ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului în casație formulat de recurentul A., reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 466/04.11.2021 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, pronunțată în dosarul penal nr. x/2019, a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de furt de arbori prevăzută de art. 109 alin. (1

1

) lit. a) și alin. (2) lit. b) din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 5 din C. pen. la 1an si 6 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpaul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

•să se prezinte la Serviciul de probațiune Harghita la datele fixate de acesta;

•să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

•să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

•să comunice schimbarea locului de muncă;

•să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen. s-a impus inculpatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Vlahița sau Spitalului orășenesc Vlăhița pe o perioadă de 120 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

A fost obligat inculpatul sa plătească părții civile B. 1726,15 RON reprezentând contravaloarea materialului lemnos sustras.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 312/A din data de 27 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 466/4 noiembrie 2021 pronunțate de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. x/2019 și, în consecință:

S-a desființat în parte sentința penală atacată și, în rejudecare:

S-a înlăturat din hotărârea apelată obligația impusă inculpatului A., să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței, prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a impus inculpatului A. ca, pe durata termenului de supraveghere, pe lângă măsurile de supraveghere stabilite prin hotărârea apelată (prevăzute de art. 93 alin. (1) din C. pen.) și obligația de a presta un număr de 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității (prevăzută de art. 93 alin. (3) din C. pen.), să execute și următoarea obligație:

• Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

S-au menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate, vizând:

- natura și durata pedepsei principale stabilite și aplicate în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori; încadrarea juridică dată faptei;

- suspendarea executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare sub supraveghere;

- durata termenului de supraveghere stabilit în privința inculpatului; măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen. impuse inculpatului; obligarea acestuia să presteze un număr de 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Vlăhița sau al Spitalului Orășenesc Vlăhița, jud. Harghita;

- atenționarea inculpatului asupra prevederilor art. 96 și art. 97 C. pen.;

- modalitatea de soluționare a acțiunii civile promovate de partea civilă B.;

- obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare și cuantumul acestor cheltuieli.

Împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație la data de 21.06.2022 inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casație, inculpatul A. prin apărător ales a solicitat admiterea recursului în casație și urmare a casării hotărârii recurate să se dispună achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. și în subsidiar în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Recurentul a arătat că fapta pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată ca urmare a succesiunilor de legi ce reglementează aprobarea prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Astfel, a menționat că potrivit art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu modificările ulterioare, și care, potrivit art. 247, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, "Prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabilește anual, prin lege, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură". Ulterior, prin art. I pct. 94 din Legea nr. x pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, "Prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabilește anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură." Pentru aceste motive inculpatul a susținut că în intervalul 1 februarie 2014-10 iunie 2015, potrivit Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, astfel cum a fost modificată prin art. 202 pct. 8 din Legea nr. 187/2012, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a fost stabilit anual, prin lege.

Recurentul a arătat că prin Legea nr. 4/2015 pentru aprobarea prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior s-a aprobat prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în valoare de 115 RON. A mai arătat că prin art. IV din O.U.G. nr. 51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, Legea nr. 4/2015 a fost abrogată, abrogare care a fost prorogată până la data de 15 august 2017 și mai apoi prin O.G. nr. 9/2017 până la data de 31 decembrie 2017, dată la care dispoziția legală a fost efectiv abrogată.

În continuare, recurentul a arătat că prin art. II din Legea nr. 265/2017 pentru aprobarea O.G. nr. 9/2017 s-a reglementat că "De la data de 1 ianuarie 2018 se stabilește prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la valoarea de 164 RON."

Recurentul a precizat că pentru a intra sub sfera ilicitului penal este necesar stabilirea unui prejudiciu prin raportare la valoarea materialului lemnos sustras, pragul valoric, conform normei de incriminare, raportându-se întotdeauna la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. În cauză, având în vedere succesiunea de legi de la momentul comiterii faptei - septembrie 2016 - și până în prezent, s-a susținut că pentru data de 31.12.2017 valoarea unui metru cub mediu de masă lemnoasă pe picior este zero ca efect al abrogării Legii nr. 4/2015, iar în aceste condiții ar deveni incidente dispozițiile art. 4 din C. pen., neexistând posibilitatea stabilirii unui cuantum al prejudiciului pentru data de 31.12.2017.

Inculpatul recurent a invocat în susținerea punctului său de vedere, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale laturii obiective a infracțiunii pentru care a fost condamnat, decizia CCR nr. 172/2021 pct. 17 și a susținut că la data de 31.12.2017 a existat un interval orar în care nu a fost stabilit practic un preț mediu pentru cub de la care fapta ar putea constitui infracțiune, acesta fiind practic zero. De asemenea, a invocat că prin Decizia nr. 12/2008 a ICCJ, s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că "modificarea în sensul majorării prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, intervenită ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infracțiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracțiunii, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 10 lit. d) din vechiul C. proc. pen..".

Pentru aceste motive a solicitat achitarea raportat la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală în intervalul 31.12.2017-01.01.2018, deoarece prevederile O.G. nr. 9/2017 constituind practic o normă de dezincriminare, iar în subsidiar, prin prisma lipsei elementului constitutiv al laturii obiective a infracțiunii, respectiv al prejudiciului - singurul element față de care se poate stabili tipicitatea faptei - devin incidente si dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Prin încheierea din 06 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 04.10.2022.

Prin încheierea menționată s-a admis în principiu cererea de recurs în casație referitor la cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", raportat la susținerile inculpatului care aduc în discuție absența elementului obiectiv propriu infracțiunii analizate, din perspectiva motivelor invocate în cererea de recurs în casație, se subsumează motivelor care se circumscriu formal ipotezei în care fapta nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Dispozițiile precitate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, conținutul mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Astfel, verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

Criticile formulate de recurent, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii pentru care a fost condamnat sunt analizate, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul a formulat critici subsumate, în esență, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii de furt de arbori prevăzută de art. 109 alin. (1

1

) lit. a) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008, din perspectiva faptului că în cauză, având în vedere succesiunea de legi de la momentul comiterii faptei - septembrie 2016 - și până în prezent, pentru data de 31.12.2017 valoarea unui metru cub mediu de masă lemnoasă pe picior este zero ca efect al abrogării Legii nr. 4/2015, iar în aceste condiții devin incidente dispozițiile art. 4 din C. pen., neexistând posibilitatea stabilirii unui cuantum al prejudiciului pentru data de 31.12.2017, prevederile O.G. nr. 9/2017 constituind o normă de dezincriminare, iar în subsidiar, prin prisma lipsei elementului constitutiv al laturii obiective a infracțiunii, respectiv al prejudiciului - singurul element față de care se poate stabili tipicitatea faptei.

Potrivit art. 109 alin. (1

1

) lit. a) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008 constituie infracțiune "Furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror alte produse specifice ale fondului forestier național, săvârșită în timpul nopții."

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește situația de fapt, s-a reținut că la data de 7 septembrie 2016 orele 21:32 martorii C., D., E., F., G., H., I., J. și K., toți din orașul Vlăhița și proprietari de pădure, au sesizat organele de poliție cu privire la faptul că l-au surprins pe inculpatul A. în timp ce transporta o cantitate de bușteni de esență rășinoase nemarcați. În temeiul sesizării, organele de poliție s-au deplasat pe drumul forestier Harghita-Mădăraș, unde au fost identificați numiții C., D., E., F., G., H., I., J. și K., alături de care se aflau două căruțe care erau încărcate cu bușteni de esență rășinoasă, din care pe o căruță trasă de doi cai se aflau un număr de 13 bușteni cu lungimea a 4 m, iar pe cealaltă căruță care era pregătită pentru a fi trasă de un tractor, se aflau un număr de 16 bușteni cu lungimea de 12 m. Materialul lemnos a fost măsurat de către pădurarul L., stabilindu-se că în căruța trasă de cei doi cai se afla cantitatea de 2,97 mc, iar în căruța trasă de tractor se afla cantitatea de 12,04 mc, respectiv un volum total de 15,01 mc.

Raportat la situația de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, Înalta Curte constată că fapta recurentului este tipică, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 109 alin. (1

1

) lit. a) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008, săvârșită în calitate de autor de către recurentul A..

Sub aspectul elementului material al infracțiunii s-a reținut că recurentul a săvârșit fapta în modalitatea însușirii pentru sine. Prin însușire se înțelege scoaterea unui bun din posesia sau detenția unei persoane și trecerea sa cu caracter definitiv în stăpânirea făptuitorului care poate dispune de el, adică poate să-l consume, să-l utilizeze ori să-l înstrăineze. Însușirea înseamnă o activitate concretă de luare în stăpânire a bunului și crearea posibilității de a se comporta față de acesta ca un bun propriu.

Înalta Curte reține că atât în cazul infracțiunii de tăiere de arbori, cât și în cazul infracțiunii de furt de arbori, existența infracțiunii și pedeapsa se stabilesc luând în considerare valoarea materialului lemnos raportat la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Din probele administrate în cauză rezultă că valoarea prejudiciului produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

În ceea ce privește prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, Înalta Curte reține că se are în vedere valoarea acestuia de la data constatării faptei. Prin urmare, raportat la data constatării faptei, respectiv 07 septembrie 2016, valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este cea prevăzută de Legea nr. 4/2015 prin care s-a aprobat prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior în valoare de 115 RON. Așadar, Legea nr. 4/2015 era în vigoare la data constatării faptei, aceasta fiind abrogată prin O.G. nr. 9/2017 la data de 31 decembrie 2017 și în funcție de aceasta se stabilește prejudiciul în cauză.

Critica recurentului, în sensul că în intervalul 31.12.2017-01.01.2018 prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior ar fi fost zero, întrucât Legea nr. 4/2015 a fost abrogată și că art. II din Legea nr. 265/2017 pentru aprobarea O.G. nr. 9/2017 reglementează că "de la data de 1 ianuarie 2018 se stabilește prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la valoarea de 164 RON", nu poate fi primită, deoarece în fondul activ al legislației nu a existat niciun moment în care prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior să nu fie reglementat. Astfel, până la data de 31.12.2017 orele 24:00 prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a fost în sumă de 125 RON conform Legii nr. 4/2015, iar de la data de 01.01.2018 orele 00:00 prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a fost în sumă de 164 RON potrivit art. II din Legea nr. 265/2017. Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 4 din C. pen.

În concluzie, Înalta Curte constată că criticile recurentului A. nu pot fi valorificate în contextul cazurilor de casare expres și limitativ reglementate în art. 438 din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2019.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 octombrie 2022.