ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 210/02.03.2021, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului A. , pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, faptă prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului A. (cu datele de identificare de mai sus), pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, faptă prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a stabilit inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă (de 6 luni închisoare), respectiv 2 luni închisoare, stabilind în sarcina inculpatului o pedeapsă de 10 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a hotărât că inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Satu Mare, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a hotărât că, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Satu Mare.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 25 raportat la art. 397 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Silvică Maramureș - Ocolul Silvic Ulmeni, și, în consecință, a fost obligat inculpatul A. să plătească acesteia suma de 51,66 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

În baza art. 25 raportat la art. 397 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă B., și, în consecință, a fost obligat inculpatul A. să plătească acesteia suma de 2.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

Împotriva sus menționatei hotărâri a declarat apel inculpatul C.

Prin Decizia penală nr. 53/A din data de 01.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 210/02.03.2021, pronunțată de Judecătoria Satu Mare.

A fost desființată în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare în pedepsele componente de:

- 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, faptă prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- 8 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, faptă prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A fost înlăturat sporul de 2 luni închisoare.

Au fost reținute dispozițiile art. 5 C. pen. și a fost înlăturate dispozițiile art. 35 alin. (1) C. pen. în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, faptă prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în cauză și s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă care nu se mai execută, ca efect al contopirii, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare.

Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate care nu au contravenit deciziei.

Împotriva Deciziei penale nr. 53/A din data de 01.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, inculpatul A., prin apărător ales, avocat D., a declarat recurs în casație.

În motivarea scrisă a cererii de recurs în casație, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"cu privire la infracțiunea de furt de arbori, prevăzută de dispozițiile art. 109 alin. (1) din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a arătat că norma de incriminare, art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2008 - forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, prevede următoarele:

"furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național constituie infracțiune și se pedepsește după cum urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior".

S-a arătat că din modalitatea de redactare a dispozițiilor din norma de incriminare mai sus menționată rezultă că pentru a putea fi reținută corespondența între modelul abstract prevăzut de disp. art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2000 și fapta în concret săvârșită de către inculpatul recurent este necesar ca, printre altele, pe de o parte să existe o acțiune de luare din detenția sau posesia altuia fără consimțământul acestuia, iar pe de altă parte, valoarea materialului lemnos sustras să fie de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, însă, această ultimă condiție, ca valoarea materialului lemnos sustras să fie de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, nu este îndeplinită în nicuna dintre faptele reținute în sarcina inculpatului recurent.

Apărarea a susținut că instanța de apel nu a analizat deloc acest aspect, deși a fost invocat prin motivele de apel formulate, apreciind, probabil, că prejudiciul adus fondului forestier este unul și același lucru cu valoarea materialului lemnos sustras.

Confuzia instanței de apel se evidențiază și prin modalitatea prin care aceasta se raportează la soluționarea laturii civile de către prima instanță, apreciind-o ca fiind corectă prin stabilirea prejudiciului conform dispozițiilor art. 105 din Legea 46/2008.

Or, dispozițiile art. 105 alin. (1) din Legea 46/2008 se referă la "prejudiciul adus fondului forestier național, denumit în continuare prejudiciu, indiferent de natura juridică a proprietății și care se evaluează de către personalul silvic, în condițiile legii".

Acest prejudiciu, adus fondului forestier, este avut în vedere și de dispozițiile art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2008, care incriminează tăierea fără drept de arbori și prin care prevede că: Tăierea, ruperea, distrugerea, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează:

a) cu închisoare de ia 6 luni ia 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasa pe picior ia data comiterii faptei.

Or, atât din interpretarea gramaticală, cât și din cea teleologică și sistematică, reiese, în mod evident, faptul că valoarea care se are în vedere în cazul săvârșirii infracțiunii de tăiere de arbori fără drept, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. a), nu este aceeași cu cea care trebuie avută în vedere în cazul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori, prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. a).

Pe când, în cazul infracțiunii de tăiere de arbori fără drept, pentru a fi tipică fapta, este necesar ca valoarea Prejudiciului Produs să fie de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, în cazul infracțiunii de furt de arbori, pentru a fi tipică fapta, este necesar ca valoarea Materialului Lemnos sustras să fie de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei.

Prin urmare, nu există și nu se poate pune echivalență între valoarea prejudiciului produs fondului forestier și valoarea materialului lemnos sustras.

De altfel, în cadrul întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curților de apel organizată în perioada 16 - 17 mai 2019, s-a stabilit, că modalitatea de evaluare a rezultatului infracțiunilor prevăzute de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 este diferită, în primul caz fiind determinat de valoarea prejudiciului stabilit în conformitate cu dispozițiile legii speciale, în cel de-al doilea caz fiind determinat exclusiv de contravaloarea materialului lemnos. De aceea, în acest din urmă caz, valoarea materialului lemnos se va stabili în condițiile dreptului comun, iar nu prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora.

În consecință, pentru corespondența modelului abstract prevăzut de disp. art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2008 cu faptele în concret săvârșite de către inculpatul recurent prejudiciul ar fi trebuit calculat raportat strict la valoarea materialului lemnos, respectiv 3,7 mc pentru prima faptă și 0,2 mc în cazul celei de a doua fapte.

Având în vedere faptul că, în conformitate cu disp. Art. II din Legea 265/2017, "de la data de 1 ianuarie 2018 se stabilește prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la valoarea de 164 RON", rezultă că valoarea prejudiciului ar fi trebuit să fie 606,8 RON (3,7 mc. x 164 Iei) pentru prima faptă și 32,8 RON (0,2 mc x 164 Iei) pentru a doua faptă

Or, având în vedere ca pentru reținerea infracțiunii de furt de arbori este necesară condiția ca valoarea materialului lemnos sustras să fie de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior rezultă, cu puterea evidenței că niciuna dintre cele două fapte nu este prevăzută de legea penală, acestea neconstituind infracțiuni.

S-a precizat că aceste motive au fost invocate în fața instanței de apel, însă nu au fost luate în considerare, instanța de apel făcând o analiză "lapidară" din care nu se înțelege cum a fost găsit vinovat recurentul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea ambelor hotărâri, și, în rejudecare, achitarea inculpatului, în temeiul disp. art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. precum și, în consecință, lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile.

Prin încheierea din data de 14 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din data de 01.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., numai cu privire la infracțiunea de furt de arbori, faptă prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008.

A fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 în compunere de 3 judecători și a fost fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 12 octombrie 2022.

La termenul din data de 12.10.2022, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casație declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunțare.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și de apel (situația de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, stabilitatea situațiilor juridice rezultate din hotărârile judecătorești definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, așa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecințe grave, excluzând reexaminarea faptelor și probelor, dar și încadrarea juridică dată acestora și, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casație într-un "apel deghizat".

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs în casație invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Analizând recursul în casație declarat, Înalta Curte constată că, în esență, criticile inculpatului fac referire la faptul că, pentru a putea fi reținută corespondența între modelul abstract prevăzut de disp. art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2000 și fapta în concret săvârșită de către inculpatul recurent este necesar ca, printre altele, pe de o parte, să existe o acțiune de luare din detenția sau posesia altuia fără consimțământul acestuia, iar pe de altă parte, valoarea materialului lemnos sustras să fie de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei; însă, a arătat inculpatul că această ultimă condiție, ca valoarea materialului lemnos sustras să fie de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, nu este îndeplinită.

Înalta Curte constată că, în realitate, inculpatul contestă probatoriul administrat și critică situația de fapt reținută cu caracter definitiv de către instanța de apel, având în vedere că valoarea materialului lemnos sustras reprezintă un element component ale acestei situații de fapt stabilite în urma administrării și interpretării probatoriului, iar așa cum s-a arătat în cele de mai sus, situația de fapt rezultată din coroborarea probelor intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

"... prin urmare, tăierea arborilor după expirarea acesteia (autorizației) de către o persoană neînscrisă în autorizație nu poate constitui contravenția la care face referire apărarea, ci este infracțiune având în vedere că volumul masei lemnoase rezultate este superior valorii de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Susținerea inculpatului, potrivit căreia prejudiciul ar fi incert, este nefondată. Ocolul Silvic Ulmeni a depus o fișă de calcul a prejudiciului din care rezultă că acesta este în valoarea de 1939,96 RON, calculat cu respectarea dispozițiilor art. 105 din Legea nr. 46/2008. Potrivit Legii nr. 256/2017, cu începere de la 01.01.2018, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este stabilit la valoarea de 164 RON. Ca atare, prejudiciul cauzat de inculpat depășește de 5 ori această valoare (820 RON)."

Prin urmare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica apărării, în sensul că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală, având în vedere că situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, fiind prevăzută de legea penală și întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt de arbori, prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2008.

Din analiza considerentelor deciziei penale atacate și din actele dosarului, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată întrunind elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat, aspecte care au fost amplu argumentate de către instanța de apel, cu trimiteri la probatoriile pe care le-a avut în vedere, argumente pe care instanța de casație le împărtășește întru totul.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul - inculpat nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, fiind neîntemeiată cererea de achitare pentru infracțiunea de furt de arbori.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din data de 01.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din data de 01.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2022.

GGC - ED