Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
22 martie 2018

Decizia nr. 1260/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 127/2016 a Curții de Apel Cluj

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 127 din 20 aprilie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 martie 2018.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.