ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 379/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Județul Timiș, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative, a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 12/12.06.2015, respectiv a punctului nr. 2 din aceasta, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative, dată în soluționarea contestației formulate de Județul Timiș împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/12.02.2015 și anularea titlului de creanță subsecvent Deciziei nr. 12/12.06.2015, constând în Nota de constatare a abaterii și de stabilire a reducerilor procentuale nr. 1386-P/19.06.2015 a Direcției Generale Programe Europene, Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, emisă cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin sentința civilă nr. 387 din 17 decembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamantul Județul Timiș, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția pentru Dezvoltării Capacității Administrative, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș, care a invocat dispozițiile art. 483 și următoarele din Noul C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, susținând că acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază. Arată intimatul că, deși recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a reluat motivele prezentate în fața primei instanțe, fără a aduce vreo critică legală sau pertinentă sentinței atacate.

Prin Raportul întocmit la data de 31 august 2017 în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a apreciat că recursul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din Noul C. proc. civ., deoarece cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 noiembrie 2017, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., prin care s-a propus soluția de admitere a excepției nulității și de anulare a recursului.

Recurentul a depus la dosar punct de vedere față de raportul întocmit în cauză, indicând ca temei legal art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului invocată de intimat este întemeiată, astfel că va anula recursul formulat, pentru considerentele în continuare arătate.

În speță, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod.

În cauză, recurentul-reclamant nu a formulat motive de casare care să poată fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., iar din dezvoltarea argumentelor cuprinse în răspunsul la întâmpinare nu se desprind critici ce ar putea fi considerate motive de ordine publică, sau care ar putea fi încadrate într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., partea exprimându-și doar nemulțumirea față de soluția primei instanțe.

Prin urmare, susținerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat.

Dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, prevăd că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, va admite această excepție și, pe cale de consecință, va anula recursul formulat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimat prin întâmpinare. Anulează recursul declarat de reclamantul Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș, împotriva sentinței civile nr. 387 din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2018.