ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1175 din 06 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x, s-au hotărât, între altele, următoarele:

S-a constatat că, prin sentința penală nr. 300 din 19 decembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2017, în baza art. 118 C. pen. raportat la art. 114 alin. (1) și art. 129 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A., cu antecedente penale, pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 91 C. pen., pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, cu impunerea respectării măsurilor prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 130 C. pen., a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere aplicat prin sentința sus menționată și a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, respectiv: măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., și art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen.; 1 an și 8 luni închisoare, pedeapsă rezultantă aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 129 alin. (1) C. pen. raportat la art. 125 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 114 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 193 alin. (2), cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen..(faptă pentru care a fost cercetat în prezenta cauză, persoana vătămată B., comisă la data de 3/14.06.2014), art. 334 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., și art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., s-a dispus luarea măsurii internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 an și 8 luni față de inculpatul minor A..

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 129 alin. (5) C. pen., s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, care s-a majorat cu 1/4 din măsura privativă de libertate a internării într-un centru de detenție, respectiv, cu 4 luni, urmând ca inculpatul să execute, în regim de detenție, 2 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 6 septembrie 2016 la 29 octombrie 2016.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă B. și, în temeiul art. 1382 C. civ., au fost obligați, în solidar, inculpații C. și A., la rândul său, în solidar cu persoanele responsabile civilmente, A. și D., părinții inculpatului minor, la plata sumei de 30.000 RON, reprezentând daune morale și la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând daune materiale.

S-a luat act că persoana vătămată E. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1.357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, pentru B., și în temeiul art. 1382 C. civ., au fost obligați, în solidar, inculpații C. și A., la rândul său, în solidar cu persoanele responsabile civilmente, A. și D., părinții inculpatului minor, la plata sumei de 2.180,68 RON daune materiale către această parte civilă.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1.357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, pentru E., și, în temeiul art. 1382 C. civ., au fost obligați, în solidar, inculpații C. și A., la rândul său, în solidar cu persoanele responsabile civilmente, A. și D., părinții inculpatului minor, la plata sumei de 133 RON daune materiale către această parte civilă.

În baza art. 276 alin. (1) și (4) C. proc. pen., raportat la art. 274 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., în solidar cu persoanele responsabile civilmente, A. și D., părinții inculpatului minor la plata sumei de 17500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către partea civilă B..

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 274 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., în solidar cu persoanele responsabile civilmente, A. și D., părinții inculpatului minor la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, în urma analizării materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în fond, prima instanță a reținut că fapta inculpatului A., care, în noaptea de 13/14.06.2014, în jurul orei 3:00, împreună cu C., în timp ce se afla pe strada x din municipiul Craiova, a lovit persoana vătămata B., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, precum și un prejudiciu estetic minor cu caracter permanent, în condițiile în care la data comiterii faptei inculpatul avea vârsta de 16 ani împliniți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violente, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunilor de lovire sau alte violente prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen., prima instanță a reținut că elementul material al infracțiunilor ce fac obiectul prezentei cauze penale a fost realizat, în ceea ce privește persoana vătămata B., prin acțiunea de lovire cu pumnii și cu picioarele de către inculpatul C., respectiv prin acțiunea de lovire cu sticla de bere pe care inculpatul A. o avea în mână.

În ceea ce privește elementul material al infracțiunii de lovire sau alte violente săvârșită asupra persoanei vătămate E., s-a arătat că acesta a fost realizat prin acțiunea de lovire cu pumnii și cu picioarele de către inculpatul C..

S-a mai arătat că urmarea imediată constă în leziunile traumatice produse persoanei vătămate B., ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, precum și în prejudiciul estetic minor cu caracter permanent pe care acesta îl prezintă la nivelul fetei, în zona obrazului stâng, respectiv în leziunile traumatice produse persoanei vătămate E. ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

S-a subliniat că legătura de cauzalitate dintre elementul material, constând în acțiunea de lovire, și urmarea imediată, reprezentată de leziunile traumatice produse persoanelor vătămate, rezultă din însăși materialitatea faptelor și din întregul material probator administrat în prezenta cauză, fiind directă și exclusivă.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a reținut că inculpații au săvârșit faptele cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât au prevăzut rezultatul faptelor lor, respectiv vătămarea integrității fizice a persoanelor vătămate, și au urmărit producerea acestuia.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului minor A., prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 74 C. pen., respectiv gravitatea infracțiunii comise, periculozitatea infractorului care se evaluează după împrejurările și modul de comitere a infracțiunii precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Totodată, s-a constatat că, la 13/14.06.2014, când a fost săvârșită fapta, inculpatul, nu împlinise 18 ani, motiv pentru care, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 114 C. pen., față de acesta a fost luată o măsură educativă și nu o pedeapsă.

În plus, s-a constatat că, prin sentința penală nr. 300 din 19 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2017, în baza art. 118 C. pen. raportat la art. 114 alin. (1) și art. 129 alin. (1) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului A., măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., art. 334 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen. și art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen.

De asemenea, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare și, în baza art. 129 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a dispus executarea numai a pedepsei aplicate, cu aplicarea art. 91 C. pen.

Având în vedere data săvârșirii faptei pentru care a fost cercetat în prezenta cauză, respectiv, 13/14.06.2014, precum și data rămânerii definitive a hotărârii mai sus arătate, respectiv 17.01.2017, prima instanță a constatat că infracțiunile sunt concurente.

Ca urmare, în temeiul art. 130 C. pen., a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere aplicat prin sentința penală nr. 300 din 19 decembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2017, și a fost descontopită pedeapsa rezultantă în pedepsele componente.

La individualizarea măsurii educative, prima instanță a avut în vedere că, prin sentința penală nr. 49 din 01 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 23.04.2014, în baza art. 114 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., inculpatului A. i-a fost aplicată măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii prevăzută de art. 115 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. pe o durată de 4 luni sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj pentru infracțiunea de furt calificat, incriminată de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 114 C. pen.

Raportându-se la cele arătate în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Dolj, prima instanță a reținut că, deși inculpatul s-a prezentat la toate termenele de întrevedere, măsura nu a avut un impact semnificativ asupra comportamentului său.

În plus, ulterior primei condamnări, comportamentul inculpatului a fost negativ, fiind cercetat în mai multe dosare penale, respectiv într-un dosar de lovire sau alte violențe, în care persoana vătămată, care a suferit vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 40 zile îngrijiri medicale, și-a retras plângerea formulată, precum și pentru săvârșirea unei fapte de furt în cazul căreia s-a împăcat cu persoana vătămată. Mai mult decât atât, A. a continuat comportamentul infracțional și după ce a devenit major, săvârșind mai multe infracțiuni, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 300 din data de 19 decembrie 2016, anterior menționată.

Totodată, prima instanță a reținut că infracțiunea pentru care este cercetat în cauză a fost săvârșită în timp ce inculpatul se afla sub supravegherea Serviciului de Probațiune, în fața căruia a declarat că a înțeles consecințele faptei sale, fiind avută în vedere și modalitatea în care inculpatul A. a comis fapta, în sensul că a lovit persoana vătămată inclusiv cu o sticlă și a continuat să o agreseze, împreună cu celălalt inculpat, și după ce acesta a căzut la pământ.

Prima instanță a mai reținut că, în urma cercetărilor efectuate de Serviciul de Probațiune în vederea întocmirii referatului de evaluare, s-a constat că părinții au încercat o mai eficientă supraveghere a modului în care își petrece timpul liber, transferându-l, în acest scop, la Grupul Școlar F. din Plenița, însă inculpatul a abandonat cursurile școlare, la momentul pronunțării sentinței fiind reînscris la școală.

În consecință, în baza art. 129 alin. (1) C. pen. raportat la art. 125 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 114 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 193 alin. (2), cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă pentru care a fost cercetat în prezenta cauză cu privire la persoana vătămată B., comisă la data de 3/14.06.2014), art. 334 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., și art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen., față de inculpatul minor A. a fost luată măsura internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 an și 8 luni.

Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (5) C. pen., prima instanță a dispus aplicarea unei pedepse de 1 an și 8 luni închisoare, care se majorează cu 1/4 din măsura privativă de libertate a internării într-un centru de detenție, respectiv, cu 4 luni, urmând ca inculpatul să execute, în regim de detenție, 2 ani închisoare și a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 6 septembrie 2016 la 29 octombrie 2016.

În ceea ce privește latura civilă, prima instanță a reținut că faptele ilicite ale inculpaților C. și A. au cauzat persoanei vătămate B. leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de îngrijiri medicale, între acțiunile celor doi inculpați și urmarea produsă existând legătură de cauzalitate.

Totodată, verificând actele dosarului, instanța de fond a observat, în ceea ce privește daunele materiale, că martorii G. și H., deși au menționat că au cunoștință despre faptul că au fost efectuate cheltuieli pentru vindecare, nu au putut preciza nicio sumă de bani afectată în acest scop, precum și că la dosar se regăsesc chitanțe din care reiese că au fost achitate sume de bani în valoare de aproximativ 1.500 RON.

Raportându-se la dispozițiile din legislația europeană referitoare la modul de determinare a cuantumului daunelor morale, în lipsa unor criterii legale exprese, prima instanță a avut în vedere aspectele relevate de declarația martorului G., în sensul că partea civilă, după incident, nu era coerentă și a fost transportată cu ajutorului unui scaun mobil, a fost spitalizată, iar recuperarea a durat câteva luni, că aceasta a fost nevoită să mănânce cu paiul, nu putea dormi, timp de un an de zile nu a mai participat la întruniri cu prietenii, având în vedere vindecarea urmelor rămase pe față, dar și faptul că îi era frică să meargă. De asemenea, martorul H. a arătat că partea civilă a devenit mult mai retrasă după incident, fiind schimbat și în prezent, întrucât anterior era mai vesel, iar timp de aproximativ un an nu a mai ieșit în oraș cu prietenii.

Au fost avute în vedere, totodată, numărul de zile necesare pentru vindecarea persoanei vătămate, vârsta acesteia, loviturile aplicate, zona vizată, suferințele pricinuite de acțiunile inculpaților, dar și faptul că suma acordată trebuie să fie în cord cu suferințele morale suferite.

S-a constatat că, prin deconturile înaintate la dosar, partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a făcut dovada sumei de 2180,68 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate B., precum și a sumei de 333 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămată E.. În rezolvarea acțiunii civile alăturată acțiunii penale, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora persoanele răspund "potrivit legii" și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală.

În consecință, în privința inculpatului A., s-a reținut că era minor la data săvârșirii faptei, precum și faptul că persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă în procesul penal, părinții inculpatului minor fiind obligați alături de acesta la plata daunelor civile și a cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat apel, între alții, inculpatul A. și partea civilă B., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Prin decizia penală nr. 526/A din 12 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, între altele, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 1175 din 06 aprilie 2017 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x, apelanții fiind obligați la plata sumei de câte 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Totodată, cheltuielile judiciare, reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul C., în sumă de 360 RON, au rămas în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, verificând cu prioritate critica inculpatului A. referitoare la nulitatea absolută a sentinței determinată de propagarea efectului nulității absolute a încheierii de cameră preliminară de la 07.11.2017, determinat de parcurgerea acestei proceduri fără îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul arestat în altă cauză în perioada 06.09.2016 - 29.10.2016, Curtea a reținut că aceasta nu poate fi primită întrucât trebuie invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare.

Or, în speță, inculpatul s-a prevalat de încălcarea respectivelor dispoziții abia în cursul judecării cauzei în apel, astfel că a operat decăderea acestuia din dreptul de a invoca nulitatea încheierii de cameră preliminară, așa cum prevăd dispozițiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen.. În plus, Curtea a constatat că încheierea finală de cameră preliminară a fost comunicată la domiciliul inculpatului, reprezentantul legal al acestuia semnând dovada de primire și luând cunoștință de conținutul acesteia, astfel că acesta a avut posibilitatea legală de a formula contestație împotriva respectivei încheieri în procedura prevăzută de art. 347 C. proc. pen., demers de care nu a înțeles să uzeze. Totodată, s-a constatat că nici în cursul judecării cauzei în primă instanță inculpatul nu a înțeles să invoce cauza de nulitate ori alte neregularități privind legalitatea sesizării instanței, poziția acestuia fiind aceea de recunoaștere a faptei așa cum a fost descrisă în rechizitoriu și judecare a cauzei în procedura abreviată a recunoașterii învinuirii.

În ceea ce privește tratamentul sancționator al infracțiunilor săvârșite de inculpatul A., în acord cu prima instanță, Curtea a constatat că acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente cu cele deduse judecății, săvârșite atât în perioada minorității, cât și după majorat, executarea acesteia fiind suspendată sub supraveghere, conform dispozițiilor art. 91 C. pen., prin sentința penală nr. 300 din 19.12.2016.

Astfel, prin sentința penală nr. 300 din 19 decembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2017, aceluiași inculpat i-a fost aplicată măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea unui concurs de infracțiuni comise în perioada minorității, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., art. 334 alin. (1) C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen. și art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen.. Prin aceeași sentință, inculpatul a fost condamnat pentru 3 infracțiuni concurente (art. 337 C. pen., art. 335 alin. (2) C. pen., art. 366 alin. (1) C. pen.), pedeapsa rezultantă stabilită în urma concursului fiind de 1 an și 8 luni închisoare, astfel că, în baza art. 129 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a dispus doar executarea pedepsei aplicate, în condițiile art. 91 C. pen., iar, ca efect al anulării suspendării sub supraveghere, instanța de fond a aplicat o singură măsură educativă alegerea felului acesteia fiind determinată de împrejurarea că infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită (la 13/14.06.2014) după începerea executării măsuri educative neprivative de libertate a supravegherii dispuse prin sentința penală nr. 49/2014 a Judecătoriei Băilești (definitivă la 23.04.2014).

Contrar susținerilor apărării, Curtea a constatat că, în speță, nu există nici un impediment pentru dispunerea internării într-un centru de detenție, durata acesteia fiind stabilită la 1 an și 8 luni în considerarea reducerii limitei minime prevăzută de art. 125 alin. (2) C. pen. cu o treime ca efect al aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., așa cum de altfel s-a indicat în dispozitivul hotărârii apelate, măsură educativă orientată spre minimul astfel redus (1 an și 4 luni) și nu spre limita maximă prevăzută de lege, așa cum netemeinic s-a susținut prin motivele de apel.

În final, aplicând dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., instanța de fond ar fi trebuit să prelungească pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative privative (1 an și 8 luni) respectiv 5 luni și nu 4 luni, cum nelegal s-a dispus prin hotărârea apelată, acest aspect neputând fi remediat în calea de atac exercitată exclusiv de inculpat, întrucât se opune principiul non reformatio in pejus consacrat de prevederile art. 418 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând în continuare criticile aduse sentinței atât de inculpați cât și de partea civilă sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile, Curtea a constatat că leziunile produse ca urmare directă infracțiunii, vindecabile prin îngrijiri medicale de 25-30 zile de îngrijiri medicale și care au determinat un prejudiciu estetic permanent, justifică acordarea unor daune morale în cuantum de 30.000 RON, astfel cum a hotărât instanța de fond, această sumă fiind de natură să reprezinte un mijloc de atenuare a prejudiciului moral suferit, ținând seama că leziunile suferite au fost grave, acestea constând în traumatism cranio-facial acut, cu fracturi multiple localizate la nivelul feței, afectând și pe viitor imaginea în familie și în societate a persoanei vătămate și pricinuind suferințe fizice dincolo de intervalul menționat în certificatul medico-legal. În același timp, Curtea a constatat că nu se impune majorarea cuantumului acestora, așa cum s-a solicitat de către partea civilă, ținând cont de faptul că rolul acestor despăgubiri este doar acela de a atenua suferința morală pricinuită, aceasta neputând fi nicidecum compensată în bani.

În ceea ce privește daunele materiale, în acord cu prima instanță, Curtea a constatat că acestea sunt supuse unei riguroase probațiuni, iar, în speță, partea civilă nu a administrat nicio probă care să demonstreze că, în urma leziunilor suferite, a suferit o diminuare a veniturilor dincolo de suma de 1500 RON dovedită prin înscrisurile atașate în dosarul de fond, care a fost deja acordată.

S-a constatat, totodată, că celelalte cheltuieli pretins efectuate până la concurența sumei de 10.000 RON nu au fost dovedite, probatoriul testimonial administrat la solicitarea părții civile nefiind concludent sub acest aspect, declarațiile martorilor neputând forma concluzia instanței, atâta timp cât aceștia nu au putut preciza sumele de bani necesare refacerii stării de sănătate, astfel că în mod legal și temeinic a reținut prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea acțiunii civile, neexistând dovada existenței unui prejudiciu material cert și care nu a fost reparat încă, decât în limita sumei de 1500 RON.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la 18 iunie 2018, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat I., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătând, pe de o parte, că, în mod greșit, a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 8 luni aplicată prin sentința penală nr. 300 din 19 decembrie 2016 a Judecătoriei Băilești pronunțată în dosarul nr. x, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 130 C. pen., iar, pe de altă parte, că durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție stabilită la 2 ani depășește limitele prevăzute de lege, având în vedere că, urmare a incidenței cauzei de reducere a pedepsei cu o treime, aceasta nu putea depăși 1 an și 8 luni.

Prin încheierea pronunțată la data de 11 octombrie 2018 în dosarul nr. x, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 12 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent.

Examinând cauza prin prisma criticii formulate, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că, față inculpatul A. a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente cu cele deduse judecății, săvârșite atât în perioada minorității, cât și după majorat, executarea acesteia fiind suspendată sub supraveghere, conform dispozițiilor art. 91 C. pen., prin sentința penală nr. 300 din 19.12.2016 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2017.

Astfel, prin sentința penală nr. 300 din 19 decembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2017, inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea unui concurs de infracțiuni comise în perioada minorității, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., art. 334 alin. (1) C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen. și art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen.. Prin aceeași sentință, inculpatul a fost condamnat pentru 3 infracțiuni concurente (art. 337 C. pen., art. 335 alin. (2) C. pen., art. 366 alin. (1) C. pen.), pedeapsa rezultantă stabilită în urma concursului fiind de 1 an și 8 luni închisoare, astfel că, în baza art. 129 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a dispus doar executarea pedepsei aplicate, în condițiile art. 91 C. pen.

În acest context trebuie precizat, contrar susținerilor apărării că, potrivit dispozițiilor art. 130 C. pen., anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune în cazul în care se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune în timpul minorității (deci o infracțiune concurentă, așa cum este cazul în speță), pentru care s-a luat o măsură educativă privativă de libertate chiar după expirarea acestui termen.

Prin urmare, nu pot fi primite criticile inculpatului în sensul că anularea suspendării se aplică exclusiv în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, întrucât nu este posibil ca o persoana majoră, condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, să redevină minor pe parcursul termenului de supraveghere și în interiorul acestuia să săvârșească o nouă infracțiune.

În consecință, ca efect al anulării suspendării sub supraveghere și al repunerii sancțiunilor de mai sus în individualitatea lor, instanța de fond a aplicat o singură măsură educativă pentru întreaga pluralitate de infracțiuni, în structura căreia intră atât infracțiuni comise în timpul minorității, cât și după majorat, alegerea felului acesteia (privativă de libertate) fiind determinată de împrejurarea că infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită (la 13/14.06.2014) după începerea executării măsuri educative neprivative de libertate a supravegherii dispuse prin sentința penală nr. 49/2014 a Judecătoriei Băilești, definitivă la 23.04.2014), potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (2) lit. a) C. pen.

Efectul substanțial al parcurgerii judecății cauzei în procedura abreviată a recunoașterii învinuirii, constând în reducerea limitelor măsurii educative cu o treime nu conduce la inaplicabilitatea, în cauză, a unei măsuri educative privative de libertate, în condițiile în care sancțiunea stabilită a vizat nu doar infracțiunea dedusă judecății, ci întreaga pluralitate de infracțiuni din care parte comise în timpul minorității și unele după majorat.

Prin urmare nu este nelegală dispunerea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție raportat la durata acesteia (1 an și 8 luni), în condițiile în care limita minimă, prevăzută art. 125 alin. (2) C. pen. (2 ani), a fost redusă cu o treime ca efect al aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Ulterior, făcând aplicând dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare trebuia majorată cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative privative (1 an și 8 luni), respectiv 5 luni și nu 4 luni, rezultând o pedeapsă de 2 ani și 1 lună (iar nu 2 ani); prin urmare, în mod corect, instanța de control judiciar a observat nelegalitatea sancțiunii stabilite de judecătorul fondului, însă aspectul nu a putut fi remediat în calea de atac exercitată doar de inculpat întrucât s-ar fi încălcat principiul non reformatio în pejus, prevăzut de art. 418 C. proc. pen.

În consecință, criticile formulate de recurent vizând nelegalitatea duratei de 2 ani a măsurii educative a internării într-un centru de detenție, precum și a aplicării dispozițiilor art. 130 C. pen. referitoare la anularea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 8 luni stabilită prin sentința penală nr. 300 din 19 decembrie 2016 a Judecătoriei Băilești pronunțată în dosarul nr. x, sunt nefondate, astfel încât, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 12 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 12 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 22 noiembrie 2018.