ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra plângerii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 04.12. 2018, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 14.11.2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă.
La data de 18.12.2018 reclamantul a formulat contestație privind tergiversarea procesului, în temeiul art. 522 din C. proc. civ.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin încheierea din data de 20.12.2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut în esență că recursul declarat de reclamant se află în procedura prealabilă, fiind respectate termenele prevăzute de dispozițiile C. proc. civ.
Plângerea formulată
Împotriva încheierii pronunțate de instanța de fond, reclamantul a formulat plângere, în temeiul art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., criticând încheierea pronunțată de instanța de fond ca fiind dată cu nesocotirea obligației de soluționare a cauzei într-un termen optim și previzibil.
A arătat că în speță, date fiind circumstanțele cauzei, se impunea o reducere a termenelor procedurale în temeiul art. 201 alin. (5) din C. proc. civ. și nu o majorare, cum contrar dispozițiilor legale a procedat instanța de judecată.
II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Examinând cauza, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta plângere este neîntemeiată.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a respins contestația privind tergiversarea procesului, având în vedere dispozițiile art. 522 din C. proc. civ., în conformitate cu care sunt prevăzute în mod expres situațiile în care părțile pot formula această cale de atac.
Din economia dispozițiilor art. 522 din C. proc. civ. rezultă că ceea ce caracterizează această instituție juridică este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.
Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 161/13.02.2013 s-a stabilit că, odată cu repartizarea aleatorie a cauzei, să se stabilească automat, prin programul ECRIS, o dată de verificare a cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 200 alin. (1) din C. proc. civ. fiind interpretate în sensul verificării de către judecător a cererii de îndată, în raport de data stabilită de aplicația ECRIS.
Contrar susținerilor petentului, se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora se poate formula contestație la tergiversare "când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."
Din actele aflate la dosare, rezultă că la data de 04.12. 2018, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 14.11.2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă.
La data de 6.12.2018, în condițiile art. 200 C. proc. civ., s-a procedat la verificarea cererii de recurs, sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 194 - 197 C. proc. civ., constatându-se că recursul nu a fost timbrat.
Prin rezoluția de la aceeași dată s-a dispus ca recurentul să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON și să depună la dosar dovada achitării în original. Primind adresa emisă de instanță la data de 12.12.2018, recurentul s-a conformat dispozițiilor acesteia și a depus la dosar Chitanța nr. x/13.12.2018 potrivit căreia a achitat taxa de timbru de 100 RON.
Prin rezoluția din data 18.12.2018, Curtea de apel, constatând că recurentul a îndeplinit obligația reținută în sarcina sa, a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei DGRFP Ploiești, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicarea cererii, având în vedere natura cauzei.
În acest context, Înalta Curte constată că instanța a respectat termenul stabilit pentru verificarea cererii de recurs, procedura scrisă a fost începută cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, reclamantul-recurent fiind încunoștințat de obligațiile pe care le avea.
Nu pot fi primite nici susținerile petentului referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că recursul declarat de reclamant se află în procedura prealabilă, încadrându-se în termenele prevăzute de dispozițiile C. proc. civ.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 525 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 20 decembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - NN