ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 303/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. - Întreprindere Individuală a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) solicitând anularea Deciziei de soluționare a contestației FN înregistrată sub nr. x, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.12.2013, precum și exonerarea de la plata sumei de 171.108,28 RON și a dobânzilor și penalităților aferente.

Prin sentința nr. 239/2014 din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea promovată de reclamanta A. - Întreprindere Individuală în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă, a respins acțiunea promovată de reclamanta A. - Întreprindere Individuală în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. - Întreprindere Individuală, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, realizând astfel o interpretare subiectivă.

Arată recurenta că instanța de fond a reținut în mod greșit că reclamanta a avut un rezultat financiar negativ în perioada 2008-2012, în condițiile în care nu a avut o interpretare economică a indicatorilor economici care au condus către aceasta.

Subliniază recurenta că susținerea intimatei din procesul-verbal de stabilire a neregularităților a fost reiterată de instanță întocmai, fără ca aceasta să dispună efectuarea unei expertize contabile care să demonstreze cele susținute, raportat la faptul că susținerea intimatei a fost una generică, fără o exemplificare concretă și raportat și la dispozițiile legale în vigoare, care prevăd aplicarea principiului proporționalității.

Apreciază recurenta că instanța de fond a dat o interpretare greșită dreptului material în ceea ce privește contractul de comodat.

În acest sens, arată recurenta, contractul de comodat nu presupune nici o înstrăinare a bunurilor prevăzute în acesta, nu suntem în prezența unui transfer de proprietate, ci dimpotrivă suntem în prezența unei cedări a posesiei și folosinței bunului, astfel încât susținerea din procesul-verbal de neregularități, reiterată de instanța de fond, vine în contradicție vădită cu normele de drept material aplicabile în cauză.

Recurenta-reclamantă subliniază faptul că la data de 21.11.2012 contractul de comodat a fost reziliat, prin declarația de reziliere autentificată sub nr. x la BNP B., astfel încât la momentul controlului situația era remediată, însă, cu toate acestea, într-un mod abuziv, cei care au efectuat controlul au reținut că la momentul controlului situația reclamată de neregulă subzista.

Referitor la înstrăinarea bovinelor, recurenta precizează că acestea nu au fost înstrăinate, ele aflându-se în proprietatea reclamantei atât conform contabilității, în mod scriptic, cât și faptic.

Referitor la înstrăinarea investiției, recurenta consideră că instanța de fond a dat o interpretare eronată, în sensul că reclamanta ar fi înstrăinat investiția finanțată prin programul Sapard, în condițiile în care demararea procedurilor de executare silită efectuate de către C. nu echivalează cu o înstrăinare ce are la bază un act de voință din partea reclamantei, ci este o vânzare silită, fără exprimarea unui acord de voință în acest sens.

În opinia recurentei, există o diferențiere notabilă juridic între o înstrăinare voluntară, ce are la bază un acord de voință și o înstrăinare silită, ca urmare a unui proces execuțional efectuat de o terță persoană prin intermediul instituției executării.

Față de toate aceste susțineri, recurenta apreciază că nu s-a dat eficiență art. 14 alin. (2) Anexa 1 din Contractul de finanțare nr. x, întrucât din constatările efectuate nu a rezultat o modificare substanțială a proiectului care să conducă la o măsură atât de drastică prin care să se constate neeligibilitatea proiectului și reclamanta să fie obligată la returnarea întregii sume finanțe prin proiect și anume suma de 171.108,28 RON.

Prin Raportul întocmit la data de 18 ianuarie 2016, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, s-a reținut că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin încheierea din 1 iunie 2016, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

La termenul din 2 februarie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca nefondată, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată că recurenta, în cadrul acestui motiv de recurs, nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond.

Practic, recurenta nu formulează veritabile critici la adresa sentinței atacate, ci reiterează apărările formulate în fața Curții de Apel Iași.

Înalta Curte constată că sentința pronunțată este temeinică și legală, instanța de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecății, iar recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat.

Instanța de fond a prezentat motivele pentru care a înțeles să respingă acțiunea reclamantei, analizând fiecare dintre aspectele susținute de aceasta ca și temei al nelegalității actelor administrative atacate, precum și actele depuse la dosarul cauzei de către ambele părți.

Instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante, conform cărora instanța de fond a reținut în mod greșit că reclamanta a avut un rezultat financiar negativ în perioada 2008-2012, deoarece din analiza considerentelor sentinței recurate se observă că aprecierile instanței de fond s-au bazat pe analiza Declarațiilor privind veniturile realizate în perioada 2008-2012.

Analizând aceste declarații, instanța de fond a apreciat în mod corect că, raportat la câștigul minim realizat în anii 2009 și 2012 și pierderile mari suferite în ceilalți ani, este evident că proiectul nu și-a atins scopul, iar investiția nu s-a dovedit rentabilă, din actele dosarului rezultând că reclamanta a înregistrat și obligații fiscale restante față de bugetul local și obligații de plată restante la C., care au determinat demararea procedurilor de executare silită.

Înalta Curte constată că nu sunt fondate nici aprecierile recurentei, potrivit cărora instanța de fond a reiterat susținerile intimatei din procesul-verbal fără să dispună efectuarea unei expertize contabile, având în vedere că instanța de fond a analizat documentele aflate la dosarul cauzei, documente ce au fost puse la dispoziție și experților din cadrul CRPDRP Iași, atât de către beneficiar, cât și de celelalte instituții implicate în cauză, documente care au stat la baza procesului-verbal contestat.

Referitor la susținerile recurentei-reclamante, conform cărora instanța de fond a dat o interpretare greșită dreptului material în ceea ce privește contractul de comodat, respectiv în ceea ce privește înstrăinarea investiției, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a concluzionat în mod corect, în raport de actele și lucrările dosarului, că obiectivele finanțate nu au fost folosite conform scopului destinat și că reclamanta a modificat substanțial proiectul inițial pe perioada de valabilitate a contractului.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de fond a avut în vedere că prin Contractul de comodat autentificat sub nr. x din 13.06.2012 la BNP B. s-a cedat cu titlu gratuit suprafața de 250 mp din grajdul în suprafață totală de 357 mp, fiind lipsit de relevanță faptul că nu s-a transferat un drept de proprietate, precum și împrejurarea că ulterior, la data de 21.11.2012, contractul de comodat a fost reziliat prin declarația de reziliere autentificată sub nr. x

De asemenea, în același sens instanța a reținut că reclamanta a înstrăinat un număr de 11 bovine achiziționate cu fonduri nerambursabile, prin transferarea acestora din exploatația Întreprindere Individuală A., cod exploatație x, în exploatația domnului D., cod exploatație x, în data de 15.11.2011 (conform datelor înscrise în Registrul exploatației nr. x/20.06.2012).

Pentru toate aceste considerente, în mod corect a apreciat Curtea de Apel că nu mai sunt respectate de către reclamantă condițiile în baza cărora s-a acordat sprijinul financiar nerambursabil, conform descrierilor și angajamentelor asumate prin Cererea de finanțare și Contractul de finanțare.

Prin urmare, Curtea a constatat în mod corect că beneficiarul a încălcat următoarele dispoziții din Contractul Cadru nr. x/2005: Articolul 1 - Obligații generale, Articolul 3 - Obligații, Articolul 14 - Eligibilitatea cheltuielilor, devenind astfel incidente dispozițiile art. 17 "Neregularități, sume necuvenite și restituirea finanțării" - Anexa I - Prevederi generale, precum și faptul că APDRP a constatat mai multe neregularități privind implementarea proiectului, încălcările fiind suficient de grave pentru a atrage declararea neeligibilă a proiectului.

În mod corect s-a reținut în considerentele sentinței recurate că recuperarea prejudiciului produs din culpa reclamantei este obligatorie pentru derularea Programului SAPARD în condițiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta și ratificate de Guvernul României, precum și pentru o judicioasă și legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate, astfel că instituția pârâtă a emis în mod temeinic și legal actele administrative contestate, soluție împărtășită și de instanța de control judiciar.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată și face obiectul unei jurisprudențe constante a instanței supreme, astfel încât recursul de față a fost soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 493 alin. (6) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta A. - Întreprindere Individuală împotriva sentinței nr. 239/2014 din 18.12.2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2017.