ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1001/2019

HOTĂRÂRE
28.02.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1001/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 28 iunie 2016, sub nr. x/2016, și completată la data de 19 septembrie 2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Direcția Generală Învățământ Universitar și Direcția Titluri Universitare, anularea Deciziei Consiliului General al CNATDCU din data de 04 decembrie 2015, referitoare la propunerea de neacordare a atestatului de abilitare în domeniul "Fizica", reclamantului și pe cale de consecință obligarea pârâtei la acordarea atestatului de abilitare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, a formulat întâmpinare prin care, a invocat excepțiile lipsei plângerii prealabile, a inadmisibilității și a prematurității acțiunii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca nefondată.

La termenul de judecată din data de 19 septembrie 2016, reclamantul a formulat o completare la acțiune prin intermediul căreia a arătat că înțelege să își completeze acțiunea introductivă solicitând și anularea rezoluției Consiliului General al CNATDCU din data de 26 mai 2016.

Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 271 din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Direcția Generală Învățământ Universitar și Direcția Titluri Universitare, având ca obiect anularea Deciziei Consiliului General al CNATDCU din 04 decembrie 2015 și a Rezoluției Consiliului General al CNATDCU din 26 mai 2016, cu referire la persoana reclamantului.

Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 271 din 31 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

Se susține că instanța de fond s-a pronunțat prin hotărârea recurată și pe fondul cauzei, fără a acorda părților posibilitatea să-și formuleze apărări.

În opinia recurentului, instanța de fond trebuia să se pronunțe strict pe excepțiile invocate de către pârâtă, să se pronunțe doar pe acestea și nicidecum pe fondul cererii de chemare în judecată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale relevante, Înalta Curte constată, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 28 iunie 2016, sub nr. x/2016, și completată la data de 19 septembrie 2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Direcția Generală Învățământ Universitar și Direcția Titluri Universitare, anularea Deciziei Consiliului General al CNATDCU din data de 04 decembrie 2015, referitoare la propunerea de neacordare a atestatului de abilitare în domeniul "Fizica", reclamantului și pe cale de consecință obligarea pârâtei la acordarea atestatului de abilitare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, a formulat întâmpinare prin care, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile.

Prin sentința recurată, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Direcția Generală Învățământ Universitar și Direcția Titluri Universitare, având ca obiect anularea Deciziei Consiliului General al CNATDCU din 04 decembrie 2015 și a Rezoluției Consiliului General al CNATDCU din 26 mai 2016, cu referire la persoana reclamantului, ca neîntemeiată.

În esență, prin cererea de recurs se invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat strict pe excepțiile invocate prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Direcția Generală Învățământ Universitar și Direcția Titluri Universitare, ci pe fondul cauzei, fără a fi pus în discuția părților.

Înalta Curte constată că aceste critici pot fi încadrate în motivele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cauza de față, din simpla lecturare a încheierii din 17 octombrie 2016, în care sunt consemnate concluziile orale ale părților, se poate observa că prima instanță a rămas în pronunțare pe excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Direcția Generală Învățământ Universitar și Direcția Titluri Universitare și nu s-a pus în discuție fondul cererii de chemare în judecată.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 C. proc. civ., se statuează fără echivoc necesitatea punerii în discuție a oricăror cereri, excepții sau împrejurări, expunerii situației de fapt, precum și obligația instanței de a își întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probe care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 și art. 498 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va dispune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Admite recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 271 din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5099/2021
Ședința publică din data de 28 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la
ÎCCJ 2023-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1912/2023
Ședința publică din data de 5 aprilie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată inițial pe r
ÎCCJ 2021-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 731/2021
Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2018, reclamanta A.
ÎCCJ 2019-12-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6480/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2017 sub nr. x/2017, rec
ÎCCJ 2025-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2999/2025
Ședința publică din data de 29 mai 2025 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul C
Sursă