ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3410/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, suspendarea deciziei de impunere nr. x din 22 septembrie 2016 până la data soluționării pe fond a acțiunii având ca obiect anularea deciziei.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 416 din 14 decembrie 2016, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea Deciziei de impunere F.CJ. nr. x din 22 septembrie 2016 (menționată eronat în dispozitiv ca fiind nr. 119) până la soluționarea pe fond a acțiunii având ca obiect anularea deciziei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că hotărârea atacată este data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, a arătat că printre motivele invocate de intimata-reclamantă în susținerea cazului bine justificat și reținute de instanță se află și anularea dreptului de deducere a TVA, pe motiv că partenerii comerciali ai acesteia ar avea un comportament fiscal neadecvat și nu faptul că echipa de inspecție fiscală nu a analizat actele vizând operațiunile derulate prin raportare la înregistrările contabile.

A arătat că, în cauză, inspecția fiscală a analizat toate documentele financiar contabile puse la dispoziție de societatea verificată, refuzul acordării dreptului de deducere fiind stabilit în raport cu elemente obiective.

Or, simpla invocare a societății intimate, fără o indicare în concret a actelor care nu au fost analizate sau a documentelor suplimentare pe care le deține, nu poate constitui un argument care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului, de natură să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta a apreciat că nici această condiție nu este îndeplinită, raportat la cuantumul creanțelor deținute în patrimoniu de către societate, conform bilanțului publicat, respectiv a propriilor declarații, sau ținând cont că aceasta are posibilitatea legală de a obține suspendarea executării silite (depunerea de garanții, eșalonarea la plată), indisponibilizarea sumei stabilite prin decizia de impunere neîmpiedicând desfășurarea activității societății.

De altfel, societatea intimată chiar a inițiat demersurile pentru acordarea eșalonării la plata obligațiilor stabilite în sarcina sa, așa încât nu se poate reține caracterul iminent al pagubei.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea cererii de suspendare.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

În esență, arată că în cauză este îndeplinită cerința existenței unui caz bine justificat. Afirmațiile autorității recurente nu își păstrează valabilitatea, întrucât în cuprinsul noțiunii actele care nu au fost analizate se include toată documentația care ori nu a fost analizată în mod voit, ori în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală se află o serie de acte la care nu a avut acces.

De asemenea, a arătat că în completarea contestației, din data de 2 noiembrie 2016, a detaliat fiecare legătură profesională avută cu societățile în cauză, menționând inclusiv facturile aferente și alte documente.

În privința pagubei, arată că, într-adevăr, aceasta îndeplinește condiția de a fi iminentă, în contextul în care o executare ar atrage o blocare a activității, cu consecința neonorării contractelor, stare ce ar genera imposibilitatea plății salariilor, determinând astfel și o eventuală consecință de pierdere a salariaților.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere nr. 117 din 22 septembrie 2016, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare, în sumă de 1.585.237 RON, în sarcina societății reclamante, până la data soluționării pe fond a acțiunii având ca obiect anularea acestei decizii.

Curtea de Apel Cluj, prin sentința nr. 295 din 29 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, printre altele, a admis, în parte acțiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea, în parte, a deciziei de soluționare a contestației, în privința dispoziției de suspendare a soluționării contestației, și a obligat Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 117 din 22 septembrie 2016, respingând, în rest, ca nefondată, acțiunea. Acest dosar aflându-se în faza procesuală a recursului.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Prima instanță a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării actelor administrative atacate, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar, în sensul că, în cauză, intimata-reclamantă a dovedit existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, pentru a se putea dispune măsura provizorie a suspendării executării actelor administrativ fiscale.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței producerii unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În cauză, prima instanță a apreciat că subzistă o aparență de nelegalitate a actului atacat, dată de modalitatea de emitere a actului și nedeterminarea obligației în raport cu situația reală.

Susținerile intimatei-reclamante în sensul că echipa de inspecție fiscală nu a analizat actele vizând operațiunile derulate prin raportare la înregistrările contabile, nu a recunoscut dreptul de deducere și implicit au fost greșit determinate obligațiile fiscale pot constitui un caz bine justificat, cum corect a reținut și judecătorul fondului.

Examinarea insuficientă a elementelor concrete și lămuritoare referitoare la operațiunile desfășurate și ținând cont de susținerea părții, în sensul că există documente suplimentare pentru o eventuală exercitare a dreptului de deducere în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, în afara facturilor fiscale, pun la îndoială legalitatea dreptului de apreciere exercitat de autoritatea publică, emitentă a actului administrativ contestat.

În aceste condiții, rezultă că punctul de vedere al contribuabilului nu a fost analizat efectiv, fiind solicitat pur formal.

Așa fiind, se constată că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.

În fine, referitor la susținerile recurentei, în sensul că rămâne fără temei cazul bine justificat, având în vedere rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, se apreciază că această apărare nu poate fi avută în vedere, întrucât cele invocate constituie prin excelență aspecte ale controlului judiciar, ceea implică în mod necesar administrarea de probatorii.

În ceea ce privește paguba iminentă, instanța de control judiciar apreciază că și această cerință este îndeplinită, având în vedere că executarea silită a respectivei sume ar afecta grav patrimoniul și funcționarea societății, cu consecința blocării activității și neonorării contractelor, care ar conduce la imposibilitatea plății salariilor, cum corect a apreciat și prima instanță.

Or, ținând cont de numărul de angajați ai societății, care ar fi afectați în cazul executării creanței, suspendarea executării actului administrativ se impune pentru prevenirea unei pagube iminente, adică pentru prevenirea unor consecințe greu de înlăturat în cazul unei anulări ulterioare a actului.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj împotriva Sentinței nr. 416 din 14 decembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM