ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 743/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS), Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial «Dezvoltarea Resurselor Umane - AMPOSDRU București și S.C. B. S.R.L. a solicitat anularea în tot a actului adițional Contractul de Finanțare POSDRU x, semnat la data de 18.04.2011 despre a cărui existență a luat cunoștință la data de 08.08.2011, arătând că a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 4 alin. (1)-(4) din Instrucțiunea POSDRU nr. 31 din 28.09.2010, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii actului adițional nr. x, precum și obligarea/pârâților la plata către reclamantă a daunelor provocate prin încheierea în mod abuziv în suma de € 2.000.000, dar și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1889 din 22 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, (i) a respins ca neîntemeiat capătul de cerere principală privind acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane București, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane - AMPOSDRU București - Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene prin reprezentant Ministerul Finanțelor Publice fost Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, privind anularea și repunerea părților în situația anterioară, (ii) a admis cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea pârâtei S.C. B. S.R.L. și a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta S.C. B. S.R.L. a sumei de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, parțial admise, iar către intervenienta accesorie S.C. C. S.A. a sumei de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, parțial admise, și totodată, (iii) a disjuns capătul de cerere privind daunele interese și dispune formarea unui nou dosar, cu Termen la 04.09.2017 - C 20 F, cu citare părți.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut că între S.C. A. S.A. și S.C. B. s-a încheiat Acordul de parteneriat înregistrat la societatea reclamantă sub nr. x/2009, prin care părțile și-au exprimat acordul de asociere în vedere implementării Proiectului "Creșterea competitivității și productivității organizațiilor prin calificarea resurselor umane în domeniul «Sculer matrițer».

Prin Contractul de finanțare identificat cu nr. POSDRU/x/21.09.2010 încheiat între S.C. B. S.R.L., și Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" (AMPOSDRU) s-a acordat pârâtei S.C. B. S.R.L., în calitate de Beneficiar, o finanțare nerambursabilă în valoare de 20.050.886 RON pentru proiectul:

"Creșterea competitivității și productivității organizațiilor prin calificarea resurselor umane în domeniul «Mecanic reparații»".

La data de 01.10.2010 a fost încheiat Actul adițional nr. x la Acordul de parteneriat (act adițional înregistrat la S.C. A. S.A. sub nr. x/2010), completându-se prevederile acestuia cu valoarea contribuției financiare a S.C. B. S.R.L., reprezentând finanțarea nerambursabilă contractată.

După începerea implementării proiectului, S.C. B. S.R.L., în calitate de beneficiar, a depus cerere de prefinanțare în conformitate cu prevederile art. 5 din Contractul de finanțare, urmând ca, după obținerea prefinanțării, pentru ca sumele obținute să poată fi repartizate partenerului, conform Acordului de parteneriat, părțile aveau obligația de a deschide conturi dedicate pentru primirea tuturor sumelor aferente implementării Proiectului, conturi ce trebuiau să fie utilizate exclusiv în acest scop (art. 5 alin. (9) din Contractul de finanțare și art. 7.4. din Acordul de parteneriat).

Pârâta S.C. B. S.R.L. a depus la dosarul cauzei o corespondență purtată în perioada 10.01.2011-16.02.2011 cu reprezentanții S.C. A. S.A. cu privire la necesitatea deschiderii acestor conturi, pentru a fi efectuat transferul sumelor obținute din prefinanțare și începerea implementării Proiectului, din care rezultă că partenerii Acordului nu au ajuns la această finalitate, S.C. A. S.A. necomunicând aceste conturi, în plus, neexecutând nici celelalte obligații contractuale, în sensul punerii la dispoziție a sălilor și echipamentelor promise.

Având în vedere iminenta imposibilitate a respectării contractului de finanțare, pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat prin cererea nr. 288/24.03.2011, având în vedere dispozițiile din Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 31/2010, art. 4, Centrului Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), organism delegat al AMPOSDRU în cadrul Contractului de finanțare, să aprobe schimbarea partenerului, cu S.C. C. S.A. SIBIU, care a acceptat să preia obligațiile și responsabilitățile asumate de partenerul inițial, semnând un nou Acord de parteneriat, angajându-se în plus, față de suma asumată inițial de reclamantă, de la 1.055.331 RON la 4.422.500 RON.

După analiza documentelor depuse odată cu memoriul justificativ, CNDIPT a aprobat schimbarea partenerului și încheierea unui act adițional la Contractul de finanțare în care se fie menționat noul partener, fiind încheiat Actul adițional nr. x, a cărui anulare reclamanta o solicită în cauza de față.

Potrivit art. 4 din Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 31/2010 AMPOSDRU/OIPOSDRU poate aproba înlocuirea unui partener sau unor parteneri din cadrul unui proiect depus spre finanțare în cadrul POSDRU 2007-2013, doar în următoarele condiții cumulative; există o motivație întemeiata pentru înlocuirea partenerului existent; noul partener propus este diferit de partenerii existenți și nu se preiau de către partenerii existenți drepturile și obligațiile partenerului înlocuit; toți ceilalți parteneri existenți sunt informați și sunt de acord cu înlocuirea partenerului inițial; noul partener îndeplinește toate cerințele necesare pentru a participa la implementarea Proiectului finanțat.

Din actele depuse, instanța de fond a reținut că pârâta S.C. B. S.R.L. a respectat aceste condiții cumulative, astfel după cum rezultă din cuprinsul art. 1 din Decizia nr. 12/02.02.2011, din memoriul justificativ și actele depuse în susținerea acestuia, OIPOSDRU analizând cererea formulată și aprobând, cererea de înlocuire justificată de faptul că partenerul se află în a 5 lună de implementare și nu a demarat niciuna dintre activitățile sumate inițial, iar din actele de la dosarul cauzei rezultă că organismul intermediar a parcurs procedura de analiză prevăzută art. 4 din Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 31/2010, decizia de înlocuire a partenerului fiind justificată de necesitatea respectării termenelor și condițiilor din contractul de finanțare, în condițiile în care potrivit art. 14 alin. (1) din Contractul de finanțare, existând riscul iminent ca în situația în care Beneficiarul nu a început implementarea acestuia în termen de 3 luni de la data de începere a perioadei de implementare, Contractul de finanțare să fie reziliat de drept.

În calitate de partener în cadrul Acordului de parteneriat, pentru implementarea Proiectului, reclamanta avea o serie de obligații, printre care: susținerea din punct de vedere financiar a Proiectului; colaborarea și susținerea derulării Proiectului ducând la îndeplinire toate sarcinile asumate în vederea realizării obiectivelor; organizarea evenimentelor de deschidere și închidere a Proiectului; colaborarea cu solicitantul în vederea măsurilor de informare și publicitate legate de proiect; respectarea calendarul de activități; asigurarea infrastructurii de desfășurare a instruirilor teoretice și practice în cadrul Proiectului etc.

În condițiile în care, pentru perioada de 5 luni de implementare societatea reclamantă nu a făcut dovada modului în care a și-a respectat responsabilitățile asumate prin Acordul de parteneriat și nu a executat nicio obligație, în plus necomunicând cu partenerul contractual, în concordanță cu obligațiile din contractul de finanțare, Curtea reține că există o culpă a acesteia în respectarea Acordului de parteneriat, unde la art. 3.1., prevede că fiecare dintre parteneri are obligația de a a-și aduce contribuția la realizarea proiectului și de a-și asuma rolul în implementarea acestuia, așa cum sunt detaliate în art. 6 din Acord.

Prin urmare, încheierea unui nou Acord de parteneriat cu S.C. C. S.A. SIBIU și a Actului adițional nr. x, a fost justificată și în concordanță cu art. 4 din Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 31/2010, iar demersul S.C. B. S.R.L. este justificat având în vedere calitatea sa de beneficiar și semnatar al Contractului de finanțare și consecințele nerespectării termenelor contractuali.

Din cuprinsul art. 4 din Instrucțiunea nr. 31/2010 rezultă că acea enumerare a motivației pe care reclamanta o consideră obligatorie reprezintă în realitate exemplificări ale unor posibile situații.

În speță, Curtea reține că simpla împrejurare a neîndeplinirii de către partener a obligației de a asigura cofinanțarea proiectului echivalează cu dovedirea motivației înlocuirii partenerului, nemaifiind necesare alte argumente sau dovezi.

Pârâtul, în calitate de autoritate de management, a respectat întru totul dispozițiile art. 4 din Instrucțiunea nr. 31/2010, iar depunerea memoriului justificativ era suficientă pentru aprobarea schimbării partenerului, iar toate argumentele de fapt invocate prin acțiunea introductivă nu conduc la concluzia că organul intermediar avea obligația să medieze conflictul ivit între parteneri.

Dimpotrivă, se constată că autoritatea contractantă avea obligația de a veghea și de a controla implementarea proiectului, respectiv de a se asigura că atât beneficiarul cât și partenerul își îndeplinesc obligațiile din contractul de finanțare și anexele la contract, iar orice diferend existent între parteneri îi privește exclusiv pe aceștia, reclamanta eventual putând solicita separat daune rezultând din nerespectarea acordului de parteneriat.

Din această perspectivă, Curtea a reținut că interesul acordat de dispozițiile art. 4 din Instrucțiunile nr. 31/2010 este cel public și nu interesul privat al partenerilor din contract.

Astfel, în cazul proiectelor implementate în parteneriat, singurul răspunzător în fața autorității contractante la derularea proiectului este numai beneficiarul, iar între autoritatea de management și partener nu se încheie niciun contract și nu există obligații reciproce.

Acordul de parteneriat este un act încheiat în afara cadrului contractual ce aparține autorității și beneficiarului și este anexă la contractul de finanțare, dar această împrejurare nu conduce la existența vreunei obligații a autorității în raport de beneficiar.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat ca motive de nulitate a actului adițional, dubla calitate a d-nei D., care a semnat de ambele parți (atât pentru S.C. B. S.R.L. cât și pentru S.C. A. SA), împrejurare care însă nu poate conduce la nulitatea actului adițional care a fost semnat între OIPOSDRU și S.C. B. S.R.L., eventualul conflict de interese și demisia din funcțiile deținute la S.C. A. S.A. al acestei persoane sau acțiunile sale împotriva societății reclamante, nefăcând obiectul cauzei de față, reclamanta având la dispoziție alte căi legale pentru eventuala tragere la răspundere.

Reclamanta a mai invocat neinformarea partenerului contractual, însă așa cum s-a reținut există la dosarul cauzei dovezi în legătură cu corespondența inițiată de B. S.R.L., pentru demararea proiectului, având în vedere că aceste activități trebuiau efectuate într-un anumit termen (inclusiv deschiderea contului pentru virarea finanțării), iar ca parte în Acordul de parteneriat și în inițierea Proiectului, reclamanta avea deplină cunoștință de obligațiile sale contractuale și de termenele prevăzute în contractul de finanțare, neputând invoca neinformarea de către partenerul din Acord a obligațiilor sale și necomunicarea unor documentele oficiale legate de cererile de finanțare și Acordurile de Parteneriat precum și Contractul de Finanțare, care s-ar fi aflat in posesia d-nei D., care, in urma demisiei din S.C. A. S.A. din decembrie 2010, ar fi sustras din societate toate documentele legate de aceste proiecte, inclusiv originalele care aparțineau in exclusivitate societății S.C. A. S.A., întrucât în calitatea sa de partener contractual în contractul de finanțare le putea solicită oficial de la OIPOSDRU.

În ceea ce privește eventuala situație confuză cu privire la calitatea de administrator a beneficiarului S.C. B. S.R.L. între dl E. care ar fi semnat in calitate de administrator S.C. B. S.R.L., fără ca acesta sa dețină aceasta funcție și că d-na D. a declarat prin adresa 217/14.02.2011 faptul ca funcția de Administrator S.C. B. S.R.L. este deținuta in continuare de către această persoană, nu poate fi reținută în sensul nulității actului adițional, în ipoteza în care reclamanta susține că aceștia s-ar fi folosit de anumite calități oficiale pe care nu le dețineau, avea la dispoziție alte căi legale prin care poate să supună atenției autorităților această împrejurare.

Vor fi înlăturate susținerile reclamantei cu privire la pretinsa modificare a conținutului actului adițional nr. x la contractul de finanțare fără acordul său și cu obligarea/denaturarea obligațiilor asumate de beneficiarul finanțării prin încheierea acordului inițial și a contractului de finanțare având în vedere că o astfel de modificare materială a conținutului actului adițional a vizat strict îndreptarea unei erori materiale și punerea în acord a conținutului acordului de finanțare cu cele inițial convenite între părți cu referire la cuantumul/valoarea obligațiilor asumate în cadrul proiectului de beneficiar și/sau de partener-reclamanta din prezenta cauză.

Pe de altă parte, s-a constatat că prin această modificare în sensul înlocuirii valorii inițial menționată în acordul de asociere de "0 RON" a contribuției beneficiarului finanțării - S.C. B. S.R.L., deși potrivit contractului de finanțare valoarea contribuției în cadrul proiectului a acestui pârât era cea menționată ulterior în actul adițional nr. x, aspect necontestat de reclamantă.

În plus, s-a reținut că în cazul proiectelor implementate în parteneriat, liderul parteneriatului are obligația deschiderii unui cont de disponibilități în vederea primirii de la Autoritatea de management atât a sumelor aferente prefinanțării, cât și a celor aferente rambursării cheltuielilor eligibile efectuate in cadrul proiectului și restituirii contravalorii taxei pe valoarea adăugată plătite, conform prevederilor art. 7 din O.U.G. nr. 64/2009, iar liderul parteneriatului și partenerii aveau obligația să-și deschidă conturi pentru primirea sumelor aferente prefinanțării cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (2) - (4) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 64/2009, precum și conturi pentru primirea rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, în conformitate cu prevederile art. 34 și art. 35, obligație care nu a fost îndeplinită de către reclamant și care a dus la un real conflict creat de reclamantă și beneficiarul finanțării conform acordului de parteneriat, fără implicarea CNDIPT OIPOSDRU care nu este parte în acest contract.

S-a constatat că reclamanta avea posibilitatea să dovedească că în termenul prevăzut de contractul de finanțare și acordul încheiat între părți aceasta a procedat la îndeplinirea obligațiilor sale asumată față de beneficiarul finanțării, obligație care însă nu a fost îndeplinită, refuzul fiind justificat exclusiv din perspectiva solicitării conținutului documentelor deținute de partenerul său contractual fără a evidenția aspecte care într-adevăr potrivit convenției semnată inițial între părți îi puteau fi imputate partenerului.

Curtea a reținut că potrivit Acordului de parteneriat cu S.C. B. S.R.L., (art. 6), reclamanta A. avea următoarele responsabilități, obligații:

a) "susține din punct de vedere financiar proiectul"

b) "colaborează și susține derularea proiectului ducând la îndeplinire toate sarcinile asumate in vederea realizării obiectivelor"

c) "asigură infrastructura de desfășurare a instruirilor teoretice și practice din cadrul proiectului, punând la dispoziție contracost 10 săli de curs, precum și aparatura de specialitate"

d) participă la recrutarea grupului țintă;

e) coordonează activitățile de amenajare și dotare a sălilor de instruire;

f) stabilește în colaborare cu solicitantul componența echipei de management al proiectului;

g) participă la elaborarea programelor de instruire furnizând date, precizând direcții care trebuie urmate;

h) organizează evenimentele de deschidere și închidere a proiectului;

i) colaborează cu solicitantul în vederea realizării măsurilor de informare și publicitate legate de proiect;

j) realizează activități de formare;

k) respectă calendarul de activități;

1) furnizează în timp util documentele contabile legate de proiect și informațiile privitoare la participanți;

m) pune la dispoziția partenerului principal și Organismului intermediar toate documentele și baza de date cu informații solicitate;

n) îndeplinește toate responsabilitățile asumate atât prin cererea de finanțare, cât și prin acordul de parteneriat încheiat."

Însă reclamanta nu a făcut dovada că și-a executat obligațiile esențiale care îi reveneau din Acordul de parteneriat cu S.C. B. S.R.L., ceea ce este suficient pentru a considera că "1- există o motivație întemeiată pentru înlocuirea partenerului existent." (art. 4, pct. 1 din Instrucțiunea nr. 31), neputând invoca culpa ipotetică co-contractantului său și legătura de cauzalitate între această pretinsă culpă și imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor care îi reveneau reclamantei, deschiderea contului reprezentând o operațiune material-administrativă care nu impunea participarea directă sau indirectă a beneficiarului finanțare și constituind în același timp o condiție prealabilă demarării corespunzătoare a proiectului astfel finanțat.

De asemenea, Curtea a reținut că deși reclamanta nu a fost înștiințată anterior încheierii actului adițional nr. x prin aprobarea sa prin decizia emisă de autoritatea finanțatoare, totuși această comunicare nu constituia o condiție de esența rezilierii acordului de parteneriat încheiat cu pârâta S.C. B. S.R.L., având în vedere că a avut cunoștință că este esențială respectarea termenului prevăzut de contractul de parteneriat și contractul de finanțare pentru demararea finanțării inclusiv prin deschiderea contului solicitat de pârâta beneficiar, refuzând însă în mod nejustificat să își îndeplinească obligație contractuală.

De altfel, s-a constatat că în măsura în care reclamanta aprecia că relațiile contractuale cu pârâta în cauză nu se desfășurau în acord cu cele convenite în temeiul contractului de finanțare avea posibilitatea de a aduce aceste aspecte la cunoștința autorității finanțatoare în vederea remedierii acestor aspecte cu potențiale consecințe asupra legalității executării contractului de finanțare, demersuri care însă din probele administrate în cauză nu rezultă a fi fost realizate, deși contractul de parteneriat trebuia executat inclusiv de reclamantă cu bună-credință și în vederea finalizării proiectului finanțat, considerente față de care va fi respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea și repunerea părților în situația anterioară, neputându-se reține nerespectarea unor prevederi normative sau contractuale imperative la încheierea actului adițional nr. x la contractul de finanțare.

Pentru aceleași considerente de fapt și de drept reținute anterior, instanța de fond a apreciat că se impune admiterea cererii de intervenție accesorie formulată de S.C. C. S.A., având în vedere că aceasta a sprijinit apărările pârâtei în favoarea căreia a fost formulată această cerere.

Totodată, având în vedere că cel de-al treilea capăt de cerere vizând acordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă nu se află în stare de judecată, Curtea a constatat că se impune disjungerea soluționării acestuia, formarea unui nou dosar și acordarea unui termen de judecată în acest sens, cu citarea părților.

Împotriva sentinței civile nr. 1889 din 22 mai 2017 și a încheierilor din data de 08 mai 2017 și din data de 22 mai 2017, ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în termen legal a formulat recurs reclamanta S.C. "A." S.A. invocând dispozițiile art. 304

1

din vechiul C. proc. civ. ca și prevederile legii nr. 554/2004, republicată, solicitând în principal admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, modificarea în tot a sentinței nefiind posibilă dată fiind necesitatea administrării probelor respinse fără o motivare serioasă și pertinentă, prin încheierea de ședință deopotrivă atacate, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței ca netemeinică și nelegală, și modificarea în tot a hotărârii, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată.

Printr-un prim motiv de recurs recurenta reclamantă a susținut că hotărârea instanței de fond este nemotivată, în condițiile în care, prin așa zisele motive reținute de către instanță pentru respingerea acțiunii nu au fost arătate în mod real considerentele avute în vedere și nici nu s-a făcut referire la dovezile administrate în cauză de către reclamantă, în susținerea acțiunii sale.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale Instrucțiunii nr. 31 a POSDRU, reclamanta s-a adresat instanței solicitând să se dispună anularea în tot a actului adițional nr. x la Contractul de Finanțare POSDRU x din data de 21.09.2010, semnat la data de 18.04.2011 despre a cărui existență a luat cunoștință la data de 08.08.2011, ca fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 4 alin. (1)-(4) Instrucțiunea POSDRU nr. 31 din 28.09.2010, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii actului, ca și obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a daunelor provocate prin încheierea actului abuziv în sumă de 2.000.000 Euro și a cheltuielilor de judecată.

Cu privire la încheierile de ședință din data de 08 mai 2017 și din data de 22 mai 2017, recurenta reclamantă a susținut nelegalitatea acestora și necesitatea, urmare a casării lor, în sensul completării și administrării tuturor probelor solicitate de reclamantă.

Am arătat recurenta că, deși inițial, instanța de fond a admis cererea de înscriere în fals cu privire la Actul Adițional nr. x la Acordul de Parteneriat, după repunerea pe rol a cauzei ca urmare a pronunțării unei soluții în cercetarea penală efectuată, a respins cererea de anulare a acestui act cu o motivare succintă și fără raportare la aspectele legale învederate.

La data de 08.05.2017 instanța de fond a pus în discuție disjungerea capătului de cerere privind daunele solicitate și, fără o motivare a rămas în pronunțare pe acest aspect.

În continuare, recurenta reclamanta a arătat că sentința primei instanțe este nelegală deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină în respingerea tuturor argumentelor invocate și în mod greșit a reținut că, reclamanta a încălcat obligația din Contractul de finanțare privind deschiderea contului pentru primirea prefinanțării și nici nu a asigurat cofinanțarea. Motivul reținut de instanța de fond nu este aplicabil deoarece, reclamanta a dovedit faptul că nedeschiderea contului de prefinanțare nu îi este imputabilă.

Dispozițiile art. 5 alin. (9) din Contractul de finanțare nu sunt aplicabile în speța de față, în opinia recurentei, pentru a putea fi reținute ca o încălcare a dispozițiilor contractului de către A. în calitate de partener.

Totodată, consideră recurenta reclamantă că era necesară consultarea partenerului și prezentarea poziției acestuia autorității finanțatoare, privind înlocuirea sa cu un alt partener.

Având în vedere faptul că partenerul este subiect de drepturi și obligații în cadrul Contractului de finanțare, eliminarea sa prin modificarea contractului administrativ are o vădită legătură de cauzalitate nu numai cu mijloacele dolosive folosite de către S.C. B. pentru justificarea cererii de înlocuire, dar ni cu neglijența culpabilă a autorității finanțatoare care nu și-a îndeplinit obligația de a verifica existența unei motivații întemeiate pentru înlocuirea partenerului și anume, beneficiarul face dovada clară cu documente justificative că menținerea partenerului blochează sau creează dificultăți majore în derularea în bune condiții a proiectului.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta reclamantă a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală deoarece a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, în speță a dispozițiilor imperative ale art. 4 din Instrucțiunea 31/28.09.2010 emisă de AMPOSDRU.

În concordanță cu prevederile legale invocate, reclamanta a dovedit prin probele administrate în cauză faptul că încheierea Acordului Adițional nr. x la Contractul de finanțare nr. x din data de 21.09.2010 prin care s-a realizat eliminarea A. din parteneriatul cu B. a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 4, iar motivele invocate de B. în Memoriul justificativ erau subiective.

În fine, a mai susținut recurenta reclamantă că, în prezenta cauză a dovedit situația de fapt ignorată integral, în mod inexplicabil și nelegal de către instanța de fond, expusă ca atare și cu ocazia primei judecăți și amplu reiterată în cuprinsul cererii de recurs, cu trimitere și la probatoriul administrat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Muncii și Justiției Sociale a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față, raportat la prevederile H.G. nr. 15 din 12 ianuarie 2017 și respectiv la modificările survenite în structura organelor administrației centrale, expres indicate.

La rândul lor, intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.A. Prin întâmpinările formulate, în contextul unor succinte reiterări a situației de fapt relevante și a cadrului procesual, au solicitat, fiecare, respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate ca fiind legală și temeinică și cu acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și sentința recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, fată de apărările intimaților dar și de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. este nefondat, și urmează a fi respins ca atare pentru considerentele în continuare expuse.

5.1 Cu privire la recursul declarat împotriva încheierilor de ședință din data de 08 mai 2017 și din data de 22 mai 2017

Conform prevederilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere textul articolului 299 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății".

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta reclamantă a arătat că înțelege să supună verificării de către instanța de control judiciar și cele două încheieri de ședință expres indicate, deși, în mod real, numai prin încheierea de ședință din data de 8 mai 2017 au fost dispuse măsuri, a căror legalitate urmează a fi examinată, la data de 22 mai 2007 fiind deja pronunțată sentința ce formează deopotrivă obiectul recursului de față.

Prin motivele de recurs recurenta-reclamantă a făcut referire și la încheierea de ședință din data de 03.04.2017 susținând că instanța de fond, prin acel act procedural i-a respins cererea de desființare totală a Actului adițional nr. x la Acordul de Parteneriat, îngrădind astfel dreptul său la apărare.

Înalta Curte arată însă că această încheiere de ședință nu a fost în mod expres atacată cu recurs.

De altfel, prin încheierea de ședință din data de 03.04.2017, prima instanță nu a făcut decât să dispună acordarea unui nou termen (la data de 08.05.2017) pentru a da părților posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul cererii și de înscrisurile noi atașate, depuse de reclamantă la respectivul termen, cerere intitulată "Desființare totală a Actului Adițional nr. x la Acordul de Parteneriat, înregistrat la A. sub nr. x/2010 iar la B. sub nr. x/2010".

În ceea ce privește măsurile dispuse prin încheierea de ședință din data de 08.05.2017, recurenta a susținut, că rămânerea în pronunțare de către instanța de fond cu privire la disjungerea celor două capete de cerere în același timp cu acordarea cuvântului pe fond pe primul capăt de cerere, echivalează cu o antepronunțare, aspect ce demonstrează nelegalitatea respectivei încheieri.

Instanța de control judiciar apreciază că nu sunt întemeiate aceste susțineri și ca atare nu pot fi primite, în condițiile în care examinarea nemijlocită a conținutului încheierii respective relevă temeinicia și legalitatea acesteia .

Din chiar cuprinsul încheierii rezultă cu evidență că măsurile dispuse de prima instanță nu sunt de natură să afecteze în vreun fel dreptul la apărare al reclamantei recurente, astfel cum fără temei a susținut aceasta, nefiind afectată de niciun viciu de nelegalitate.

Astfel, prin încheierea de ședință din data de 08.05.2017, care reprezintă și încheierea de dezbateri asupra fondului, prin care s-a acordat un termen pentru pronunțare și pentru depunerea concluziilor scrise, prima instanță a acordat, în mod corespunzător, cuvântul tuturor părților, respectiv, (i) asupra calificării naturii juridice a cererii de efectuare a unei expertize grafoscopice și a determinării în ce măsură o atare cerere reprezintă o completare a acțiunii sau a probatoriului și ce anume ar trebui să se stabilească printr-o astfel de expertiză, (ii) pe admisibilitatea probei cu expertiza contabilă referitoare la dovedirea prejudiciului, cu obiectivele indicate, (iii) pe cererea de disjungere a capătului 2 de cerere privind pretențiile precum și-n dezbaterea pe fond a primului capăt de cerere dar și pe cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului.

Contrar celor susținute de recurenta reclamantă în ceea ce privește această încheiere de ședință, Înalta Curte constată că nu subzistă niciun motiv de nelegalitate, aprecierile generale expuse în cuprinsul cererii de recurs vizând pretinsa încălcare a dreptul reclamantei de a se apăra prin toate mijloacele puse la dispoziție prin lege, fiind contrazise tocmai prin modalitatea în care prima instanță a dispus măsurile legale, procedurale, apreciate ca fiind necesare în cauză, urmare a probatoriului administrat, drept pentru care urmează a fi respinse, ca nefondate, criticile referitoare la încheierea de ședință din data de 08.05.2017.

5.2 Cu privire la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1889 din 22 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Recurenta-reclamantă a indicat ca temei în drept al recursului promovat prevederile art. 304

1

C. proc. civ., alegând sa își prezinte criticile, susținerile și argumentele în raport de hotărârea primei instanțe, fără o riguroasă sistematizare, în contextul unor ample referiri la situația de fapt și la conținutul probatoriului administrat.

Astfel, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a susținut că sentința atacată este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină în respingerea tuturor argumentelor invocate atât ca temei de fapt, cât și ca temei de drept, iar puținele motive sunt contradictorii, textele reținute nefiind aplicabile în speță.

Aceste critici, care practic se subsumează motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu sunt întemeiate.

Independent de împrejurarea că, prin cererea de recurs recurenta reclamantă nu înfățișează veritabile motive sau critici concrete în sensul arătat, Înalta Curte, urmare a reverificării considerentelor sentinței recurate, constată că în cauza de față au fost respectate întocmai dispozițiile art. 261 C. proc. civ.

În acest context, instanța de control judiciar reamintește, în acord cu cele statuate în mod constant în jurisprudența sa, că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația judecătorului de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Totodată, pentru ca o hotărâre să fie apreciată ca fiind motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu este necesar ca judecătorul să răspundă distinct la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

În fine, Înalta Curte reține că nici ipoteza motivării contradictorii nu poate fi incidentă în cauză, mai cu seamă că recurenta a înfățișat simple susțineri în acest sens, fără a indica în concret elementele pe baza cărora și-a fundamentat o atare susținere.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare pe fond a cauzei de către prima instanță, recurenta reclamanta a solicitat, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că, în aprecierea sa, este necesară, într-o nouă judecată, administrarea probelor respinse fără o motivare serioasă și pertinentă de către judecătorul fondului, cu referire directă la cererea de efectuare a unei expertize grafoscopice, atașată cererii de " Desființare totală a Actului adițional nr. x, înregistrat sub nr. x, la Acordul de Parteneriat", ca fiind un înscris falsificat, depusă la data de 03.04.2017 .

Nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi primite aceste susțineri, raportat tocmai la prevederile legale indicate ca fiind temeiul în drept în baza căruia reclamanta recurentă a formulat o atare cerere, respectiv art. 184 C. proc. civ., potrivit cu care, "când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloace de probă ".

Raportat la precizările reclamantei recurente reținute în scris, prin încheierea de ședință din data de 08.05.2017, în sensul că cererea în discuție nu reprezintă o cerere modificatoare a acțiunii introductive și nici o precizare a acesteia, ci numai o completare a probatoriului cu solicitarea de efectuare a expertizei grafoscopice, instanța de control judiciar împărtășește dezlegarea dată de către instanța de fond potrivit cu care, raportat la motivele invocate și la înscrisurile administrate, o atare probă a fost apreciată ca nefiind concludentă, având în vedere și împrejurarea că susținerile reclamantei recurente vizează temeinicia acțiunii sub aspectul modului în care partenerii contractuali au înțeles să execute sau nu obligațiile contractuale.

În plus, în acord și cu cele învederate de către intimata S.C. B. S.R.L., instanța de control judiciar arată, raportat la prevederile legale sus-citate, că, în cazul în care anterior s-a formulat o plângere penală instanța poate fi sesizată cu cercetarea unui înscris defăimat ca fals doar dacă nu s-au realizat cercetările specifice unei astfel de proceduri, întrucât fie autorul falsului nu a fost identificat, fie acțiunea penală s-a prescris ori nu mai poate fi începută.

În ceea ce privește speța de față, relevanță prezintă împrejurarea că instanța penală s-a pronunțat cu privire la existența falsului, arătând în mod expres că, "nu sunt întrunite condițiile ce țin de tipicitatea faptei, ceea ce presupune corespondența dintre fapta concretă săvârșită de făptuitor și elementele stabilite de legiuitor în modelul abstract stabilit de norma de incriminare."

Plângerea formulată de reclamantă împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă ca nefondată, drept urmare, în dosarul penal susmenționat, instanța a stabilit că nu există nicio infracțiune de fals săvârșită de vreuna dintre persoanele fizice indicate cu privire la actul adițional nr. x la Acordul de Parteneriat, acesta fiind așadar încheiat un acord cu dispozițiile legale.

Rezultă așadar că instanța penală a analizat în concret înscrisul defăimat ca fals și a stabilit în mod definitiv că nu se află în fața unui înscris falsificat, confirmând astfel soluția de clasare dispusă de procuror.

Concluzionând pe acest aspect, se reține așadar netemeinicia criticilor recurentei reclamante în condițiile în care, în mod evident, soluția adoptată de judecătorul fondului asupra cererii astfel cum a fost precizată, a avut în vedere ansamblul probatoriilor administrate în cauză și, desigur, principiul pertinenței și utilității probatoriului solicitat.

Nefondate sunt în opinia instanței de control judiciar și susținerile recurentei vizând nelegalitatea soluției de disjungere a capătului 2 din acțiune, în condițiile în care, în mod evident, astfel cum s-a arătat deja, cel de-al doilea capăt de cerere formulat de către reclamanta-recurentă nu era în stare de judecată.

Cu privire la acest capăt de cerere era necesar, astfel cum în mod judicios s-a și reținut, ca instanța să se pronunțe asupra necesității administrării unor probe suplimentare, cum ar fi efectuarea unei expertize contabile, ceea ce însă, nefiind imperios necesar în legătură cu soluționarea primului capăt de cerere, ar fi condus în mod nejustificat la întârzierea judecății asupra acesteia și, ca atare, deplin întemeiat, instanța de fond a dispus disjungerea respectivului capăt de cerere.

Prin cererea de recurs, recurenta reclamantă a mai susținut că dispozițiile art. 5 alin. (9) din Contractul de finanțare nu ar fi aplicabile în prezenta cauză, or, o simplă observare a dispozițiilor art. 7.4 din Acordul de parteneriat semnat între recurenta A. și S.C. B. S.R.L. permite constatarea faptului că obligația asumată de S.C. B. S.R.L. față de AMPOSDRU conform art. 5 alin. (9) era redată și în cuprinsul Acordului de Parteneriat.

Prin urmare nici aceasta critică nu este fondată în condițiile in care, pentru ca societatea S.C. B. S.R.L. să fie în măsură să aducă la îndeplinire obligația de a deschide contul pentru virarea sumei reprezentând pre-finanțare, recurenta-reclamanta era obligată la rândul său, prin acordul încheiat, să realizeze o atare acțiune, obligație ce nu a fost însă adusă la îndeplinire.

Prin critici distincte, chiar dacă formulate nesistematizat, recurenta reclamantă a susținut greșita aplicare și interpretare în cauză a dispozițiilor art. 4 din Instrucțiunea nr. 31/2010, emisă de AMPOSDRU cu privire la înlocuirea partenerilor în cadrul proiectelor de finanțare.

Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar reține analiza detaliată și cuprinzătoare realizată de judecătorul fondului, prin hotărârea atacată, asupra prevederilor acestui text din Instrucțiunea nr. 31/2010, emisă de AMPOSDRU, prin raportare la conținutul reglementării, la scopul acesteia dar și la probatoriul administrat în cauză.

Este nefondată susținerea recurentei reclamante în sensul că Instrucțiunea nr. 31 constituie o normă instituită pentru a apăra interesele părților, câtă vreme din chiar art. 1 al acestei instrucțiuni rezultă că scopul reglementării este de asigura necesitatea ca proiectul finanțat să poată continua, norma menționată urmărind așadar un interes public, respectiv interesul general de instituire a unor garanții pentru ca fondurile acordate să fie aferente unor proiecte eligibile, și nicidecum, recunoașterea unui drept în favoarea unei persoane private.

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă în cuprinsul recursului, susțineri care, de altfel, nici nu conțin referiri concrete cu privire la ceea ce s-a apreciat a fi aplicarea greșită a legii de către instanța de fond, instanța de control judiciar reține că în mod corect a stabilit judecătorul fondului că în cauză, din actele depuse a rezultat că pârâta S.C. B. S.R.L. a respectat condițiile cumulative prevăzute în art. 4 din Instrucțiunea nr. 31/2010, emisă de AMPOSDRU, privind înlocuirea unui partener din cadrul unui proiect depus spre finanțare, cererea de înlocuire fiind justificată de faptul ca partenerul se afla în a 5- a lună de implementare și cu toate acestea nu demarase niciuna dintre activitățile asumate inițial.

Corespunde așadar conținutului și scopului normei legale sus citate interpretarea precum și concluzia primei instanțe, fundamentată pe probatoriul administrat, în sensul că, în condițiile în care pentru o perioadă de 5 luni de implementare societatea recurentă nu a făcut dovada modului în care și-a respectat responsabilitățile asumate prin Acordul de parteneriat și nu a executat nicio obligație, în plus necomunicând cu partenerul contractual, conform obligațiilor prevăzute în Contractul de finanțare, este evidentă culpa sa în ceea ce privește respectarea Acordului de parteneriat (art. 3.1), astfel că și încheierea unui nou Acord de parteneriat cu S.C. C. S.A. Sibiu și a Actului adițional nr. x a fost deplin justificată din perspectiva conținutului art. 4 din Instrucțiunea nr. 31/2010.

În fine, concluzionând pe acest aspect, în sensul justei aplicări și interpretări în cauză a prevederilor legale arătate, cu privire la care recurenta reclamantă a susținut prin ample alegații, că nu ar fi fost respectate, instanța de control judiciar arată că relevanță prezintă și împrejurarea că, în cauze având ca obiect acte similare, privind-o tot pe recurenta A. S.A., Înalta Curte a statuat deja, în sensul că acea enumerare a motivației pe care recurenta o consideră obligatorie, din cuprinsul art. 4, reprezintă în realitate doar exemplificări ale unor posibile situații, astfel că este corectă dezlegarea dată de prima instanță în sensul că simpla împrejurare a neîndeplinirii de către partener a obligației de a asigura cofinanțarea proiectului echivalează cu dovedirea motivației înlocuirii partenerului, nemaifiind necesare alte dovezi.

S-a considerat astfel, că art. 4 din Instrucțiunea nr. 31/2010, emisă de AMPOSDRU stabilește condițiile în care autoritatea de management poate aproba înlocuirea unui partener în derularea proiectului, una dintre cerințe fiind aceea a existenței unei motivații întemeiate pentru a se dispune această înlocuire, fiind exemplificate, în cuprinsul textului menționat, câteva situații ce pot reprezenta motive întemeiate ale solicitării de schimbare a partenerului inițial cu un altul, pentru derularea în bune condiții a proiectului pentru care s-a semnat contractul de finanțare nerambursabilă în cadrul programului POSDRU 2007-2013. (a se vedea in acest sens Deciziile ICCJ - SCAF nr. 1464/12.04.2017, nr. 2279/3.06.2015, nr. 1945/11.05.2015, precum și nr. 1135/12.03.2015).

În fine, neîntemeiate sunt și aprecierile recurentei-reclamante în sensul că, în mod inexplicabil și nelegal situația de fapt a fost ignorată integral de către instanța de fond, considerentele sentinței demonstrând ca judecătorul fondului a făcut o analiză detaliată și a examinat toate motivele de nulitate a actului adițional semnat între OIPOSDRU și S.C. B. S.R.L. invocate de recurenta-reclamantă, astfel că nici sub acest aspect nu se poate reține pretinsa nelegalitate a hotărârii primei instanțe.

Concluzionând, instanța de control judiciar reține așadar caracterul nefondat al tuturor susținerilor și criticilor recurentei reclamante și drept urmare, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierilor de ședință din data de 08 mai 2017 și respectiv din data de 22 mai 2017, și împotriva sentinței civile nr. 1889 din 22 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Conform prevederilor art. 274 C. proc. civ. va fi obligată recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 9563 RON, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului ales.

Cererea formulată de intimata-pârâtă S.C. "C." S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată în faza procesuală a recursului, va fi respinsă ca nedovedită, întrucât partea interesată nu a făcut dovada suportării efective a cheltuielilor pretinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.A. împotriva sentinței civile nr. 1889 din 22 mai 2017 și a încheierilor din data de 08 mai 2017 și din data de 22 mai 2017, ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă S.C. "B." S.R.L., în sumă de 9563 RON, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului ales.

Respinge ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. "C." S.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2018.