ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 iunie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. Blaj, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a solicitat suspendarea executării Notificării privind sumele restante de restituit nr. x din 1 iunie 2016, emisă de pârâtă și comunicată reclamantei la data de 6 iunie 2016.

Prin Sentința civilă nr. 2442 din 2 august 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare și a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. Blaj, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca inadmisibilă.

Prin aceeași sentință, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 22/2002.

Împotriva Sentinței civile nr. 2442 din 2 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. Blaj, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, în ceea ce privește soluția de admitere a excepției inadmisibilității și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În susținerea recursului, reclamanta a apreciat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 1 pct. 1 și pct. 2 din H.G. nr. 27/2000, a art. 2 și a art. 6 alin. (7) din Legea nr. 45/2009, a art. 7 din O.G. nr. 22/2002 și a art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a criticat soluția de respingere a acțiunii, ca inadmisibilă, pe motivul neachitării cauțiunii, arătând că A. Blaj este instituție publică și, în conformitate cu textele de lege anterior menționate, beneficiază de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru și a cauțiunii.

Al doilea set de critici expuse în recurs a privit soluția de respingere a acțiunii, ca inadmisibilă, prin raportare la lipsa caracterului de act administrativ a Notificării nr. x/01.06.2016.

Astfel, recurenta-reclamantă apreciază că notificarea este act administrativ individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind emis de intimata-pârâtă, în calitate de autoritate publică, cu intenția de a produce efecte juridice, constând în nelegala reținere a sumei de 415.910,13 RON, prevăzută în procesul-verbal nr. x/08.04.2015 și neachitarea sumei de 135.392,63 RON, solicitată în baza cererii unice de plată înregistrate la A.P.I.A. Alba cu nr. AB 11842/01.06.2015.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 decembrie 2016, intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. Blaj este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de reclamantă au privit soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii, sub cele două aspecte reținute de instanța de fond, și anume neachitarea cauțiunii și lipsa caracterului de act administrativ al Notificării privind sumele restante de restituit nr. x din 1 iunie 2016, emisă de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, ce face obiectul cererii de suspendare.

Înalta Curte va analiza, cu prioritate, criticile privind neîncadrarea notificării în prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, apreciind că soluția pronunțată asupra acestui motiv de casare face inutilă analizarea aspectelor privind existența obligației legale de achitare a cauțiunii.

Condiția esențială de atacare a unui act în fața instanței de contencios administrativ este aceea ca actul atacat să aibă caracter de act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care stipulează că prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Analizând conținutul Notificării privind sumele restante de restituit nr. x din 1 iunie 2016, Înalta Curte constată că aceasta nu întrunește toate caracterele juridice ale actului administrativ, așa cum sunt trasate în definiția legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, lipsindu-i dimensiunea de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte, de a produce, prin el însuși, efecte juridice.

Astfel, deși notificarea reprezintă un act unilateral, emis de o autoritate publică, conținutul său nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, limitându-se la prezentarea unei situații a obligațiilor fiscale ale reclamantei, astfel cum rezultă din evidențele pârâtei, fără ca aceste obligații să fie dispuse de către autoritatea publică intimată, prin notificarea contestată. Cu alte cuvinte, actul contestat în cauză are caracterul unei informări a recurentei-reclamante asupra cuantumului și provenienței debitelor pe care le înregistrează față de intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, fără a dispune măsuri în regim de putere publică.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că este nefondată susținerea recurentei-reclamante cu privire la efectele juridice produse de notificarea a cărei suspendare se solicită, întrucât reținerea de către intimata-pârâtă, în contul deducerii, a sumei de 415.910,13 RON, precum și refuzul achitării sumei de 135.392,63 RON, solicitată conform cererii unice de plată nr. x/10.06.2015, nu reprezintă consecințe ale emiterii și comunicării Notificării privind sumele restante de restituit nr. x/01.06.2016, creanța bugetară fiind stabilită anterior, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 08.04.2015.

Întrucât cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui text de lege, poate face obiectul cererii de suspendare a executării doar un "act administrativ unilateral", condiție pe care Notificarea nr. x/01.06.2016 nu o îndeplinește, astfel încât în mod corect prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii, iar critica reclamantei este nefondată.

În raport de această soluție, care confirmă lipsa caracterului de act administrativ a notificării ce face obiectul cererii de suspendare și, pe cale de consecință, statuează cu caracter definitiv asupra inadmisibilității cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea criticilor din recurs privitoare la obligația de achitare a cauțiunii, acestea privind un aspect de ordin formal al cererii de suspendare, a căror dezlegare nu poate schimba natura juridică a actului dedus judecății.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. Blaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. Blaj împotriva Sentinței civile nr. 2442 din 2 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL