ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1401/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată la data de 15.06.2016 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta UAT Comuna B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat instanței suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis la data de 04.05.2016 de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei totale de 4.884.090,93 RON compusă din: suma de 3.944.355,09 RON (sumă la care se adaugă și penalitățile și dobânzile prevăzute în Contractul de Finanțare x/31.12.2010), reprezentând valoarea Proiectului "Modernizare drumuri de exploatație agricolă în comuna B., județul Sălaj" și suma de 939.735,84 RON, reprezentând TVA, până la soluționarea irevocabilă a litigiului având ca obiect anularea acestuia, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 257 din 14 septembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta UAT Comuna B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, și, în consecință:

S-a dispus suspendarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 04.05.2016 emis de pârâta AFIR până la pronunțarea instanței de fond.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, că în mod greșit a reținut instanța fondului aplicarea retroactivă a normelor de drept material prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârșite sub imperiul O.G. nr. 79/2003, în condițiile în care chiar în Decizia Curții Constituționale invocate, respectiv nr. 66 din 26.02.2015 s-a apreciat că procedura este guvernată de actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

De asemenea, împrejurarea că la controlul anterior nu s-a constatat vreo neregulă, apreciată de prima instanță ca fiind indiciul care conturează cazul bine justificat, consideră recurenta că reprezintă o interpretare contrară normelor de drept material, invocând în acest sens argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în Cauza C-94/05.

O altă critică formulată împotriva soluției pronunțate o reprezintă greșita apreciere a îndeplinirii condiției pagubei iminente. În acest sens, a arătat recurenta că executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ-fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui, prin ea însăși, o pagubă, acesta trebuind probată și nu afirmată.

Pentru toate aceste aspecte, a solicitat instanței, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței și, în urma rejudecării, respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

Apărările intimatului

Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Pe cale de excepție, a invocat tardivitatea recursului.

Procedura în fața instanței de recurs

Raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 decembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 15 februarie 2018 s-a admis în principiu recursul formulat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 257 din 14 septembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a respins excepția tardivității recursului invocată de intimata - reclamantă UAT Comuna B.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În fapt, se reține că la data de 22.12.2011, între reclamantă în calitate de Autoritate Contractantă și SC A. SRL în calitate de executant, s-a încheiat Contractul de proiectare și execuție lucrări nr. x/22.12.2011 având ca obiect "proiectare, executare, finalizare și remediere orice defect al proiectului Modernizare drumuri de exploatație agricolă în Comuna B., județul Sălaj", prețul contractului fiind de 3.757.069,80 RON, la care se adaugă 939.735,84 RON reprezentând TVA în cotă de 24%.

În urma verificărilor efectuate de către AFIR în perioada 02.03.2016 - 06.04.2016, a fost întocmit Procesul-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis la data de 04.05.2016 și comunicat reclamantei la data de 13.05.2016 prin care s-a constatat că au fost decontate cheltuieli neeligibile în valoare de 3.944.355,09 RON (3.944.355,09 RON reprezintă finanțare nerambursabilă), reprezentând contravaloarea tuturor cheltuielilor decontate prin Contractul de finanțare nr. x/31.12.2010, având în vedere că ofertantul câștigător nu a prezentat justificări cu privire la experiența similară, deși avea această obligație.

Ca urmare, AFIR a declarat ca neeligibile toate cheltuielile decontate prin Contractul de Finanțare, stabilind în sarcina reclamantei o creanță bugetară în cuantum de 3.944.355,09 RON la care se adaugă TVA în cuantum de 939.735,84 RON.

Față de actul administrativ menționat anterior, reclamanta a formulat contestație administrativă înregistrată sub nr. x/02.06.2016, fiind emisă decizia cu privire la contestația formulată de UAT Comuna B. înregistrată la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. 15.758/07.06.2016 prin care s-a suspendat soluționarea contestația reclamantei în condițiile art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2001, până la finalizarea investigațiilor efectuate de DLAF și/sau DNA.

În drept, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Analizând recursul din perspectiva art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că prima instanță a înțeles să dea eficiență deciziei Curții Constituționale, potrivit căreia calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare trebuie realizate în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum.

Însă, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 26.05.2016 în cauzele reunite C-260/14 și C-261/14, s-a statuat că "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

Reține instanța de recurs, conform hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, că suntem în prezența efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării interne anterioare, deoarece momentul descoperirii neregulilor s-a produs ulterior modificării legislației, astfel că va fi înlăturată concluzia primei instanțe cu privire la încălcarea principiului neretroactivității legii civile.

Totuși, analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Înalta Curte constată că întotdeauna cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată.

Cu privire la prima condiție legală - existența unui caz bine justificat - constată Înalta Curte, că în cauză există o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" în măsura în care, fără a prejudicia fondul, se constată că organul de control și-a întemeiat măsura pe împrejurarea că ofertantul câștigător SC A. SRL nu a făcut dovada îndeplinirii condiției experienței similare, cu consecința vicierii întregii proceduri de achiziție.

Sub aspectul verificării "cazului bine justificat" reglementat de art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte observă că prezintă relevanță aspectul că procesul de achiziție publică a fost verificat în cadrul procedurii desfășurate în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care prin Decizia nr. 4500/498 C10/4769,4773 din 14 octombrie 2011 a admis în întregime contestația formulată de A. SRL și a dispus reluarea procedurii de atribuire.

Or, din parcurgerea deciziei CNSC, organism independent cu activitate administrativ-jurisdicțională privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, rezultă că acesta a stabilit că autoritatea contractantă avea obligația de a accepta demonstrarea experienței similare prin luarea în considerare a valorii cumulate a contractelor prezentate de ofertanți, iar cele 5 contracte similare prezentate de ofertantul A. SRL au o valoare cumulată mult peste cerință fișei de date a achiziției, de asemenea, s-a reținut că și contractul prezentat inițial în ofertă demonstrează pe deplin capacitatea tehnică și/sau profesională necesară executării contractului.

Or, verificarea și constatarea de către CNSC a îndeplinirii condiției experienței similare, în contextul în care neregula a constat în neprezentarea de către autoritatea contractantă a facturilor depuse de ofertantul câștigător privind experiența similară, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește îndeplinirea cerinței privind paguba iminentă, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Or în cauză nu poate fi neglijat faptul că valoarea declarată neeligibilă depășește de 3 ori bugetul anual al unității administrativ teritoriale, astfel că într-adevăr punerea în executare a procesului-verbal ar avea consecințe greu de înlăturat în ipoteza anulării ulterioare a actului administrativ.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata-reclamantă, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței nr. 257 din 14 septembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 2711,64 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2018.

Procesat de GGC - GV