ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4136/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 20.02.2015 sub nr. x/2015, reclamantele SC A. SRL și SC B. SRL au chemat în judecată pe pârâtele C. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând în principal, anularea mărcilor naționale nr. 000879 (nr. de depozit 010178) - D. combinată, înregistrată pentru clasa 12 - tractoare, motoare și nr. 060769 (nr. de depozit M 2004 02937) - D. universal - marcă verbală, înregistrată pentru clasa 12 - tractoare agricole universale; în subsidiar, decăderea titularului din drepturile conferite de cele două mărci, radierea mărcilor sus-menționate din Registrul Național al Mărcilor administrat de OSIM și obligarea pârâtei C. SRL la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1605/17.12.2015 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca tardiv formulat capătul de cerere având ca obiect anularea mărcilor naționale nr. 000879 și nr. 060769, a admis excepția lipsei de interes a reclamantelor SC A. și SC B. SRL în formularea cererii având ca obiect decăderea pârâtei C. SRL, și a respins acest capăt de cerere ca lipsit de interes.

Împotriva sentinței tribunalului, reclamanta S.C A. SRL a declarat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 526A din 7 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul, s-a desființat în parte sentința apelată și s-a trimis cauza spre Tribunalului București pentru rejudecarea cererii de decădere, păstrându-se dispozițiile sentinței apelate referitoare la respingerea ca tardiv a capătului de cerere privind anularea mărcilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C. SRL, prevalându-se de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta învederează că înțelege să conteste soluția instanței de apel numai cu privire la capătul de cerere privind decăderea din drepturile conferite de cele două mărci, astfel încât solicită menținerea deciziei în ceea ce privește respingerea cererii de anulare a mărcilor.

Se arată că pentru fundamentarea soluției de admitere a apelului, în esență, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanta a susținut că realizează comerț cu piese de schimb care poartă mărcile în litigiu, dar care provin de la alte persoane decât titularii acestor mărci, că sunt mai multe persoane juridice străine care sub fabrică sub licență produsele, iar de-a lungul timpului, produsele în cauză au fost realizate și de terți care nu aveau licență, la cererea titularului sau cu acordul acestuia. Sub acest aspect, reclamanta a susținut că este oricând expusă riscului unui import paralel, sau riscului de a achiziționa produse contrafăcute, în cazul în care contractele de licență expiră sau sunt anulate/reziliate.

În condițiile în care se susține că de o lungă perioadă de timp titularii mărcii nu au produs ei înșiși produsele pentru care dețin mărcile înregistrate, orice comerciant al acestor piese este interesat să verifice în ce măsură mărcile în discuție mai îndeplinesc condițiile legale de a fi protejate și, prin urmare, dacă mai sunt justificate demersurile suplimentare pe care un comerciant le face pentru a verifica raporturi juridice în care nu este parte pentru a se asigura că prin comercializarea respectivelor bunuri nu aduce atingere drepturilor titularilor mărcilor în discuție. Acest interes este cu atât mai evident cu cât se susține că modalitatea în care a fost exploatată marca de către titulari a făcut ca aceasta să nu își mai îndeplinească principala funcție a mărcii, aceea de a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi, de cele ale altor întreprinderi.

A fost depusă o ordonanță penală, de unde rezultă că în respectivul dosar penal, E. SRL s-a constituit parte civilă împotriva reclamanților, pentru daune prevăzute de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Recurenta susține că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Riscul existenței unei situații de import paralel sau de achiziționare de produse contrafăcute nu justifica existența interesului în formularea cererii de decădere.

Se arată de către recurentă că orice comerciant diligent are obligația de a verifica autenticitatea produselor achiziționate. Prin înregistrarea mărcilor sale, intimatele nu sunt împiedicate în niciun fel să întreprindă acte de comerț în mod legal, cu respectarea concurenței loiale între operatori.

Pe de altă parte, reclamantele-intimate nu dețin niciun drept asupra mărcilor în discuție sau asupra unor mărci similare. Dacă s-ar admite acțiunea de decădere, reclamantele - intimate nu ar dobândi niciun drept în patrimoniul acestora, direct sau indirect, deoarece reclamantele - intimate nu au nicio vocație la dobândirea în patrimoniul propriu a dreptului de marcă.

Recurenta consideră că prin soluția pronunțată, instanța de apel a nesocotit prevederile legale referitoare la condiția interesului.

Interesul procesual, fiind o condiție de exercițiu a acțiunii civile, trebuie să fie legitim, născut, actual, direct și personal. Instanța nu a analizat îndeplinirea condițiilor interesului din perspectiva prevederilor art. 33 C. proc. civ. și ale art. 46 din Legea nr. 84/1998, iar soluția pronunțată încălcă aceste norme legale.

Cerința interesului în promovarea acțiunii în decăderea din dreptul la marcă pentru nefolosirea acesteia este întrunită în patrimoniul titularilor unui drept subiectiv în legătură cu o marcă sau un semn susceptibil de a fi înregistrat ca marcă, drept al cărui exercițiu este împiedicat de existența unei alte mărci despre care se pretinde a nu fi fost utilizată în decurs de 5 ani.

Aprecierea condiției interesului în formularea unei cereri de decădere de către orice persoană care invocă în mod formal faptul că aceasta comercializează produse ce poartă o anumită marcă, fără a invoca și un drept cu privire la marca respectivă, ar însemna transformarea condiției interesului prevăzută la art. 46 din Legea nr. 84/1998, într-o condiție fără substanță. Însușirea interesului de a fi născut și actual presupune ca folosul practic urmărit de reclamantă prin inițierea acțiunii în decădere trebuie să fie imediat și nu virtual.

Recurenta mai susține că cerința interesului nu este justificată de orice comerciant care comercializează produse.

Intimatele-reclamante nu au dovedit folosul practic pe care l-ar dobândi în situația admiterii cererii de decădere. Confortul de a nu mai fi nevoită să verifice protejarea mărcii pe piață, nu este un interes legitim. Intimatele urmăresc decăderea din dreptul de marcă al recurentei în scop speculativ, nelegitim, întrucât, în realitate acestea urmăresc restrângerea mediului concurențial.

Părțile nu sunt concurente pe piața. Intimatele-reclamante nu sunt titularele mărcilor în discuție, sau ale unor mărci similare, nici titularele vreunei cereri de marcă de natură a le justifica interesul.

Se mai susține de către recurente că instanța de apel a nesocotit prevederile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, art. 1

1

și art. 4 și 5, în conformitate cu care operatorii trebuie să asigure respectarea uzanțelor cinstite și a principiului general al bunei-credințe, aceasta însemnând că, indiferent de decăderea recurentei din dreptul asupra mărcii, reclamantele-intimate au în continuare obligația să verifice de fiecare dată când achiziționează produse, dacă încălcă sau nu drepturile altor comercianți.

În cazul admiterii cererii de decădere, reclamantele-intimate nu ar dobândi în patrimoniul acestora drepturile recurentei cu privire la marcă.

Recurenta afirmă că este titulara mai multor mărci D. pe care le-a preluat prin cesiune de la F. SRL, mărci care sunt cunoscute segmentului de consumatori vizat pentru produsele din clasa 12 de produse și în asociere cu aceasta. În dovedirea utilizării mărcilor D., recurenta susține că a depus la dosarul cauzei mai multe contracte având ca obiect comercializarea produselor D. sau acordarea unui drept de folosință asupra acestor mărci.

Reclamantele - intimate au invocat în mod declarativ și nedovedit faptul că mărcile și-ar fi pierdut funcția de a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi, de cele ale altor întreprinderi. Însă, în lipsa dovedirii unui folos practic legitim pe care l-ar obține în patrimoniul lor prin admiterea acțiunii de decădere, reclamantele-intimate nu au interes în cauză.

Dosarul penal cu privire la o altă marcă nu justifică interesul reclamantei în formularea cererii de decădere a unei mărci diferite față de cea din dosarul penal.

Recurenta susține că aspectele legate de dosarul penal nr. x/2013 nu pot face dovada unui interes legitim al reclamantei în promovarea cererii de decădere, deoarece raportul juridic litigios al cărui titular se pretinde reclamanta nu se identifică cu folosul practic pe care aceasta l-ar putea obține prin promovarea acestei acțiuni. Cu alte cuvinte, vătămarea pe care o invocă reclamanta din prezenta cauză datorită faptului că SC E. SRL s-a constituit parte civilă în dosarul penal sus-menționat nu are nicio legătură cu raportul juridic dedus judecații în pricina de față. Constituirea ca parte civilă a SC E. SRL a fost întemeiată pe calitatea de titular al mărcilor D. nr. 000879A, D. nr. 131310 și D. nr. 131767, mărci care nu fac obiectul prezentului litigiu.

Mărcile ce fac obiectul prezentei cauze, deținute de către recurentă, sunt nr. 000879 și nr. 060769. Prin urmare, în legătură cu situația din dosarul penal nr. x/2013, SC A. SRL nu poate obține niciun folos practic concret prin promovarea prezentei cereri de decădere, deoarece indiferent care ar fi soluția pronunțată în prezenta cauză, mărcile în baza cărora SC E. SRL s-a constituit parte civilă rămân în continuare valabile.

Recursul formulat de către pârâta SC C. SRL a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție și repartizat aleatoriu computerizat la completul de filtru nr. 7 - CF x din cadrul secției I Civile, complet specializat în soluționarea cauzelor de proprietate intelectuală.

După primirea dosarul s-au dispus măsurile pregătitoare întocmirii raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, respectiv comunicarea motivelor de recurs, cu mențiunea de a se depune întâmpinare; doar intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare ce a fost comunicată părților; recurenta-pârâtă, după primirea întâmpinării, a depus răspuns la întâmpinare și a solicitat înlăturarea ca nefondate a apărărilor intimatei-reclamante, susținute prin întâmpinare.

La 14 februarie 2018 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității recursului. Prin rezoluția din 19 februarie 2018, CF x a constatat că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ. și s-a dispus comunicarea acestuia către părți, în vederea formulării unui punct de vedere în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-au conformat aceste obligații procesuale recurenta-pârâtă SC C. SRL și intimata-reclamantă SC A. SRL.

Pentru analizarea admisibilității în principiu, în complet de filtru, s-a fixat termen la data de 18.05.2018, iar prin încheierea pronunțată la acea dată, în camera de consiliu, recursul pârâtei SC C. SRL a fost admis în principiu, iar în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. s-a fixat termen în ședința publică din 15 iunie 2018 pentru soluționarea căii de atac.

În ședința publică de la acea dată, recurenta-pârâtă, prin avocat a depus o cerere de introducere în cauză în calitate de recurentă-pârâtă a SC F. SRL ca urmare a cesionării mărcilor ce fac obiectul prezentului litigiu, potrivit contractului de cesiune din 25.05.2017 de la cedentul SC C. SRL la cesionarul SC F. SRL, cedentul fiind, între timp, radiat din Registrul societăților comerciale, atașând dovezi în acest sens .

La termenul de judecată din 21 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus introducerea în cauză a SC F. SRL, în calitatea de recurentă-pârâtă, în favoarea că reia a operat o transmisiune convențională de calitatea procesuală ca efect al cesionării mărcilor în litigiu, chestiunea înscrierii cesiunii de către OSIM în Registrul național al mărcilor privind exclusiv opozabilitatea față de terți, iar nu față de părțile contractului de cesiune.

Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce urmează.

Se constată că recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cuprinsul memoriului de recurs susține greșita aplicare a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., normă ce reglementează și definește interesul procesual, una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, așadar, aplicarea greșită a unei norme procedurale; de asemenea, a invocat și pretinsa greșită aplicare a prevederilor art. 46 din Legea nr. 84/1998, normă din legea specială ce conține sintagma "persoană interesată", criticile sale privind, de asemenea, interesul procesual particularizat la specificul acțiunii în decădere din drepturile conferite de marcă.

Ca atare, în aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., interpretat per a contrario. Înalta Curte apreciază că cele susținute prin motivele de recurs, susceptibile de analiză din perspectiva legalității deciziei recurate, vor fi evaluate pe temeiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar nu din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8.

Astfel, art. 33 C. proc. civ. prevede: "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara."

Iar art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 (temeiul juridic al cererii subsidiare formulate de reclamante) dispune: "(1) Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului București, oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă:

a) fără motive justificate, într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, socotită de la data înscrierii în Registrul mărcilor, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată sau dacă această folosire a fost suspendată pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani;".

Recurenta-pârâtă a menționat în mod explicit că motivele sale de recurs privesc exclusiv soluția instanței de apel prin care sentința apelată a fost desființată în parte, iar cauza trimisă la același tribunal pentru rejudecarea cererii în decăderea pârâtei din drepturile conferite de mărcile naționale nr. 000879 și nr. 060769 ale căror titulară este, în prezent, recurenta-pârâtă SC F. SRL, cerere cu privire la care prima instanță reținuse lipsa de interes procesual al reclamantelor.

Înalta Curte constată că, în esență, criticile recurentei-pârâte privesc în cea mai mare parte aprecierile realizate de instanța de apel în evaluarea cerinței interesului procesual al reclamantei care a declarat calea de atac a apelului, aspecte ce nu vor putea fi cenzurate de această instanță de recurs, având în vedere că recursul este o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv un control judiciar de legalitate, iar nu și de temeinicie.

Prin urmare, din perspectiva controlului de legalitate, Înalta Curte constată că instanța de apel a avut în vedere înțelesul propriu al cerinței interesului procesual, raportându-se la definiția legală prevăzută de art. 33 C. proc. civ., în absența unui înțeles autonom al interesului procesual al titularului unei acțiuni în decădere, în evaluarea condiției "persoanei interesate" de care face vorbire art. 46 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, dar și având în vedere prevederile art. 2 C. proc. civ. care reglementează aplicabilitatea generală a C. proc. civ. în materie civilă, precum și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.

Așadar, cum legea specială nu definește ce se înțelege prin sintagma de "persoană interesată", rămâne la aprecierea instanței să stabilească, în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei, dacă persoana care intentează o acțiune în decăderea titularului din dreptul la marcă are sau nu are interes în promovarea acțiunii.

În acest context, se constată că instanța de apel a particularizat în acord cu însușirile interesului procesual, circumstanțele pe care le-a considerat relevante în reținerea interesului procesual al reclamantei pentru promovarea acțiunii în decădere.

Astfel, a apreciat că apelanta (reclamanta SC A. SRL) a susținut că realizează comerț cu piese de schimb care poartă mărcile în litigiu, dar care provin de la alte persoane decât titularii acestor mărci, respectiv de la persoane juridice străine, atât din spațiul Uniunii Europene, cât și din afara acestuia, persoane care fabrică sub licență aceste produse sau de către terți care nu apar menționați în evidențele OSIM ca fiind licențiați ai pârâtei.

În consecință, curtea de apel a apreciat că reclamanta este expusă oricând riscului de a se afla în situația unui import paralel și celui de a achiziționa produse contrafăcute, în ipoteza în care contractele de licență expiră sau sunt anulate ori reziliate.

De asemenea, s-a reținut de către instanța de apel că de o lungă perioadă de timp titularii mărcilor nu au produs ei înșiși produsele protejate prin mărcile în litigiu, astfel încât orice comerciant al acestor piese este interesat să verifice în ce măsură mărcile în discuție mai îndeplinesc condițiile legale de a fi protejate și, prin urmare, dacă mai sunt justificate demersurile pe care aceștia sunt ținuți a le face pentru a se asigura că prin comercializarea respectivelor produse nu aduc atingere drepturilor titularilor mărcilor în discuție.

Recurenta-pârâtă susține că argumentele anterior redate nu sunt de natură a justifica reținerea interesului procesual al reclamantelor de a solicita decăderea sa din drepturile asupra mărcilor, câtă vreme acestea nu dețin vreun drept asupra mărcilor în discuție ori asupra unor mărci similare, nefiind nici titularele vreunei cereri de înregistrare a unei/unor mărci similare, astfel încât, prin admiterea acțiunii, acestea nu ar obține niciun beneficiu practic.

Înalta Curte apreciază că nu pot fi reținute contraargumentele recurentei pentru infirmarea interesului procesual al intimatelor, concurenți pe aceeași piață, întrucât acestea se bazează pe o construcție teoretică ilicită, nefiind posibil, în mod legal, ca și intimatele-reclamante să dețină un semn identic sau similar cu mărcile deținute de către recurentă, pentru produse identice sau similare, și nici nu li se poate pretinde să fi depus spre înregistrare o astfel de cerere numai pentru justificarea interesului procesual în formularea unei acțiuni în justiție în decăderea titularului din dreptul la marcă.

Însă, argumentele redate de curtea de apel sunt apte și suficiente prin ele însele să justifice interesul procesual al reclamantelor de a solicita decăderea pârâtei din drepturile asupra mărcii, având în vedere că, cel puțin cu privire la reclamanta SC A. SRL, curtea de apel a constatat că aceasta este concurent pe aceeași piață cu pârâta și realizează comerț cu piese de schimb ce poartă mărcile în litigiu, astfel încât, aceasta este pe deplin îndreptățită a cere verificarea dacă, în ceea ce o privește pe pârâtă, marca își mai îndeplinește funcțiile sale esențiale, în special, aceea de garantare a originii comerciale a produselor și de a distinge produsele identice sau similare, provenind de la producători sau comercianți diferiți, cerință care este îndeplinită nu numai atunci când titularul mărcii o utilizează în mod direct sau nemijlocit, ci (și) prin intermediul terților, dar cu acordul său (situația contractelor de licență), date fiind dispozițiile art. 46 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 84/1998.

În consecință, Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod corect a stabilit că, în speță, raportat la circumstanțele particulare ale acesteia, se justifică interesul procesual al reclamantei, acesta fiind unul determinat, legitim, personal, născut și actual, iar nu ipotetic și virtual, cum eronat susține pârâta, întrucât aceasta, în calitate de competitor pe aceeași piață, are îndreptățirea de a solicita verificarea drepturilor pe care le-ar putea vătăma și pentru a-și derula comerțul în mod loial și fără obstacole care nu au o cauză legală sau care nu își găsesc justificarea în drepturi care sunt active și proprii funcției lor.

Referirea instanței de apel la ordonanța dată în dosarul penal nr. x/2013 nu poate fi confirmată sau infirmată de această instanță de recurs ca fiind un argument de natură a demonstra interesul procesual al reclamantei apelante, întrucât, pe de o parte, cele anterior redate sunt suficiente pentru confirmarea interesului procesual al reclamantei SC A. SRL în promovarea cererii în decădere, iar pe de altă parte, pornind de la cele susținute de către recurentă în sensul că în cauza penală este vorba despre alte mărci ale pârâtei decât cele ce formează obiectul cauzei de față, aceasta ar presupune verificări de fapt ce nu pot fi realizate în această etapă procesuală.

Potrivit celor ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtă.

În temeiul art. 451 și urm. C. proc. civ. se va dispune obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 2.975 RON către intimata-reclamantă SC A. SRL cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs, potrivit dovezii de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F. SRL împotriva Deciziei nr. 526A din 7 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă F. SRL la plata sumei de 2.975 RON către intimata-reclamantă S.C A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV