ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1567/2018

HOTĂRÂRE

19.04.2018

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1567/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17.12.2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații anularea propunerilor adresate de către SRI Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 21 din Legea nr. 535/2004 cu privire la autorizarea măsurilor ce s-au dispus prin mandatele de supraveghere nr. x din 28.04.2009; x din 28.10.2009; x din 25.01.2010; x din 25.03.2011; x din 28.09.2011; x din 2.07.2012; x din 26.04.2013; x din 28.10.2013; solicitărilor adresate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție instanței supreme pentru autorizarea măsurilor de supraveghere la care se referă mandatele menționate la pct. 1 x/i din 28.04.2009; x/i din 28.10.2009; x din 25.01.2010; x din 25.03.2011; x din 29.09.2011; x din 2.07.2012; x din 25.04.2013 și x din 25.10.2013; încheierilor prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a încuviințat solicitările și a dispus emiterea mandatelor la care a făcut referire.

Apărările intimatului Serviciul Român de Informații

Prin întâmpinare, Serviciul Român de Informații, cu referire la capetele de cerere 2 și 3 a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Referitor la cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reprezentantul reclamantului A. se rețin următoarele.

Potrivit dispozițiilor art. 400 din C. proc. civ.: dacă în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților.

Dispozițiile art. 400 nu sunt aplicabile, întrucât de aceste dispoziții legale se poate prevala instanța de judecată atunci când aceasta constată că sunt necesare noi lămuriri. Cu alte cuvinte, această instituție procedurală vizează deliberarea și este pusă, în principal, la dispoziția instanței investită cu soluționarea cererii.

În cauza de față, cererea de repunere pe rol a fost formulată pentru a se discuta în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2017

Având în vedere considerentele din cuprinsul cererii de repunere pe rol, aceasta se va respinge.

Cererea de chemare în judecată,

În cauză, reclamantul a înțeles să învestească instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea propunerilor adresate de către SRI Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 21 din Legea nr. 535/2004 cu privire la autorizarea măsurilor ce s-au dispus prin mandatele de supraveghere nr. x din 28.04.2009; x din 28.10.2009; x din 25.01.2010; x din 25.03.2011; x din 28.09.2011; x din 2.07.2012; x din 26.04.2013; x din 28.10.2013; solicitărilor adresate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție instanței supreme pentru autorizarea măsurilor de supraveghere la care se referă mandatele menționate la pct. 1 x/i din 28.04.2009; x/i din 28.10.2009; x din 25.01.2010; x din 25.03.2011; x din 29.09.2011; x din 2.07.2012; x din 25.04.2013 și x din 25.10.2013; încheierilor prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a încuviințat solicitările și a dispus emiterea mandatelor la care a făcut referire.

Potrivit art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Competența instanțelor de contencios administrativ este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (...)

(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Analizând motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamantul solicită anularea unor acte emise de către o autoritate publică centrală, ceea ce atrage competența de soluționare a curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anterior citate, dar și în raport de prevederile art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Curțile de apel judecă: 1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale;".

În ceea ce privește competența Înaltei Curți în soluționarea cauzelor de contencios administrativ, aceasta este circumscrisă soluționării recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte, secția de contencios administrativ și fiscal neavând competență atribuită de lege ca instanță de fond.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că revine Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal competența materială de a soluționa cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantul A.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 96 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.