ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 414/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018 din 13.07.2018, reclamantul A. reprezentat de Asociația Civică B., în contradictoriu cu pârâtul U.M. 0x, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la recalcularea soldei de funcție în conformitate cu art. 19, Anexa VI din Legea nr. 153/207, iar diferența salarială începând cu data de 01.07.2017 să fie actualizată cu rata inflației și dobânda legală până la data plății efective, obligarea pârâtului să completeze și să comunice membrului său ordinul de numire în funcție și de stabilire a drepturilor salariale completat cu prevederile art. 19, Anexa VI din Legea nr. 153/2017.

Prin Sentința nr. 6147/10.10.2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Buzău, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în cauză, competența teritorială a unei instanțe nu este însă determinată de domiciliul ales al justițiabilului, ci de cel efectiv. A admite contrariul echivalează cu a da posibilitatea părților să înfrângă dispozițiile imperative privind competența prin simpla indicare a unui domiciliu ales.

S-a reținut de aceeași instanță că acțiunea este introdusă de reclamant, reprezentat de Asociația Civică B., iar reclamantul domiciliat în Municipiul Buzău, astfel că nu este aplicabilă Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. În plus, recursul în interesul legii privește un caz de reprezentare prin sindicat (art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social) și nu printr-o asociație, care se supune dispozițiilor O.G. nr. 26/2000.

Prin Sentința civilă nr. 29 din 16 ianuarie 2019, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, excepție invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că Asociația Civică "B." având calitate procesuală activă în cauză, a ales să sesizeze, din punct de vedere teritorial, instanța de contencios administrativ de la sediul său, competența teritorială fiind exclusivă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea pârâtului la recalcularea soldei de funcție în conformitate cu art. 19, Anexa VI din Legea nr. 153/207, iar diferența salarială începând cu data de 01.07.2017 să fie actualizată cu rata inflației și dobânda legală până la data plății efective, obligarea pârâtului să completeze și să comunice membrului său ordinul de numire în funcție și de stabilire a drepturilor salariale completat cu prevederile art. 19, Anexa VI din Legea 153/2017.

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

În cauză, este de observat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de reclamantul A. reprezentat de Asociația Civică B., iar această asociație nu are calitate de reclamantă, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca și mandatar în numele reclamantului, care are domiciliul în județul Buzău.

Înalta Curte constată că prevederile C. proc. civ. și Legea nr. 554/2004 fac referire la domiciliul reclamantului și nu al mandatarului, prin urmare competența teritorială a unei instanțe nu este însă determinată de domiciliul ales al justițiabilului, ci de cel efectiv.

Cum în cauză, domiciliul reclamantului, cât și sediul pârâtei sunt în județul Buzău, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Buzău, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâta U.M. 0x, în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN