ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 501/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2351 din 15 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2010, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă A. SRL, societate în insolvență, prin administrator judiciar B. din București, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C. SRL, ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că, prin contractul de asociere nr. 8207, perfectat la data de 29 iulie 2008, societățile între care se derulează litigiul de față au convenit sa creeze împreună, pe o perioada de 12 luni, o asociație fără personalitate juridică, având ca obiect participarea la realizarea proiectului menționat în scrisoarea de comandă din data de 19 iunie 2008 transmisa de către beneficiarul lucrărilor, D. SRL, constând în realizarea unor lucrări de instalații la obiectivul E..

Aceste raporturi contractuale inițiale au fost ulterior modificate prin trei acte adiționale, prin ultimul dintre acestea, Actul adițional nr. x din 14 iulie 2009, constatându-se acordul pârâtei reclamante A. SRL în privința modificării termenului de plată al facturii fiscale nr. x emisa la data de 3 martie 2009, în valoare de 1.730.121,96 RON, către reclamanta-pârâtă C. SRL, achitarea acestei creanțe urmând a fi realizată în termen de 60 de zile de la data semnării acestui act juridic.

La data de 10 iunie 2011, prin cererea reconvenționala depusă la dosarul cauzei, pârâta reclamanta A. SRL, o solicitat în temeiul disp. art. 119 din C. proc. civ., obligarea cocontractantului sau, reclamanta-pârâta S.C. C. SRL, la plata sumei de 1.730.121,96 RON, «datorată potrivit actului adițional nr. x din 14 iulie 2009 la contractul nr. x din 29 iulie 2008», precum și la plata sumei de 207.614,64 RON reprezentând dobânda legala datorată pentru perioada 12 septembrie 2009 - 9 iunie 2011.

Or, prin sentința civilă nr. 2409 pronunțata la data de 14 mai 2014 în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului București, secția a VI-a, rămasă definitivă și irevocabilă, instanța a constatat nulitatea absoluta a Actului adițional nr. x din 14 iulie 2009 la Contractul nr. x din 29 iulie 2008, înscris pe care pârâta-reclamanta și-a fondat pretențiile deduse judecății prin cererea incidentală formulată în cauză.

Așadar, ca urmare a desființării sale, acest act adițional nu mai poate produce efecte juridice între părțile între care s-a perfectat și nici constitui temei juridic al pretențiilor formulate prin cererea reconvenționala.

Cum s-a concluzionat cu putere de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 177 din 9 aprilie 2012, pronunțată de către Curtea de Apel București în dosarul amintit, raporturile dintre părți nu sunt guvernate de regulile contractului de antrepriza pentru a se putea solicita plata directă de la cocontractant pentru lucrările prestate în beneficiul unei terțe persoane, ci sunt aplicabile prevederile articolului 251 Codul comercial prin care se creionează fizionomia contractului de asociere în participațiune. Astfel, dată fiind natura raporturilor juridice create între părți, asociații au dreptul numai la beneficiile rezultate din operațiunile comerciale la care au participat, cu obligația corelativă de a suporta eventualele pagube rezultate din punerea în comun a unor aporturi pentru constituirea fondului comun necesar realizării proiectului indicat și atingerii scopului patrimonial, neputând solicita plata directă a contravalorii lucrărilor prestate în temeiul asocierii în favoarea unei terțe persoane, direct de la asociatul sau, fie el lider al asocierii, înainte de a fi realizată desocotirea.

Deoarece, în cazul contractului de asociere în participațiune, obligațiile asumate de fiecare partener sunt convergente și finalitatea este comuna, persoanele între care se încheie contractul nu se numesc debitori și creditori, ci asociați, cu particularitatea ca asociatul care aduce aportul social - în speța prestează serviciile indicate în contract și anexa la acesta, nu primește un echivalent în schimb - prețul lucrărilor de instalații prestate - de le celălalt asociat față de care s-a obligat, ci va beneficia alături de el de foloasele rezultate, în funcție de succesul economic al operațiunii desfășurate.

În deplina concordanta cu trăsăturile acestui tip de contract, prin art. 7 din contractul de asociere care vizează "Modalitatea de împărțire a rezultatelor activităților economice comune desfășurate", părțile au convenit expres că:

"Împărțirea rezultatelor financiare (profit net/pierderi) se va efectua astfel: (...) toate beneficiile și pierderile care vor rezulta din realizarea proiectului cuprins în scrisoarea de comandă din data de 19 iunie 2008 transmisă de către beneficiarul D. SRL să fie împărțite/suportate în mod egal (în proporție de 50% - 50%).

Toate plățile către Asociație se vor efectua în contul pe numele SC C., părțile stabilind ca orice sumă de bani din acest cont să poată fi ridicată numai pe bază de dublă semnătură - din partea C. - dl. F. și din partea SC A. - dl. G.".

Dat fiind regimul juridic al acestei asocieri oculte în continuare, instanța de control judiciar a statuat că această completare a articolului 7 prin actul adițional nr. x nu semnifică că «modalitatea de împărțire a rezultatelor asocierii nu a fost schimbata în vreun fel, ci doar că asociatul SC A. emitea factura fiscală către C., dar plata facturii respective se efectua nu de către C. din contul personal al acestei societăți, ci tot din contul comun al asocierii deschis pe numele SC C., în funcție de cele stabilite de către Consiliul de administrare și conducere al asociației.

Potrivit articolului 6 alin. (6), lit. e) din contractul de asociere, Consiliul de administrație și conducere al societății, format din 2 membri, câte unul de la fiecare societate comercială asociată, are printre atribuții și "stabilirea lunară a repartizării profitului/pierderii între asociați, potrivit cotelor de participare cuvenite".

Așadar, factura către beneficiar o emitea asociatul SC C., pe baza facturilor emise de către asociatul SC A., beneficiarul SC D. SRL efectua plata către Asociere în contul bancar al cărui titular era asociatul C., iar împărțirea rezultatelor (profit sau pierderi) se efectua în conformitate cu prevederile articolului 7, în proporție de 50% - 50%, urmând însă ca orice sumă de bani din acest cont să poată fi ridicată numai pe baza dublei semnături, a reprezentanților celor doi asociați.

Nicăieri în cuprinsul Contractului de asociere nr. x din 29 iulie 2008, astfel cum a fost completat prin Actul adițional nr. x din 10 noiembrie 2008, nu se face vorbire despre vreo schimbare a modalității de împărțire a rezultatelor asocierii, astfel cum a fost convenită prin articolul 7 din contract, în sensul asumării de către unui dintre asociați, în speță de către asociatul C., a obligației de a achita celuilalt asociat, SC A., lucrările efectuate la Proiectul ce constituie obiectul asocierii, anterior stabilirii lunare a repartizării profitului (sau pierderii) între asociați, potrivit cotelor de participare, de 50% - 50%.

Tribunalul a apreciat că se impune a fi valorificat acest efect al unei hotărâri definitive și irevocabile pronunțate între aceleași părți, care intervine și în absenta triplei identități, și care constituie o calitate extrinsecă, atașată a acestui act autentic, manifestată prin expresia imutabilității verificării jurisdicționale întreprinse de instanța asupra unei chestiuni litigioase - constatarea modalității în care se vor efectua plățile între asociați și interpretarea articolului nr. 7 din contractul de asociere în urma completării sale prin actul adițional nr. x la acest contract, verificare obiectivată prin hotărârea pronunțată (Decizia nr. 177 din 9 aprilie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție).

Trece în puterea lucrului judecat nu numai dispozitivul, ci și considerentele pe care hotărârea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, oricare dintre părți putând opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, daca are legătura cu soluționarea acestuia din urmă. În maniera comună, lucrul judecat ne apare drept ceea ce este explicit, direct și efectiv tranșat în dispozitivul hotărârii ca soluții date cererilor și pretențiilor părților. Soluția din dispozitiv are, însă, o iradiere asupra a tot ce constituie urmarea necesara a deciziei, relieful lucrului judecat având intensități diferite, după natura dreptului, pretenției, situației juridice care a fost în examinarea instanței.

Lucrul judecat poartă asupra unor elemente de fundamentare juridică a hotărârii, fără de care nu s-ar fi putut decide lucrul expres au explicit judecat, considerente decisive care au o eficienta juridică proprie. Acestea reprezintă premisa și susținerea dispozitivului, conducând în mod logic și substanțial la soluția din dispozitiv, făcând corp și integrându-se în acesta.

Acest act de dispoziție al instanței de apel, cu privire la litigiul dintre părți, prin pronunțarea și ulterior definitivarea căruia s-a încheiat procesul, se bucura de autoritate deplină, reprezentând o exprimare directa, prin oficiul judecătorului a voinței legiuitorului la cazul judecat. Este, prin urmare, necesar ca judecata care s-a finalizat prin pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile, să fie irepetabilă, actul jurisdicțional beneficiind de o stabilitate specială, el fiind incontestabil, neamendabil și emanând putere de lucru judecat. Aceste efecte pe care le emana interesează ordinea publica, iar reluarea verificării jurisdicționale ar afecta însăși autoritatea justiției.

Prin Decizia civilă nr. 1535 din 10 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta-reclamantă A. SRL.

În motivarea deciziei, Curtea de Apel a constatat că tribunalul a reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a Sentinței civile nr. 2409 din 14 mai 2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, ceea ce a făcut incidente dispozițiile art. 1202 C. civ. 1864, aplicabil în cauză, în conformitate cu care nu este permisă dovada contrarie celor statuate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prin urmare, tribunalul și-a exprimat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia din dispozitivul sentinței, neputându-se reține lipsa elementelor de la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A fost respinsă susținerea apelantei potrivit căreia Sentința civilă nr. 2409 din 14 mai 2014 și Decizia civilă nr. 177 din 9 aprilie 2012 pronunțate în Dosarul nr. x/2010 nu ar avea legătură cu cauza, căci acestea au privit tocmai valabilitatea actului adițional nr. x pe care apelanta și-a întemeiat pretențiile din cererea reconvențională constând în plata facturii x din 3 martie 2009, iar până la rămânerea sa irevocabilă prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Nu s-a reținut nici încălcarea principiului contradictorialității, căci pronunțarea acestor hotărâri a fost avută în vedere de părți în cauză, dovadă fiind atât măsura suspendării judecății, cât și concluziile orale puse de reprezentanții acestora.

Referitor la respingerea probelor solicitate, s-a considerat că acestea au devenit inutile ca urmare a rămânerii irevocabile a soluției pronunțate în Dosarul x/2010, prin care s-a statuat asupra naturii juridice a raportului juridic dintre părți.

Astfel, pârâta-reclamantă A. SRL a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata contravalorii facturii nr. x privind efectuarea unor lucrări de instalații, astfel cum aceasta s-a obligat prin actul adițional nr. x din 14 iulie 2009. Acest act juridic a fost constatat ca fiind nul prin Sentința civilă nr. 2409 din 14 mai 2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac formulate, întrucât contravine reglementării contractului de asociere în participațiune. Or, ținând seama că pârâta a indicat ca și cauză juridică a acțiunii acest act juridic, ce stabilea obligația de plată a contravalorii facturii nr. x, în acord cu principiul disponibilității, soluția de respingere a probelor este justificată, administrarea lor având doar efectul tergiversării judecării cauzei.

În ceea ce privește susținerea apelantei-pârâte că pretenția ar fi întemeiată și în lipsa Actului adițional nr. x, Curtea de Apel a subliniat faptul că factura nr. x a fost emisă în temeiul contractului de asociere dintre părți, dar existența acestui contract nu fundamentează în mod direct pretenția pârâtei. Astfel cum s-a reținut în considerentele deciziilor pronunțate în Dosarul nr. x/2010, modalitatea de împărțire a rezultatelor financiare ale asocierii se face în proporție de 50% - 50% conform art. 7 alin. (1) din contractul de asociere, iar nu prin modalitatea agreată în conținutul Actului adițional nr. x.

Natura juridică a contractului dintre părți se opune interpretării Actului adițional nr. x în sensul că acesta modifică modalitatea de împărțire a rezultatelor financiare, respectiv că ar exista o obligație a intimatei de decontare a facturii emise de către apelantă indiferent de rezultatele financiare ale asocierii.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta-reclamantă A. SRL, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței, cu admiterea cererii reconvenționale formulate, iar, în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 1865, susținând faptul că decizia atacată cuprinde considerente contradictorii în condițiile în care probele solicitate pentru dovedirea încasării sumei solicitate de către intimată au fost respinse în urma rămânerii irevocabile a soluției pronunțate în Dosarul nr. x/2010, iar finalul deciziei atacate respinge interpretarea potrivit căreia actul adițional nr. x ar fi modificat modalitatea de împărțire a rezultatelor financiare. În memoriul recurs a continuat prin a critica soluția asupra cererii sale de probe și a sublinia utilitatea acestora.

Recurenta a invocat și motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. 1865, susținând, în esență, absolutizarea considerentelor unei alte hotărâri fără a se ține cont de cadrul procesual în care acestea au fost formulate într-o altă pricină, cu privire la alte aspecte și alte apărări, în detrimentul unei analize concrete a pretențiilor contractuale formulate.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, recurenta a invocat aplicarea greșită a regulilor de interpretare a contractului (art. 977 și urm. C. civ. 1864), care a condus la ignorarea obligației de plată asumate prin mecanismul stabilit de contractul de asociere modificat prin actul adițional nr. x, independent de existența actului adițional nr. x anulat irevocabil de instanță, precum și a dispozițiilor art. 1201 C. civ., prin nevalorificarea aspectelor intrate în autoritatea de lucru judecat de o manieră aplicată la ipotezele speței.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata C. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ. 1865. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este o cale extraordinară de atac și, în consecință, ca ultim grad de jurisdicție, nu își propune rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. 1865 în acest context, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, modalitatea în care aceasta a analizat probele administrate în cauză, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. 1865.

Cât privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 1865, acesta poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 1865.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că recurenta invocă motivarea contradictorie, doar că argumentele subsumate acestui motiv de recurs nu susțin premisa legală, în realitate recurenta contestând pe larg soluția instanțelor cu privire la solicitarea sa de suplimentare a probatoriului administrat în cauză, fără să se fi invocat în mod direct vreo critică de nelegalitate privitoare la această măsură a instanței.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.

Faptul că a confirmat legalitatea valorificării efectului puterii de lucru judecat a considerentelor unei hotărâri judecătorești pronunțate în alt litigiu purtat între același părți nu lipsește de conținut sau de analiză proprie decizia pronunțată în acest dosar.

În acest cadru, dar relevant și pentru celelalte motive invocate de recurentă, se impune a se sublinia că recurenta a investit instanța cu o cerere reconvențională având ca obiect pretenții împotriva reclamantei C. SRL întemeiate exclusiv pe Actul adițional nr. x din 14 iunie 2009 la Contractul nr. x din 29 iulie 2008, prin care este prelungit termenul de plată al facturii nr. x din 3 martie 2009 în valoare de 1.730.121,96 RON, suma în litigiu. Cererea reconvențională nu cuprindea niciun argument referitor la temeinicia și modalitatea de calcul a sumei solicitate prin prisma prevederilor contractuale primare.

În aceste condiții și ținând cont de faptul că reclamanta nu și-a modificat în fața primei instanțe acțiunea în ceea ce privește cauza pretențiilor după pronunțarea soluției irevocabile în Dosarul nr. x/2010, deveneau relevante soluționării cauzei considerentele hotărârii irevocabile prin care a fost anulat actul adițional nr. x în litigiul purtat anterior între aceleași părți, iar dispozițiile art. 294 C. proc. civ. 1865 nu permiteau schimbarea cauzei acțiunii direct în apel, cu atât mai puțin în recurs, conform art. 316 C. proc. civ. 1865.

Or, toate probele propuse de recurentă și neîncuviințate de instanța de apel tindeau la o teză probatorie ce nu corespundea cauzei acțiunii în cadrul dedus judecății prin cererea sa.

În continuarea celor enunțate referitoare la cadrul procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție că recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865 referitor la interpretarea juridică a actului dedus judecății sau schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, dar dezvoltarea acestei critici nu evidențiază niciunul din motivele de nelegalitate instituite de acest text. Și în acest caz, recurenta se rezumă la a critica reținerea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a considerentelor hotărârii judecătorești irevocabile anterioare.

Față de cele deja reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondată și critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865. Invocând formal aplicarea greșită a regulilor de interpretare a contractelor și a dispozițiilor art. 1201 C. civ. 1864, recurenta reia, în esență, argumente ce nu ar fi justificat, în opinia sa, fundamentarea hotărârii atacate în principal pe considerentele Deciziei civile nr. 177 din 9 aprilie 2012, aspect deja analizat.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. 1865, iar, în temeiul art. 312 C. proc. civ. 1865, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. SRL prin lichidator judiciar B. împotriva Deciziei civile nr. 1535 din 10 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2019.

Procesat de GGC - LM