ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 189/2017 din data de 06 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. rap. la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mehedinți la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e se comunică Serviciului de Probațiune Mehedinți.

În baza art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. s-a impus inculpatului obligația de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligației impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că prin rechizitoriul nr. x/2017 din 18 aprilie 2017, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul dispozițiilor art. 327 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen.

S-a reținut în esență, prin actul de sesizare al instanței, că în noaptea de 27/28.04.2016, în jurul orei 00:22, inculpatul A. a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, după ce a fost depistat de către organele de poliție conducând autoturismul marca "B.", cu nr. de înmatriculare C., pe drumurile publice din mun. Drobeta Turnu-Severin, având o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0,82 mg/l.

Curtea a reținut că, în cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarații inculpat, declarații martori, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, înscrisuri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 20.04.2017, sub nr. x/54/2017.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 07.06.2017, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras a actului de sesizare, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acesta recunoscând în totalitate săvârșirea faptei reținută în sarcina sa.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut, sub aspectul situației de fapt, că, la data de 28.04.2016, în jurul orei 00:00, în timp ce se aflau în exercitarea serviciului de patrulare pe strada Cicero din mun. Drobeta Turnu-Severin, organele de poliție au observat autoturismul marca "B.", cu nr. de înmatriculare C., care circula pe strada respectivă oscilant și semnaliza alternativ stânga-dreapta. La momentul la care a virat către strada Mihail Kogălniceanu, organele de poliție i-au făcut conducătorului autoturismului semnal regulamentar pentru a opri, însă acesta și-a continuat deplasarea pe strada Mihail Kogălniceanu până în dreptul intersecției cu strada D., când a decis să oprească autovehiculul.

Lucrătorii de poliție au procedat la identificarea conducătorului autoturismului menționat anterior constatând că se numește A. Fiind testat cu aparatul alcooltest, s-a constatat faptul că acesta avea o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0,82 mg/L.

Ulterior, inculpatul A. a fost condus la Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți unde, în jurul orei 0022, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei la solicitarea organelor de cercetare penală și a medicului specialist E.

Curtea a arătat că situația de fapt descrisă anterior, a fost reținută în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi penale și anume: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarație inculpat, declarațiile martorilor F. și G., copie Registrul de Evidență a Testărilor Pozitive aferent Aparatului Etilotest, copie din Registrul de Evidență a Probelor Biologice.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A. care, în noaptea de 27/28.04.2016, în jurul orei 00:22, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, după ce a fost depistat de către organele de poliție conducând autoturismul marca "B.", cu nr. de înmatriculare C., pe drumurile publice din mun. Drobeta Turnu-Severin, având o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0,82 mg/l, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 337 C. pen., instanța a reținut că elementul material constă în acțiunea inculpatului de a refuza să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a apreciat că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale - crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind siguranța circulației rutiere, dar și pentru relațiile sociale privind înfăptuirea justiției - și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

La individualizarea pedepsei, instanța, în conformitate cu principiile generale statuate în art. 74 C. pen., a avut în vedere dispozițiile părții generale a C. pen. și limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o treime, ca urmare a reținerii incidenței art. 396 alin. (10) C. proc. pen., gravitatea concretă a faptei, dedusă din împrejurările în care a fost săvârșită și periculozitatea infractorului, evaluate în raport de criteriile prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) - g) C. pen.

Astfel, instanța a reținut că, deși inculpatul a condus autovehiculul pe străzile unui oraș, unde traficul este de regulă intens, acțiunea de conducere s-a desfășurat la o oră înaintată - în jurul orei 0000 - posibilitatea ca traficul să fie într-adevăr intens fiind așadar redusă. S-a reținut, totodată că acțiunea de conducere nu a fost urmată de producerea unui eveniment rutier, iar cât privește periculozitatea infractorului, instanța a reținut că nu este una deosebit de ridicată, concluzie impusă de datele ce caracterizează favorabil persoana sa: este o persoană vârstnică (are 63 de ani) iar până în prezent nu este cunoscut cu antecedente penale, a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal și dispune de o educație care să-i permită să adopte pe viitor o conduită conformă normelor legale de conviețuire socială - are studii superioare și lucrează la Camera de Conturi Mehedinți ca auditor public extern.

În acest context, instanța a apreciat că o pedeapsă cu închisoarea, orientată către minimul special, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., este aptă să asigure reeducarea inculpatului și schimbarea atitudinii acestuia față de valorile sociale ocrotite de norma penală, cu consecința prevenirii comportamentului infracțional.

În ceea ce privește necesitatea dispunerii unei soluții de condamnare, în urma examinării datelor referitoare la fapta comisă de inculpat și la persoana acestuia, instanța a apreciat că scopul pedepsei - prevenirea comiterii unor noi infracțiuni - poate fi atins și în condițiile în care nu se va dispune o soluție de condamnare.

Renunțarea la aplicarea pedepsei, nu poate fi însă dispusă în cauză deoarece, în opinia instanței, nu este îndeplinită condiția prev. de art. 80 alin. (1) lit. a) C. pen. și anume infracțiunea comisă de inculpat nu poate fi considerată drept o infracțiune care prezintă o gravitate redusă, concluzie impusă în principal de împrejurările concrete în care a fost comisă: refuzul de recoltare de probe biologice a fost manifestat de inculpat după ce, în prealabil, a fost depistat conducând autovehiculul pe drumurile publice într-o manieră aptă să producă evenimente rutiere - organele de poliție au constatat că autovehiculul condus de inculpat circula oscilant și semnaliza alternativ stânga-dreapta. Nu poate fi ignorat nici faptul că, cel mai probabil, modalitatea în care inculpatul a condus autovehiculul s-a datorat cantității ridicate de alcool din sânge, concluzie dedusă în raport de concentrația ridicată de alcool în aerul expirat, respectiv 0,82 mg/l, ceea ce echivalează cu o alcoolemie de 1,64 g/l alcool pur în sânge și nici împrejurarea că, inițial, inculpatul nu a oprit autoturismul la semnalul regulamentar efectuat de organele de poliție, ci și-a continuat deplasarea până în dreptul unei intersecții.

Instanța a constatat însă că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului.

S-a reținut, totodată, că soluția de amânare a aplicării pedepsei nefiind o soluție de condamnare, nu apare ca fiind disproporționată în raport de gravitatea infracțiunii comise, neavând drept consecință pierderea locului de muncă. În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. e) din Statutul auditorului public extern din cadrul Curții de Conturi, elaborat și aprobat în baza art. 58 lit. k) din Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, conform cărora o persoană poate fi angajată pe o funcție vacantă de auditor public extern dacă "nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni" și dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. f) din același act normativ potrivit cărora contractul individual de muncă al auditorului public extern încetează de drept "ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de condamnare".

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., prin care a solicitat desființarea, în parte, a sentinței apelate, în sensul înlăturării obligației de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

Prin motivele de apel, s-a arătat, în esență, faptul că instituirea obligației prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. are caracter facultativ, iar în raport de datele concrete de săvârșire a faptei și datele ce caracterizează persoana inculpatului, această obligație este excesivă și nejustificată.

Motivele de apel formulate de către inculpatul A. au fost susținute de către apărare cu prilejul dezbaterilor.

Analizând apelul declarat de inculpatul A. prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că situația de fapt a fost corect stabilită, în sensul că, în noaptea de 27/28.04.2016, în jurul orei 00:22, inculpatul A. a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, după ce a fost depistat de către organele de poliție conducând autoturismul marca "B.", cu nr. de înmatriculare C., pe drumurile publice din mun. Drobeta Turnu-Severin, având o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0,82 mg/l.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond a reținut situația de fapt, pe baza probelor administrate, respectiv procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor F. și G., copie de pe Registrul de Evidență a Testărilor Pozitive aferent Aparatului Etilotest, copie din Registrul de Evidență a Probelor Biologice.

De altfel, se constată că inculpatul A., cu prilejul judecării în fond a cauzei, a optat pentru judecata în procedura simplificată, fiindu-i aplicate dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., împrejurare ce determină, de plano, soluționarea cauzei în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală.

În acest sens, instanța de control judiciar apreciază, în acord cu prima instanță, că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv.

În continuare, cât privește critica formulată de către apelantul inculpat A. privind procesul de individualizare a aplicării pedepsei sub aspectul obligațiilor impuse, respectiv aceea de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere, ca parte integrantă din instituția amânării aplicării pedepsei ca instrument juridic în cadrul mijloacelor de individualizare judiciară a pedepsei, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât prima instanță, în mod corect, a avut în vedere, în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, criteriile generale de individualizare, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea concretă de săvârșire, circumstanțele care agravează sau atenuează răspunderea penală, având în vedere și circumstanțele personale, constând în lipsa antecedentelor penale, comportamentul bun al acestuia până la momentul săvârșirii faptei, atât în familie, dar și calitatea de auditor public extern pe care inculpatul o deține.

Așadar, în ceea ce privește procesul de individualizare a aplicării pedepsei, Înalta Curte, efectuând propriul demers analitic, în raport și de criticile invocate de inculpatul A., apreciază că acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii acesteia, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, conduita după săvârșirea faptelor, vârsta, situația familială și socială.

În lumina criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și celui ce a săvârșit-o.

Astfel, Înalta Curte constată că, față de inculpatul A., instanța de fond, în mod corect, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea art. 83 alin. (1) și (3) C. pen., constând în amânarea aplicării pedepsei, având în vedere că s-a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Totodată, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) C. pen., având în vedere că pedeapsa stabilită este mai mică de 2 ani, respectiv 1 an; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar persoana inculpatului și conduita acestuia anterior săvârșirii infracțiunii duc la atingerea scopului privind asigurarea dezideratelor de prevenție specială și generală.

În acest context, Înalta Curte notează că, în conținutul acestui mijloc de individualizare a aplicării pedepsei, care presupune lăsarea în libertate a persoanei care se face vinovată de săvârșirea unei infracțiuni, legiuitorul a prevăzut o serie de măsuri de supraveghere și obligații în sarcina infractorului, care au menirea de a asigura reintegrarea în societate a acestuia și prin intermediul cărora se asigură o implicare efectivă a autorităților în procesul de supraveghere a conduitei ulterioare a acestuia.

Revenind la criticile invocate de către inculpatul A. prin motivele de apel formulate, se constată că acesta apreciază ca fiind excesivă și nejustificată instituirea de către instanța de fond a obligației facultative prevăzută de dispozițiile art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. constând în interdicția inculpatului de a conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere că, în aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei, instituirea în sarcina inculpatului a unor obligații dintre cele prevăzute de art. 85 alin. (2) C. pen., are la bază principiul oportunității și al necesității, în funcție de particularitățile concrete ale cauzei.

Totodată, se au în vedere dispozițiile art. 85 alin. (4) C. pen. care prevăd că, în stabilirea obligației prevăzută la alin. (2) lit. g), instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei.

Prin urmare, față de natura și împrejurările în care a fost comisă infracțiunea reținută în sarcina inculpatului A., (refuzul de recoltare de probe biologice manifestat de inculpat; maniera în care a fost depistat conducând autovehiculul pe drumurile publice; refuzul inculpatului de a opri autoturismul la semnalul regulamentar efectuat de organele de poliție), faptă prevăzută de art. 337 C. pen. inserată în Capitolul II privind infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice din același cod, Înalta Curte apreciază că obligația instituită față de inculpat, de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere, nu este disproporționată în raport de datele concrete de săvârșire a faptei anterior descrise, fiind o măsură necesară și utilă în procesul de reintegrare a inculpatului.

În raport de aceste considerații, Înalta Curte apreciază că prima instanță a optat în mod întemeiat în sensul de a interzice inculpatului să mai conducă autovehicule pe drumurile publice pe durata termenului de supraveghere, numai astfel putând fi înlăturată, pentru o anumită perioadă de timp, o stare de pericol de pe drumurile publice și numai astfel putându-se atrage atenția, în mod eficient, inculpatului asupra necesității de revizuire a comportamentului său rutier.

Cât privește apărările inculpatului, Înalta Curte constată că, din conținutul memoriului emis de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Mehedinți și înaintat la dosar de către apărare, rezultă că pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu de către inculpatul A., este necesară deplasarea acestuia cu mașina personală la sediul autorităților administrativ teritoriale sau al altor instituții supuse controlului. Însă, raportând efectele aplicării interdicției prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. asupra vieții personale și profesionale ale inculpatului la gravitatea încălcării dispoziției legale (nivel de alcoolemie și starea acestuia, comportamentul manifestat), Înalta Curte constată că motivele invocate de către inculpat nu sunt suficiente pentru a se considera că măsura impusă depășește nivelul de proporționalitate și echitate pe care trebuie să-l aibă orice măsură sancționatorie, astfel că se impune menținerea, în sarcina inculpatului A., a interdicției de a conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

În atare condiții, constatând neîntemeiate criticile formulate de inculpatul A., Înalta Curte apreciază ca legală și temeinică hotărârea atacată, motiv pentru care, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 189/2017 din data de 06 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 189/2017 din data de 06 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.