ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 665/2019

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea în revendicare imobiliară înregistrată la 18.10.2016 pe rolul Judecătoriei Lipova, sub nr. x/2016, reclamantul A. Bârzava a solicitat ca pârâta Comuna Bârzava, prin Primar, să fie obligată să îi restituie imobilul teren extravilan în suprafață de 244,34 ha înscris în CF nr. x, număr nou y, susținând că este proprietar, iar pârâta îl deține fără drept.

În motivare a arătat că este proprietar tabular al suprafeței totale de 647 ha, din care 403,50 ha au fost reconstituite și figurează în CF nr. x Bârzava, restul suprafeței de 244,34 ha (înscrisă în CF nr. x Bârzava) fiind vegetație forestieră, ocupată de construcții ce fac parte și din intravilanul localității. Începând cu anul 1929 s-a procedat la dezmembrări, iar parcelele rezultate au fost renotate în cartea funciară în temeiul Deciziei nr. 41/1978 a Consiliului Popular Bârzava în favoarea fostului proprietar indicat ca fiind Statul Român, deși terenurile nu fuseseră întabulate în favoarea acestuia.

În drept, a invocat art. 194 - 195 C. proc. civ. și dispozițiile art. 563 și 566 din C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 140/9.02.2017, Judecătoria Lipova a reținut că valoarea terenurilor în litigiu este de 484.770 RON, superioară celei de 200.000 RON, până la care competența de soluționare a cererii ar reveni judecătoriei conform art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ. și a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă, declinând competența de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, unde dosarul a fost înregistrat la 16.02.2017, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 90/31.05.2017, Tribunalul Arad, secția I civilă, a respins acțiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamantul A. Bârzava în contradictoriu cu pârâtul Comuna Bârzava, reprezentată prin Primar.

Prin Decizia civilă nr. 6/17.01.2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul împotriva Sentinței nr. 90/31.05.2017, formulat de reclamantul A. Bârzava în contradictoriu cu pârâtul Comuna Bârzava, reprezentată prin Primar.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, pentru a reține incidența în cauză a prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", instanța de fond, în mod legal, a reținut că prin Decizia civilă nr. 1022/R/02.12.2009, pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2009, a fost respinsă irevocabil plângerea formulată de reclamant în contradictoriu cu Comisiile de fond funciar Arad și Bârzava, având ca obiect reconstituirea în natură a dreptului de proprietate asupra aceluiași teren ce face obiectul prezentului dosar.

Astfel, pentru a admite recursul declarat de comisiile de fond funciar împotriva sentinței prin care prima instanță admisese cererea petentului (reclamantul din cauza de față), Tribunalul Arad a stabilit irevocabil în Dosarul nr. x/2009 faptul că deși "(...) la dosar s-au depus copii ale extraselor de carte funciară individuale din care rezultă că persoane fizice, antecesorii membrilor A., au deținut competințe de pășune și de pădure în diferite cote, suprafețe înscrise în CF nr. x și CF nr. x, este lipsit de relevanță, cât timp CF nr. x Bârzava nu evidențiază ca proprietar tabular A. (...) din nicio probă administrată nu rezultă calitatea de proprietar deposedat a A. și nici nu s-a stabilit ce legătură există între acesta și proprietarii de CF" (Decizia civilă nr. 1022/R/02.12.2009, fila x alin. (5) și (6).

Instanța de apel a reținut că, în condițiile în care în litigiul astfel soluționat reclamantul a solicitat reconstituirea propriului drept de proprietate asupra aceluiași teren ca și în cauza de față și a invocat (în condițiile în care în cartea funciară era înscris ca titular al dreptului tot Statul Român) aceeași calitate ca și în prezenta cerere de revendicare, lucrul judecat se opune examinării acelorași pretenții în litigiul de față, cum în mod corect s-a constatat prin sentința apelată.

Privitor la susținerile privind traducerea și conținutul înscrierilor de carte funciară, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 565 din C. civ., incident și în situația acțiunii în revendicare formulată de reclamant, "în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară".

Or, cum imobilul revendicat este înscris în cartea funciară și statul este înscris ca titular al dreptului de proprietate (reclamantul contestând modalitatea în care a fost făcută această înscriere, iar nu existența acesteia), instanța de apel a considerat ca fiind nerelevante susținerile din apel privind erori de traducere care, oricum, nu au vizat proprietarul actual de carte funciară.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. Bârzava, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că, în mod nelegal, instanțele de fond și apel au respins acțiunea reținând excepția autorității de lucru judecat, fără a intra în dezbaterea fondului, deoarece în cauză nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză.

În continuare, recurentul a precizat că, în cauză, nu poate opera prezumția lucrului judecat întrucât chestiunea litigioasă din prezentul dosar nu este identică sau similară cu cea din dosarul anterior soluționat.

Conchizând, recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de apel reținând, în mod nelegal, că potrivit art. 565 C. civ., în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. În cazul acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 563 C. civ., când ambele părți invocă titluri de proprietate, instanța trebuia să compare titlurile, dând eficiență titlului mai bine caracterizat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a apreciat că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, și anume cu nerespectarea art. 432 C. proc. civ., întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru invocarea excepției lucrului judecat.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant și-a întemeiat criticile de nelegalitate pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., însă Înalta Curte arată că, așa cum au fost formulate, criticile pot fi analizate doar din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la primul motiv de recurs și anume că, în mod greșit, instanța de apel a reținut excepția autorității de lucru judecat, fără a intra în dezbaterea fondului, Înalta Curte arată că această critică este nefondată, deoarece, în cauză, s-a reținut, în mod expres, că nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. pentru a fi incidentă excepția autorității de lucru judecat.

Potrivit art. 431 C. proc. civ.:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul judecat anterior într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Spre deosebire de alin. (1) al art. 431 C. proc. civ., care dă expresie funcției negative a lucrului judecat, alin. (2) al aceluiași articol reglementează manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, ea fiind la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Astfel, ceea ce a reținut Curtea de apel a fost incidența, în cauză, a prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În considerentele deciziei atacate, instanța de apel a constatat că, pentru a reține incidența, în cauză, a prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., prima instanță a arătat că prin Decizia civilă nr. 1022/R/02.12.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2009, a fost respinsă irevocabil plângerea formulată de reclamantul A. Bârzava în contradictoriu cu Comisiile de fond funciar Arad și Bârzava, având ca obiect reconstituirea în natură a dreptului de proprietate asupra aceluiași teren ce face obiectul prezentului dosar.

Astfel, Tribunalul Arad a stabilit irevocabil în Dosarul nr. x/2009 că "faptul că la dosar s-au depus copii ale extraselor de carte funciară individuale din care rezultă că persoane fizice, antecesorii membrilor A., au deținut competințe de pășune și pădure în diferite cote, suprafețele înscrise în CF nr. x și CF nr. x, este lipsit de relevanță cât timp CF nr. x Bârzava nu evidențiază ca proprietar tabular A. (...) din nicio probă administrată nu rezultă calitatea de proprietar deposedat a A. și nici nu s-a stabilit ce legătură există între acesta și proprietarii de CF" (Decizia civilă nr. 1022/R/02.12.2009, fila x alin. (5) și (6)".

Or, în condițiile în care în litigiul astfel soluționat reclamantul a solicitat reconstituirea propriului drept de proprietate asupra aceluiași teren ca și în cauza de față și a invocat (în condițiile în care în cartea funciară era înscris ca titular al dreptului tot Statul Român) aceeași calitate a sa ca și în prezenta cerere în revendicare, lucrul judecat se opune examinării acelorași pretenții în litigiul de față, cum în mod corect s-a stabilit prin decizia apelată.

Așadar, Înalta Curte constată că, în cauză, nu a fost reținută excepția autorității de lucru judecat, în sensul de excepție procesuală absolută, de fond și peremptorie, ci a fost reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, în sensul că dezlegarea dată de Tribunalul Arad prin Decizia nr. 1022/R/02.12.2009 nu poate fi contrazisă de judecată de față, astfel că ea se impune ca o chestiune prejudicială deja dezlegată și în cadrul acestui dosar.

Prin urmare, această problemă de drept privind dovada dreptului de proprietate în raport de situația de carte funciară a fost deja analizată prin Decizia nr. 1022/R/02.12.2009, iar în lipsa unui alt titlu de proprietate exhibat de recurentul-reclamant A. Bârzava, dezlegarea dată în decizia menționată anterior se impune și în acest dosar.

În consecință, criticile recurentului-reclamant potrivit cărora, în cauză, nu poate opera prezumția lucrului judecat întrucât chestiunea litigioasă din prezentul dosar nu este identică sau similară cu cea din dosarul x/2009, vor fi înlăturate față de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al deciziei 1022/R/02.12.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2009.

În ceea ce privește criticile recurentului-reclamant în sensul că instanța de apel a reținut, în mod nelegal, dispozițiile art. 565 C. civ., în detrimentul dispozițiilor art. 563 C. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel nu a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale părților, deci nu a soluționat pe fond acțiunea în revendicare imobiliară, ci a avut în vedere dispozițiile art. 565 C. civ., exclusiv din perspectiva dovezii dreptului de proprietate exhibate de reclamant. Or, cum imobilul revendicat este înscris în cartea funciară și statul este înscris ca titular al dreptului de proprietate, în mod corect, instanța de apel a arătat că sunt nerelevante susținerile privind erori de traducere, care oricum nu vizează proprietarul de carte funciară.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. Bârzava împotriva Deciziei civile nr. 6 din data de 17 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. Bârzava împotriva Deciziei nr. 6 din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - GV