ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4170/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4170/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 iulie 2007 și precizată la termenul din 14 ianuarie 2008, reclamanții T.N.N. jr., T.D., în calitate de moștenitori ai defunctului T.N.N. senior, T.N.R.D. și T.N.C.M. au chemat în judecată pe pârâții Primarul orașului Azuga, Guvernul României, Avocatul Poporului, Asociația de Proprietari Bl.26 din localitatea Azuga, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Judecătoria Sinaia, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploiești, Camera Executorilor Ploiești, Camera Executorilor Sinaia, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Ministerul Apelor și Protecției Mediului, Inspectoratul de Stat în Construcții București, SC D.G.N.D.S.
SA București, sucursala Ploiești, solicitând să se dispună obligarea pârâților la rezolvarea petițiilor pe care le-au adresat conform legilor în vigoare și în subsidiar, obligarea pârâților la plata unei despăgubiri în sumă de 80.000 Euro cu titlul de daune materiale și morale, constând în prejudiciul cauzat prin tergiversarea și/sau pronunțarea abuzivă a unor sentințe, decizii. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că s-au adresat în nenumărate rânduri autorităților pârâte pentru rezolvarea problemelor care țin de competența acestora, dar nu au primit răspuns sau li s-a comunicat că nu s-a constatat existența unei lucrări de modificare neautorizate.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 64 din 5 martie 2008, prin care a respins acțiunea formulată împotriva pârâților Guvernul României, Asociația de Proprietari Bl.26 din localitatea Azuga, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, , Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Camera Executorilor Ploiești, Camera Executorilor Sinaia, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, SC D.G.N.D.S. SA București, sucursala Ploiești, reținând că reclamanții au chemat în judecată persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Prin aceeași sentință a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Inspectoratul de Stat în Construcții, Primarul orașului Azuga, P.A., Avocatul Poporului, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Judecătoria Sinaia.
Instanța de fond a reținut că instituțiile pârâte au răspuns la petițiile formulate de reclamanți și au efectuat cercetări la fața locului, astfel că nu se impune obligarea acestora la rezolvarea petițiilor așa cum s-a solicitat prin acțiune. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere că dacă reclamanții erau nemulțumiți de răspunsul primit la anumite petiții, aveau posibilitatea să atace actul administrativ care le-a produs o vătămare, după îndeplinirea procedurii prevăzute de Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică, invocând prevederile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenții au susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al faptelor arătate în acțiunea formulată.
Recurenții au arătat că instanța de fond nu a verificat susținerile instituțiilor chemate în judecată, reținând neîntemeiat că acestea au soluționat petițiile care le-au fost adresate. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art.8 din Legea nr. 554/2004 și a respins acțiunea ca neîntemeiată, în condițiile în care recurenții-reclamanți nu au precizat numărul de înregistrare al petițiilor la care nu li s-a răspuns, iar pârâții au dovedit soluționarea cererilor care le-au fost adresate.
Instanța de fond a reținut de asemenea în mod întemeiat că, recurenții-reclamanți dacă erau nemulțumiți de răspunsul primit la anumite petiții, aveau posibilitatea să formuleze acțiune în justiție pentru contestarea actului administrativ considerat ca fiind vătămător pentru drepturile sau interesele lor legitime. Constatând că recurenții nu au dezvoltat motivele de drept și de fapt invocate în cererea de recurs cu privire la criticile aduse hotărârii pronunțate de instanța de fond și că, după examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., nu există temeiuri de casare sau de modificare a acestei hotărâri, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de T.N., ș.a., împotriva sentinței civile nr.64 din 5 martie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie .
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.