ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 388/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.A. - Filială a CN ... S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de inspecție economico-financiară, anularea Deciziei nr. 58/P/20.07.2017 și Măsurii nr. 3 din Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF 1147/07.04.2017, emise de pârâte.

Totodată, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea aplicării Măsurii nr. 3, dispusă prin Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF 1147/07.04.2017, de către inspectorii superiori din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de inspecție economico-financiară.

În prezenta cauză, instanța este învestită cu cererea de suspendare a Măsurii nr. 3, dispusă prin Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF 1147/07.04.2017 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 62 din 2 februarie 2018, a admis cerere formulată de reclamantă, dispunând suspendarea aplicării Măsurii nr. 3 din Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF 1147/2017, până la soluționarea contestației de către instanța de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în conținutul acesteia fiind reținute în mod greșit aspecte legate de legalitatea actului contestat.

Astfel, simpla expunere a unor argumente de fapt și de drept invocate de către reclamantă nu poate conduce la existenta unei îndoieli asupra legalității actului administrativ și, implicit, la admisibilitatea cererii de suspendare așa cum în mod eronat a reținut prima instanță.

Așadar, motivele reținute de către instanță cu privire la aplicarea unor texte de lege care nu erau în vigoare la data efectuării controlului și la o presupusă dublă sancționare pentru aceeași faptă nu dovedesc îndeplinirea condițiilor legale de admisibilitate a unei cereri de suspendare și, implicit, nu justifica soluția adoptată.

Or, în cauză are relevanță textul de lege aplicabil în perioada supusă controlului, nu cel în vigoare la data efectuării controlului, și nici nu poate fi vorba de o dublă sancțiune pentru aceeași faptă atâta timp cât reclamanta a înțeles să conteste numai măsura nr. 3.

În ceea ce privește existența pericolului producerii unei pagube, recurenta a considerat că prima instanță nu a motivat îndeplinirea acestei condiții, care nu este nici dovedită.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Societatea A. S.A. - Filială a CN ... S.A. a solicitat respingerea recursului, arătând că, în cauză, a fost soluționată acțiunea privind anularea actelor contestate, apreciind astfel că recursul a rămas fără obiect.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Măsurii nr. 3, dispusă prin Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF 1147/07.04.2017 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Prin sentința ce formează obiectul recursului, prima instanță a dispus suspendarea executării efectelor suspendarea aplicării Măsurii nr. 3 din Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF 1147/2017 până la soluționarea acțiunii de fond, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 217 din 3 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.A. - Filială a CN ... S.A., dispunând anularea Deciziei nr. 58/P/2017 a Ministerului Finanțelor Publice și a Măsurii nr. 3, dispusă prin Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF 1147/07.04.2017, a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova, obligând pârâtele, în solidar, la plata sumei de 50 de RON cheltuieli de judecată.

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar prin anularea acestui act aparența de drept a fost consolidată.

În ceea ce privește paguba iminentă, această noțiune are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, punerea în executare a actului administrativ atacat este de natură să producă reclamantei o pagubă dificil de reparat ca urmare a lipsirii de o sumă importantă de bani, perturbând în mod grav funcționarea acesteia, astfel că și această condiție este îndeplinită.

Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."

Altfel spus, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu completările și modificările ulterioare, măsura suspendării executării actului administrativ atacat, dispusă de prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestui act.

Așa fiind, se poate trage concluzia că, prin acest text de lege, s-a dat eficiență instituției suspendării actului administrativ dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care legiuitorul a introdus o nouă ipoteză normativă în corpul legii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva Sentinței nr. 62 din 2 februarie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN