ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A.,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35 din 20 februarie 2018, pronunțată de Judecătoria Strehaia, în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic cu aplic. 38 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt ilegal de lemne, faptă prev. de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic cu aplic. 38 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) și 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele determinate anterior, stabilind pedeapsa rezultantă de un an și 4 luni închisoare (formata din pedeapsa de un an închisoare la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsa aplicata, respectiv 4 luni închisoare).

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mehedinți, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen. s-a impus inculpatului A. să execute următoarea obligație:

- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul instituțiilor publice din com Broșteni, jud. Mehedinți, la Primaria Broșteni sau la Consiliul Local Broșteni, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune Mehedinți .

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

S-a luat act că persoana vătămată B. a renunțat la pretențiile civile.

S-a luat act că Ocolul Silvic Corcova nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 397 alin. (3) din C. proc. pen., rap. la art. 255 din C. proc. pen., s-a dispus restituirea către persoana vătămată B. a materialului lemnos astfel cum acesta a fost individualizat prin procesul-verbal de lăsare în custodie de la dosarul de urmărire penală, material lemnos lăsat în custodia pădurarului C.

A fost obligat inculpatul A. la 1107,9 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Executorie conform art. art. 397 alin. (4) din C. proc. pen., cu privire la restituirea cantității de 3,437 mc material lemnos, lăsat în custodia pădurarului C..

Împotriva sentinței penale mai sus arătate a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 663 din data de 2 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 35 din 20 februarie 2018, pronunțată de Judecătoria Strehaia, în dosarul nr. x/2017 și a obligat pe apelantul - inculpat la 150 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că, la data de 21 decembrie 2015, inculpatul A. a tăiat fără drept și a sustras material lemnos ce făcea parte din pădurea proprietatea persoanei vătămate B..

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că din probele administrate atât în faza urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului, în raport cu cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat de instanța de fond.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut, în esență, că nelegalitatea deciziei recurate în raport de situația de fapt reținută de către instanța de apel și a prezentat propria versiune a derulării evenimentelor.

Astfel, a arătat că a mers la locul faptei la cererea tatălui său, unde a găsit mai mulți arbori tăiați, fapt pentru care l-a sunat pe pădurarul C., care i-a indicat să mute lemnele tăiate într-o poiană din apropiere, pentru a nu fi sustrase de persoanele ce le tăiaseră, ceea ce a și făcut, inițial având reprezentarea că arborii fuseseră tăiați din pădurea tatălui său.

După o lună, a venit o comisie din cadrul Ocolului Silvic care a constatat tăierea a cinci arbori și existența, pe o poiană, a trei arbori, iar persoana vătămată B. a luat cei trei arbori, pretinzând că sunt din pădurea sa și a declarat că nu mai are alte pretenții.

Totodată, a apreciat că există contradicții între motivele reținute de către instanța de apel, față de împrejurarea că nu este exclusă posibilitatea ca pădurarul să fi fost contactat de către inculpat, însă după consumarea infracțiunilor, cu atât mai mult cu cât la data respectivă a dat o declarație cu privire la tăierea unor arbori la Postul de Poliție Broșteni.

A susținut că transportarea arborilor tăiați de alte persoane într-un loc vizibil, pentru a nu fi sustrași, nu echivalează cu forma de vinovăție specifică infracțiunii de furt intenția și nu a urmărit însușirea pe nedrept a acelui material lemnos, pentru că a anunțat în aceeași zi pădurarul și poliția, iar organele de constatare au venit mult mai târziu pentru constatarea celor sesizate.

În concluzie, a considerat că nu există intenția de a-și însuși materialul lemnos, iar fapta de a deplasa arborii tăiați de alte persoane, la cererea pădurarului, nu constituie o faptă de natură penală.

Prin încheierea din data de 11 septembrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 663 din 02 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Totodată, analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpaților li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-au putut susține apărările. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Se constată că inculpatul A. critică decizia instanței de apel, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., cu privire la temeinicia acesteia, susținând că nu este cel care a tăiat arborii din pădurea persoanei vătămate B., doar i-a mutat într-o altă locație, la cererea pădurarului. Or, aceste afirmații vin în contradicție cu situația de fapt reținută de către instanțele de fond și apel, care au constatat că, la data de 21 decembrie 2015, inculpatul A. a tăiat fără drept și a sustras material lemnos ce făcea parte din pădurea proprietatea persoanei vătămate B. și vizează elemente de temeinicie, ce nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului în casație. De aceea, o analiză a probelor care au condus la concluzia că inculpatul nu este cel care a tăiat arborii nu este posibilă în calea de atac a recursului în casație.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 663 din 02 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 decembrie 2018.