ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1498/2018

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, sub nr. x/04.09.2014 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., a solicitat instanței obligarea pârâților la plata sumei de 400.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale și materiale și anularea procesului-verbal de cercetare nr. x/28.02.2014, apreciat ca fiind netemeinic și nelegal.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 998 din data de 23.06.2015, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins acțiunea promovata de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., și E., ca nefondată. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

1.3. Prima cerere de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 998 din data de 23.06.2015 a Tribunalul Constanța, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. art. 304

1

și art. 304 pct. 4, 5, 7, 8 și 9 și art. 385

10

, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond, solicită admiterea acțiunii prin care a solicitat anularea procesului-verbal de cercetare x/20.02.2014 emis de către I.T.M. Constanța și obligarea la întocmirea unui nou proces-verbal de cercetare, conform prevederilor Legi nr. 319/2006.

1.4 Soluția pronunțată asupra cererii de recurs

Prin decizia civilă nr. 107/CA din data de 15 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, s-a respins recursul formulat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 998/23.06.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații - pârâți B., E., C. și D., ca nefondat.

1.5 A doua cerere de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 107/CA din data de 15 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii recurentului ca fiind fondată și admisibilă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (4), alin. (5), alin. (7), precum și pct. 4 și pct. 5 din C. proc. civ., republicat, recurentul invocând eronat textele de lege pe care și-a fundamentat motivele de nelegalitate.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat că recursul nu îndeplinește condițiiile de admisibilitate, întrucât hotărârea atacată nu face parte dintre cele supuse recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierilor de ședință din data de 5 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând cererea de recurs, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepția inadmisibilității recursului, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din același cod statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În prezenta cauză, având ca obiect despăgubire, reclamantul A. a exercitat calea de atac prevăzută de lege împotriva sentinței civile nr. 998 din 23 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, iar decizia nr. 107/CA din data de 15 februarie 2016 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este o hotărâre definitivă, astfel cum s-a menționat și în dispozitiv.

Având în vedere dispozițiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noțiunea de hotărâre definitivă, dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că decizia Curții de Apel Constanța nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având caracter definitiv.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. ca inadmisibil.

Ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia va fi comunicată părților.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 107/CA din 15 februarie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Decizia se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2018.