Decizia nr. 654/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 596/2018 a Judecătoriei Lipova

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 iulie 2018, pe rolul Judecătoriei Lipova, sub nr. x/2018, reclamantul A. Bârzava a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comuna Bârzava prin Primar, anularea încheierii de carte funciară nr. x din data de 30 august 1978, din CF nr. x Bârzava, prin care imobilele având nr. top. x pășune, în suprafață de 484 ha și 628 mp, au fost întabulate în favoarea Statului Român, să se dispună restabilirea situației anterioare din cartea funciară, precum și autorizarea întabulării în cartea funciară. Reclamantul nu a indicat temeiul de drept al acțiunii. Prin întâmpinare, pârâta Comuna Bârzava prin Primar, a invocat următoarele excepții: necompetența materială a instanței, netimbrarea cererii de chemare în judecată, lipsa calității procesuale active a reclamantului, a puterii de lucru judecat, lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, a prematurității, a tardivității și a lipsei de interes.

Hotărârile pronunțate în primă instanță: Prin Sentința civilă nr. 596 din 18.10.2018, Judecătoria Lipova a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Lipova, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de judecare a cauzei - având ca părți pe reclamantul A. Bârzava și pe pârâta Comuna Bârzava prin Primar cu obiect recalificat din plângere împotriva încheierii de carte funciară, în constatare nulitate act juridic și restabilirea situației anterioare în CF - în favoarea Tribunalului Arad, secția civilă. Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă, sub același nr. de dosar. Prin Decizia civilă nr. 260 din 04.12.2018, Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă precizată exercitată de reclamantul A. Bârzava în contradictoriu cu pârâta Comuna Bârzava, prin primar. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei 3.500 RON, cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel: Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamantul A. Bârzava solicitând, în principal anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanței întrucât în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecarea fondului; în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței atacate, să se admită acțiunea așa cum fost formulată urmând a se dispune anularea încheierii de carte funciară nr. x din data de 30 august 1978, din CF nr. x Bârzava, prin care imobilele având nr. top. x pășune, în suprafață de 484 ha și 628 mp, au fost intabulate în favoarea Statului Român. Pârâta intimată Comuna Bârzava, prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului. Prin Decizia nr. 129 din 6 iunie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul formulat de apelantul A. Bârzava împotriva Sentinței civile 260 din 04.12.2018, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2018. A fost obligat apelantul la plata către intimata Comuna Bârzava a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu avocațial. 3. Cererea de recurs: Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. Bârzava, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și a sentinței tribunalului - invocând ca motiv de recurs prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. - cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arad. Recurentul-reclamant critică decizia ca fiind nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că în mod greșit ambele instanțe resping acțiunea pe baza excepției autorității de lucru judecat, neintrând în dezbaterea fondului. Apreciază că, în speță nu există autoritate de lucru judecat, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză (lucru corect sesizat de instanța de judecată și motivat ca atare), dar în mod greșit instanța de judecată a reținut puterea de lucru judecat prin raportare la considerentele unei hotărâri anterioare definitive. Recurentul-reclamant apreciază că această excepție nu este incidentă în cazul de față deoarece deși ambele instanțe susțin că s-a stabilit irevocabil în Dosarul nr. x/2009, faptul că "CF nr. 358 Bârzava nu evidențiază ca proprietar tabular composesoratul ... și din nici o probă administrată nu rezultă calitatea de proprietar deposedat a composesoratului și nici nu s-a stabilit ce legătură există între acesta și proprietarii de CF", în apel a depus traducerea corectă a cărții funciare invocate din care rezultă că din suprafața totală de 871 iugăre și 949 stp. întabulate în c.f. x Bârzava s-au acordat competențele de pădure de 2 - 8 iugăre conform Legii nr. 53/1871. Potrivit notației de la Foaia A suprafața de pășune cu urmează a fi atribuită este de 1/8,2/8,3/8 4/8, 8/8, și 1/16 parte dintr-un extravilan întreg care are 16 iugăre și 800 stp., deci ar rezulta că o parte de 1/8 ar avea o suprafață de 2 iugăre și 100 stp. În urma defalcării, așa cum a arătat în documentul depus în apel, ar rezulta că din suprafața unui teren extravilan întreg de 16 iugăre și 800 stp. fiecărui urbarialist i-ar reveni o cotă ideală de 1/8, 2/8, 3/8,4/8, 8/8 din terenul extravilan raportat la terenul deținut de fiecare urbarialist (fost iobag) având în vedere că în proprietatea comună, fiecare coproprietar, este proprietarul unei cote părți ideale din întreg. Recurentul susține că a făcut această expunere pentru a se observa că starea de fapt reținută de instanță raportat la extrasul de carte funciară nu este corectă și pentru a combate afirmația din motivarea deciziei date în apel conform căreia "apelantul expune considerații teoretice privitoare la noțiunile și efectele autorității și puterii de lucru judecat și conchide că prima instanță a reținut puterea de lucru judecat fără a fi în prezența acesteia, fără a indica în mod concret și punctual care dintre argumentele avute în vedere de tribunal la pronunțare ar încălca prevederile legale și în ce modalitate." Susține că aceste considerente ale tribunalului au avut la bază un extras de carte funciară tradus necorespunzător, nelogic juridic. Astfel tribunalul a reținut numai mențiunea că imobilele din această carte funciară sunt intabulate pe numele statului român (din anul 1978), fără a stabili cine era până atunci proprietarul lor. Răspunsul este dat tocmai de traducerea corectă a cărții funciare și de raționamentul mai sus expus (astfel cum este se degajă din cuprinsul cărții funciară) cu consecința că aceasta este o situație nouă care combate starea de fapt eronată reținută anterior de tribunal. Tocmai de aceea consideră că nu se va putea reține că se află în prezența acelei prezumții așa cum a reținut-o tribunalul întrucât "pentru a opera prezumția de lucru judecat reglementată de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior." Chiar tribunalul reține (iar Curtea de Apel Timișoara nu contrazice acest lucru) faptul ca "în cauză nu există identitate de părți, obiect și cauză astfel că nu se poate reține excepția autorității de lucru judecat - art. 431 alin. (1) C. proc. civ." Comparând aceste rețineri cu situația de carte funciară se poate ușor trage concluzia că nu poate opera prezumția lucrului judecat (așa cum îl reține Tribunalul Arad și C.A.Timișoara) întrucât chestiunea litigioasă din acest dosar nu este identică sau similară cu acea anterior pretins soluționată. S-a arătat în acțiunea depusă că statul s-a întabulat în anul 1978 în baza Deciziei nr. 41/1978 a consiliului popular Bârzava, dar situația privea exclusiv dezmembrarea imobilului și atribuirea unor locuri de casă cetățenilor. Chestiunea litigioasă dedusă judecății se referă la cu totul altceva: așa după cum rezultă din extrasul de carte funciară terenul era proprietatea membrilor composesori conform competințelor arătate mai sus, iar Statul român nu a fost proprietar niciodată pe aceste terenuri pășune și pădure care permanent au fost proprietatea composesoratului din care s-au acordat competințe în cotă ideală membrilor composesoratului. Pentru a dovedi aceasta a cerut o serie de probe (martori,expertiză,cercetare locală) dar toate au fost respinse de tribunal care s-a limitat a reține excepția lucrului judecat. Referitor la motivul de recurs invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., consideră că a fost în mod greșit invocată excepția lucrului judecat vizată de art. 432 C. proc. civ., cu toate că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ceea ce atrage sancțiunea nulității hotărârilor atacate. Mai susține recurentul că, din perspectiva incidenței art. 488 pct. 8 C. proc. civ. cauza de față privește o acțiune în revendicare diferită din punct de vedere juridic față de ceea ce s-a cerut într-un dosar anterior, întrucât s-au invocat două stări juridice diferite: pe de o parte situația de carte funciară care prevedea competințele membrilor composesori, iar mențiunea din finalul Foii A este relevantă în acest sens și pe de altă parte întabularea în Cartea Funciară a statului în anul 1978 pe baza unei simple hotărâri de consiliu popular. Situația juridică invocată se subsumează ideii de comparare a titlurilor pe care le exhibă fiecare parte, reclamantul invocând un titlu perfect legal, existent ca atare în cartea funciară și pe de altă parte pârâta prevalându-se de o simplă hotărâre de consiliu local care nu are nici un efect în privința dobândirii unui drept de proprietate, fără a se arăta care este titlul dobândirii, fiind cert abuzul statului de la acel moment. Apreciază că titlul său de proprietate este mai bine caracterizat decât cel al statului care s-a intabulat abuziv în cartea funciară, iar motivarea deciziei atacate în sensul că "instanța în mod justificat a reținut lipsa de interes a reclamantului față de acțiunea având ca obiect anularea încheierii de carte funciară înregistrată sub nr. x din 30.08.1978 prin care tinde la dobândirea dreptului de proprietate", este nelegală. Potrivit legii în cazul în care în cadrul acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 563 din C. civ. ambele părți invocă titluri de proprietate, instanța urmează a compara titlurile, dându-se efecte titlului mai bine caracterizat, dar instanțele anterioare nu au mai analizat cele două titluri de proprietate limitându-se la a expedia chestiunea juridică dedusă spre analiză exclusiv prin prisma întabulării statului în cartea funciară fără a observa că proprietatea composesoratului este mult mai bine caracterizată și este perfect legală comparativ cu întabularea abuzivă în cartea funciară a statului.

Apărările formulate în cauză: Comuna Bărzava, prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând în principal, respingerea recursului, pe cale de excepție, invocând excepția tardivității recursului, în măsura în care recursul a fost formulat cu depășirea termenului de 30 zile, impus de art. 485 C. proc. civ. excepția nulității recursului, în temeiul art. 486 alin. (2) - (3) C. proc. civ., având în vedere că recurenta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, atașat cererii de recurs; excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că motivele Invocate nu intră sub incidența art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția Tribunalului Arad de admitere a excepției lipsei de interes, menținută și de Curtea de Apel Timișoara, este temeinică și legală.

Procedura de filtru: Prin raportul întocmit în cauză s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. și valoarea terenurilor care fac obiectul litigiului, respectiv 3.578.098 RON, iar Decizia nr. 129 din 6 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă este susceptibilă de recurs. Ca urmare a verificărilor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a constatat că decizia recurată are deschisă calea de atac a recursului, recursul este timbrat și calea de atac a fost declarată și motivată în termenul prevăzut de lege, iar motivele de recurs pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din camera de consiliu de la 23 ianuarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. Bârzava împotriva Deciziei nr. 129 din 6 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, și a fixat termen de judecată la 5 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Instanța nu a admis excepțiile invocate de intimată prin întâmpinare, având în vedere că cererea de recurs întrunește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., că recursul este timbrat, a fost declarat în termenul legal, iar motivele de recurs pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acest act normativ. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, se constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Înalta Curte de Casație și Justiție reține, cu titlu prealabil, că nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie. Instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. În acest sens se observă că aspectele de fapt ale judecății și criticile de netemeinicie, respectiv greșita reținere a situației de fapt, a mențiunilor existente în cartea funciară, a modului de traducere a acesteia, a cotelor ce reveneau fiecărui urbarialist în urma defalcării terenului, a aprecierii instanței asupra utilității probelor, etc., nu pot face obiectul controlului judiciar în cadrul recursului exercitat în condițiile art. 488 C. proc. civ., față de caracterul extraordinar al acestei căi de atac, care permite examinarea hotărârii atacate numai prin prisma motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege și, prin urmare, vor fi cercetate exclusiv criticile de nelegalitate expuse în memoriul de recurs. Recurentul invocă în cadrul primului motiv de recurs, ce vizează modul de soluționare al excepției autorității de lucru judecat, dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată. Acest caz de casare privește exclusiv aplicarea greșită a normelor de drept material și are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată. Pe de altă parte, referitor la același aspect al autorității de lucru judecat, recurentul invocă încălcarea dispozițiilor art. 430 - 432 C. proc. civ. și incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În speța de față, recurentul apreciază că nu există autoritate de lucru judecat și nu se poate reține incidența prezumției de lucru judecat reglementată de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât chestiunea judecată în Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Arad este diferită de cea dedusă judecății în litigiul pendinte. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre". Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar rațiunea reglementării anterior menționate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorității de lucru judecat și de a împiedica instanțele să dea soluții contrare în dosare diferite. După cum se poate observa efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorității de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (res judicata), care presupune ca hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea). Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincție între efectul negativ al autorității de lucru judecat, care are drept consecință respingerea acțiunii în temeiul acestei excepții, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți. În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect". Or, în speță, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în lipsa identității de obiect și cauză, instanțele anterioare nu au apreciat că ar exista autoritate de lucru judecat, între prezentul litigiu prin care se solicită anularea încheierii de carte funciară, înregistrată sub nr. x din 30.08.1978 din cartea funciară nr. x Bârzava și cel ce a format obiectul dosarului nr. x/2009 în cadrul căruia s-a pronunțat Decizia civilă definitivă nr. 1022R din 02.12.2009, pronunțată de Tribunalul Arad - ce a avut ca obiect plângerea petentului împotriva Hotărârii nr. 1.483/2007, emisă de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad, formulată în temeiul Legii nr. 1/2000, sau al dosarului nr. x/2016 soluționat în mod definitiv prin Sentința nr. 90 din 31.05.2017 ce a avut ca obiect acțiunea în revendicare a aceluiași petent. În schimb, instanța a cărei hotărâre este supusă controlului judiciar a statuat că hotărârile pronunțate în aceste dosare se bucură de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. În această privință, Înalta Curte reține că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur). Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți). Or, așa cum au reținut instanțele anterioare, prin Decizia civilă nr. 1022R din 02.12.2009, pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. x/2009 s-a desființat Sentința civilă nr. 807 din 07.10.2009, pronunțată de Judecătoria Lipova, în Dosar nr. x/2008 și s-a respins plângerea petentului împotriva Hotărârii nr. 1.483/2007, emisă de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad, formulată în temeiul Legii nr. 1/2000. Prin această hotărâre definitivă s-a reținut, cu titlu de lucru judecat, că "deși la dosar s-au depus copii ale extraselor de carte funciară individuale din care rezultă că persoanele fizice antecesorii membrilor composesoratului au deținut competințe de pășune și de pădure în diferite cote suprafețele înscrise în CF nr. x și CF nr. x este lipsită de relevanță, cât timp CF nr. x Bârzava nu evidențiază ca proprietar tabular composesoratul." De asemenea, Tribunalul Arad a concluzionat că, din nicio proba administrată, nu rezultă calitatea de proprietar deposedat a composesoratului. și nici nu s-a stabilit ce legătură există între acesta și proprietarii de CF. În aceste condiții, chestiunea litigioasă invocată de recurent, ce se referă la extrasul de carte funciară, conform căruia terenul din care s-au acordat competințe în cotă ideală composesoratului era în proprietatea membrilor composesori, apare ca fiind tranșată în mod definitiv în cadrul litigiului anterior, astfel încât nu poate fi contrazisă, în condițiile în care situația de fapt reținută în prezentul dosar, nu aduce elemente de noutate față de cea reținută în litigiul anterior. Totodată, prin Sentința nr. 90 din 31.05.2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul Arad a respins acțiunea în revendicare a aceluiași petent, cu privire la bunurile evidențiate în CF nr. x Bârzava. În cadrul acestei hotărâri, de asemenea definitivă, s-a reținut că "prin Decizia civilă nr. 1022 R din 02.12.2009 pronunțată de Tribunalul Arad, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că «deși la dosar s-au depus copii ale extraselor de carte funciară individuale din care rezultă că persoane fizice antecesorii membrilor composesoratului au deținut competințe de pășune și de pădure în diferite cote, suprafețele înscrise în CF nr. x Și CF nr. x este lipsită de relevanță, cât timp CF nr. x Bârzava nu evidențiază ca proprietar tabular composesoratul". Ca atare, în mod corect, instanța de apel a considerat că se impun cu putere de lucru judecat considerentele din cadrul Deciziei nr. 1.022 din 02.12.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2009, concluzia fiind aceea că, nefiind proprietar tabular al terenului din CF x Bârzava și nefăcându-se dovada legăturii existente între acesta și proprietarii acestei cărți funciare, nu au relevanță susținerile reclamantului vizând istoricul și scopul proprietății composesorale, evoluția legislativă, dreptul de proprietate în privința imobilelor înscrise în cartea funciară neputând fi indus ca idee sau prezumat peste conținutul cărții funciare. Pe cale de consecință, sunt nefondate motivele de recurs ce se referă la faptul că instanța de fond ar fi motivat în mod contradictoriu soluția pronunțată, hotărârea recurată fiind corect argumentată în fapt și în drept, dezlegarea dată de instanță problemelor de drept deduse judecății fiind pe deplin și coerent susținută de considerente ce nu se contrazic și care conduc la soluția din dispozitiv. Este cert, raportat la cele arătate mai sus și consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanța de apel și-a motivat în mod corespunzător soluția adoptată, aceasta fiind în concordanță cu actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, iar respingerea excepției autorității de lucru judecat, noțiune corespondentă efectului negativ al autorității de lucru judecat nu exclude de plano luarea în considerare a considerentelor inserate în cadrul unei hotărâri anterioare, ca efect pozitiv al autorității de lucru judecat. Referitor la susținerile recurentului în sensul că speța de față vizează o acțiune în revendicare, fundamentată pe compararea titlurilor exhibate de părți, iar instanțele anterioare nu au observat că reclamantul invocă un titlu legal, existent în cartea funciară, în timp ce pârâtul se prevalează de o hotărâre a consiliului local, fără efect în privința dobândirii unui drept de proprietate și astfel, titlul reclamantului este mai bine caracterizat față de cel al statului, care a fost întabulat abuziv în cartea funciară, Înalta Curte de Casație și Justiție, observă că instanța de fond nu a fost învestită cu un asemenea capăt de cerere prin cererea de chemare în judecată. Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul Composesoratul de Pășune și Pădure Bârzava, în contradictoriu cu pârâta Comuna Bârzava prin Primar, a solicitat anularea încheierii de carte funciară nr. x din data de 30 august 1978, din CF nr. x Bârzava, prin care imobilele având nr. top. x. - pășune, în suprafață de 484 ha și 628 mp, au fost întabulate în favoarea Statului Român. De asemenea a solicitat să se dispună restabilirea situației anterioare din cartea funciară, precum și autorizarea întabulării în cartea funciară., susținând că imobilul înscris în CF nr. x a aparținut Composesoratului de Pășune și Pădure Bârzava. Față de solicitarea instanței de a indica temeiul de drept al acțiunii întrucât în cuprinsul cererii face referire la art. III alin. (11) din Legea nr. 169/1997, iar din copia colii de carte funciară reiese că, de fapt, încheierea de carte funciară nr. x din 30.08.1978, a cărei anulare se solicită prin prezenta acțiune, privește dezmembrarea CF x Bârzava în patru parcele ce s-au înscris în favoarea Statului Român și de a preciza care este acea situație anterioară, respectiv care sunt proprietarii tabulari în favoarea cărora solicită înscrierea dreptului de proprietate, reclamantul a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 29 C. proc. civ., iar obiectul acțiunii este anulare încheiere carte funciară, înregistrată sub nr. x din 30.08.1978 din cartea funciară nr. x Bârzava. Mai mult, a arătat că, interesul în promovarea prezentei acțiuni este evident, deoarece numai așa își poate dobândi dreptul de proprietate prin reconstituire conform legilor fondului funciar, rezultând în mod clar că obiectul prezentei acțiuni nu este o acțiune în revendicare care să reclame obligația instanței de a proceda la o comparare a titlurilor de proprietate așa cum se susține prin cererea de recurs. Raportat la cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 9 C. proc. civ., ce reglementează dreptul de dispoziție al părților, procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat, ..., iar obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Potrivit doctrinei și practicii judiciare, prin principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința părților, obiectului și cauzei, precum și a etapelor pe care l-ar putea parcurge. În același context, conform art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Ca atare, instanța judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părți, fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acțiunii civile, atât sub forma cererilor în justiție, cât și a apărărilor. Or, în speța de față, chiar reclamantul a arătat în mod expres în cadrul cererii precizatoare că înțelege să solicite anularea încheierii de carte funciară, înregistrată sub nr. x din 30.08.1978 în cartea funciară nr. x Bârzava, astfel încât se poate constata că instanțele anterioare s-au pronunțat chiar între aceste limite, fixate prin acțiunea dedusă judecății. Conform art. 22 alin. (4) noul C. proc. civ. judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, fiind obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă, dar dreptul instanței de a califica o cerere nu este echivalent cu dreptul său de a pune în discuție posibilitatea modificării acesteia. A califica înseamnă a da denumirea legală din punct de vedere procedural unei cereri fundamentate corect în raport de situația de fapt, chiar dacă textele legale sunt eronat indicate, instanța având acest drept independent de poziția procesuală a părților, dar a pune în discuție modificarea acțiunii înseamnă a refundamenta o cerere întemeiată greșit, aspect ce nu poate fi realizat decât cu concursul părții. Ca atare, deși recurentul, pentru a aduce argumente suplimentare admiterii cererii sale, a făcut vorbire și de nelegalitatea titlului statului și istoricul proprietății composesorale, în măsura în care a formulat în mod clar, indubitabil, obiectul acțiunii, rezumându-se în concret la cererea de anulare a încheierii de Carte Funciară anterior menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanțele anterioare nu puteau proceda la modificarea cererii, întrucât aceasta ar avea drept consecință încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil. Trebuie reținut că, prin încheierea de carte funciară nr. x din 30.08.1978, a cărei anulare se solicită prin prezenta acțiune, imobilul înscris în CF x Bârzava s-a dezmembrat în patru parcele ce s-au înscris în favoarea Statului Român, iar consecința anulării acestei încheieri este aceea ca cele patru parcele să revină în forma și proprietatea anterioară dezmembrării. Câtă vreme, așa cum s-a reținut mai sus, reclamantul nu a făcut dovada că, anterior dezmembrării, a fost înscris dreptul de proprietate pe numele Composesoratului sau membrilor săi, este evidentă lipsa de interes a acestuia în promovarea prezentei acțiuni, astfel încât vor fi respinse susținerile recurentului în sensul nelegalității hotărârii instanței de apel, care a reținut acest aspect. Față de considerentele mai sus arătate se poate observa că nu sunt incidente în cauză niciunul din motivele de recurs, astfel cum au fost încadrate de recurent în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care, instanța, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză. Ca atare, conform art. 453 noul C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentului, intimata-pârâtă este îndreptățită la acordarea cheltuielilor de judecată pe care le-a solicitat, în mod expres, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței și facturii depuse la dosar. Curtea constată însă că onorariul de avocat în cuantum de 2.500 RON este disproporționat în raport cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării. Sub acest aspect, Curtea de Apel constată că art. 451 alin. (2) C. proc. civ., permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată că acestea sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. În aplicarea acestui text instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei. Înalta Curte, făcând o apreciere a proporționalității, realității și necesității onorariului perceput de către apărător în faza desfășurată în fața instanței de recurs, raportat la pretențiile deduse judecății și complexității cauzei, constată că onorariul fixat de intimată cu apărătorul său este disproporționat, raportat la complexitatea cauzei, muncii prestate, timpului alocat redactării cererilor depuse la dosar și deplasărilor la instanță astfel încât se impune reducerea onorariului plătit avocatului. Având în vedere situația concretă din speța dedusă judecății, astfel cum a fost expusă în precedent, făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va fi obligat recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,