ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1683/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Ministerul Afacerilor Interne, solicitând anularea deciziei de imputare nr. x emisă de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, a hotărârii nr. 27695/14.05.2013 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a hotărârii nr. 80/16.07.2014 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, anularea în parte a Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x/24.02.2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea motivată din 25.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x a Tribunalului Buzău s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus conexarea dosarului nr. x la dosarul nr. x.

Prin sentința nr. 489 pronunțată în data de 11 mai 2015 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Buzău, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții de A. și B., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 179 din 25 septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal s-au respins ca nefondate contestațiile formulate de ambii reclamanți A. și B., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Jandarmeriei Române 1 și Ministerul Afacerilor Interne.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanții A. și B. au formulat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

În recursul său, B. a invocat următoarele motive:

- În cadrul instanței de fond s-a invocat necompetența materială a comisiei din cadrul controlului de fond precum și a comisiei de cercetare administrativă ambele din cadrul I.G.J.R.

Recurentul apreciază motivarea instanței de fond ca fiind fără temei juridic, cu interpretarea restrictivă a prevederilor OMAI nr. 118/2011 privind organizarea și executarea controalelor în M.A.I. Acest act normativ prevede la art. 2 alin. (3) o excepție de la prevederile acestui ordin și anume: activitățile care prin acte normative de același nivel sau superior sunt date în competența de control a altor organisme, se exceptează de la prevederile prezentului ordin.

Consideră că această comisie din cadrul controlului de fond, precum și cea a comisiei de cercetare administrativă, au verificat întregul dosar al achiziției publice, documentația de atribuire, a dat interpretări proprii tuturor înscrisurilor depuse de operatorul economic în cadrul procedurii de atribuire, a verificat respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice ajungând la concluzia că s-a creat o pagubă. Aceste două comisii au desfășurat activități date în competența altei autorități și anume ANRMAP.

Prin verificarea modului de derulare se înțelege că s-au verificat toate activitățile desfășurate de comisia de atribuire a contractului de achiziție publică. Cele două comisii nu au verificat doar modul de derulare a contractelor, respectarea clauzelor contractuale și alte aspecte care țin de executarea acestora.

- Instanța de fond a făcut aplicarea greșită a prevederilor referitoare la competența celor două comisii (comisia din cadrul controlului de fond și comisia de cercetare administrativă) rezumându-se la invocarea definiției controlului de fond, nedând eficiență juridică și excepției de la normele de competență instituite de chiar actul normativ în baza căruia se desfășoară controalele în MAI, excepție prevăzută de art. 2 alin. (3) din Ordinul MAI nr. 118/2011. De asemenea, instanța de fond a făcut aplicarea greșită și a normelor referitoare la cercetarea administrativă în sensul că nu a constatat că și această comisie a desfășurat activități date în competență altor instituții specializate.

- Criticile referitoare la condițiile de formă și de fond ale deciziei de imputare au fost considerate de instanța de fond ca nefondate.

Se apreciază că în mod eronat au fost respinse aceste critici întrucât în conformitate cu dispozițiile imperative prevăzute de Instrucțiunea MAI nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse MAI în decizia de imputare trebuia obligatoriu să fie menționate:

- valoarea pagubei constatate, operațiile, documentele, declarațiile și explicațiile din care rezultă aceasta;

- împrejurările în care s-a produs paguba și cauzele care au determinat-o, precum și orice alte elemente necesare elucidării acestor împrejurări și cauze.

Instanța de fond în mod greșit a apreciat că aceste lipsuri ale deciziei de imputare pot fi acoperite cu mențiunile din procesul-verbal de cercetare administrativă care, nici acesta nu acoperă toate exigențele impuse unui act administrativ prin care se constată o pagubă și în baza căruia se emite o decizie de imputare.

- Critici referitoare la conținutul procesului-verbal de cercetare administrativă critici care au fost respinse dar fără a fi motivate de instanță.

Prin procesul-verbal de cercetare administrativă nu s-a stabilit:

a) îndeplinirea condițiilor obligatorii în vederea stabilirii răspunderii materiale sau a cauzelor care apără de răspundere materială, după caz- obligație prevăzută de art. 59, lit. d) din Instrucțiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse;

b) partea de vină a fiecărei persoane vinovate de pagubă, iar dacă aceasta nu se poate stabili, elementele care conduc la stabilirea răspunderii în comun felul acesteia - obligație prevăzută de art. 59 lit. f) din Instrucțiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse.

- Se apreciază că s-a stabilit greșit răspunderea în sarcina recurentului întrucât nu putea, ca și inspector șef, să modifice sau să aducă completări la un contract care a trecut printr-o procedură de achiziție, care a fost validat de ANRMAP și însușit de operatorul economic.

- Un alt motiv de nelegalitate a procesului-verbal de cercetare administrativă îl constituie faptul că cercetarea administrativă trebuia efectuată de comisia din cadrul controlului de fond în timpul acțiunilor de control și îndrumare pe care le efectua și nu de o altă comisie de cercetare administrativă așa cum s-a întâmplat în această cauză- cerință cu caracter imperativ prevăzută de art. 62 alin. (1) din Instrucțiunea MAI nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse.

- Instanța de fond în mod greșit a reținut în considerentele hotărârii că nu a depus la dosar probe care să dovedească că s-au formulat obiecțiuni la procesul-verbal de cercetare administrativă interpretând astfel că l-a însușit în totalitate.

Nu s-au respectat prevederile art. 61 alin. (1) din Instrucțiunea MAI nr. 14/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I. Comisia de cercetare administrativă a aplicat direct prevederile alin. (5) din art. 61, a formulat întrebările la care a trebuit să răspundă pe loc, nefiind stabilit un termen în care răspunsul să fie formulat, așa cum se prevede în articolul menționat, întrebările și răspunsurile au făcut obiectul unei note scrise, notă scrisă care nu a fost înregistrată așa cum se prevede în art. 61 alin. (5), din Instrucțiunea MAI nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse.

Prin aplicarea directă prevederilor art. 61 alin. (5) din Instrucțiunea MAI nr. 114/2013 acesta nu a fost prezent și a refuzat să dea explicațiile necesare și în această situație comisia de cercetare administrativă a fost obligată să formuleze întrebările în scris. Ori, recurentul nu a fost în această situație, astfel că a primit direct întrebările la care să formuleze răspunsurile.

Se apreciază aceasta ca fiind o privare de dreptul de apărare față de acuzațiile aduse de comisia de cercetare administrativă.

- Arată recurentul că în cadrul instanței de fond s-a invocat iar aceasta nu s-a pronunțat cu privire la nelegala constituire a comisiei de cercetare administrativă. Cercetarea administrativă s-a efectuat de alte persoane, așa cum rezultă și din procesul-verbal de cercetare administrativă și nu de cele care au constatat eventuala pagubă. întrucât textul art. 62 alin. (1) din Instrucțiunea M.A.I. nr. 114/2013 prevede fără putere de tăgadă că atunci când constatarea pagubei s-a făcut de către personalul cu atribuții de control și îndrumare de la eșaloanele superioare, cercetarea administrativă se execută de către acestea în timpul acțiunilor de control și îndrumare pe care le efectuează, sub conducerea șefului echipei, fără a mai fi nevoie de o dispoziție scrisă efectuarea cercetării administrative ce către alți membri care nu au făcut parte din comisia controlului de fond care a verificat activitatea compartimentului financiar (unde de fapt aici s-a constatat existența pagubei) este nelegală încălcându-se astfel prevederile legale.

- Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la necompetența materială persoanei care a aprobat raportul de prelungire a cercetării administrative, întrucât acest raport trebuia aprobat de ministrul afacerilor interne.

Pentru aceste aspecte învederate rezultă că raportul de prelungire a fost aprobat de o persoană necompetentă legal și material, încălcându-se astfel prevederile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 coroborat cu prevederile art. 57 din Instrucțiunea MAI nr. 114/2013.

- Alt motiv de nelegalitate a deciziei de imputare și a procesului-verbal de cercetare administrativă motivat de faptul că termenul legal de efectuare a cercetării administrative și de înregistrare a actului de cercetare administrativă, a întocmirii deciziei de imputare se împlinise anterior finalizării cercetării administrative.

Presupusa pagubă s-a constatat pe timpul unui control de fond de către comisia controlului de fond care și-a desfășurat activitatea în perioada 21-30.10.2013. Raportul cu concluziile acestui control a fost redactat și înregistrat la data de 12.11.2013. La data de 27.11.2013 s-a numit o comisie de cercetare administrativă a pagubei care și-a desfășurat activitatea începând cu data de 12.11.2013 (deci retroactiv). întrucât cercetarea administrativă a început la data de 12.11.2013 aceasta trebuia să se finalizeze în termen de 60 de zile adică la data de 11.01.2014. Deoarece cercetarea administrativă nu se terminase, s-a solicitat prin Raportul nr. x prelungirea termenului de efectuare și s-au aprobat 50 de zile adică până la data de 04.03.2014 conform Notei Raport nr. x/10.01.2014. Această cercetare s-a finalizat mai devreme, întocmindu-se procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x/24.02.2014 și Decizia de imputare nr. x.

Aceste termene sunt respectate de către comisia de cercetare administrativă în baza prevederilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată de Legea nr. 25/1999) care constituie regula generală a datei de la care se consideră că începe să se calculeze momentul începerii cercetării administrative.

De la această regulă generală este prevăzută o excepție de la momentul la care începe să curgă acest termen de 60 de zile și anume excepția prevăzută de art. 62 din Instrucțiunea MAI nr. 114/2013, privind răspunderea materială a personalului pentru pagube produse M.A.I., instrucțiune emisă în baza art. 48 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, care prevede: atunci când constatarea pagubei s-a făcut de către personalul cu atribuții de control și îndrumare de la eșaloanele superioare, cercetarea administrativă se execută de către acestea în timpul acțiunilor de control și îndrumare pe care le efectuează, sub conducerea șefului echipei, fără a mai fi nevoie de o dispoziție scrisă (fără a mai fi nevoie de constituirea unei alte comisii care să efectueze cercetarea administrativă).

Referitor la contestarea sumei reprezentând cota parte din paguba produsă unității ca

urmare

a încheierii acordului cadru de furnizare produse petroliere și încheierea contractelor subsecvente, se apreciază că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a constatat că s-a produs o pagubă aceasta nu a aplicat în mod legal prevederile actelor normative în domeniul achizițiilor publice.

Se arată de recurent că în cadrul documentației de atribuire s-a prevăzut posibilitatea ajustării prețului, iar în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în vigoare la data desfășurării procedurii, atunci când se prevede o astfel de posibilitate, autoritatea contractantă (I.J.J. Buzău) trebuie să prevadă și o formulă de ajustare a prețului. Această formulă a fost inserară în conținutul documentației de atribuire.

S-a prevăzut în acordul-cadru clauza conform căreia prețul carburantului va fi cel din ziua alimentării autovehiculelor unității la stațiile de distribuție ale furnizorului. S-a apreciat că nu există o garanție mai mare a faptului că S.C. C. S.R.L. respectă prevederile legale cu privire la majorarea prețului decât aceea că această acțiune de majorare trebuie aprobată de autoritățile statului Român. Hotărârea instanței conform căreia achiziția de carburant la un alt preț decât cel din oferta financiară a condus la producerea unei pagube este eronată și fără temei legal întrucât nu este în concordanță cu prevederile legislației din domeniul achizițiilor publice și cu documentația de atribuire. Achiziționarea carburantului la prețul din oferta financiară ar fi fost obligatorie pentru I.J.J. Buzău numai atunci când în documentația de atribuire nu s-ar fi prevăzut posibilitatea ajustării prețului, situație în care prețul era fix pe toată perioada de derulare a acordului cadru, conform dispozițiilor art. 97, ultima teză a alin. (3) din H.G. nr. 925/2006 care prevăd: lipsa, modificarea sau completarea respectivelor informații/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a prețului contractului de achiziție publică. Cum această posibilitate a fost prevăzută, prețul carburantului a fost majorat în mod legal, prin urmare nu s-a produs o pagubă.

Referitor la producerea pagubei pentru că valoarea contractului nu a fost stabilită pentru fiecare categorie de carburant, așa cum aceasta a fost reținută de instanța de fond și reținerea în procesul-verbal de cercetare administrativă că neavând prevăzut în acordul cadru un preț unitar pe fiecare categorie de carburant, prețul din contractele subsecvente încheiate ulterior putea să i se stabilească orice valoare, nefiind obligatorie nicio justificare cât timp acesta era prețul de la pompă din data alimentării precizez că sunt nelegale și netemeinice întrucât nu se putea stabili un preț aleatoriu de către operatorul economic deoarece s-a purtat de fiecare dată când a trebuit să fie încheiat un contract subsecvent corespondență cu operatorul economic prin care ne informează care este prețul practicat în rețeaua C. în ziua respectivă.

- Se apreciază că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Instrucțiunea MAI nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse MAI pentru a putea fi antrenată răspunderea materială împotriva recurenților întrucât nu există pagubă.

- Se susține că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, aceasta a făcut aplicarea greșită a prevederilor OMAI nr. 118/2011 privind organizarea și executarea controalelor în M.A.I., a prevederilor H.G. nr. 525 din 30 mai 2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (în vigoare la data desfășurării controlului de fond și a cercetării administrative), a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor I.M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I., a prevederilor O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, a prevederilor H.G nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în vigoare la data desfășurării procedurii.

Recursul declarat de A.

Recurentul arată că în cadrul instanței de fond s-a invocat necompetența materială a comisiei din cadrul controlului de fond precum și a comisiei de cercetare administrativă ambele din cadrul I.G.J.R. Pentru a dispune respingerea acestei excepții, instanța de fond a invocat prevederile art. 4 alin. (2) lit. b) din OMAI nr. 118/2011 privind organizarea și executarea controalelor în M.A.I. text care redă definiția controlului de fond precum și faptul că în baza constatărilor acestei comisii s-a desfășurat o cercetare administrativă de către o comisie tot din cadrul pârâtei I.G.J.R. Această motivare a instanței de fond este fără temei juridic interpretând restrictiv prevederile OMAI nr. 118/2011 privind organizarea și executarea controalelor în M.A.I. Acest act normativ prevede la art. 2 alin. (3) o excepție de la prevederile acestui ordin și anume: activitățile care prin acte normative de același nivel sau superior sunt date în competența de control a altor organisme se exceptează de la prevederile prezentului ordin.

- Instanța de fond a făcut aplicarea greșită a prevederilor referitoare la competența celor două comisii (comisia din cadrul controlului de fond și comisia de cercetare administrativă) rezumându-se la invocarea definiției controlului de fond, nedând eficiență juridică și excepției de la normele de competență instituite de chiar actul normativ în baza căruia se desfășoară controalele în MAI excepție prevăzută de art. 2 alin. (3) din MAI nr. 118/2011. De asemenea, s-a făcut aplicarea greșită și a normelor referitoare la cercetarea administrativă în sensul că nu a constatat că și această comisie a desfășurat activități date în competență altor instituții specializate.

- Criticile referitoare la condițiile de formă și de fond a deciziei de imputare critici care au fost considerate de instanța de fond ca fiind nefondate.

Instanța de fond în mod greșit a apreciat că aceste lipsuri ale deciziei de imputare pot fi acoperite cu mențiunile din procesul-verbal de cercetare administrativă care, nici acesta nu acoperă toate exigențele impuse unui act administrativ prin care se constată o pagubă și în baza căruia se emite o decizie de imputare.

Decizia de imputare nu este individualizată, aceasta având în partea introductivă ca fapte imputabile recurentului și alte aspecte pentru care s-a stabilit răspunderea materială în sarcina altor persoane, iar suma de 8.848,26 RON este justificată ca pagubă și pentru alte fapte:

"folosirea autobuzului unității pentru efectuarea a două curse ce nu au fost facturate, folosirea personalului unității de către inspectorul șef pentru efectuarea unor reparații la autoturismul proprietate personală, acordarea de drepturi salariale necuvenite unui număr de 11 cadre militare.".

Cuantumul total al pagubei pentru aceste activități este de 8.848,26 RON. Nu rezultă din decizia de imputare care este valoarea totală a pagubei produsă în derularea acordului cadru pentru care mi s-a stabilit cota parte de răspundere. Suma de 8.848,26 RON nu reprezintă valoarea cu care s-a presupus că a fost prejudiciat I.J.J.Buzău în derularea acordului cadru de furnizare carburant auto ci totalul Și a altor pagube pentru care nu s-a stabilit răspunderea în sarcina recurentului.

Instanța de fond a făcut trimitere la procesul-verbal de cercetare administrativă, întrucât și aceste aspecte sunt obligatoriu a fi inserate în decizia de imputare conform dispozițiilor imperative prevăzute de Anexa nr. 2 din IMAI nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse MAI coroborate cu prevederile art. 75, alin. (5) din același act normativ.

S-a învederat faptul că prin procesul-verbal de cercetare administrativă nu s-a stabilit:

- îndeplinirea condițiilor obligatorii în vederea stabilirii răspunderii materiale sau a cauzelor care apără de răspundere materială, după caz- obligație prevăzută de art. 59, lit. d) din Instrucțiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I.;

- partea de vină a fiecărei persoane vinovate de pagubă, iar dacă aceasta nu se poate stabili, elementele care conduc la stabilirea răspunderii în comun și felul acesteia - obligație prevăzută de art. 59, lit. f) din Instrucțiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I.

Nu a fost precizat în ce calitate recurentul este răspunzător de producerea pagubei.

- Instanța de fond în mod greșit a reținut în considerentele hotărârii că nu s-au depus la dosar probe care să dovedească că s-au formulat obiecțiuni la procesul-verbal de cercetare administrativă interpretând astfel că a fost însușit în totalitate.

Totodată, instanța de fond trebuia să observe că în chiar cuprinsul procesului-verbal de cercetare administrativă -ultima pagină- la lit. f) s-a menționat că am formulat obiecțiuni la acesta.

Nu s-au respectat prevederile art. 61 alin. (1) din Instrucțiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I. Comisia de cercetare administrativă a aplicat direct prevederile alin. (5) din art. 61 din Instrucțiunea M.A.I. nr. 114/2013, a formulat întrebările la care a trebuit să răspund pe loc, nefiind stabilit un termen în care răspunsul să fie formulat, așa cum se prevede în articolul menționat.

În procesul-verbal de cercetare administrativă întocmit nu s-au menționat observațiile formulate de recurent și nici punctul de vedere fundamentat al comisiei de cercetare administrativă din care să rezulte de ce obiecțiile sale au fost considerate nejuste. Această obligație a comisiei de cercetare administrativă este prevăzută de art. 64, alin. (3) din Instrucțiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I.

- Instanța de fond nu s-a pronunțat nici cu privire la nelegala constituire a comisiei de cercetare administrativă și nici cu privire la necompetența materială persoanei care a aprobat raportul de prelungire a cercetării administrative.

- Alt motiv de nelegalitate a deciziei de imputare și a procesului-verbal de cercetare administrativă este motivat și de faptul că termenul legal de efectuare a cercetării și de înregistrare a actului de cercetare administrativă, a întocmirii deciziei de imputare se împlinite anterior finalizării cercetării administrative.

- Referitor la contestarea sumei reprezentând cota parte din paguba produsă unității ca urmare a încheierii acordului cadru de furnizare produse petroliere și încheierea contractelor subsecvente se apreciază că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a apreciat că s-a produs o pagubă aceasta nu a aplicat în mod legal prevederile actelor normative în domeniul achizițiilor publice.

Hotărârea comisiei de atribuire a acordului cadru de a insera în conținutul acestuia clauza conform cărei prețul va fi cei din ziua alimentării autoturismelor unității de la stațiile furnizorului a avut la baza prevederile legale cu privire la posibilitatea ajustării prețului de către operatorul economic precum și motivele inserate pe larg în cererea introductivă de instanță.

- Referitor la producerea pagubei pentru că valoarea contractului nu a fost stabilită pentru fiecare categorie de carburant, așa cum aceasta a fost reținută de instanța de fond și reținerea în procesul-verbal de cercetare administrativă că neavând prevăzut în acordul cadru un preț unitar pe fiecare categorie de carburant, prețul din contractele subsecvente încheiate ulterior putea să i se stabilească orice valoare, nefiind obligatorie nicio justificare cât timp acesta era prețul de la pompă din data alimentării precizez că sunt nelegale și netemeinice întrucât nu se putea stabili un preț aleatoriu de către operatorul economic deoarece noi am purtat de fiecare dată când a trebuit să încheiem un contract subsecvent corespondență cu operatorul economic prin care ne informează care este prețul practicat în rețeaua C. în ziua respectivă.

Prin urmare, pentru aspectele prezentate mai sus se apreciază că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Instrucțiunea M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse M.A.I. pentru a putea fi antrenată răspunderea materială întrucât nu există pagubă.

S-au invocat prevederile art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. Rep., art. 18, alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele următoare:

În ceea ce privește necompetența materială a comisiei din cadrul controlului de fond precum și a comisiei de cercetare administrativă

Potrivit art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor:

"Răspunderea materială este angajată, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea recurselor financiare și materiale, provocate de militari din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu.".

În conformitate cu art. 4 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 118/2011 privind organizarea și executarea controalelor în MAI:

"controlul de fond este activitatea de verificare internă, planificată, dispusă de conducătorii entităților MAI, în scopul evaluării activității structurilor subordonate ori ale celor pe care le coordonează și controlează metodologic, a competenței și capacității persoanelor cu funcții de conducere din cadrul acestora, al identificării și corectării deficiențelor, disfuncțiilor sau neregulilor constatate".

Recurenții-reclamanți au arătat că nu contestă competența controlului de fond, ca fiind unul la nivel general pe toate aspectele în toate activitățile desfășurate de MAI, ci arată că se contestă activitatea acestei comisii, respectiv se invocă competența altei autorități, ANRMAP care verifică în integralitate conformitatea documentației de atribuire cu legislația în domeniul achizițiilor publice (art. 2 alin. (1) lit. g

1

din H.G. nr. 525/2007 privind organizarea și funcționarea ANRMAP).

Textul de lege invocat de recurenți în integralitatea sa prevede:

g

1

) evaluează, în cazurile reglementate de legislația în domeniul achizițiilor publice, conformitatea cu legislația aplicabilă, a documentației de atribuire care intră sub incidența prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări .cu modificările și completările ulterioare, această evaluare nevizând aspectele tehnice ale caietului de sarcini".

Din economia prevederilor Hotărârii nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuire contractului de achiziție publică rezultă că autoritatea contractantă prin compartimentul intern specializată în atribuirea contractului de achiziție publică are mai mult atribuții și responsabilități, respectiv de a stabili programul anual al achizițiilor publice în funcție de bugetul aprobat și avizat de compartimentul financiar-contabil (art. 3, art. 4 și 5), în conformitate cu principiul asumării răspunderii.

ANRMAP are atribuții în ceea ce privește verificarea formală a regulilor de completare a anunțurilor pentru care există obligația publicării în SEAP și informarea admiterii sau respingerii publicării anunțului (art. 24 și 25). Alte atribuții și competențe conform art. 36, 99, 100, 101, vizează alte activități și nu referitoare la obiectul cercetării administrative, respectiv modul de derulare a procedurii de achiziție publică având ca obiect "Acordul-cadru" de produse petroliere și a contractelor subsecvente.

Prin urmare, nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (3) din OMAI nr. 118/2011 referitoare la "competența de control" a altor organisme invocate de recurenții-reclamanți, nefiind indicate în concret aceste competențe de control în sarcina ANRMAP pentru această etapă de control de fond pe linie financiar-contabilă.

Rezultă că acest motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce privește conținutul procesului-verbal de cercetare administrativă și al deciziei de impunere

Instanța de fond a reținut în mod corect că au fost respectate dispozițiile art. 75 alin. (5) din Instrucțiunile nr. 114/2013 și elementele indicate în anexa 2.

Au arătat recurenții că nu au fost îndeplinite condițiile obligatorii prevăzute de art. 59 lit. d) din Instrucțiunea MAI nr. 114/21014 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse MAI, precum și partea de vină a fiecărei persoane vinovate de pagubă și în ce calitate sunt răspunzători de producerea pagubei.

De asemenea, s-a arătat de recurenți că cercetarea administrativă nu trebuia efectuată de altă comisie de cercetare administrativă ci de comisia din cadrul controlului de fond conform art. 62 alin. (1) din Instrucțiunea MAI nr. 114/2013, că li s-a încălcat dreptul la apărare, persoana care a aprobat raportul de prelungire a cercetării administrative nu era competentă, s-a împlinit termenul de efectuare a cercetării administrative și de întocmire a deciziei de impunere, adică termenul de 60 de zile de la data de 30.10.2013.

Recurenții au contestat și cota-parte din paguba produsă unității.

Referitor la nerespectarea art. 62 alin. (1) din Instrucțiunea MAI nr. 114/2013, Înalta Curte constată că acest motiv, deși arătat în acțiunea reclamantului-recurent, nu a fost prezentat de contestatori în fața Comisiei de Soluționare a Contestațiilor a Inspectoratului General al Jandarmeriei și nici Comisei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Mai departe, recurenții au invocat, în continuarea raționamentului lor, încălcarea prevederilor art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 coroborat cu art. 57 din Instrucțiunea MAI nr. 114/2013 privind necompetența persoanei ce a semnat/dispus raportul de prelungire a termenului de efectuare a cercetării administrative și depășirea termenului de efectuare a cercetării și de emitere a deciziei de imputare față de prevederile art. 110 alin. (1) din Instrucțiunea MAI nr. 114/2013 și art. 57.

Nici aceste motive de nelegalitate nu au fost invocate și analizate de către cele două comisii de soluționare a contestațiilor recurenților-reclamanți.

Instanța de fond nu s-a pronunțat pe aceste aspecte.

Înalta Curte constată că raționamentul recurenților este eronat.

Controlul de fond s-a desfășurat în perioada 21 - 30.10.2013, iar raportul de control cu concluziile sale, s-a redactat și înregistrat la data de 12.11.2013.

De la această dată se poate considera că șeful comisiei de control, pe fond, a luat cunoștință de pagubă, Comisia de cercetare administrativă fiind formată din ofițeri superiori din cadrul IGJR. Consideră Înalta Curte că nu se poate aprecia că s-a depășit termenul prevăzut de art. 110 alin. (1) din Instrucțiunea MAI nr. 114/2013, fiind aplicabile disp. art. 57 din Instrucțiunile MAI nr. 114/2013, când nu se poate efectua cercetarea administrativă în termenul de 60 de zile datorită complexității ori pentru alte motive temeinic justificate. Or, în Nota-raport privind prelungirea termenului pentru efectuarea cercetării administrative s-au evidențiat complexitatea cazului și împrejurările pentru care comisia nu a putut lucra în plen.

S-a subliniat faptul că potrivit art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 și art. 55 alin. (1) din Instrucțiunile MAI nr. 114/2013 - înregistrarea actului de cercetare administrativă este de cel mult 60 de zile de la data la care conducerea IGJR a luat cunoștință de producerea pagubei și anume 11.01.2014, fiind prelungit termenul de cercetare administrativă cu 50 zile.

Aceste motive de recurs sunt deci nefondate.

Cât privește condițiile prevăzute de art. 55lit. d din Instrucțiunea MAI nr. 114/2013

Înalta Curte reține că au fost respectate disp. art. 59 așa cum rezultă și din Hotărârea Comisiei de Soluționare a Contestațiilor nr. 27695/14.05.2016:

- valoarea pagubei a fost determinată cu certitudine, fapt care reiese din baza de calcul anexele 1, 2 și 4 la procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x/24.02.2014;

- cauzele și împrejurările producerii pagubei au fost menționate în cuprinsul hotărârii comisiei de cercetare administrativă;

- au fost stabilite persoanele vinovate care trebuie să repare paguba;

- au fost îndeplinite condițiile obligatorii în vederea stabilirii răspunderii materiale, fiind întrunite în mod cumulativ condițiile art. 7 alin. (1) din IMAI nr. 114/2013:

- există un prejudiciu material, efectiv, direct, real, cert și actual;

- există o faptă cu caracter ilicit săvârșită de personalul M.A.I. cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare constând într-o inacțiune;

- încălcarea dispozițiilor legale ori neexecutarea obligațiilor de serviciu s-a produs din culpă;

- între fapta cu caracter ilicit și paguba materială produsă există un raport de cauzalitate;

- cel vinovat s-a aflat în raporturi de muncă/de serviciu cu M.A.I. ori cu structurile din cadrul/subordinea/coordonarea acestuia, în momentul în care s-a produs paguba.

Recurenții nu au depus dovezi contrare.

În ceea ce privește nerespectarea dreptului la apărare se reține că în cele două hotărâri de soluționare a contestațiilor și de jurisdicție a imputațiilor au fost date note scrise ca răspuns la întrebări, se constată deci că recurenții și-au putut exprima punctele de vedere asupra tuturor împrejurărilor care au făcut obiectul cercetării administrative .

De altfel, și recurenții recunosc faptul că au făcut obiecțiuni că au dat note explicative în care au răspuns la întrebări, fiind nemulțumiți de faptul că nu au fost luate în considerare de membrii comisiilor, însă acest lucru nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare prev. de art. 51 alin. (1) din Instrucțiunile MAI nr. 114/2013.

Referitor la fondul imputației, partea de vină/cota-parte și producerea pagubei ca urmare a încheierii acordului-cadru de furnizare produse petroliere și încheierea contractelor subsecvente

- Neregula constatată a fost corect determinată de comisiile de cercetare administrativă, de soluționare a contestațiilor și de jurisdicție a imputațiilor din cadrul autorităților pârâte.

Prin modul în care a fost stabilit prețul unitar, acesta a devenit variabil în funcție de cel valabil în stațiile de distribuție ale furnizorului și cel stabilit în oferta financiară. Nefiind stabilit un preț de achiziție nu se poate determina în ce fel s-a calificat oferta desfășurată în urma etapei de licitație electronică din perioada 10.04.2012 - 12,00 - 11.04.2012 - 12,00, existând deci o ofertă financiară de prețuri la care s-a oprit autoritatea contractantă și a considerat că ele corespund scopului licitației, ori aceste prețuri s-au schimbat, deși cu ele s-a calificat oferta, neexistând nicio corelare cu ele de-a lungul desfășurării acordului-cadru.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/19.04.2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare:

"(1) În cazul in care autoritatea contractantă încheie acordul-cadru cu un singur operator economic, atunci acordul respectiv trebuie să prevadă cel puțin:

a) obligațiile pe care operatorul economic și le-a asumat prin propunerea tehnică;

b) prețul unitar pe care operatorul economic l-a prevăzut în propunerea financiara și pe baza căruia se va determina prețul fiecărui contract atribuit ulterior".

- De asemenea, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii:

"(1) Acordul-cadru trebuie să prevadă, pentru contractele subsecvente care urmează să fie atribuite, elementele/condițiile considerate esențiale, care se referă la: (...) b) prețul/tariful unitar sau prețurile/tarifele unitare, alte angajamente financiare sau comerciale, pe care operatorul/operatorii economic/economici le-a/le-au prevăzut în propunerea financiară".

De asemenea, în mod corect s-a stabilit că nu s-a fixat un preț pentru fiecare categorie de carburanți, fiind stabilit la total cantitate carburant.

Apărarea recurenților, în sensul că s-a prevăzut în acordul-cadru posibilitatea ajustării prețului este fără sens, câtă vreme nu a fost stabilit un preț unitar, fiind încălcate prevederile art. 97 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006 care prevede:

"(3) Pentru a se respecta principiul transparenței, posibilitatea de ajustare a prețului trebuie să fie precizată atât în documentația de atribuire, cât și în contractul care urmează să fie încheiat, prin clauze speciale în acest sens. În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), autoritatea contractantă are obligația de a preciza totodată și modul concret de ajustare a prețului, indicii care vor fi utilizați, precum și sursa informațiilor cu privire la evoluția acestora, cum ar fi buletine statistice sau cotații ale burselor de mărfuri. Lipsa, modificarea sau completarea respectivelor informații/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a prețului contractului de achiziție publică".

Preț unitar înseamnă prin definiție, un singur preț (fix/litru, același/identic), iar nu variabil, în funcție de cel valabil în stațiile de distribuție carburant.

Sunt încălcate și prevederile art. 97 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006 care prevăd:

"(5) În orice situație, prețul contractului nu poate fi majorat decât în măsura strict necesară pentru acoperirea creșterii costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului".

În ceea ce privește producerea pagubei, aceasta se datorează lipsei de diligență și deficienței de capacitate managerială și a expertizei necesare în domeniul achizițiilor publice, iar contractul-cadru a fost semnat alături de alte persoane de către recurentul B. în calitate de inspector șef și avizat pentru legalitate de recurentul A. care trebuiau să acționeze cu responsabilitate și diligență (prevenție în administrarea și gestionarea resurselor financiare).

În ce privește cuantumul pagubei, acesta a fost stabilit ca diferență între prețul unitar ofertat de S.C. C. S.R.L. în urma desfășurării etapei de licitație electronică din perioada 10.04.2012/12,00 - 11.04.2012/12,00 și prețul la care a fost achiziționat carburantul prin contractele subsecvente; nu se poate aprecia că ar fi vorba despre o pagubă îndoielnică, ipotetică sau eventuală.

Recurenții nu au contestat suma pagubei imputate, nu au solicitat o expertiză care să dovedească alte sume decât cele reținute de comisia de cercetare administrativă în situațiile anexate.

Contractele subsecvente încheiate ulterior nu au avut stabilit un preț unitar pentru a fi derulate cu respectarea art. 147 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 68 alin. (1) llt. b) din H.G. nr. 925/2006, art. 97 alin. (3) din H.G. nr. 925/2006, dovezile prezentate de recurenți sunt doar informări din partea C. cu precizările privind modul său de lucru și ajustări la prețul unitar care nu este în realitate un preț fix per litru carburant, tocmai premisa de la care s-a plecat fiind eronată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., față de cele arătate mai sus, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de B. și A. împotriva sentinței nr. 179 din 25 septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2018.