Dacă ar fi fost îndeplinite condițiile, nu exista niciun impediment pentru pârâtă să invoce compensarea legală, chiar la momentul declarării insolvenței. Or, în speță, în mod corect a arătat instanța de fond că la data intrării în insolvență a reclamantei nu erau îndeplinite cerințele art. 116 alin. (4) C. proc. fisc., în sensul că, deși pârâtele aveau creanțe certe, lichide și exigibile (obligații de plată stabilite în sarcina reclamantei), pe care le-au înscris la masa credală - creanța societății reclamante împotriva pârâtei DGAMC a devenit certă, lichidă și exigibilă ulterior deschiderii procedurii de insolvență, aspect de natură să împiedice realizarea compensării legale. Urmează să fie înlăturată susținerea pârâtei DGAMC că sunt incidente dispozițiile art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora actul administrativ fiscal produce efecte din momentul la care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în cuprinsul acestuia - deoarece litigiul dintre reclamantă și pârâtă privea executarea unei obligații de plată ce rezulta dintr-o hotărâre judecătorească - nu dintr-un act administrativ fiscal. Așa fiind, deciziile de compensare emise de pârâtă fără observarea cerințelor menționate anterior, sunt nelegale și în mod corect Curte de Apel Constanța a constatat nulitatea lor, motivele de recurs formulate de recurentele-pârâte fiind nefondate. ii) Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. Este neîntemeiată critica pârâtei DGAMC cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu există culpă sau rea-credință în exercitarea drepturilor procesuale. Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." Astfel, în situația în care pârâta a pierdut procesul, norma de drept menționată anterior stabilește în sarcina sa obligația de plată a cheltuielilor de judecată, obligație legală care nu presupune analizarea culpei sau a relei-credințe în exercitarea drepturilor procesuale. Reaua-credință și abuzul de drept procesual sunt sancționate distinct prin intermediul altor norme de procedură, de pildă art. 187 alin. (1) pct. lit. a) - e), art. 188 și art. 189, coroborate cu art. 12 din C. proc. civ. iii) Temeiul legal al soluției pronunțate de Înalta Curte Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursurile, ca nefondate. În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. urmează să oblige pe recurentele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili către intimata S.C. A. S.A., a sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosarul Înaltei Curți.