ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 315/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.08.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/30.07.2014, prin care au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind conflictul de interese în materie administrativă, constatându-se că reclamantul, în timpul exercitării funcției de secretar general al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, a avizat autorizația pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear nr. GM 220/2013, beneficiar S.C. B. S.R.L., autorizația pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear nr. X/2012, beneficiar S.C. C. S.R.L. și autorizațiile pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear nr. X/2012, nr. X/2012 și nr. X/2012, beneficiar S.C. D. S.R.L., societăți în cadrul cărora mama persoanei evaluate, doamna E., deține calitățile de asociat și/sau administrator.

Prin sentința nr. 2256 din data de 17 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii precizate, în sensul anulării raportului de evaluare contestat.

În esență, se arată că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, anume a dispozițiilor art. 70 și art. 79 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003, a dispozițiilor Legii nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare și a H.G. nr. 1627/2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare.

Față de dispozițiile legale sus citate, instanța de fond trebuia să analizeze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții:

•existența unei decizii luată în executarea funcției publice;

•existența unui interes patrimonial al funcționarului, al soțului acestuia ori al rudelor sale de gardul I, de natură a influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.

Arată recurentul că, atribuțiile sale trebuiau identificate, analizate și definite prin prisma legii speciale nr. 111/1996 și a H.G. nr. 1627/2003.

Însă, deși instanța de fond reține corect că nu exista nicio dispoziție care să prevadă în mod expres atribuția secretarului general al CNCAN de a aviza autorizațiile pentru desfășurarea activității în domeniul nuclear, cum nu exista nicio dispoziție legală care să confere acestor avize vreun efect asupra valabilității autorizațiilor, în mod greșit califică aceste avize ca fiind decizii în sensul art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, acordându-le astfel o forță juridică inexistentă în vreo dispoziție legală.

Urmează a se constata că "avizul" este o operațiune procedurală, anterioară actului administrativ, reprezentat în cauză de autorizația pentru desfășurarea activității în domeniul nuclear și care nu produce prin el însuși efecte juridice, nefiind un act administrativ de sine stătător.

Astfel, avizarea respectivelor autorizații nu reprezintă o decizie în sensul dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 care să poată genera conflictul de interese și nici dovada interesului patrimonial așa cum rezultă și din dispozițiile legale susmenționate.

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare la data de 17.11.2015, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând susținerile și făcând referire la înscrisurile doveditoare prezentate în fața instanței de fond.

Prin încheierea de ședință din data de 05.10.2017, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate înscrisuri noi.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, Raportul de evaluare nr. x/30.07.2014 întocmit de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut în sarcina sa încălcarea prevederilor art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, prin faptul că reclamantul, în timpul exercitării funcției de secretar general al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare a avizat: autorizația pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear nr. GM 220/2013, beneficiar S.C. B. S.R.L, autorizația pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear nr. X/2012, beneficiar S.C. C. S.R.L. și a autorizațiilor pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear nr. x/2012, nr. x/2012 și nr. X/2012, beneficiar S.C. D. S.R.L. societăți în cadrul cărora mama reclamantului deține calitatea de asociat și/sau administrator.

Prealabil analizării punctuale a criticilor formulate de recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție își însușește considerentele sentinței atacate, pe care în urma propriului demers de analiză a modului în care a fost aplicat cadrul normativ la elementele factuale ale cauzei, le apreciază ca fiind corecte, cu mențiunea că în contextul analizării prezentului recurs nu se impune reiterarea acestora.

Printr-o primă critică subsumată motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, vizând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, anume a dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, se susține neîntrunirea celor două condiții necesare pentru reținerea conflictului de interese.

Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, în acord cu argumentele înfățișate de prima instanță, Înalta Curte arată că nu sunt fondate atare susțineri și în consecință nu au aptitudinea de a conduce la reformarea sentinței atacate.

Astfel, prin Decizia Primului Ministru nr. 413/10.07.2012, recurentul-reclamant a fost numit secretar general al CNCAN cu atribuțiile prevăzute la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 90/2001.

Atribuția de avizare a autorizațiilor pentru desfășurarea activităților în domeniul nuclear nu este menționată printre atribuțiile secretarului general al CNCAN, nici în Legea nr. 90/2001 și nici în H.G. nr. 1627/2003 sau în fișa postului.

În schimb, o astfel de atribuție este menționată în mod expres, prin art. 13 lit. b) din H.G. nr. 1627/2003 în competența Consiliului Autorizării, care însă a fost constituit ulterior perioadei evaluate.

Cu toate acestea, deși nicio dispoziție legală sau regulamentară nu prevede atribuția secretarului general al CNCAN de a aviza sau semna, alături de președintele CNCAN, autorizațiile pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear, reclamantul a avizat cele 5 autorizații în discuție, semnând pe fiecare dintre ele alături de președintele CNCAN.

În aceste condiții, ceea ce prezintă relevanță este faptul că reclamantul a participat la luarea deciziei (în cazul de față semnând autorizațiile alături de președinte), în exercitarea funcției publice, chiar dacă respectivul aviz nu era reglementat legal.

În mod corespunzător nu poate fi reținută nici susținerea în sensul că avizul secretarului general era un aviz de analiză și verificare a calității și legalității lucrărilor executate de structurile din subordine și nu un aviz de coautor al actului administrativ reprezentat de autorizația emisă, întrucât nu are nici o atribuție în ceea ce privește elaborarea și conținutul autorizațiilor.

Înalta Curte reține că interpretarea dată de prima instanță se impune a fi menținută, fiind evident că recurentul-reclamant a participat la luarea deciziei de eliberare a autorizației, manifestarea sa de voință fiind chiar determinantă în procesul de luare a deciziei.

Pe de altă parte, din perspectiva dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 care fac referiri la "luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii" nu prezintă relevanță dacă actul emis de reclamant este sau nu un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sau reprezintă doar o operațiune procedurală anterioară emiterii actului administrativ.

Referitor la a doua condiție legală - decizia funcționarului public să poată fi influențată de interesele sale patrimoniale, ale soțului sau ale rudelor sale de gradul I, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întrunită în cauză.

Societățile comerciale beneficiare ale autorizațiilor pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear au ca acționar/administrator pe mama persoanei evaluate și pe sora persoanei evaluate, împrejurare, de altfel, necontestată.

Susține însă recurentul că în cauză nu au fost identificate în concret interesele patrimoniale de natură a-i influența deciziile sale, acestea neputând fi prezumate.

Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, funcționarul public este în conflict de interese, dacă interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în executarea funcției publice.

Așadar, rezultă în mod evident din norma legală că este vorba despre un interes prezumativ, care nu trebuie identificat și probat (în acest sens fiind și jurisprudența ICCJ), scopul reglementării conflictului de interese fiind acela de a înlătura orice suspiciune cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a atribuțiilor legale de către funcționarul public.

Concluzionând, așadar în sensul că prima instanță a aplicat și interpretat corect prevederile legale aplicabile în cauză, astfel că nu pot fi primite criticile încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2256 din 17 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.