ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 144/2017

Decizia nr. 144/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 iulie 2014 și înregistrată sub nr. x/36/2014, reclamanta SC A. SA,

prin administrator judiciar SC B. SPRL, în contradictoriu cu pârâtele C. - D. și C. - E. Galați - F. Constanța - Colectare Contribuabili Mijlocii - Serviciul Evidență pe plătitor, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 2628 din 21 martie 2014 privind soluționarea contestației formulate de către SC A. SA și înregistrată sub nr. 111532 din 13 ianuarie 2014;

- anularea actelor administrativ-fiscale emise de către C. - D., respectiv: Decizia nr. 20740 din 12 decembrie 2013 în valoare de 4.611.953 lei, prin care s-a efectuat corecția parțială a Deciziei de compensare nr. 19460 din 22 august 2013 în valoare de 8.163.766 lei; Decizia nr. 20738 din 12 decembrie 2013 în valoare de 1.233.237 lei prin care s-a efectuat corecția parțială a Deciziei de compensare a obligațiilor fiscale nr. 19457 din 22 august 2013 în valoare de 1.365.237 lei; Decizia nr. 20754 din 12 decembrie 2013 în valoare de 1.886.593 lei, cu consecința:

- restituirii sumei de 5.448.406 lei, datorată reclamantei SC A. SA conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 395/CA din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/36/2011, completată prin sentința civilă nr. 84/CA din 15 februarie 2012, pronunțată de aceeași instanță și devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6052 din 09 iulie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, decizie îndreptată prin încheierea pronunțată la data de 03 octombrie 2013, de către aceeași instanță;

- suspendarea executării actelor administrative contestate, și anume: Decizia nr. 20740 din 12 decembrie 2013 în valoare de 4.611.953 lei, Decizia nr. 20738 din 12 decembrie 2013 în valoare de 1.355.237 lei și Decizia nr. 20754 din 12 decembrie 2013 în valoare de 1.886.593 lei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborat cu dispozițiile art. 215 C. proc. fisc.;

- obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin încheierea din 2 martie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de interes a cererii de suspendare, invocată de pârâta C., ca neîntemeiată, și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 20740 din 12 decembrie 2013, a Deciziei nr. 20738 din 12 decembrie 2013 și a Deciziei nr. 20754 din 12 decembrie 2013, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Împotriva încheierii din 2 martie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs pârâtele E. Galați  F. Constanța și C.

3.1. Pârâta E. Galați - F. Constanța a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea încheierii atacate și respingerea cererii de suspendare.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă a susținut că prima instanță în mod greșit a respins excepția lipsei de interes a cererii de suspendare. În opinia recurentei, excepția trebuia admisă, întrucât deciziile și-au produs efectele în sensul că suma datorată de reclamantă cu titlu de obligație fiscală curentă a fost ștearsă din evidențe, iar diferența rămasă a fost restituită societății în baza deciziei de impunere.

Sub un al doilea aspect, arată că pe fondul cererii de suspendare, instanța în mod greșit a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

3.2. Pârâta C. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării, ca neîntemeiată.

O primă critică adusă încheierii atacate vizează greșita respingere a excepției lipsei de interes a cererii de suspendare. Recurenta-pârâtă a reiterat în calea de atac argumentele invocate în fața instanței de fond privind excepția lipsei de interes a cererii de suspendare, susținând, în esență, că deciziile de compensare și-au produs efectele.

A doua critică vizează soluția de admitere a cererii de suspendare, care a fost pronunțată de instanță cu aplicarea greșită a legii. Prima instanță a apreciat în mod eronat că în cauză sunt îndeplinite condițiile suspendării executării actelor administrative atacate. Motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată nu sunt de natură să dovedească îndeplinirea cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004.În speță, reclamanta nu a probat cazul bine justificat, ci numai a susținut nelegalitatea vădită a actelor a căror suspendare o solicită, nereușind să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative. Câtă vreme în legătură cu legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită nu s-a pronunțat încă nici o instanță de judecată, acestea sunt legale, beneficiind de prezumția de legalitate și veridicitate. Astfel, obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin actele administrative atacate, reprezintă creanțe certe, lichide și exigibile, putând fi executate de organele fiscale.

În argumentarea îndeplinirii condiției cazului bine justificat instanța a reținut în mod eronat aspectul compensării unor creanțe născute anterior deschiderii procedurii insolvenței cu creanțe născute ulterior deschiderii acestei proceduri ca fiind de natură să dovedească nelegalitatea actelor contestate, în raport de dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006.Potrivit textului de lege invocat, ulterior momentului deschiderii procedurii de insolvență, orice creditor poate solicita compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, fără ca legea să prevadă vreo restricție cu privire la momentul în cadrul procedurii în care compensările pot opera; per a contrario, rezultă că aceste compensări pot interveni în orice stadiu al procedurii. Singura condiție impusă de lege vizează observarea, la data deschiderii procedurii, a prevederilor imperative în materie de compensare legală. Atâta timp cât legea nu dispune în mod expres asupra situației creanțelor reciproce născute după data deschiderii procedurii, sunt aplicabile regulile generale în materia compensării.

Nu este îndeplinită nici condiția privind iminența producerii unei pagube, în situația în care reclamanta nu a făcut dovada că, în speță, există un prejudiciu material viitor și previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actelor administrative atacate.

Jurisprudența relevantă în această materie a stabilit că iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana în cauză și că simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăși o pagubă.

În ceea ce privește îndeplinirea acestei condiții, instanța de fond a reținut împrejurarea că privarea reclamantei și creditorilor săi de o sumă considerabilă reprezintă un argument în susținerea îndeplinirii acestei condiții. Raționamentul instanței nu este împărtășit de recurentă, cu atât mai mult cu cât în cauză prevederile legale speciale și stricte referitoare la suspendarea actului administrativ fiscal prevalează față de prevederile legale referitoare la insolvență.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-reclamantă SC A. SA,

prin administrator judiciar SC B. SPRL,a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.

Soluția pronunțată asupra excepției lipsei de interes a cererii de suspendare este legală și temeinică. Instanța a reținut în mod corect că reclamanta a dovedit interesul în formularea cererii de suspendare a actelor administrative atacate, întrucât prin emiterea deciziilor de compensare îi este afectat dreptul său de a-i fi restituite sumele datorate de pârâtă în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 395/CA din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța.

Intimata-reclamantă a arătat că și soluția pronunțată pe fondul cererii de suspendare este legală. Instanța a reținut în mod corect că,

în speță, sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate pentru suspendarea deciziilor de compensare a căror anulare s-a solicitat, existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, astfel cum sunt prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Examinarea recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 mai 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 26 octombrie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lor pe fond.

Transmisiunea calității procesuale;

Înalta Curte a constatat că, în conformitate cu art. 13

1

alin. (1) din H.G. nr. 816/2015, începând cu data de 01 ianuarie 2016, D. a dobândit personalitate juridică proprie. La data formulării cererii de chemare în judecată de către societatea reclamantă, în conformitate cu art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 1171/2007, D. era o direcție de specialitate în structura C., fără personalitate juridică. Reprezentarea în cauză a D. a avut loc prin C., care a formulat și recursul pendinte.

Pe cale de consecință, calitatea de recurentă în cauză o are D.

II. Soluția instanței de recurs;

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâte sunt nefondate.

Criticile formulate de recurentele-pârâte se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Dată fiind similitudinea criticilor formulate de recurentele-pârâte, instanța de control judiciar le va trata în mod unitar.

Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției lipsei de interes a cererii de suspendare este corectă.

Astfel, pârâta a opus excepția menționată în considerarea faptului că deciziile de compensare și-ar fi produs efectele, în sensul că suma datorată de reclamantă cu titlu de obligație fiscală curentă a fost ștearsă din evidențe, iar diferența rămasă a fost restituită acesteia în baza deciziei de impunere.

Așa cum a reținut instanța de fond, nu se poate afirma că deciziile de compensare contestate și-ar fi epuizat efectele, întrucât reclamanta a invocat efectele produse prin aceste decizii în raport de obligațiile fiscale ale pârâtei față de reclamantă, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 395/CA din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța. Astfel, reclamanta justifică interes în susținerea cererii de suspendare, întrucât prin emiterea deciziilor de compensare, titlul executoriu deținut de aceasta nu poate fi executat integral.

În ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță pe fondul cererii de suspendare, instanța de control judiciar apreciază că este corectă, de asemenea.

În raport de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond, motivat și argumentat a apreciat că, în cauză, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actelor administrative contestate.

Cât privește argumentele subsumate cazului bine justificat în cadrul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că prima instanță nu a procedat la un examen de fond al actelor administrative a căror anulare s-a solicitat, ci a constat, prima facie, pe baza unui examen sumar, permis de art. 14 din Legea nr. 554/2004 că există o îndoială serioasă în privința legalității operațiunii de compensare a creanțelor fiscale având în vedere că, potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006, pentru a opera compensarea creanțelor creditorului și debitorului intrat în procedura insolvenței este necesar ca aceste creanțe reciproce să existe la data deschiderii procedurii.

În concluzie, prima instanță a reținut corect că motivele invocate de reclamantă relevă împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative.

De altfel, prin sentința civilă nr. 220 din 27 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/36/2014 (menționată în cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului ce face obiectul cauzei de față) au fost anulate ca nelegale actele administrative a căror executare a fost suspendată prin încheierea recurată.

Pronunțarea unei hotărâri în fond, de anulare a actelor administrativ-fiscale, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative ce fac obiectul cererii de suspendare, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

Chiar dacă sus menționata sentință civilă nu este definitivă (dosarul având ca obiect recursurile declarate de C. și F. Constanța împotriva sentinței civile nr. 220 din 27 noiembrie 2015 a Curții de Apel Constanța se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrat sub nr. x/36/2014*, cu termen la 24 aprilie 2018), această sentință are o putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea deciziilor atacate.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, dat fiind cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale compensate, pe de o parte, și situația societății reclamante, aflată în procedura de insolvență, pe de altă parte.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursurilor declarate de

pârâtele E. Galați - F. Constanța și D., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele E. Galați - F. Constanța și D. împotriva Încheierii din 2 martie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2017.